sâmbătă, 31 decembrie 2011

Mesagerii Anului Nou

 Fetiţa de alături e de loc din comuna Ştefan cel Mare şi face parte dintr-un veritabil ansamblu care prezintă datini şi obiceiuri de Anul Nou de rămîi fără aer şi cuvinte. Ştiam de ei, îi văzusem în reprize scurte, dar niciodată ca în urmă cu cîteva zile, într-un spectacol ţinut la Girov, în curtea dragului meu fermier Vasile Pop Silaghi.
 Acest Moş Crăciun cu goarnă e nimeni altul decît Costache Lupu, organizatorul şi promotorul spectacolelor copiilor din Ştefan cel Mare.

Soarta a făcut să întîlnesc şi un flăcău mîndru, talentat foc, care cîntă şi "ţopăie" de-alea populare autentice cu o naturaleţe pe care "profesioniştii" de storc lacrimi şi bani cu aşa-zisele talente şi voci naţionale n-or s-o descopere curînd.



La Mulţi Ani!

sâmbătă, 24 decembrie 2011

Generalului meu, de Crăciun...

Să nu credeţi că l-am uitat vreo clipă pe colonelul în rezervă Ion Mierlici, adevărat general al României, potrivit inimii şi minţii mele. Vali Bălănescu a făcut, în urmă cu cîteva minute, un gest în spiritul adevărat al Crăciunului şi a postat pe site , la Mesagerul de Neamţ, ultimul meu comentariu.
Iată-l şi aici, plin de emoţia Crăciunului:
Rătăciţi în tradiţie 
Mierlici 
Din peisajul acestui decemrbie de Piatra Neamţ, poate n-aţi obervat şi aş fi tare dezamăgit, lipsesc colegii mei revoluţionari. N-au avut curaj să protesteze împotriva umilirii şi pedepsirii prin suspendarea unor drepturi perfect legale de către sinsitrul regim Boc în strîns parteneriat cu acoliţii din Parlament şi nu mă miră. Parte dintre ei, cei din aşa-zisul „lot Trapiel”, au fost potoliţi şi au încheiat conturile cu resursa de nesupunere de prin 2010. Evaluarea lor nu s-a făcut în arginţi, ci în palme. Pentru două palme de pămînt, aranjate trapieliştilor pe blat şi în bătaie de joc, cu sprijinul a doi vestiţi comici ai aplicării legilor din primăria pietreană, nimeni alţii decît secretarul Vasile Vişan şi şefa de birou Carmen Căpitanu, s-a făcut linişte. Cu puţină atenţie, n-ar fi ocolit dezbaterea despre solidaritate, corectitudine şi reducerea unor costuri sociale, ba ar fi fost poate cei mai în măsură să susţină nu suspendarea, ci eliminarea definitivă a „indemnizaţiilor reparatorii” primite de parlamentari pentru mandatele „comise” sub pulpana imunităţii. Dacă tot e să vorbim despre impostură, hai să mergem pînă la capăt, nu? În alţi ani, măcar de sufletul lui decembrie 1989 şi de dragul sincerităţii celor ce crezuseră în Revoluţia Română, se mai vorbea despre adevăr, despre onoare - se pare însă că mulţi regretă şi le e ruşine că au avut curaj.
Despre onoare am primit toţi o lecţie din partea colonelui (r) Ion Mierlici. Îi pierdusem urma, credeam că s-a retras în Oltenia, pînă a ni-l (re)prezenta Victor Ciutacu pe blogul său şi la Antena 3. Ultimul comandant al Regimentului de la Piatra Neamţ, unitate desfiinţată pe fondul reformelor cerute de agenda aderării la NATO, trăieşte uitat de opinia publică, uitat şi batjocorit de statul a cărui haină militară a purtat-o cu demnitate. Singurele sale certitudini care decurg din viaţa pusă pe altarul carierei militare sînt pensia măcelărită, programul de dializă şi orarul administrării insulinei.
Colonelul Mierlici rămîne un reper de eleganţă şi profesionalism în armată, un autentic senior străin de maleficul spirit APV. Ar fi vrut, după cum mărturiseşte, să ajungă general, dar n-a mai avut unde. La 51 de ani, în 2005, a fost trimis acasă. Astăzi, cu un curaj şi o demnitate specifice oamenilor puternici, vorbeşte şi scrie despre responsabilitate, despre adevăr şi onoare.
Într-o seară, după ce îi telefonasem şi îi lăsasem mesaje, am fost sunat de domnul colonel. Prima mea reacţie a fost să mă ridic în picioare. Nu vrea favoruri, nu vrea atenţie sau asistenţă medicală specială. Vrea linişte, vrea înapoi drepturile de care a fost jefuit. Cum de la Oprea, Boc şi Băsescu sînt slabe speranţe să primească o veste bună, îl informez eu – în Ajunul Sfintelor Sărbători – pe domnul Mierlici că în inima şi mintea mea e un adevărat general al României. Şi nu de azi, de ieri.

Crăciun fain, dragilor!

Cum reni, moşi şi brazi, găsiţi peste tot, eu va ofer o poză cu un portorican tare drag.
Şi vă invit să ascultaţi unicul Feliz Navidad aici. Cred că pe Jose Feliciano încă nu l-a întrecut nimeni.
Crăciun fain, dragilor!

miercuri, 21 decembrie 2011

ATENTAT LA SĂNĂTATE!

"Maltezul" Frăţilă trebuie dat afară!

Am semnalat şi am demonstrat în lunile din urmă cum nişte dubioşi, nişte impostori care-şi spun Cavaleri de Malta ocupă nestingheriţi şi în mod organizat, zi după zi, poziţii publice importante, de decizie şi influenţă inclusiv în judeţul Neamţ. Degeaba, nu ne-a luat nimeni în seamă. Am arătat şi cum aceşti „cavaleri de baltă” au pus stăpînire, pentru cîţiva bănuţi otrăviţi, pe Cetatea Neamţ, să-şi ţină acolo ritualurile secrete. Prezidentul Vasile Pruteanu şi slugile din subordine au muşamalizat totul. Am prezentat cu nume, prenume şi grad un individ din Neamţ, în uniforma Poliţiei Române, surprins cînd depunea jurămînt de credinţă sub steag străin. Poliţistul-şef Tablan zice că e normal. Le-am arătat, apoi, obrazul cîtorva lideri judeţeni, făcuţi peste noapte „baltezi de onoare”, şi nici unul nu a avut demnitatea şi curajul să returneze dubioasa diplomă. Onoare a demonstrat, în schimb, prof. Costache Lupu, starostele Bazei Hipice din Piatra Neamţ, care i-a fugărit din preajma cailor pe „cavalerii de baltă” cu tot cu steagurile şi diplomele lor.
Acuma l-am prins pe Valerică Frăţilă, teribilul şef al Casei de Sănătate, introducînd ilegal medicamente în circulaţie sub formă de donaţie. Frăţilă se prezintă în stînga şi-n dreapta ca şef al „cuibului” nemţean al Ordinului Sf. Ioan de Ierusalim – Cavalerii de Malta. După cum e datina, în loc să fie scuturat „baltezul”, ar urma represalii asupra cîtorva curajoşi din Sănătatea nemţeană.

 Pentru aducere aminte, cîteva linkuri spre cele scrise despre "baltezi": 12 , 34 , 5 , 6 . Şi o poză:
De mîine dimineaţă, la chioşcuri, găsiţi dureroasa investigaţie realizată împreună cu mai tînara colegă Oana Iosub Toma. Pe blog - pînă în Ajunul Crăciunului.








23 decembrie - a venit şi continuarea:


La sfîrșitul săptămînii trecute, sub forma unei generoase informații de presă, se aducea la cunoștința opiniei publice cum „Seful Casei de Asigurări de Sănătate Neamț a decis să intervină direct în ajutorarea bolnavilor internați la Spitalul Neamț care au de suferit din cauza bugetului de criză pe care-l are unitatea sanitară. Valerică Frățilă, în calitate de membru al Ordinului Cavalerilor de Malta, a donat la începutul acestei săptămîni 20 de cutii mari cu mii de folii de medicamente. Acestea au fost destinate pacienților din secțiile Oncologie, Cardiologie și Boli Infecțioase (…)”.
 Mai aflam că Frățilă nu e la prima acțiune de acest gen și că se pregătește să aducă un camion de medicamente. Realitatea descoperită de noi, însă, în spatele donației, este înfiorătoare și constă cel puțin în abuz de încredere, abuz în funcție, distribuire ilegală de medicamente neavizate pentru punere în piață.
De urma medicamentelor am încercat să dăm luni dimineață, de la prima oră. Se aflase deja în Piatra Neamț că sînt probleme mari cu termenul de valabilitate, despre unele știindu-se cu certitudine că expiră în ianuarie 2012!!! Cîtă minte trebuie să ai, ce caracter mizerabil trebuie să fii pentru a face asemenea donații? Si-o mai faci și pentru bolnavi din secții sensibile… Răspunsul căpăta contur de la un minut la altul. Concret, joi avusese loc ședința Consiliului de Administrație al Spitalului, cadru în care Valerică Frățilă anunță donația și solicită o mașină la sediul Casei de Sănătate pentru ziua următoare. Consiliul dă un acord de principiu pentru acceptarea donației, admițînd din start problema cu termenul de valabilitate. Vineri pleacă „un papuc” după marfă și aceasta este trimisă pe secții în maximă viteză. Frățilă jubilează și se pregătește, probabil, să raporteze șefului său ierarhic, Marele Prior de Moldova (Petru Frăsilă, tot el e!…), reușita operațiunii și naiva mediatizare. Fericirea l-a ținut pînă luni dimineață, cînd noul director de spital și noua director medical rămîn efectiv muți de uimire, puțin lipsind să-și facă cruce cu ambele mîini. Sefa servicului Aprovizionare, Niculina Mareșiu, confirmă cu nonșalanță că nu există nici un inventar al donației, nu se știe valoarea și nu există act de donație din partea președintelui-director-general Frățilă! Tot cu nonșalanță spune directorilor în față – și de față cu martori – că nu a fost preocupată de acte, că și altădată tot așa a procedat cu cele trimise de Frățilă. Lucian Ciobotaru e primul care-și revine din șoc și zice: „Probabil că au acte, nu circulă medicamentele cum vor prin țară”. „Probabil” se traduce imediat prin solicitarea unui act de donație și a documentelor de proveniență a mărfii din partea lui Frățilă. Cel din urmă promite că-ntr-o oră vine cu hîrtiile. Deja e aproape 11 dimineața.
 Mulți stăteau încă de vineri cu ochii pe Oncologie, unde se primiseră cantități generoase dintr-un medicament utilizat extrem de rar și care oricum expiră în ianuarie. Lucrurile sînt tranșate de dr. Corneliu Pop, locțiitor la comanda secției, în jurul 8.30: „Le aruncăm, nu avem de ales!”. Dar bomba-bombelor explodează la Cardiologie. Dr. Carmen Martin, șefa secției, confirmă primirea unui hipotensor, da, ar putea fi administrat, măcar cîțiva bolnavi s-ar bucura, dar trebuie dovedit că medicamentul poate fi distribuit. Cristina Atănăsoaie, noul director medical, confirmă că Benazeprilul e cu probleme, motiv pentru care toată lumea vrea să vadă actele lui Frățilă. Care acte, aflăm noi înaintea spitalului, nu există!
Iată ce-a declară garantul utilizării fondurilor alocate sănătății nemțene: „Le-am luat la grămadă, am luat și unele, și altele. Nu le-am donat cu acte”, după care a adăugat: „Medicamentele nu expiră în cîteva zile, expiră în februarie. Astea care le-am adus acum, expiră în februarie, celelalte s-au terminat deja. S-au adus cantități mici, cîte două-trei cutii, nu mai multe, și expiră în februarie. Medicamentele s-au dat pe secții pentru că s-au dat pe fiecare pacient în parte, și astea se termină în cîteva zile. (…) Se pare că în țara asta nu se poate face nimic. N-o să mai aduc, indiferent dacă o să mai am posibilitatea. Mă deranjează. Cum le-am adus, cum a apărut pe blogul nu știu cui, pe facebook. (…) Dacă nu sînt medicamente, nu trebuie ajutați și cei bolnavi? Eu încerc să fac bine ca un om credincios și întotdeauna ies rău. Dau cuvîntul meu de onoare că nu mai aduc nimic, de nici o culoare, dacă tot se interpretează așa. În ce calitate am fost implicat în această acțiune? Ca membru al Ordinului Cavalerilor de Malta”.
După cum se vede, pentru Frățilă e mai important să aducă și din partea cui aduce, decît să vadă legalitatea, rostul și eficiența a ce aduce. Mai clar, poate află acum, dacă nu i-a explicat nimeni pînă azi: este o crimă să schimbi tratamentul unui cardiac, pentru o perioadă scurtă de timp, introducînd un medicament – chiar și dat de pomană! – la care apoi renunță. Pacientul în cauză trebuie reinternat, i se schimbă încă o dată schema de tratament și trebuie reechilibrat. Iar crima este una dublă dacă introduci în tratament un medicament neautorizat în România, pe care și dacă să vrei să-l cumperi, nu ai cum. Este exact cazul Benazeprilului, medicament neautorizat pentru punere în piață prin Agenția Națională a Medicamentului. Asta înseamnă că nu poate fi distribuit oficial nicăieri, nici măcar dat de pomană. Culmea, Frățilă îl dădea fără acte și transfera întreaga răspundere la spital și pe secția Cardiologie. La capătul unui lanț de ilegalități, bolnavul primea un medicament ilegal, dar pentru uz propriu, ceea ce e admis. Pe scurt, pînă aflați cum se închide povestea, e de salutat inspirația dr. Carmen Martin, care a blocat imediat distribuirea hipotensorului clandestin.
 Între timp, ne dumirim cîtă legătură are „cavalerul” Frățilă cu respectarea legilor. Farmaciștii confirmă primii că medicamentul Benazepril nu apare pe nici o listă. (Nu le dăm numele din simplul motiv că se tem de răzbunarea lui Frățilă și nu-și mai văd banii de la CJAS). De la Direcția de Finanțe, însăși șefa peste județ, Delia Călin, ne explică latura fiscală a actului de donație și insistă că trebuie contract și accept de primire, că e obligatoriu să precizezi în clar obiectul, valoarea și datele de identificare ale donatorului real. Una peste alta, spune că ne aflăm în fața unei situații fără precedent. Este exact ce afirmă și Nicolae Fotin, vicepreședinte al Agenției Naționale a Medicamentului. Nu-i vine a crede că este implicat un șef de Casă de Sănătate, este pur și simplu uluit. Reacționează exemplar, eficient și în cîteva minute ne garantează că Benazeprilul nu se poate distrubui în România. Dacă o persoană particulară și-l aduce din altă țară pentru consum propriu, în cantități rezonabile, nu sînt probleme. Faza cea mai tare e că se pot obține derogări, în sensul eliberării unui aviz special – fie pentru nevoi speciale, fie la solicitarea unei companii producătoare – dar numai cu acte de donație. Ceea ce nu este cazul „cavalerului” nostru, în condițiile în care altcineva a obținut – fără probleme – un asemenea aviz special pentru județul Neamț.
Nu mai întrebăm juriștii despre latura penală a celor săvîrșite de Frățilă, o lăsăm în pace – doar se apropie finalul programului – pe Daniela Marcoci (director executiv ajunct al DSP Neamț pe probleme de Sănătate Publică și consultant de nădejde pe durata documentării) și revenim la directorul Lucian Ciobotaru, la Spital. Drept „cadou otrăvit” îi pregătisem o listă de contraindicații, atenționări și efecte adverse ale Benazeprilului.
Un cadou pe cinste avea și el: din dispoziția sa sutele de cutii cu hipotensor-minune fuseseră inventariate și sigilate, urmînd a fi returnate donatorului. Care ar trebui pus să plătească și neutralizarea celorlalte medicamente, odată ce expiră – sînt deșeuri periculoase, le ridică și le incinerează o firmă specializată din Suceava la prețul de 2,30 lei + TVA/kilogram.
A fost lunea neagră a Sănătății nemțene. Marți are loc o ședință a Comitetului Director și se va decide sau nu sesizarea Gărzii Finaciare. Pentru că, de cînd am intrat în UE, a rămas singura instituție ce poate interveni și să-l întrebe de sănătate pe un terorist care plimbă cantități impresionante de medicamente fără acte. Factor agravant este că, potrivit propriei mărturisiri și spuselor șefei de la Aprovizionare, Valerică Frățilă e un fel de donator clandestin cu repetiție. Asta pentru nu-i spune direct juristului din el ce înseamnă recidiva.

NOTĂ:
Hipotensorul Benazepril…
…oferă cardiacilor și următoarele: dureri toracice, angină, aritmii, tulburări gastro-intestinale, erupții cutanate, prurit, tuse, oboseală, amețeală, fotosensibilizare, dureri de cap și disfuncții erectile. Se administrează cu precauție în cazul vîrstnicilor! 

luni, 19 decembrie 2011

Delirul lui Gaţu - tot mai evident

Dacă vreţi să vă cruciţi, serviţi de-aici încă o repriză de delir din partea unui gropar inamovibil, cunoscut publicului ca preşedinte al Federaţie Române de Handbal. Cristian Gaţu a văzut altă competiţie decît Campionatul Mondial de Handbal Feminin din Brazilia, nu am nici o îndoială.
Dileala iremediabilă l-a făcut să n-aibă răbdare pînă la finala Norvegia - Franţa (32 - 24) şi a sărit de sîmbătă la cafteală cu un interviu penibil rău. Mă resemnez cu gîndul că i-ar fi fost extrem de dificil duminică noaptea să stea treaz pînă-n ultimul minut de joc, să fie martor la un handbal pe care reprezentativa noastră nu-l va juca în timpul vieţii noastre pămîntene.
Îndrăznesc să vă propun ceva de neimaginat cu românce în teren. Cu 20 de secunde înainte de final, avînd 8 goluri în faţă, o jucătoare norvegiană forţează un contraatac pe cont propriu, se zdrobeşte pe semicerc într-o veritabilă fază de trîntă, aruncă la poartă, ratează şi obţine aruncare de la 7 metri. O colegă ratează, Franţa recuperează şi porneşte furioasă în atac de parcă meciul abia începea. Gaţule, un comenatriu competent, ceva? Aud?...
Pietrenilor mei dragi nu-mi rămîne decît să le amintesc cîtă dreptate am avut aici , chit că atunci nu-mi trecea prin cap că Gaţu le va lua şi raţia de bieloruşi...   

duminică, 18 decembrie 2011

Rătăciți în tradiție: Prizonieri de bunăvoie

Ca unul care am fost și la Albița, și la Rotterdam nu pot decît să mă simt intimidat de talentul președintelui Băsescu de-a croi vorbe din topor fără grija concurenței. Nu am grija exportatorilor olandezi de andive, ananas sau roșii cherry, n-am văzut nici droguri, nici prostituate la Rotterdam, însă mă îngrijorează cîteva amănunte care pot scăpa adepților necondiționați ai aprigului jucător, antrenor și arbitru național de la Cotroceni. Pentru că una este să te rățoiești la Olanda pornind de la o decizie politică neconvenabilă României, altceva să compari presupusa mafie din al doilea port al lumii cu mafia certă de la frontiera noastră cu Republica Moldova. Comparația nu rezistă nici pînă scrii informația de presă! Rotterdam e frontieră maritimă, Albița una terestră. Volumul de mărfuri, infrastructura, dezvoltarea generală și nivelul de civilizație conduc repede la modelarea unei comparații ca-ntre-un vapor și-un portbagaj de Lada, ambele pline cu țigări. Just, desigur, ar fi fost ca Băsescu să vorbească despre Constanța, dar ăsta e subiect tabu, deși era în favoarea sa dintr-un motiv simplu: în perspectiva aderării la Spațiul Schenghen, nu avem probleme cu frontiera maritimă. Alte amănunte ar putea fi Universitatea Erasmus și cercetarea medicală de acolo, care e întrecută doar de Universitățile Harvard și John Hopkins, Școala de Management și Afaceri, Casele Cub sau echipa de fotbal Feyenoord, dacă tot ni s-a sugerat să privim cu îngăduință spre decăzuta fostă putere colonială.
Cu grija altora în cuget și simțiri, retrăim parcă vremurile cînd credeam că pacea mondială depinde de regimul de la București. Acuma i se spune mai simplu: euro. Iar Concluziile ultimului Consiliu European, așa cum ne sînt prezentate prin vocea președintelui, nu fac decît să deturneze cu totul atenția de la subdezvoltarea României și ineficiența actului de guvernare.
Am aderat la Uniunea Europeană cu speranța prosperității, pe un proiect bazat pe solidaritate, coeziune socială și reducerea decalajelor. Deși nu se spune în clar, am nimerit într-o arhitectură condamnată să pună competitivitatea în prim-plan. Nu avem absolut nici o șansă. Cînd unele țări, sub amenințarea crizei economice, luau măsuri deștepte de relansare economică, noi am fost îngropați în austeritate fără rost. Acum, eurozona se îndreaptă – prin decizii politice – spre o austeritate și o disciplină financiară fără precedent. Pe-acolo, hop și noi! Solidaritate să fie? Nu, e vis de… convergență.
Cît privește ineficiența guvernării, știm ce ne așteaptă. E vorba despre factura pe care-o va achita fiecare în timp ce Boc & Partenerii definitivează transformarea noastră în prizonieri în propria țară. Consacrarea iremediabilă a prizonieratului se va face, de bună seamă, în cadru comunitar prin agățarea României de Pactul Euro-Plus, o combinație interguvernamentală din care nu am aflat încă ce avem de cîștigat. De parcă i-ar păsa românului…
Politicianism ieftin și corupție, ineficiență și iresponsabilitate întîlnim și la Bruxelles, și în marile capitale din Uniune. Diferența e că unii au de unde scădea, pe cînd noi ne facem că nu recunoaștem fundul sacului. Asta vine cam ca diferența dintre Rotterdam și Constanța.

duminică, 11 decembrie 2011

Misterul fațadei Teatrului Tineretului - minunea de culoare se numește „Maro Ocru 04” (sau „03”)

Culoarea aleasă pentru fațada Teatrului Tineretului a revenit în prim-plan, odată cu punerea în valoare a calității jalnice a lucrării prin iluminatul ambiental al clădirii. Probabil nu trebuie reamintit la această oră că „Restaurarea și punerea în valoare a zonei istorice și culturale Curtea Domnească din municipiul Piatra Neamț”, cum se numește măreața lucrare în ansamblul ei, are un constructor pe măsură: Vasile Turcu și al său nu mai puțin vestit ROMCONSTRUCT HOLDING GRUP. (Sponsorizarea echipelor de fotbal și handbal cu numele Dinamo, pe urma sau în contrapartidă cu bănoase contracte publice, veșnic fie pomenită!) Părerile despre culoarea fațadei au mers în general spre oribilă, după cum a consemnat și presa locală, indiferent de suport. Unele personaje cu însărcinări culturale din politica județeană au apelat la figuri de stil dulci, făcînd trimiteri la fondante, în timp ce cîțiva șugubeți chiar au fost luați în serios după ce, la mișto, au lăudat culoarea aleasă. Cum încăpățînarea și perseverența în greșelile dovedite sînt definitorii pentru administrația pietreană aliată cu cea județeană, nu este lipsit de interes să afle și publicul cine sînt competenții care și-au bătut joc de Teatrul Tineretului.
Pentru început, faceți cunoștință cu… Comisia de avizare a culorilor! La acest obiectiv, desigur. Pe pariu, nu v-a trecut prin cap că există așa-ceva. Si, destul de probabil, e doar o formă penibilă pentru a se acoperi unii cu semnături. Altfel, e greu de închipuit că, la un asemenea proiect, de-o asemenea anvergură, nu figurau culoarea varului și a tencuielii în proiect înainte de fatidica zi de 25 august 2011. In acea zi, sub antetul firmei ieșene de proiectare GENESIS, s-a emis Dispoziția de șantier nr. 28, părtași – măcar în aparență – fiind următorii:
1. arhitect șef Dan Florea din partea Primăriei Piatra Neamț;
2. arhitect șef Nicolae E. (Nicolae Aurelia Elena, în realitate – n.a.) din partea CJ Neamț;
3. Primăria P. Neamț Uip (probabil Unitatea de Implementare a Proiectelor – n.a.) – Lucica Popârda;
4. arhitect Smaranda Gâlea – șef proiect;
5. ing. Teodor Mardiros – reprezentant SC EUROBUILDING IDEEA (firma care asigură partea de consultanță – n.a.);
6. ing. Dan Popa, consilier Consiliul Local Piatra Neamț;
7. ing. Dincă Gigi, Director Executiv ROMCONSTRUCT HOLDING.
Ei au decis (vezi facsimil), probabil majoritar, în privința nuanțelor de culori pentru fațade și profile. Cu semnăturile e o problemă vizibilă, dar pînă azi nu a deranjat pe nimeni. Semnătura arhitectului șef al municipiului lipsește cu desăvîrșire, a doamnei omolog de la județ e cu semne de întrebare, din partea trupei lui Turcu unul e în comisie (Dincă Gigi), altul semnează la final (Vacaru Ionuț), iar din partea Primăriei semnează Lucica Popârda, ca membră a comisiei, nu și Florin Bălușescu la final, în dreptul beneficiarului. O încropeală jalnică, fix pe măsura deciziei: „cîmpul se va finisa cu tencuială de tip Kober de granulație 2,5 mm, tip bob de orez, în culoarea Maro Ocru 04”. Ulterior din „04” se face un fel „03”, că tot e foarte vizibilă diferența între cîmp și „bunghi”, unde a rămas „04”. Firește, nu este exclus, la halul în care își fac de cap șmecherii din administrație, ca la final să fie scos vinovat… Aurel Kober, doar el a furnizat tencuiala. Că i-au comandat-o niște savanți ai culorilor, devine irelevant cîtă vreme trăim în Piatra Neamț și încă nu ne-au vopsit bisericile în portocaliu, deși cred că pe undeva se coace de încă o comisie de avizare…

Update fără... update - 18 ianuarie 2012
Am rătăcit facsimilul. Mai sap şi-l pun la locul lui...
Update cu update
Gata, l-am găsit: 


Rătăciți în tradiție: Cum ajungi să depinzi de cooperativa analiștilor

De fiecare dată cînd vorbesc cu cîte unii despre ce-au fost cîndva talk-show-urile de televiziune, îl amintesc cu nostalgie pe Marius Tucă. Pe fond, nu mi-a plăcut caracaleanul, dar nu pot uita că începuse să facă agenda politică într-o țară fără agendă politică. Va rămîne pentru multă vreme și un etalon nefericit pentru cum e să ți se urce puterea și influența la cap, însă a făcut mai multe emisiuni memorabile decît toți ceilalți competitori la un loc.
Astăzi, meseria de gazdă de dezbatere rătăcește prin mocirlele politicii, țățăismul, agresivitatea și incompetența ajungînd la mare trecere și onorarii invers proporționale cu calitatea. Sînt evidențe pe care le înțelegem de nevoie, trăim cu ele și nu avem puterea să le eradicăm. Ce refuz în continuare să înțeleg este altceva: ce caută oamenii deștepți în compania panaramelor de analiști? Că papagalii, bandiții și ticăloșii de largă notorietate au veritabile abonamente la execuții publice în fața moderatorilor reuniți, mă rog, ține de generozitatea rației de circ național. Dar, să te duci tu, Daniel Dăianu, economist rațional și respectat, să-ți închidă gura – în direct – alde Chireac, Dragotescu și Cartianu, aduce a film de groază. S-a întîmplat zilele trecute, la unul dintre posturile de televizuină rezultate din „splitarea” Realitatea TV. Tema era criza din Zona Euro și Dăianu vorbea dumnezeiește, să priceapă orice român cu o pregătire medie. De priceput nu pricepeau analiștii cum e să țină invitatul microfonul mai mult ca ei! O făcea coerent, la subiect, fără efort. Drept pentru care, Chireac, Drăgotescu și Cartianu se întreceau în a-l întrerupe sub pretextul că traduc ei în limba română spusele economistului. Traduceau pe dracu’…
Dacă publicul larg poate să se uite sau să nu se uite la asemenea show-uri, ăștia care facem presă nu prea avem de ales. Pe de o parte, sînt chestiunile pe care le afli în timp real. Pentru a decupa partea utilă, trebuie să suporți toată mizeria. Altfel, devine complicat să cauți ce au spus, de exemplu, Liviu Voinea, Ionel Blănculescu sau Dinu Patriciu în momente fierbinți, de cumpănă, de decizie. Pe de altă parte, deși pare incredibil, fără cooperativa acestor analiști e practic imposibil să dai anvergură națională unor subiecte grave din provincie. Este unul dintre cele mai oribile compromisuri tacite.
Două dezvăluiri uluitoare din acest an – una din Bistrița-Năsăud, alta din Neamț – demonstrează dependența de pomenita cooperativă. Mai întîi a fost ziarista Cristiana Sabău, de la Bistrița, ale cărei dezvăluiri, în primăvară, au dus la divorțul Guvernului de ministrul Nelu Botiș, stăpîn peste muncă, familie și protecție socială. Zile întregi, datele afacerilor doamnei Botiș cu fonduri aprobate de ministerul condus de soț fuseseră disponibile și într-un ziar on-line, dar liniște era desăvîrșită. Dacă nu se apucau televizuinile naționale să toace vîrtos acele combinații sfidătoare, probabil că Botiș era și-acum la post. Iar „deontologii” naționali, sper să nu mă înșel, au pomenit cu greu, o singură dată originea subiectului. Al doilea caz, binecunoscut publicului nemțean, este al președintelui Vasile Pruteanu. Abia după luni de zile de dezvăluiri și probe grele scoase la iveală de săptămînalul nostru (absolut toate fiind postate și în ediția on-line!), a apărut ceva pe o televizuină națională, la ceas de după-amiază și week-end. Cu o indicare mai curînd neclară a sursei. La butoane, nimeni altul decît Bogdan Chireac, cel dezavuat mai sus, dar și în alte ocazii.
Și-atunci, ce să mai înțelegi, cum să judeci?… Răspunsul nefericit e tot în text: înțelegi de nevoie, nu judeci, trăiești cu asta. Ca să fiu mai limpede, schimbarea unui guvern se configurează ca o operațiune categoric mai simplă prin comparație cu demolarea acestei cooperative.

vineri, 25 noiembrie 2011

Cu Alexandru Mironov, după 12 ani

Alexandru Mironov revine la Piatra Neamț după 12 ani, fiind invitat de onoare la Ziua Colegiului Național Petru Rareș, organizată vineri, 25 noiembrie. În noiembrie 1999, participase la prezentarea expediției alpinistului Ticu Lăcătușu pe vîrful Dhaulagiri, în Himalaya.
De luna noiembrie, din alt an, se leagă una dintre amintirile sale de referință. Fusese invitat la o acțiune a cenaclului pietrean de science-fiction „Sigma”, condus de inginerul Dan Popescu. Seara, am fost invitați acasă la Adrian Dobrin, unul dintre promotorii locali ai SF-ului și am ascultat – în direct – la Radio Europa Liberă… căderea Zidului Berlinului. Era 9 noiembrie 1989.

Mai mult, aici , în Mesagerul de Neamţ. O viaţă pentru o idee: Alexandru Mironov, traducătorul viitorului se numeşte pagina dedicată unui "cetăţean planetar" care a fost un simbol pentru generaţia mea.
Domnul Mironov se întîlneşte astăzi, de la ora 10:00, cu mai tinerii membri ai Partidului Petru Rareş, după care urmează o mai puţin obişnuită întîlnire cu presa.

miercuri, 16 noiembrie 2011

Mesager de colecţie

   Florin Piersic este de vis, Pruteanu răsplătește, Cavalerul de Baltă Valerică Frăţilă cîştigă, Pruteanu mai răsplăteşte o dată din bani publici, mafia cazinourilor şi construcţiilor umflă 4,5 milioane euro pe seama bolnavilor de cancer, Cristian Gaţu îşi bate joc de Piatra Neamţ, la fel face şi Festivalul de Teatru, o bibliotecă secretă, plus fotbal cu Ştefan şi Porumboiu. Merge? Eu zic că da. Hai, încă un pont: în pagina 3 găsiţi o dedicaţie de la Florin Piersic!

sâmbătă, 12 noiembrie 2011

Abuz și mîrlănie la Kaufland

De cînd a devenit operațională, cu destui ani în urmă, șandramaua comercială ridicată în Piatra Neamț pe amplasamentul inițial al noii săli de sport este un nesecat izvor de rele tratamente administrate clienților. Kaufland e numele șandramalei. Ultima “realizare” în materie de abuz și mîrlănie este tratarea cumpărătorilor ca potențiali hoți. Sectorul de legume și fructe reprezintă unul dintre argumentele Kauflandului pe piața locală. Despre lămîi stricate, ceapă roșie putredă, piure de kiwi în coajă proprie, ciuperci înnegrite sau mango tare ca pavela s-a tot povestit degeaba. Cu răbdare, ai însă ce alege. Pui în pungă, legi punga și mergi la cîntar să iei abțibildul-etichetă cu preț și cod de bare. La ore de vîrf, cu vreo șase feluri de fructe și încă pe-atîtea de legume, mai ales dacă unul dintre cîntare nu merge, calvarul e garantat. De parcă nu era de-ajuns, joi seară, odată ajuns la casă o luai de la capăt. Fătuca taxatoare-încasatoare verifica și recîntărea fiecare pungă cu legume și fructe, nu și pe cele cu măsline, brînzeturi și alte produse cîntărite de prea-cinstitul personal de la galantarele Kaufland. Lămuriri, explicații nu capeți – impertinența pare a fi condiție de angajare. Caz concret: Irina Rotaru, casa 5. La intrare/ieșire este o tejghea de informații și schimbat fise de 50 de bani pentru cărucioare. O tanti resemnată, dar care își ferește ecusonul cu o abilitate incredibilă, se îndură în cele din urmă și spune că abuzul și mîrlănia poartă marca directorului Nicolae Dragoș. În zadar îi explici că ar fi bine să pună un anunț prin care să informeze pe prostul de client să nu mai piardă timp cu cîntăritul – în Kaufland, Nicolae Dragoș e stăpîn.

Rătăciți în tradiție: „Dexterități vocale”

De prea mulți ani încoace sîntem agresați prin intermediul televizuinelor de cafteala Oanei cu Mărioara Zăvoranu pentru o presupusă avere. Că e de la tata adoptiv (Zăvoranu) sau de la cel biologic (Bănicioiu) are tot atîta relevanță ca și compasiunea noastră pentru grecii prăbușiți în rîpele crizei, dar care au un PIB pe cap de suferind de vreo trei mai mare decît românul bleg și mîndru de curbele de sacrificiu. Nelu Bănicioiu ne-a fost comercializat constant, prin vocalizele Mărioarei, drept o victimă de prestigiu a regimului ceaușist. Cînd colo, ce să vezi, individul era un mare meșter în speculă și delapidare. Vad bun avea și în centrul Capitalei, și pe Litoral, iar victima veșnic moralistă de Mărioara naviga cu modestie între COMTURIST și Gospodăria de partid de la Neptun. Treburile astea se știu de ani de zile, dar televizuinile continuă s-o cultive cu îndîrjire pe mama Oanei (și) în rol de spălătoare de portret a unuia condamnat la 25 de ani de pîrnaie pentru o delapidare de 16 milioane lei. În banii anilor ’80! Că milițienii au găsit la o percheziție și librete CEC la purtător în valoare de 1,2 milioane lei strămoșești, n-ar fi decît o altă înduioșătoare contribuție a lui Bănicioiu la sabotarea lui Ceaușescu. Despre lege nu se vorbește. Cultul unui bandit se vinde de minune sub marca de telenovelă în reality-show. Prin comparație cu Mărioara și Bănicioiu al ei, povestea Elodiei capătă contur de dramă decentă. Iar contribuțiile Monicăi Tatoiu la îndobitocirea românilor izvorăsc parcă dintr-un spațiu academic…
Despre lipsa de discernămînt a televizuinelor, despre lupta nebună pentru audiență și mîntuirea prin telecomandă am scris și recent. În mare, nimic n-ar fi nimic nou. Numai că în cazul Mărioarei Zăvoranu, destinul nu umblă cu ocaua mică. În urmă cu cîteva zile, a ieșit la interval Tribunul Vadim – din simplă membră PRM a uns-o Secretar executiv și i-a dat ca misiune relația cu presa și comunicarea. Vorba unui prieten, jucător de Bridge, deci se poate! Abia aștept s-o văd cuvîntînd în fața ziariștilor de București despre valorile pe care le apără și promovează, conform statutului și programului politic, Partidul România Mare.
Dacă tot e sezon de transferuri și achiziții politice, poate se-apucă Vadim și extinde temelia mizeriei naționale cu măcar vreo două „zicătoare” de prestigiu. Pe-una am pomenit-o, e Monica Tatoiu, bună-bunuță să conferențieze despre cum e să faci sex în tren în drum spre culmile spiritualității. A doua ar fi Loredana Groza, vampa națională și vedeta-vedetelor neobosite, sensibilă „zig-zaga-laga-zaga” cunoscătoare a limbii române. Cînd vorbește ea despre „dexteritate vocală”, instantaneu regreți că n-ai descoperit „agilitatea neuronală” la timp.
Departe acuma gîndul de-a merge mai departe, propunînd construirea unui „trio formidabil” din Mărioara, Monica și Loredana. Nu de alta, dar mă tem că mă ia în serios colonelul Mitică Badea (șeful PRM Neamț, dacă nu l-ați uitat) și le-aduce în pelerinaj, la o cură de agheasmă pe la mănăstiri. Mă mulțumesc doar să semnalez că tîmpenia slobozită de Lory este una eminamente (sic!) sclipitoare și are certe valențe de diagnostic. Da, „dexteritatea vocală” caracterizează de minune din ce în ce mai mulți politicieni! Mă tem să nu fie deja criteriu de selecție și promovare. Ce ziceți? Nu-i nevoie de cine știe ce „agilitate neuronală” să vă dați cu părerea.

marți, 8 noiembrie 2011

Legea lui Piersic, Florin Piersic

De ce m-am temut aici, am scăpat luni seară. Spectacolul cu "Hoinărind printre amintiri" s-a ţinut în faţa a mai mult de 185 de spectatori, într-o sală murdară şi pe un frig umilitor. Adică, Stelian Grigore de la Casa de Cultură tot a pus de-o umilinţă.
Ce-a făcut Florin pe scenă nu se poate povesti. Mîndrul Dragăi Olteanu Matei a fost pur şi simplu fabulos. Tare-aş vrea să văd şi alţi actori mai proaspeţi ca vîrstă povestind, recitînd şi cîntînd timp de aproape 3 ceasuri.
Florin sosise la Piatra Neamţ din seara precedentă, dar am avut mari emoţii şi am nu am dat de veste. Îi mulţumesc pentru şarjele prieteneşti din timpul spectacolului şi confirm că aseară a făcut legea în urbea cu telegondolă. Legea lui Piersic înseamnă dragoste, respect şi devotament.


P.S. Florin a avut pe timpul spectacolului un înger păzitor care s-a ocupat de coordonarea tehnică şi artistică. Se numeşte Cristina Munteanu, e mama lui Sebastian şi Maximilian. Îi ştiţi, îi ştiţi cu siguranţă pe cei doi fraţi talentaţi de la Vocea României.

Ţării tot mai mulţi "şorici"!...

După ce nemţenii au aflat aici, din Mesagerul (via această ediţie on-line de Iaşi), despre cum s-a făcut de nu s-a ma făcut Aurelian Vasea Şoric avocat pe motiv că 4,34 e o notă insuficientă, cu vie emoţie matinală am descoperit dincoace, la EVZ.ro, că au şi alţii "şoricii" lor de soi. S-au remarcat la un examen de admitere în barou, similar celui de la Iaşi, organizat de centrul de examinare Cluj.
Balasz Arpad, fost judecător la Tribunalul Sălaj cu 25 de ani vechime, a luat note între 2,00 (Drept Penal) şi 4,50 (Drept Procesual Penal). Note mai bune, dar tot degeaba, a obţinut Ştefan Anghel Bojin, fost şef al Finanţelor din Alba, personaj puţin arestat anul trecut pentru fapte de corupţie.
A fost pentru prima dată după 1989 cînd magistraţii ieşiţi la pensie sau cei care au mai mult de cinci ani vechime în profesii juridice au trebuit să dea examen pentru a deveni avocați.

duminică, 6 noiembrie 2011

Muguri de scandal în partidul lui Dan Diaconescu

Tratate mai curînd cu discreţie, punerea pe picioare şi organizarea Filialei Neamţ a Partidului Poporului – Dan Diaconescu au readus în prim-plan un personaj politic ignorat, uitat de ceva vreme. Se numeşte Mihai Fărcăşanu, a fost ofiţer MapN, are notorietate pe înfierbîntata piaţă a exploatării lemnului şi a constituit o prezenţă vie cel puţin în sezonul electoral primăvară-toamnă 2008. El a preluat frîiele organizaţiei judeţene a Partidului Noua Generaţie – Creştin şi Democrat de la Gabi Brânzei, consilier local la Dumbrava Roşie, după alegerile locale, în condiţiile dificile de după înrolarea fostului preşedinte Cristian Liciu la PSD.
Mihai Fărcăşanu a fost semnalat recent ca preşedinte ales al PP-DD Neamţ, în urma alegerilor interne ţinute pe 30 octombrie. De la înălţimea unei asemenea funcţii, într-un partid fondat şi condus de unul dintre cei mai influenţi oameni de presă contemporani, colegii săi aşteaptă ca Fărcăşanu să gestioneze cu responsabilitate şi profesionalism relaţia cu presa, creativii din publicitate şi firmele care se ocupă de diverse tipuri de printuri pe plan local.
Aşteptarea are însă baze subţiri întrucît de numele lui Mihai Fărăcăşanu şi vremea cînd era la PNG-CD se leagă episoade triste, tentative de ţeapă şi ţepe. O parte dintre datoriile electorale către două ziare locale şi un post de televiziune au fost achitate din buzunarul personal (cu facturi şi chitanţe eliberate pe partid) de Costache Lupu. Acesta candidase fără succes la Primăria Bicaz şi, apoi, într-un colegiu pentru Senat. Tot datorită lui Lupu şi în ciuda celor care pariau pe ostilitatea dintre Becali şi Liciu, partidul a beneficiat de un tratament omenesc la televiziunea care aparţinea atunci familiei Liciu. În cele din urmă, partidul şi Fărcăşanu au tras o ţeapă sănătoasă pietrenilor C.S. şi C.R., cărora nu le-au mai plătit concepţia grafică şi, respectiv, tipăriturile comandate în 2008.
Continuarea o găsiţi aici

Florin Piersic, umilit la Piatra Neamţ?

De luni de zile, locurile de afişaj consacrate din staţiunea turistică Piatra Neamţ conţin un afiş mare-mare cu Florin Piersic pentru spectacolul „Hoinărind printre amintiri”. Spectacolul e programat luni, 7 noiembrie, de la ora 19:00, la Casa de Cultură a Sindicatelor. Stelian Grigore, directorul aşezămîntului, a confirmat că pînă vineri, 4 noiembrie, la închiderea programului de casă, vînduse 185 bilete a 50 lei bucata. Potrivit schemei comerciale consacrate se pun la vînzare 500 de bilete, iar fără un minim de 250 de bilete vîndute nu se ţine spectacolul.
Cum sîmbătă şi duminică este foarte puţin probabil să dea lumea buzna la casa de bilete… închisă a Casei de Cultură, ar urma ca Stelian Grigore să-l anunţe luni dimineaţă pe organizatorul spectacolulului că Florin Piersic mai bine stă acasă.

În aceste condiţii, vom rata şi o întîlnire de vis între Florin Piersic şi Draga Olteanu Matei, întîlnire meritată de publicul pietrean.Mai mult, aici

luni, 31 octombrie 2011

Rătăciți în tradiție: Blestemul lui Titulescu


Pot înțelege, dar refuz să admit cum românii, de peste 20 de ani, se tocmesc pe seama Revoluției din decembrie 1989. A-nceput pe 16, n-a-nceput pe 16. A fost 16-21 sau 16-22?... Unii cultivă teza Revoluției sfîrșite odată cu decolarea elicopterului pilotat de Vasile Măluțan de pe clădirea CC, avîndu-i pe Ceaușești la bord, alții o acceptă pînă la apariția lui Ion Iliescu pe post de prim-emanat. În mentalul colectiv, însă, a prins a se consolida un alt verdict: Revoluția a murit de Crăciun, la moartea celor doi tirani. Ca și în alte privințe, am o altă părere: Revoluția a început pe 14 decembrie și a decedat” pe 23 ianuarie 1990.
Deși “Primăvara începe joi” nu a funcționat ca semnal al începerii revoltei de la Iași, 14 decembrie 1989 (era-ntr-o zi de joi – n.a.) înseamnă pentru mine începutul sfîrșitului. Timișoara și 16 decembrie au fost – dincolo de esența sîngeroasă – doar o renegociere peste capul nostru, o schimbare de abordare, de plasare a intervenției străine cu interesele și opțiunile strategic asociate. S-au călcat în picioare, s-au tocmit pe morții noștri, pe cinstea, dezinteresul și puritatea ălora de-au crezut în Revoluție. E unul dintre motivele pentru care n-o să aflăm cine-a tras în noi după 22. Descurajarea și neutralizarea grupului de la Iași avea să se răzbune iute, în cîțiva ani. Jucînd la mai multe capete, era imposibil ca Moscova să nu recupereze material, cu vîrf și îndesat, ce pierduse la impresia artistică.
Ianuarie 1990 și ziua de 23 au îngropat de fapt Revoluția. Alegerile libere, pluralismul politic egal și corect erau golite de sens și conținut. Frontul Salvării Naționale, în ciuda angajamentelor, se transforma în partid! Devenea arbitru și jucător, ceva ce sună cutremurător de familiar în ziua de azi. Fără decizia Consiliului FSN din 23 ianuarie n-ar fi existat declarația de protest semnată de cele trei partide istorice în ziua următoare, n-ar fi fost revolta bucureștenilor pe 28 și nici reprimarea violentă, instrumentată de FSN pe 29. Cu inventarea Consiliului Provizoriu pentru Unitate Națională, cîteva zile mai tîrziu, conducătorii-arbitri-jucători plantau o bornă de referință spre implementarea “schimbărilor” gîndite de Iuri Andropov, fost șef al KGB, mentorul lui Mihail Sergheevici Gorbaciov.
Degeaba vine Petre Roman și trîmbițează de-un an și mai bine că 23 ianuarie 1990 a fost “eroarea primordială”. El se afla acolo, la vîrf, cînd s-au pus temelie distrugerii renașterii noastre. Încă de pe 18 ianuarie 1990, alături de Ion Iliescu, Victor Athanasie Stănculescu și Bogdan Bujor Sion, își bătea joc de țărăniștii Corneliu Coposu, Ion Puiu, Ion Diaconescu, Ion Alexandru, Iftene Pop și Liviu Petrina. Iar pe 29 se ducea cu tancheta să-l evacueze a salvare pe Coposu...
Drept eroare primordială a ajuns să fie proaspăt scoasă la tarabă și răsturnarea de la putere a Mareșalului Ion Antonescu. Se invocă dovezi și mărturii inedite, după aproape 70 de ani. Regele Mihai I de România e terfelit în fel și chip, istoria se rescrie cu otravă, sub comenzi mizerabile. Diferența-i că fiind contemporani cu Don Pedro și alții ca el nu le uităm pe cele din timpul vieții noastre pămîntene, deși iertarea ne dă tîrcoale. (Orice paralelă cu viața și cariera lui Walter Roman este constructivă.) Istoria ne arde, viața ne îngroapă, România e pe nicăieri ca identitate solidă europeană, dar avem conducători în funcție și ei ne îndeamnă – noroc că încă nu amenință pe față! – să ne hrănim din reprezentarea externă, din diplomație. Pe care oricum n-am aflat cine le-ar lua în seamă. În fapt, e o cumplită sumă de intrigi, fală, trădări, vînzări, conspirații, șuete și hăhăială. Au ajuns repere definitorii pentru o țară total lipsită – după 22 decembrie 1989 - de o politică internă coerentă, progresistă și națională. Fără baza internă nu ai ce reprezenta afară. E un blestem ce ni se trage de la Nicolae Titulescu. Fie că ne tocmim pe Revoluție, fie că înghițim o nouă versiune despre 23 august 1944, regretîndu-l sau nu pe Ceaușescu, dovedim încă o dată că nu învățăm nimic. Din istorie și viață, desigur. Cu sau fără Iași, Timișoara, Andropov, Gorbaciov, Iliescu, Roman, partide istorice, Regele Mihai, Traian Băsescu. A selecta e inutil, românul confirmă de peste 20 de ani că nu învață să aleagă. Știa Titulescu ce știa...

vineri, 21 octombrie 2011

Rătăciți în tradiție: Printre ochi și priviri

Am învățat repede, de mic, cum e să fii atins de o privire. Părinții, bunicul veteran din Primul Război Mondial și învățătoarea rămîn primele repere pentru cuvinte ce nu mai trebuie rostite. Apoi m-am deprins să deslușesc privirile celor din jur, uitîndu-mă atent în ochii lor. Fără să-mi dau seama, începusem și eu să mă uit cu drag, preventiv, neutru, cu frică, amenințător, complice, respectuos, scîrbit, visător sau dezamăgit. Cu seducția am stat mai prost.
Gazetăria nu-mi dă de ales și mă obligă să mă uit în ochii oamenilor, inclusiv ai personajelor care nu fac doi bani. Pe viu și în viu, desigur, că pozele și filmele sînt făcături artistice… La “loc de cinste”, persoane publice, conducători.
Nu pot uita șiretenia din ochii lui Virgil Măgureanu sau ai lui Adrian Năstase. Mitrea este dominator, Ciorbea inexpresiv. Meleșcanu are o privire limpede, a Noricăi Nicolai e tulbure de fapt. Emil Constantinescu are ochi frumoși, însă anii petrecuți în amfiteatre i-au golit privirea de profunzime. Cînd cald, cînd tăios, mereu renăscînd între Zîmbilă și activistul răutăcios, este Ion Iliescu. Despre matrozul jucător, antrenor și arbitru s-au pronunțat alții. Sînt de acord cu toți. Nu sînt de acord cu biletele de trimitere medicală lipite pe chipul Tribunului Vadim. El are, așa, o privire… enciclopedică, devastatoare pe alocuri. M-au impresionat ochii Teodorei Bertzi, m-a curentat privirea lui Leonard Orban, m-am simțit provocat de Pavel Coruț. (La sfîrșitul săptămînii trecute am descoperit și privirea conducătoare. Nu, nu vă gîndiți la prostii, eu mă refer la fantastica handbalistă Simona Gogârlă, acum antrenoarea fetelor de la Rapid București – din ochii cei de un albastru metalic își conducea echipa în teren.)
Dincolo de toți – care au de spus, nu ascuns din ochi! – îmi rămîne amintirea privirii nobile a regretatului Sorin Botez, re-fondator al PNL după Revoluție. L-am văzut ultima oară în 2008, la Piatra Neamț. N-am mai apucat să povestim despre Gregory Peck și Audrey Hepburn, despre aristocrația autentică și manierele ce ne făceau cinste cîndva.
A încerca să citești din privire pe cei din jur poate fi un exercițiu perfect inutil cîtă vreme nu-ți influențează viața și habar nu ai dacă-i mai întîlnești vreodată. Memoria unei priviri rare ajunge să umple o galerie personală de trăiri, sentimente și întîmplări, dar atît. Este confortabil să evoci asemenea amintiri, chiar cu riscul de a fi judecat greșit. Însă, între fascinanta actriță britanică Jenny Seagrove și dominanta Mihaela Ignatovici Lazăr, privirea secretarei de județ parcă te cocoșează, nu alta.
Luați cîte unul și evaluați la privire, cu toate că pot avea ochii încă buni, conducătorii Neamțului au resurse de-a oferi vii și nebănuite surprize. Musai e să-i prindeți – pe viu și în viu – cînd vorbesc despre bunăstare, cinste, progres, justiție, sănătate, educație și orice altceva ce nu rimează defel cu viața noastră reală.

miercuri, 19 octombrie 2011

Rătăcii în tradiţie: Dramă şi mizerie

Prezentarea morţii violente a unui nefericit american, venit în România să cîştige abia 1.000 de euro lunar jucînd baschet, a confirmat încă o dată că lipsa de discernămînt defineşte în mod dramatic pe făcătorii de ştiri, reportaje şi dezbateri televizate închinate “Zeului Audienţă”. Este cu totul nejust să vorbim despre otevizare sau tabloidizare. Otevizarea este în fapt un fenomen social, iar zisa tabloidizare nu e altceva decît tentativa de cosmetizare a unei prese bulevardiere mizerabile. Rădăcinile sînt cele vechi şi cunoscute, dar uitate: şcoala de presă Cristoiu şi ştirile PRO-TVde la 5. Devierea spre ce ne administrează astăzi cîteva televizuini de Bucureşti a fost perfect naturală pentru jucătorii dintr-un mediu (profesional?) care pe zi ce trece îşi pierde demnitatea sub presiunea audienţelor cu orice preţ. A călca pe cadavre a ajuns o sinistră întrecere pe ramură al cărei leac cert rămîne telecomanda televizorului.
Bine, veți spune, asta-i situaţia la zi, să avem răbdare, să nutrim speranţe în viitor. Hm, am îndoieli. În loc să înveţe ce e bun din filozofia corporatistă, televizuinile vizate semnalizează tot mai clar că se substituie decidenţilor politici, actorilor sociali şi instituţiilor statului de drept. Şi o fac cu argumentul audienţei în spate. Astfel calate, încep să genereze sisteme de selecţie şi promovare a unor vedete care slujesc vizibil orice interese, mai puţin pe cel public. Reţetele se rafinează într-un mod aproape diabolic şi induc publicului ideea falsă că fără aceste maşinării de intoxicare şi diversiune viaţa nu ar fi posibilă.
Departe gîndul de a sugera vreo soluţie. Într-un fel sau altul, viaţa şi piaţa le vor impune. Sau nu le vor impune. Însă nimic nu trebuie să ne reţină de la a semnala că sîntem deja contemporani cu o generaţie sensibilă la modelele şi valorile false cultivate de televizuini. Pentru a vă îngrozi e suficient să observaţi cîţi copii şi tineri vor să devină vedete TV.
Un american nefericit a visat să devină vedetă la baschet şi n-a mai apucat. L-au recuperat după moarte şi l-au făcut vedetă televizuinile noastre – fără scrupule, evident. Data viitoare propun să facem invers.

Nota mea: N-am avut un motiv anume să amîn postarea comentariului de joia trecută. Cazul Huidu, despre care încă nu am chef să scriu, confirmă cel puţin cele spuse despre televizuini.

sâmbătă, 8 octombrie 2011

Pruteanu, unde-s banii?...

Recunosc, aveam şi eu ceva habar de cifrele aflate aici .Am amînat, am neglijat să le adun pe capitole.

Proiecte finanţate de Consiliul Judeţean Neamţ:
- modernizare drumuri judeţene: 120.204.927 lei
- modernizare drumuri prin programul operaţional regional: 6.731.644 lei
- întreţinere drumuri şi poduri judeţene: 2.108.956 lei
- fonduri obţinute prin Programul Operaţional Regional 2007-2013: 37.496.285 lei
- programul Operaţional Sectorial de Mediu: 42.938.936 lei
- programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane: 5.140.222 lei
- administraţia Fondului pentru Mediu: 50.601.861 lei
- programul Operaţional Regional: 7.172.609 lei
Înainte de a face voi totalul - cu modestie, fără vreo aluzie şi fără patimă -vă propun să daţi mai departe o minunată poză capturată de pe tricoul unui distins domn orădean.

Vasile Pruteanu a fost confirmat în rang de Rechin

Tare frumos a zis Dana Ostahie aici : rahatul din CJ a explodat la Bucureşti! A durat cam mult pînă să-l facă vedetă o televiziune din Bucureşti pe Rechinul Pruteanu (aşa a zis Bogdan Chireac, parol!), dar e bine... Noi sîntem pe fază - dovada e aici - şi apreciem gestul celor de la "DeCeNews". Despre defazaţi, nu e un secret, ne ocupăm constant ca să nu zic (sic!) în mod curent.
Confirmarea lui Ţîlică în rang de Rechin se lipeşte de minune de diploma de Cavaler de Baltă (de onoare!!!) primită în august din partea ălora de se "revindecă" de la Sf. Ioan de Ierusalim şi au ocupat Cetatea Neamţ pe 200 de lei. Sub expresivul şi competentul nas al fiului Sloboziei de Roznov.
Cred că e momentul să-l caut pentru un interviu pe nea Tavi Cozmâncă. Ţîlică ştie!...

vineri, 7 octombrie 2011

Cavalerii de Malta și balta

Dacă nu aveam parte de incidentul prezentat aici , pe urma căruia am promovat și ceafa malteză "pretoriană" alăturată, nu cred că m-aș fi apucat vreodată de săpături în jurul celor dezmierdați Cavaleri de Baltă, atît în presă, cît și în blogosferă. Inspirația lui Victor Roncea să trăiască!
Așa se face că ați avut parte de un prim episod aici , unde am prezentat și ocuparea Cetății Neamț pe 200 lei, în aprilie anul trecut. Al doilea episod, publicat joi în Mesagerul, poate fi deja citit aici . Să vedeți ce distracție le pregătesc pentru săptămîna viitoare...  
Pe zi ce trece, îmi dau seama că "baltezii" ăștia de Piatra Neamț sînt doar niște bieți șmecheri agresivi, care se dau mai periculoși decît îi ține umbra.
Modul în care caută să penetreze autorități și instituții importante ale statului este demonstrat (și) de "înrolarea" polițistului Ionuț Savin din cadrul IPJ Neamț. Dacă vreți să vă distrați sănătos, citiți aici punctul lui de vedere. Curat ceremonial religios oficiat de un preot ortodox, nu?
Pentru a reduce riscul confuziilor, precizez și pe blog: Ordinul Suveran Militar de Malta, cel cu reprezentanță diplomatică în România, nu are nici o legătură cu Ordinul Sfîntului Ioan de Ierusalim - Cavalerii de Malta. Cei din urmă, "baltezii", sînt vedetele documentării mele. 

Rătăciți în tradiție: În Gorj se poate


De cîte ori trec prin Cheile Bicazului, în ultimii ani, mă umflă rîsul gîndindu-mă cîți au luat și iau încă în serios poveștile fabricate de Vasile Pruteanu, neclintitul nostru președinte de județ. De județ sărman. Se angaja solemn să mute înapoi hotarul cu Harghita, acolo unde figurează în acte. N-a mers. Tînărul Borboly Csaba, omologul său și probabil viitorul președinte al UDMR, știe să lupte. Mai visa Pruteanu nuș ce gigapanou pe stînci, parcă și luminat, în rol de atracție turistică parazită în Chei. I s-a transmis amical că bate cîmpii și i-a plăcut rătăcirea în aberație. Chestia-i că lumina (sau iluminarea) nu-i dă pace - în loc de fronturi de lucru a mai deschis unul de luptă, de astă dată cu Consiliului Ştiinţific din Parcul Natural Chelile Bicazului - Hăşmaş. Vă dați seama, ce anvergură, ce portofoliu!... Disputa pentru pîrtiile de schi din Ceahlău deja seamănă cu un soi de încălzire. Sau aclimatizare.  Cafteala cu aceste consilii științifice riscă să devină o obișnuință, a doua natură în plină natură protejată. Nu pricepe fiul Sloboziei de Roznov nici să-l masezi cu rășină de brad de Ceahlău, după o frecție cu praf de calcar de Bicaz, că trebuia să înceapă cu drumurile, nu cu iluminarea gropilor și sfințirea unor pîrtii la care nu ai pe unde ajunge. Ca profesor de istorie, e de bănuit că romanii și însemnătatea drumurilor îi sînt familiare. Astfel, decît să se certe cu Csaba al Harghitei, ar fi fost de-a dreptul o acțiune inteligentă să facă planton la poarta lui Boc pînă se făcea ca lumea șoseaua dintre Bicaz și Gheorgheni. Dacă Gheorghe Flutur Suceveanul și Aviarul îl drăgălește așa cum spune legenda, ce l-a oprit să intre în istorie cu drumul de la Bicaz la Vatra Dornei? Cît privește defunctul “axial” dintre Izvorul Muntelui și Durău, resemnarea nu poate fi decît una nepioasă, pe măsura lumii în care trăiește Pruteanu. Gîndirea sa despre Cheile Bicazului, consemnată de un cotidian local, confirmă despărțirea definitivă de realitatea lui 2011 A.D.: “Avem în vedere realizarea mai multor obiective pentru asigurarea cadrului de desfăşurare a unui comerţ civilizat prin reorganizarea şi reabilitarea construcţiilor existente, dezafectarea chioşcurilor din zona propriu-zisă a Cheilor. Realizarea de alei pietonale şi mobilier urban - bănci , coşuri gunoi, panouri de informare,  wc ecologic - acolo unde o permite relieful, un centru de informare şi documentare turistică şi completarea zonei cu alei pietonele, loc de odihnă, loc de joacă, chioşcuri şi altele”. E semn cert că rațiunea nu crește pe stînci.
Pe stînci, însă tăcînd, influențînd și făcînd, “blestemații” aia din Gorjul mineritului au păstorit DN 67 C.


Niște olteni, nene, niște țărani! DN 67 C e cunoscut ca Transalpina, una dintre șosele maiestuoase ale Europei, ale lumii. Șerpuiește provocator pentru șoferi la puțin sub 2.500 de metri altitudine. Ceva mai jos, doar la 1.600-1.800 de metri, la 18 km de Novaci (Gorj), te topește stațiunea Rânca. Păpușa și Peleaga sînt nume de vîrfuri. Două sînt pîrtiile de schi. Ion Călinoiu se numește președintele CJ Gorj.