miercuri, 21 decembrie 2011

ATENTAT LA SĂNĂTATE!

"Maltezul" Frăţilă trebuie dat afară!

Am semnalat şi am demonstrat în lunile din urmă cum nişte dubioşi, nişte impostori care-şi spun Cavaleri de Malta ocupă nestingheriţi şi în mod organizat, zi după zi, poziţii publice importante, de decizie şi influenţă inclusiv în judeţul Neamţ. Degeaba, nu ne-a luat nimeni în seamă. Am arătat şi cum aceşti „cavaleri de baltă” au pus stăpînire, pentru cîţiva bănuţi otrăviţi, pe Cetatea Neamţ, să-şi ţină acolo ritualurile secrete. Prezidentul Vasile Pruteanu şi slugile din subordine au muşamalizat totul. Am prezentat cu nume, prenume şi grad un individ din Neamţ, în uniforma Poliţiei Române, surprins cînd depunea jurămînt de credinţă sub steag străin. Poliţistul-şef Tablan zice că e normal. Le-am arătat, apoi, obrazul cîtorva lideri judeţeni, făcuţi peste noapte „baltezi de onoare”, şi nici unul nu a avut demnitatea şi curajul să returneze dubioasa diplomă. Onoare a demonstrat, în schimb, prof. Costache Lupu, starostele Bazei Hipice din Piatra Neamţ, care i-a fugărit din preajma cailor pe „cavalerii de baltă” cu tot cu steagurile şi diplomele lor.
Acuma l-am prins pe Valerică Frăţilă, teribilul şef al Casei de Sănătate, introducînd ilegal medicamente în circulaţie sub formă de donaţie. Frăţilă se prezintă în stînga şi-n dreapta ca şef al „cuibului” nemţean al Ordinului Sf. Ioan de Ierusalim – Cavalerii de Malta. După cum e datina, în loc să fie scuturat „baltezul”, ar urma represalii asupra cîtorva curajoşi din Sănătatea nemţeană.

 Pentru aducere aminte, cîteva linkuri spre cele scrise despre "baltezi": 12 , 34 , 5 , 6 . Şi o poză:
De mîine dimineaţă, la chioşcuri, găsiţi dureroasa investigaţie realizată împreună cu mai tînara colegă Oana Iosub Toma. Pe blog - pînă în Ajunul Crăciunului.








23 decembrie - a venit şi continuarea:


La sfîrșitul săptămînii trecute, sub forma unei generoase informații de presă, se aducea la cunoștința opiniei publice cum „Seful Casei de Asigurări de Sănătate Neamț a decis să intervină direct în ajutorarea bolnavilor internați la Spitalul Neamț care au de suferit din cauza bugetului de criză pe care-l are unitatea sanitară. Valerică Frățilă, în calitate de membru al Ordinului Cavalerilor de Malta, a donat la începutul acestei săptămîni 20 de cutii mari cu mii de folii de medicamente. Acestea au fost destinate pacienților din secțiile Oncologie, Cardiologie și Boli Infecțioase (…)”.
 Mai aflam că Frățilă nu e la prima acțiune de acest gen și că se pregătește să aducă un camion de medicamente. Realitatea descoperită de noi, însă, în spatele donației, este înfiorătoare și constă cel puțin în abuz de încredere, abuz în funcție, distribuire ilegală de medicamente neavizate pentru punere în piață.
De urma medicamentelor am încercat să dăm luni dimineață, de la prima oră. Se aflase deja în Piatra Neamț că sînt probleme mari cu termenul de valabilitate, despre unele știindu-se cu certitudine că expiră în ianuarie 2012!!! Cîtă minte trebuie să ai, ce caracter mizerabil trebuie să fii pentru a face asemenea donații? Si-o mai faci și pentru bolnavi din secții sensibile… Răspunsul căpăta contur de la un minut la altul. Concret, joi avusese loc ședința Consiliului de Administrație al Spitalului, cadru în care Valerică Frățilă anunță donația și solicită o mașină la sediul Casei de Sănătate pentru ziua următoare. Consiliul dă un acord de principiu pentru acceptarea donației, admițînd din start problema cu termenul de valabilitate. Vineri pleacă „un papuc” după marfă și aceasta este trimisă pe secții în maximă viteză. Frățilă jubilează și se pregătește, probabil, să raporteze șefului său ierarhic, Marele Prior de Moldova (Petru Frăsilă, tot el e!…), reușita operațiunii și naiva mediatizare. Fericirea l-a ținut pînă luni dimineață, cînd noul director de spital și noua director medical rămîn efectiv muți de uimire, puțin lipsind să-și facă cruce cu ambele mîini. Sefa servicului Aprovizionare, Niculina Mareșiu, confirmă cu nonșalanță că nu există nici un inventar al donației, nu se știe valoarea și nu există act de donație din partea președintelui-director-general Frățilă! Tot cu nonșalanță spune directorilor în față – și de față cu martori – că nu a fost preocupată de acte, că și altădată tot așa a procedat cu cele trimise de Frățilă. Lucian Ciobotaru e primul care-și revine din șoc și zice: „Probabil că au acte, nu circulă medicamentele cum vor prin țară”. „Probabil” se traduce imediat prin solicitarea unui act de donație și a documentelor de proveniență a mărfii din partea lui Frățilă. Cel din urmă promite că-ntr-o oră vine cu hîrtiile. Deja e aproape 11 dimineața.
 Mulți stăteau încă de vineri cu ochii pe Oncologie, unde se primiseră cantități generoase dintr-un medicament utilizat extrem de rar și care oricum expiră în ianuarie. Lucrurile sînt tranșate de dr. Corneliu Pop, locțiitor la comanda secției, în jurul 8.30: „Le aruncăm, nu avem de ales!”. Dar bomba-bombelor explodează la Cardiologie. Dr. Carmen Martin, șefa secției, confirmă primirea unui hipotensor, da, ar putea fi administrat, măcar cîțiva bolnavi s-ar bucura, dar trebuie dovedit că medicamentul poate fi distribuit. Cristina Atănăsoaie, noul director medical, confirmă că Benazeprilul e cu probleme, motiv pentru care toată lumea vrea să vadă actele lui Frățilă. Care acte, aflăm noi înaintea spitalului, nu există!
Iată ce-a declară garantul utilizării fondurilor alocate sănătății nemțene: „Le-am luat la grămadă, am luat și unele, și altele. Nu le-am donat cu acte”, după care a adăugat: „Medicamentele nu expiră în cîteva zile, expiră în februarie. Astea care le-am adus acum, expiră în februarie, celelalte s-au terminat deja. S-au adus cantități mici, cîte două-trei cutii, nu mai multe, și expiră în februarie. Medicamentele s-au dat pe secții pentru că s-au dat pe fiecare pacient în parte, și astea se termină în cîteva zile. (…) Se pare că în țara asta nu se poate face nimic. N-o să mai aduc, indiferent dacă o să mai am posibilitatea. Mă deranjează. Cum le-am adus, cum a apărut pe blogul nu știu cui, pe facebook. (…) Dacă nu sînt medicamente, nu trebuie ajutați și cei bolnavi? Eu încerc să fac bine ca un om credincios și întotdeauna ies rău. Dau cuvîntul meu de onoare că nu mai aduc nimic, de nici o culoare, dacă tot se interpretează așa. În ce calitate am fost implicat în această acțiune? Ca membru al Ordinului Cavalerilor de Malta”.
După cum se vede, pentru Frățilă e mai important să aducă și din partea cui aduce, decît să vadă legalitatea, rostul și eficiența a ce aduce. Mai clar, poate află acum, dacă nu i-a explicat nimeni pînă azi: este o crimă să schimbi tratamentul unui cardiac, pentru o perioadă scurtă de timp, introducînd un medicament – chiar și dat de pomană! – la care apoi renunță. Pacientul în cauză trebuie reinternat, i se schimbă încă o dată schema de tratament și trebuie reechilibrat. Iar crima este una dublă dacă introduci în tratament un medicament neautorizat în România, pe care și dacă să vrei să-l cumperi, nu ai cum. Este exact cazul Benazeprilului, medicament neautorizat pentru punere în piață prin Agenția Națională a Medicamentului. Asta înseamnă că nu poate fi distribuit oficial nicăieri, nici măcar dat de pomană. Culmea, Frățilă îl dădea fără acte și transfera întreaga răspundere la spital și pe secția Cardiologie. La capătul unui lanț de ilegalități, bolnavul primea un medicament ilegal, dar pentru uz propriu, ceea ce e admis. Pe scurt, pînă aflați cum se închide povestea, e de salutat inspirația dr. Carmen Martin, care a blocat imediat distribuirea hipotensorului clandestin.
 Între timp, ne dumirim cîtă legătură are „cavalerul” Frățilă cu respectarea legilor. Farmaciștii confirmă primii că medicamentul Benazepril nu apare pe nici o listă. (Nu le dăm numele din simplul motiv că se tem de răzbunarea lui Frățilă și nu-și mai văd banii de la CJAS). De la Direcția de Finanțe, însăși șefa peste județ, Delia Călin, ne explică latura fiscală a actului de donație și insistă că trebuie contract și accept de primire, că e obligatoriu să precizezi în clar obiectul, valoarea și datele de identificare ale donatorului real. Una peste alta, spune că ne aflăm în fața unei situații fără precedent. Este exact ce afirmă și Nicolae Fotin, vicepreședinte al Agenției Naționale a Medicamentului. Nu-i vine a crede că este implicat un șef de Casă de Sănătate, este pur și simplu uluit. Reacționează exemplar, eficient și în cîteva minute ne garantează că Benazeprilul nu se poate distrubui în România. Dacă o persoană particulară și-l aduce din altă țară pentru consum propriu, în cantități rezonabile, nu sînt probleme. Faza cea mai tare e că se pot obține derogări, în sensul eliberării unui aviz special – fie pentru nevoi speciale, fie la solicitarea unei companii producătoare – dar numai cu acte de donație. Ceea ce nu este cazul „cavalerului” nostru, în condițiile în care altcineva a obținut – fără probleme – un asemenea aviz special pentru județul Neamț.
Nu mai întrebăm juriștii despre latura penală a celor săvîrșite de Frățilă, o lăsăm în pace – doar se apropie finalul programului – pe Daniela Marcoci (director executiv ajunct al DSP Neamț pe probleme de Sănătate Publică și consultant de nădejde pe durata documentării) și revenim la directorul Lucian Ciobotaru, la Spital. Drept „cadou otrăvit” îi pregătisem o listă de contraindicații, atenționări și efecte adverse ale Benazeprilului.
Un cadou pe cinste avea și el: din dispoziția sa sutele de cutii cu hipotensor-minune fuseseră inventariate și sigilate, urmînd a fi returnate donatorului. Care ar trebui pus să plătească și neutralizarea celorlalte medicamente, odată ce expiră – sînt deșeuri periculoase, le ridică și le incinerează o firmă specializată din Suceava la prețul de 2,30 lei + TVA/kilogram.
A fost lunea neagră a Sănătății nemțene. Marți are loc o ședință a Comitetului Director și se va decide sau nu sesizarea Gărzii Finaciare. Pentru că, de cînd am intrat în UE, a rămas singura instituție ce poate interveni și să-l întrebe de sănătate pe un terorist care plimbă cantități impresionante de medicamente fără acte. Factor agravant este că, potrivit propriei mărturisiri și spuselor șefei de la Aprovizionare, Valerică Frățilă e un fel de donator clandestin cu repetiție. Asta pentru nu-i spune direct juristului din el ce înseamnă recidiva.

NOTĂ:
Hipotensorul Benazepril…
…oferă cardiacilor și următoarele: dureri toracice, angină, aritmii, tulburări gastro-intestinale, erupții cutanate, prurit, tuse, oboseală, amețeală, fotosensibilizare, dureri de cap și disfuncții erectile. Se administrează cu precauție în cazul vîrstnicilor! 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu