Israel – 75

Sărbătoarea de Yom Ha’atzmaut am punctat-o în acest an după calendarul iudaic, pe 26 aprilie. Acum e rândul să onorăm Ziua Independenței Israelului și după celălalt calendar, internațional. Se împlinesc pe 14 mai a 75 de ani de la Proclamarea Statului Independent Israel de către David Ben-Gurion, când a luat sfârșit mandatul britanic asupra Palestinei, pe baza unei Rezoluții a Adunării Generale a ONU, din 29.11.1947.

Piatra-Neamț este un oraș privilegiat în relația cu Țara Sfântă. Pe de o parte, știm cu toții cât de importantă a fost comunitatea evreiască în istoria orașului, loc unde se află un adevărat loc sfânt, istorica Sinagogă de lemn Baal Șem Tov care datează de la 1766, din vremea voievodului Grigore al III-lea Ghica. Pe de altă parte, de peste 30 de ani am deschis capitolul înfrățirilor, începând cu Kiryat Malakhi și continuând cu Lod. Noi am devenit frați adevărați nu pentru că există acte parafate între orașe, ci pentru că așa ne simțim, așa ne comportăm.

De la frații noștri, dincolo de sumedenia de simboluri și valori istorice, culturale și religioase, cel mai important lucru pe care l-am învățat este o valoare supremă: pacea. Iar de la extrema nordică a Israelului, de la Metula, la frontiera cu Libanul, strălucește în continuare amintirea unei borne pe care scrie „May Peace Prevail on Earth” (Fie ca pacea să triumfe pe Pământ).

Sărbătoarea din acest are și încărcătura unei evocări de mare însemnătate și emoție. S-au împlinit 125 de ani de la nașterea lui Golda Meir, ilustru politician, o mare prietenă a României. Vedea lumina zilei ca Goldie Mabovitch, mai târziu Goldie Myerson, la Kiev, în Ucraina, pe 3 mai 1898. A decedat pe 8 decembrie 1978, la Ierusalim.

În continuare, în special cu gândul la cei mai tineri, preluăm o prezentare a marii sale personalități, scrisă de Lucreția Berzintu de la Asociația Jurnaliștilor Români de Pretutindeni:

„În 1906, familia lui Goldie Mabovitch a emigrat la Milwaukee, Wisconsin, Statele Unite ale Americii. Acolo, Golda a urmat școala normală Milwaukee (acum Universitatea din Wisconsin – Milwaukee) și a devenit mai târziu lider în Milwaukee al Partidului Muncii Sionist.

În 1921, ea și soțul ei, Morris Myerson, au emigrat în Palestina și s-au alăturat Kibuțului Merhavya. A devenit reprezentatnta Kibuțului pentru Histadrut (Federația Generală a Muncii), secretarul Consiliului Organizației Muncii Femeilor (1928 – 1932) și membru al comitetului său executiv (1934, până la al Doilea Război Mondial). În timpul războiului Golda Meir a fost purtător de cuvânt al cauzei sioniste.

În 1946, când britanicii au arestat și reținut mulți activiști evrei, inclusiv pe Moshe Sharett (șeful departamentului politic al Agenției Evreiești), Goldie Myerson l-a înlocuit provizoriu și a lucrat pentru eliberarea activiștilor evrei și a numeroșilor refugiați de război, evrei care au încălcat reglementările britanice de imigrare prin instalarea în Palestina. La eliberarea sa, Sharett a preluat îndatoririle diplomatice, iar Golda a preluat oficial fosta sa funcție.

Golda a ajutat la fondarea, în 1948, a Statului, semnând Declarația de Independență a Israelului. A fost aleasă în Parlamentul Israelian, în 1949.

”…Golda Meir a îmbrățișat visul sionist al unei patrii evreiești și s-a dovedit eficientă la promovarea acesteia. După ce a strâns 50 de milioane de dolari pentru războiul de independență al Israelului, premierul fondator David Ben-Gurion a scris că Meir a fost <<femeia evreică care a obținut banii care au făcut posibil statul>>.” (Sursă: 100 de femei ale anului, Time.com, Karl Vick, 1956.)

Mai târziu, a fost al patrulea prim-ministru (1969 – 1974), fiind prima femeie în această funcție.

A făcut eforturi pentru soluționarea păcii în Orientul Mijlociu pe cale diplomatică.

A călătorit mult. S-a întâlnit cu Nicolae Ceaușescu în România (1972) și cu Papa Paul al VI-lea, la Vatican (1973). Tot în 1973, guvernul Meir a fost gazda lui Willy Brandt, cancelarul Germaniei de Vest.

Eforturile ei de a face pace cu statele arabe s-au oprit din cauza izbucnirii, în octombrie 1973, a celui de-al patrulea Război arabo–israelian, numit Războiul Yom Kippur. Ea a încercat personal să-l descurajeze pe Regele Iordaniei să se alăture invaziei Israelului decisă de statele arabe. În martie 1974, Meir a format un nou guvern de coaliție, iar pe 10 aprilie 1974 și-a dat demisia, rămânând la putere până în iunie, la formarea unui nou guvern.

La moarte s-a dezvăluit că a avut leucemie timp de 12 ani. (Sursa: britannica.com.)”

De peste timp, răsună una dintre declarațiile sale istorice: „O să avem pace cu arabii când ei o să-și iubească copiii mai mult decât ne urăsc pe noi”.

Primăria pietreană, după ce a organizat la un nivel mult peste așteptări acțiunea internațională dedicată orașelor înfrățite, a uitat un mic amănunt. În ultima duminică a lunii aprilie, din 1985 încoace, se sărbătorește Ziua Mondială a Orașelor Înfrățite. Poate acum trimit salutul oficial cuvenit Israelului și fraților noștri de acolo. Urările se încheie obligatoriu cu Yom Ha’atzmaut Sameach!

Apocalipsa imobilizării urbane și atacul la proprietate

                            Avertisment: Vremurile impun revenirea pe blog. Am greșit grav lăsându-l cu                                        repetiție, pentru atâta vreme, în paragină. Pentru cei atenți, o explicație e subliniată                                chiar în acest text.    

Într-o discreție care nu mai are pe cine și de ce să mire, câtă vreme la mijloc e Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, pe 2 mai se încheie consultarea publică (obligatorie, dar de mântuială) pentru un ghid de finanțare ce poate genera consecințe dramatice. Deschiderea procedurii s-a marcat pe 12 aprilie. Autoritățile locale au tăcut adânc, la fel și partidele, și închipuita societate civilă, în frunte cu organizațiile de breaslă ale proiectanților și constructorilor. Denumirea ghidului: Promovarea mobilității urbane multimodale sustenabile – apelul pentru municipii reședință de județ. Elementar, numai conceptul de mobilitate urbană multimodală obliga la o generoasă campanie publică de informare și conștientizare, eventual sprijinită de Adina Vălean, Comisar european pentru Transporturi din partea României.

Materialul de 37 de pagini ține de Programul Regional Nord-Est 2021-2027, deci de actualul exerciți financiar-bugetar al Uniunii Europene, cu prelungirea aferentă de 3 ani. Prioritatea se numește „Nord-Est – o regiune cu mobilitate urbană durabilă” și are ca obiectiv specific „Promovarea mobilității urbane multimodale sustenabile, ca parte a tranziției către o economie cu zero emisii de dioxid de carbon”.

Legătura dintre aberația cu „economie cu zero emisii de dioxid de carbon”, impusă de regimul federal-confederal de la Bruxelles, și dreptul constituțional la proprietate și folosința proprietății reprezentate de un autoturism convențional, nu este explicată nici de această dată.

Activităţile/măsurile sprijinite în cadrul prioritații de investiții, scrie în ghid, vor urmări în principal îmbunătăţirea eficienţei transportului public de călători, a frecvenţei şi a timpilor săi de parcurs, a accesibilităţii, a transferului către acesta de la transportul privat motorizat, precum și a transferului către modurile nemotorizate de transport. De asemenea, se va urmări ca utilizarea autovehiculelor cu combustibili convenționali să devină o opțiune mai puţin atractivă din punct de vedere economic şi al timpilor de parcurs, faţă de utilizarea transportului public nepoluant/a modurilor nemotorizate, creându-se în acest mod condițiile pentru reducerea emisiilor de echivalent CO2 din transport. Reținem partea cu opțiunea mai puțin atractivă.

Mai departe, aflăm că vor fi finanțate acele subactivități/ activități care contribuie în mod direct la creșterea distribuției modale către transportul public în comun nepoluant și mijloacele alternative de transport (mersul pe jos, cu bicicleta) de la nivelul celor 6 municipii reşedinţă de judeţ din regiunea noastră şi a Zonelor Urbane Funcționale/ Zonelor Metropolitane. Trecem peste distribuția modală și notăm că mersul pe jos a devenit mijloc de transport.

Alocarea financiară pentru acest apel de proiecte este de 161.674.216,87 euro, din care 137.423.084,34 euro din Fondul European de Dezvoltare Regională și 24.251.132,53 euro cofinanțare de la bugetul de stat, ceea ce înseamnă că rata de cofinanțare acordată prin FEDR este de 85% din valoarea cheltuielilor nerambursabile ale proiectului, iar din bugetul de stat se acoperă 15% din valoarea acestor ccheltuieli. Pentru proiectele depuse, cofinanțarea din partea solicitantului este de minimum 2% din valoarea cheltuielilor eligibile.

În secțiunea activităților eligibile, pe componenta de Investiții destinate implementării mobilității urbane durabile prin crearea, dezvoltarea transportului public în comun nepoluant, lăsând la o parte ce înseamnă tramvaie și troleibuze, regăsim activități în plină desfășurare la Piatra-Neamț:

● Crearea, modernizarea, reabilitarea, extinderea infrastructurii rutiere utilizate de transportul public în comun nepoluant;

● Crearea, modernizarea, reabilitarea, extinderea de benzi separate, folosite exclusiv pentru mijloacele de transport public de calatori;

● Amenajarea stațiilor de încărcare electrică pentru autobuze electrice;

● Crearea, modernizarea, reabilitarea, extinderea depourilor/autobazelor aferente transportului public în comun nepoluant, inclusiv infrastructură tehnică aferentă;

● Crearea, modernizarea, reabilitarea stațiilor de transport public de călători, inclusiv asigurarea accesibilității pentru persoanele cu dizabilități.

Atrage atenția însă, în document, o activitate nedezbătută public absolut deloc în urbea de sub Telegoală: Amenajarea de parcări în punctele terminus ale liniilor de transport în comun, în zona de acces în municipiu pentru a încuraja continuarea călătoriei spre punctele de interes cu mijloacele de transport în comun.

Corelarea cu desființarea parcărilor din oraș, cu restricționarea utilizării benzilor de circulație rutieră prin Configurarea, reconfigurarea infrastructurii rutiere pe străzile urbane, pentru prioritizarea transportului public de călători, cu bicicleta și pietonal și mai ales cu ceea ce explicit apare ca Dezvoltarea sistemelor de reducere, interzicere a circulației autoturismelor în anumite zone conduce dacă nu direct la concluzii, atunci la niște ipoteze pertinente. Privesc scopul real al parcărilor ce vor apărea pe undeva la marginea orașului, în condițiile în care parcări etajate suficiente nu ai unde construi în Piatra-Neamț.

Consultat de Mesagerul de Neamț, cu suficient timp înainte de a începe nebunia națională cu orașele de 15/20 de minute, renumitul profesor și avocat Gheorghe Piperea s-a pronunțat ferm în favoarea unor acțiuni colective în instanțele de judecată împotriva autorităților care, sub pretexte ecologiste, nesocotesc dreptul la proprietate și folosința acesteia. Mai mult, a îndemnat la atenție maximă în privința investițiilor făcute - în realitate! - pentru a plasa proiecte și lucrări firmelor clientelare după o regulă consacrată la Piatra-Neamț de pe vremea lui Pinalti: avem/luăm niște bani – cum procedăm?

Vom dezvolta subiectul în ediția tipărită de săptămâna viitoare a Mesagerului de Neamț, când veți face cunoștință și cu... bolarzii. E un răgaz suficient acordat Executivului local (în frunte cu primarul Andrei Carabelea) și aleșilor să explice de ce a trebuit să fie sacrificat orașul, pe repede înainte și fără a tresări deloc în fața sumelor exorbitante alocate din bugetul local, la limita prelungirii „n+3” a precedentului exercițiu financiar-bugetar al UE, cu niște proiecte de „mobilitate” moștenite. Pe zi ce trece, se dovedesc a fi proaste și sunt executate și mai prost, aducând prea-pașnicii locuitori la o disperare tăcută.

E un bun moment pentru a reaminti că, deși am cerut public din 2021, la puțin timp după alegerile locale din toamna lui 2020, nu ne-au fost prezentate un studiu de oportunitate, unul de impact și, cumva ca element de rafinament, un studiu de optimizare a traficului rutier. Desigur, nu sub formă de materiale promoționale, plantate pe vreun site, ci cu documente semnate și parafate, să știm cine-s „savanții” care au considerat că „soluțiile” se potrivesc pe profilul rețelei rutiere a orașului, pe cel al traficului, pe parcul auto existent și distribuția zonală a acestuia ș.a.m.d., pentru a cere apoi o a doua, a treia părere. Argumentul că ADR Nord-Est a semnat contractele de finanțare nu stă în picioare.

Cărările Dezuitării

 Motto: „Ca să-ți dai seama de nivelul culturii generale a unei nații, trebuie să vezi ce idoli are.” (Mihai Eminescu)

Dacă nu ați remarcat, 14 februarie s-a consumat, la Piatra Neamț, în pace și liniște deplină, în amplu acord și aliniere cu efectele infocalipsei mondiale. Amintirea nenorocirii de la Secția ATI a Spitalului Județean de Urgență, din urmă cu trei luni de zile, nu mai stârnește un praf de emoție publică. O idee remarcabil de proastă ar fi să iei o cameră de filmat, un microfon și să întrebi pe stradă poporul pașnic pietrean câți oameni au murit arși de vii și câți pe urmă. Furia și tulburarea primelor zile s-au stins cam odată cu ultimele lumânări și candele puse pe scările spitalului.

(Sursă foto: Grup WhatsApp)

Sporadic, prin presă au apărut aminitiri, trimiteri, frânturi de informații utile. E mai mult decât nimic. După datina locului, publicului îi sunt administrate și diverse „considerații” amețitoare ca substitut prostesc ori ticălos de date oficiale sau puncte de vedere eminamente tehnice.

Bunăoară, explozia s-ar trage mai nou de la un ventilator, nu de la un injectomat în flăcări, așa cum decretase pe 15 noiembrie dimineața, la o televizuină națională de știri, răposatul boss răpus de COVID-19 al Colegiului Medicilor Neamț. Dr. Iosif Koszeghi intervenise cu suplețe operativă în rol dublu de zvoner și răspândac calificat. La drept vorbind, nu era o surpriză din partea sa. În realitate, seringa automată în cauză funcționează cu curenți mici și ia sigur foc dac-o stropești cu benzină. Gulguta, însă, și-a făcut datoria.

Un alt exemplu întunecat de crasă inducere în eroare, unul cu... priză (fără contact de protecție, poftim!) la nemțeanul mediu statistic, constă în clămpănelile afectuoase pe seama instalațiilor electrice și a consumatorilor alimentați la prizele unui salon ATI. În anul de grație 2021 se face fără urmă de jenă un talmeș-balmeș din echipamente și aparataj electric, aparate electrice și dispozitive medicale, bașca instrumentele de supraveghere și control, toate alimentate din circuite mai mult sau mai puțin separate, într-un mediu bine oxigenat. Cum reacțiile corective din partea specialiștilor autorizați lipsesc, devine o curată aventură să te trezești discutând contra... curentului din postura de independent. Asta și din motiv că, în falimentarul municipiu nepereche, implementarea și consacrarea enormităților este naturală. Avem antecedente.

Un episod sinistru, consumat în toamna lui 2018, este definitoriu pentru efectele muncii de intoxicare și manipulare, susținută de o generoasă contribuție a statului paralel din/ prin presă. Au fost atunci o explozie și un incendiu într-un apartament de bloc, incident care a stârnit valuri de simpatie și sprijin în favoarea victimei, în realitate un sinucigaș. Trecând peste gluma proastă cu furtunul de la aragaz, consemnat a-și fi pierdut proprietățile fizico-chimice cât să nu se spună clar că fusese tăiat, trebuie reamintită premiera mondială prematur și necinstit uitată: la Piatra Neamț se inventase gazul metan care se scurge pe sub ușă înainte a face bum!

Stau acum românii de la poale de Ceahlău și, fără scânteie de împotrivire, se uită la cele două saloane ATI sigilate în noiembrie 2020, din ordinul teribilului procuror poreclit Elodiu. Marius Iacob, pentru cine a uitat, e fix acel „parchetar” profund koveșist căruia prin tărtăcuța personală (aia de-i blochează accesul ploii în gât!) îi trecuse ideea de-a goli Lacul Vidraru de vreo 465 milioane mc de apă ca s-o caute pe Elodia Ghinescu.

Pe Elodiu nu-l întreabă nimeni de sănătate, nu-l caută nimeni de un abuz grosolan și zădărnicirea combaterii bolilor prin blocarea saloanelor. Oare câți își dau seama că, dacă saloanele erau repuse repede în... circuit, le aveam gata dotate cu aparatură extrem de performantă. Formidabilul pietrean Dan Ostahie, președintele fondator al Grupului Altex, anunțase încă din seara nenorocirii că va acoperi integral toate costurile. Da, da, s-a știut – știa personal inclusiv ministrul Nelu de la Huși - și nu s-a comentat decât târziu, după comunicatul oficial al companiei. Ce-i drept, în seara nenorocirii nu-i răspundea lui Ostahie la telefon nimeni dintre fruntașii autorităților județene. Drept pentru care, din disperare, a transmis mesajul mai întâi pe canale private. Pentru rigoare, primul telefon l-a dat la ora 20:53. 

Deodată, discuțiile despre curioasa secție ATI externă spitalului se impun a fi reconsiderate. Tare mi-i să nu ne încurcăm în containere și dotări, pe fundal de clopote. Nu-s de bun augur, poate nu s-a uitat decesul preconizat din timp al trâmbițatului centru de radioterapie oncologică, cel anunțat a fi clădit tot lângă biserica din curte. 

În aceste condiții, este de toată jena timida redescoperire a atentatului la sănătatea publică, săvârșit în primăvara trecută prin criminala trecere peste noapte a SJU Piatra-Neamț în categoria de spitale suport COVID, consacrată de ordinul de ministru semnat de secretarul de stat Horațiu Moldovan de la Ministerul Sănătății. Subiectul era predestinat să răstoarne cu totul rezultatele celor două simulacre de alegeri, cu mascaradele de campanii electorale aferente. Uniunea Județeană a Cooperativelor Politice a lucrat însă perfect în favoarea Grupului de la Roman și împotriva dreptului nostru la viață. Actul administrativ putea fi contestat cu sorți de izbândă în instanța de judecată, mai ales că nu avea acoperire în însăși expunerea de motive justificative. N-a fost cazul. Clasa conducătoare, la braț cu opoziția cooperatistă, n-a dat doi bani pe sănătatea și viața nemțenilor. Societate civilă reală n-avem, alți lideri providențiali nici atât. Lumea medicală, cu excepția câtorva voci stinghere, repede acoperite, a tăcut. Iar vocile victimelor au fost izolate, apoi ignorate.

O nouă trimitere la articolele documentate, scrise anul trecut degeaba, nu are rost. Ofer în schimb o veche mărturie specială, una la îndemâna celor care cad în sevraj în lipsă de Facebook. Este un link spre Planul Alb  publicat de dr. Victor Costache, fostul ministru al Sănătății, pe 29 martie. Acest Plan strategic privind creșterea etapizată a capacității de răspuns a spitalelor din România la epidemia de COVID 19, elaborat de Task Force al Ministerului Sănătății – atenție mare, vă rog! – în perioada 20 ianuarie – 25 martie 2020, arată când abia și în ce condiții ca de război ar fi trebuit expuse spitalele județene de urgență. Inutil de reamintit că primii obligați să strige erau managerul spitalului și șeful Direcției de Sănătate Publică. Cu Toderaș Mocanu, fost prefect pinaltoid de tristă amintire, și Radu Firăstrău, zis Drujba Sănătății, parcă siamez al prefectului Lazăr, reprezentând Grupul de la Roman, n-am avut absolut nicio șansă.

Dezuitarea, cuvântul inventat în titlu, vine ca un omagiu adus lui Nichita Stănescu și poemului Dezîmblânzirea, recent repus în calea uitării printr-o recitare sensibilă a Oanei Pellea. Nu de alta, dar când se împlinea o lună de la dezastrul din spital, țara întreagă a uitat și de Nichita, și de Amza, și de acel decembrie negru din 1983, nu doar de misteriosul 14 decembrie 1989 de la Iași și Revoluția Română.

Dacă uităm, nu ne lecuim în veci. Lesne de înțeles cum prea puțini și-au amintit poezia Ardea spitalul , una veche de peste 60 de ani, din vremea de debut a lui Nichita:  

Ce vis ciudat mă străbătu azi-noapte!...
...Ardea spitalul cu bolnavi cu tot
Şi flăcările sfârâiau în cărnuri
Râs alb cutremurat de savaot.

Ce râs, ce râs mă străbătu azi-noapte!
Ce râs de ziduri prăbuşite
Strivind sub ele urlete, clipite
Şi razele căzute ale lunii.

Şi luna... cum mai fulguia azi-noapte
Pe străzile pierdute-adânc în vis...
Şi cum mai fulguia pe cărnurile aspre!
Desfrâu de flăcări şi de vis ucis.

Ce flăcări prăvaleau azi noapte
râs fremătat şi alb şi savaot...
Ardeau, ardeau puroaiele azi noapte,
ardea spitalul, cu bolnavi cu tot.

Terapia de dezuitare nu se focalizează exclusiv pe sănătate, dar poate începe de aici, chiar prin exemplul nemțenilor. Mai departe, românii toți, dacă vor, dacă le pasă, pot arăta că au înțeles ce-a însemnat, ce-au pățit ultimul an trăit în Iohannistan, sub asuprirea Comandantului Arafat, cel bine gardat de streinopiteci și rafilopați (termeni împrumutați de la radicalul doctor ieșean Răzvan Constantinescu, altfel de loc din Roman), plus orbanienii fără număr, fără număr. Veritabila execuție a românilor, dovedită la rigoare de o conștiință națională singulară, în persoana profesorului și avocatului Gheorghe Piperea, este în plină desfășurare. Dacă n-o oprim noi, nu ne ajută nimeni, ba dimpotrivă.

Insistând pe Piatra-Neamț, pentru a ilustra cum se trage în popor din toate pozițiile, dezuitarea ar trebui zorită de isprăvile primarului Andrei Carabelea. Dacă pe Mugur Cozmanciuc sau Florin Hozoc (individul ăla care umbla cu plasma vopsită) îi încadrăm fără ezitare ca pui de Fenechiu, nu văd de ce Carabelea n-ar fi pui de Pinalti. Și e mai mult decât atât - el s-a șlefuit căutând sensuri civice de folos personal printr-un ONG cu numele predestinat de Sens Civic, după care s-a rafinat, la alegerile parlamentare din 2016, în lupta contra PNL alături de cea mai mare deziluzie politică a ultimilor 30 de ani pe meleaguri nemțene, Tianu Burduja. Au luptat așa de eficient încât au lăsat PeNeLee Neamț fără un mandat de deputat, spre bucuria lui Ionel Arsene. Asta, evident, pentru cine a uitat.

Ei bine, după ce n-a priceput nimic util din raidul în Țara lui Bolojan, la Oradea, puiul de... 11 m ne agasează cu tot felul de tâmpenii botezate a fi priorități fundamentale. Nu ne-ar spune cinstit în ce a constat operațiunea de predare-primire încheiată cu fostul primar Chitic nici să-l pedepsești, de pildă, să împădurească de unul singur râpa de pe Cozla, cea poreclită pârtie de schi. Sau să termine odată cu bancurile legate de rentabilizarea telegoalei (licență @ Silviu Alupei) care plimbă aer de la gară în vârf de deal și invers. Ori să curețe focarele de infecție răspândite sub patronajul teribilului fost viceprimar Bobo Gavrilescu, cunoscute oficial ca puncte de colectare selectivă a deșeurilor menajere.

Nu, în loc să se ocupe de enormitățile și alte porcării de anvergură moștenite, sau de golănii rafinate ce (nu) sar în ochi, în genul prea puțin cunoscutei participări a primăriei la înșelarea unei firme de bună credință, care a luat de bun un acord de funcționare anterior pentru o terasă din Zona Zero, în buricul târgului, vizavi de Casa de Cultură, Carabelea ne dă în cap cu mobilitatea urbană. Asta, eventual, ca să uităm și de Kaufland-ul care funcționa din plin fără acord de funcționare. Golănia cu contestarea suspendării activității e ca și cum un medic ar contesta suspendarea dreptului de liberă practică, deși el nu are nici diplomă de medic.

De parcă uitarea ar avea efecte similare unei para-imunități de turmă, nici de-al dracului nu s-ar uita cineva pe denunțarea afacerii, publicată în Mesagerul de Neamț încă din martie 2018! Sub marginalul Șperla Moldovei, explicam ce sărea atunci în ochi, respectiv cum vin Sensurile fără sens și Fenta cu pasajul dispărut din Centru . 

Sigur, dacă onor cetățenilor din Țara lui Andrei le face plăcere să fie luați de proști și de ăștia care s-au jurat că ne eliberează de PeSeDee, nu e indicat să te opui. A le deschide ochii asupra reîncălzitului atentat împotriva orașului, la fel ca în cazul Sănătății, riscă să se transforme într-un demers desăvârșit de nesănătos.

 

 

Ediția 2020 a atentatului împotriva sănătății „supușilor” din Neamț arată altfel de cum se spune

Nu mai ține cu tăcerea, una (și) autoimpusă luni de zile pe fondul sentimentului apăsător de inutilitate a cuvintelor nepotrivite cu ordinea de partid și de stat din Iohannistan! Tăcerea s-a epuizat. Altfel, trăind noi în țara lui „Asta e!”, n-ar urma decât pasul (pre)fatal spre resemnarea supremă. Adică resemnarea în fața resemnării.

„A fost nevoie să moară oameni ca această demisie să se producă”, declama pretinsul deținător al inexistentei funcții de șef de stat pe 4 noiembrie 2015, referindu-se la Guvernul Ponta.

A fost nevoie să ardă de vii oameni nevinovați la Piatra Neamț pentru ca prea puțini să regăsească originea răului decisiv care a condus la distrugerea Spitalului Județean de Urgență și a sănătății „supușilor” lui Iohannis din Neamț. E vorba despre ce semnalam (degeaba), sub semnătură, în primăvară.

 După datină, inegalabilul și inconfundabilul județ Neamț, cu accent pe Piatra Neamț, a continuat să doarmă în suferința lui. Alegerile locale s-au consumat pe fondul unei campanii excelând (la vedere) în prosteală pe față și manipulare de joasă speță. Pe lângă aceste trăsături clasicizate, o a treia a lăsat urme cumplite.

Principalii doi actori politici au ocolit aproape cu... sfințenie cel mai grav subiect, care era cazul să țină capul de afiș: includerea Spitalului Județean de Urgență pe lista unităților suport. Fără nicio exagerare și în deplin respect față de dreptul la viață, alta era soarta alegerilor. Și a spitalului, și a sănătății. Nu e nicio confidență, știa tot nemțeanul că spitalul județean este o bombă cu ceas. Din primăvară, ceasul s-a dat peste cap.

Cele publicate pe 7 aprilie, într-un material atent documentat (Misterele spitalului din Piatra Neamțrăsună cu jale!... ) răsună și astăzi, cam la fel de inutil, însă cu jale întărită. Mergând la esență, din seria de ordine de ministru, semnate de secretarul de stat Horațiu Moldovan sub domnia lui Nelu Tătaru Vodă de la Huși, afla poporul, aflau și politrucii atinși de demagogie incurabilă (indiferent de partid) următoarele: „Într-o primă etapă se recomandă ca spitalele de suport să nu fie reprezentate de spitalele importante de urgență din zonă, care pot asigura asistența medicală pentru celelalte urgențe medico-chirurgicale (...)”. Poftiți la lectură neplăcută  din anexa primului ordin, cel din 28 martie, publicat în Monitorul Oficial pe 31. Subliniam cum în comunicatul oficial remis de Ministerul Sănătății în aceeași zi, sub presiunea stării de urgență, dispărea recomandarea și se afirma fără echivoc: „spitalele de suport desemnate reprezintă unități sanitare fără importanță de urgență”. Ordinul nr. 533 e înlocuit repede, pe 3 aprilie, cu ordinul cu nr. 555. Era mură-n gură pentru oricine nu suferea de restrângerea capacității înțelegere și judecată: și noul act arăta că spitalul pietrean nu avea ce căuta ca spital de suport!

■ Întrebări cu mască și fără mască

Obligatorie devine încă o (re)aducere aminte, chit că răsar voci dezarticulate punând eticheta de subiect depășit. Nu este. „Lista cu spitale de suport pentru pacienții COVID-19 pozitiv care necesită tratament și pentru patologii specifice (ex. afecțiuni cardiace, ortopedice etc)” a fost elaborată „în colaborare cu autoritățile administrației publice locale, pe baza analizei la nivel local a capacităților de îngrijire a pacienților”. Așa a comunicat  ministerul.

În cazul nostru răspunderea e trimisă cu subiect, predicat și conținut la Consiliul județean, în calitate de pădure (sau junglă) tutelară.

Dacă nu era amestecat, nu a colaborat, nu a analizat, oare de ce aprigul Arsene, atlet suplu al apărării dragilor nemțeni prin „Fapte, nu vorbe!”, perfecționat la locul de muncă în a trage din orice poziție în „leprele galbene”, nu a reacționat instantaneu?

La varianta inițială, cu suportul asigurat de Spitalul Municipal de Urgență Roman s-a referit cam din greșeală, printre primii, însuși dr. Iosif Koseghi, eternizat ca faraon în fruntea Colegiului Medicilor Neamț. Într-o clipă, nu mai știa unde să-și ascundă limba. Recent, sub pavăza anonimatului, s-au atins din nou detaliile – altfel cunoscute câtorva fruntași ai alegerilor locale de la Piatra Neamț – despre intervenția politică pentru cruțarea municipalului romașcan și sacrificarea județeanului pietrean, dimpreună cu sănătatea întregului județ, prin subțierea criminală a accesului la îngrijiri medicale calificate.

Săptămâna trecută, în contextul nenorocirii de la ATI, cercetarea adevărului avea să fie impulsionată de unde nu te aștepți. Senatorul Titus Corlățean (PSD) a explicat la Antena 3, la oră de mare audiență, operațiunea marca PNL Roman prin care „suportul” s-a mutat la Piatra Neamț. A urmat apariția lui Ionel Arsene, în emisiunea lui Marius Tucă, numai că el n-a dezvoltat subiectul. Interesant este că avea la îndemână cel puțin un argument forte, datat 17 iunie a.c. În acea zi este înregistrată adresa nr. 12.828 a CJ Neamț, semnată de el și trimisă ministrului Nelu de la Huși, personaj dezvăluit în primăvară, printre altele, ca uzurpator „calificat” al fostului ministru vizionar, dr. Victor Costache.

Cerea hotărât ridicarea statutului de suport COVID al SJU cu argumentele descrise public din 7 aprilie. Mai puțin spre deloc cunoscut publicului e un demers al doctorului Silviu Verzea. Solicitase ministerului precizări oficiale în legătură cu accesul pacienților non-COVID în spital de pe 26 mai, la puține zile după ce fusese numit manager interimar!!! Altă minte, alt caracter. Ca informație bonus, absolventul de medicină militară era considerat din prima ca soluție de criză, nu să pierdem timp prețios cu Toader Mocanu, vestitul prefect Toderaș din Epoca Pinalti.

Direcția Generală de Asistență Medicală și Sănătate Publică răspundea în două zile, prin DSP Neamț, de unde adresa ajunge la spital abia pe 4 iunie, fără să clarifice ceva.

Anterior adresei din 17 iunie, găsim o zicere apăsată din ziua de 10 despre revenirea spitalului la activitatea pe care nici Raed Arafat nu ne lămurește cât a fost de interzisă ori în ce măsură era imposibil de desfășurat. Arsene cerea „leprelor galbene” pe Facebook, în stilu-i consacrat, să redeschidă spitalul, că mor oamenii din lipsă de asistență medicală. Mediatizarea s-a rostogolit în presa de București. Un exemplu este Flux24 .

La drept vorbind, Arsene putea șterge lejer podelele din aprilie cu Mugur Cozmanciuc, la pachet cu cvartetul-minune Eugen Țapu, Laurențiu Leoreanu, George Lazăr & Firăstrău Jr. din cuibul de la Roman. Nu trebuia să dovedească abuzul operat de „penelepre” pe scurtătură, direct la minister. Îi erau suficiente actele oficiale și efectele lesne de anticipat. În paralel, nu-l oprea nimeni să iasă cu pieptul dezgolit în fața spitalului și să coordoneze contestarea în instanță a ordinului de ministru. Sau îl oprea riscul de a ostiliza inclusiv voturile romașcane pe care miza?

S-o luăm invers. Dacă sacrificarea SJU Piatra Neamț – repet, într-un total dispreț față de dreptul la viață al nemțenilor - s-ar fi decis cu bună știință, din prostia sau neglijența șefului CJ Neamț, de ce au tăcut cuvioșii peneliști, ăștia de se pretind tămăduitorii ciumei roșii ? Se oferea, de asemenea, o șansă vocalului prefect Lazăr, cel deseori lăsat singurel în confruntările de cuvinte cu Arsene, să puncteze politic, buciumând respectul și devotamentul pentru apărarea sănătății și vieții, cum sună refrenul de partid și de stat. A tăcut, i-a convenit, doar e din Roman.

Municipalul romașcan a ajuns flenduri din punct de vedere al asistenței medicale. Era de așteptat. De așteptat era și ca drujba sănătății județene, Firăstrău cel tare-n tată, prefect și deputatul Leoreanu, să facă fix ce face. (Aporpo de-un apropo, merge linia de gardă pe Cardiologie de la spitalul din Roman? Dacă Firăstrău cel mic nu știe pe de rost, să-l întrebe cu încredere pe Firăstrău cel mare, reputat cardiolog, personalitate certificată drept ambasador nemțean la rușinea aia de gală politizată îngrozitor de PSD în 2018.)

Jocul de-a speranța cu așa-zisa redeschidere a SJU, confiscată și anunțată triumfal în vesela zi de 13 iulie, a licărit puțin. Apoi s-a stins.

Natural ori printr-o manevră de genul cezarienei, se naște concluzia unei adevărate conspirații – sub forma frăției sau uniunii județene a cooperativelor politice - din care a rezultat un atentat la sănătate. Faptele coroborate cu efectele nu conduc la altă explicație logică. A mormăi despre o simplă erupție de prostie și iresponsabilitate echivalează cu a vorbi prin somn. Prin somnul minții.

Indiferent dacă vizăm guwernerii în funcțiune sau predecesorii PeSeDei de varii rituri, se vede ce înseamnă să nu ai un politician pietrean influent în arcul puterii. Nu e niciunul, de leac, în stare să reacționeze dur și rațional pe frontul apărării comunității sale, să aibă stofă de erou. Acolo, de ochii lumii, ca în cooperația politică, nimic altceva decât un partid unic răsfirat.

■ Observații dincolo de măști

Cum-necum, spitalul – adică bomba cu ceas - mișca, rezolva probleme importante înainte de a fi aruncat la COVID. Supraviețuia și supraviețuiam (de nevoie) într-o simbioză cu jaful organizat, episoadele de prostituție medicală, alte porcării, alături de devotamentul fantastic al atâtor cadre medicale anonime, la braț cu cele cunoscute și iubite, în față cărora merită să bați pas de defilare.

Din păcate, manipularea și intoxicare îndrumă publicul să plaseze toate relele în contul PSD. Primim în continuare lecții și indicații inumane de la cine s-a adăpat din seva fetidă al PDL, captată și parfumată fără scrupule de către PNL. Mare noroc că nu mai candidează Nuți Udrea, s-o scoată deputat peneliștii romașcani de azi.

Primii chemați să protesteze alături de victime, să denunțe cu voce de tunet compromiterea în forță a actului medical, erau și sunt eroii locali în alb. N-am apucat, nu apucăm.

Ca o culme pe dos este înființarea în urmă cu trei ani, din drag nespus de sănătate, a unui Consiliu Consultativ „ca structură fără personalitate juridică, care va funcționa pe baza dialogului structurat în ceea ce privește implementarea și monitorizarea politicilor publice în domeniul sanitar la nivel județean”. Mărturii sunt din belșug pe internet. Temeiul stă în Hotărârea de Consiliu județean nr. 9 din 31 ianuarie 2017. Sănătatea e la articolul 6 și are regulament de ordine și funcționare, prezentat în anexa hotărârii. Alte cinci consilii sunt dedicate tineretului, oamenilor de afaceri, turismului, educației și culturii.

În martie același an, în fruntea consiliului „albinos” este ales pentru un mandat de șase luni, reînnoibil, însuși faraonul Iosif Koszeghi . Era de-o expresivitate rară în poze, alături de Ionel Arsene, la fel ca în martie 2016 lângă Mugur Cozmanciuc, când se trâmbița că eternizatul de la Colegiul Medicilor candidează la alegerile locale din 5 iunie și îl așteaptă conducerea „impunătoarei” comisii de sănătate a partidului. Cozmanciucisme. Înțelegerea cu PNL s-a stins în liniște. Dar unde e consiliul, cum a dispărut? Pe pagina oficială de internet a CJ nu figurează.

Ocazional, din rândul jucătorilor politici non-PSD și non-PNL, indiferent de gradul real de „suport” acordat acestor organizații, s-au scărpinat câțiva de spitalul județean cât să bifeze preocuparea. Excepție notabilă, un singur pietrean profund a vorbit și vorbește în continuare în cunoștință de cauză, doar că suferă în privința resurselor de a muta decisiv. Ghinionul principal vine din devotamentul șefului său de partid, Victor Ponta, față de comandantul suprem Arafat. Ușor de ghicit, e doctorul Liviu Harbuz, de departe cel mai devotat orașului dintre toți concurenții la funcția de primar pusă la bătaie prin vot popular după 1992. De „sâmbătă 14 după vineri 13” încoace, urmărindu-i intervențiile publice, e imposibil să nu priceapă și ultimii săi denigratori fanatici că are un cap limpede cât să dea și la alții. Așa-i la noi cu cap-italul de regret... Singurul care semnala că se apropie de claritatea lui pe teme mari, deloc surprinzător pentru cunoscători, e Răzvan Cuc de la PSD. Ar fi un subiect separat. Nu de alta, dar de când în oferta politică de sezon au răsărit „prospăturile” Calista și Tohăneanu, hulitul Cuc a devenit brusc dezirabil, plus că au tăcut goarnele ce-i căutau originea la Giurgiu sau București, deși omul e din Bihor, de pe lângă Beiuș, dacă nu greșesc

.

■ Capcana căutării vinovaților

N-am să plictisesc acum cu un rezumat sau comentarea dezvăluirilor. Mai este timp. Ofer în continuare completări, nuanțe, accente și conexiuni, în nota întregului text, text care nu și-a propus sub nicio o formă să facă vreun serviciu politic. Ba dimpotrivă! 

Bunăoară, de atâtea zile încoace, nu am reținut trimiteri la Regulamentul de ordine și funcționare a Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț, aprobat prin Hotărârea de Consiliu Județean nr. 136 din 30 iunie 2015. Dacă în romașcaneza prefectului și directorului DSP sună altfel decât în română, au o problemă.

Normal de anormal deja, nu am reținut nicio aluzie la atribuțiile DSP Neamț. Câteva sunt tari și lămuritoare:

● Evaluează, coordonează şi monitorizează modul de asigurare a asistenţei medicale curative şi profilactice din unităţile sanitare din județul Neamț, luând măsuri pentru asigurarea accesului la asistenţa medicală a oricărei persoane din raza judeţului.

● Coordonează, organizează şi evaluează programele naţionale de sănătate ce se derulează în județul Neamț şi exercită atribuţii specifice de control în sănătatea publică, prin personalul împuternicit, cu aprobarea Ministerului Sănătăţii.

● Coordonează serviciile de asistenţa medicală din teritoriu, organizează şi coordonează asistenţa medicală în caz de calamităţi, epidemii, catastrofe şi alte situaţii deosebite, organizează, coordonează şi răspunde de pregătirea reţelei sanitare pentru apărare, sub coordonarea Ministerului Sănătăţii.

● Avizează şi supune aprobării conducerii Ministerului Sănătăţii propunerile privind structura organizatorică, reorganizarea, restructurarea, schimbarea sediului şi a denumirilor unităţilor sanitare din subordinea acestora.

Prin comunicatele și declarațiile lansate la vrăjeală, în „acțiunea prioritară” de-a pasa răspunderi de la minister și DSP la CJ via DSP, abundă trimiteri la legi, ordonanțe și hotărâri de guvern. Se selectează și se citează ce-i înșelător, cu accent pe terminologie, de parcă urgența e exonerarea de orice răspundere a celor conectați la actul guvernamental.

Abil invocată, fiindcă impresionează conținutul, este Ordonanța de urgență nr. 162  din 12 noiembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial nr. 808 din 3 decembrie 2008. E despre transferul ansamblului de atribuții și competențe exercitate de Ministerul Sănătății către autoritățile administrației publice locale. Originea e în vremea lui Popescu Tăriceanu – premier și Nicolăescu – ministru. A suferit atâtea modificări de-a lungul anilor că faci un simpozion. Ai nevoie de ghid, de translatori. La origine era despre ceva, anume un proiect-pilot și s-a ajuns la altceva, după includerea spitalelor de urgență (în 2010) în capitolul despre asistența medicală în unitățile sanitare cu paturi. Oricum, ce cade în sarcina DSP nu se volatilizează.

E păcat de omis în context o enormitate cu aromă prezidențială și cu lipici la publicul înspăimântat de pandemie. În elanul de a se pune și ce n-a făcut în cârca ciumei naționale, se impută PSD legislația din sănătate. Legea de bază e adoptată de fapt în 2006, când la timona ministerului se afla „nevinovatul” contabil Eugen Nicolăescu, lider marcant al PNL. Modificări în neștire au adus toți. Ce a girat Iohannis în domeniu, după 2014, se pomenește discret, pe ici, pe colo. Trebuie uitată o asemenea nepotrivire, cum trebuie uitat ce gingaș se mișca el pe lângă Mircea Geoană și PeeSeeDee, în 2009, ca să fie prim-ministru.

Țopăind pe culmile tâmpeniei, pe seama responsabilităților din sectorul ATI s-au slobozit alte minciuni și prostii perfecte pentru a prinde la lume. Cu sau fără ce clămpănește Iohannis și ce ordine fată mintea lui Arafat, reglementările în vigoare spun altceva.

O piesă esențială, ordinul nr. 5/2020 , stabilește socotelile cu „aprobarea modului de administrare, finanțare și implementare a acțiunilor prioritare pentru monitorizarea, tratamentul și îngrijirea pacienților critici din secțiile ATI adulți/ copii și terapie intensivă nou-născuți”. A văzut lumină în Monitorul Oficial pe 10 ianuarie și-i în sarcina ministrului Sănătății. Programul național destinat pacienților critici e la minister, nu la autoritățile locale, nu la PeeSeeDee. Tătaru, iar nu Arsene, trebuia să ceară instantaneu paturi și echipamente disponibile de la spitalul de campanie Lețcani. La ceas de noapte, în fața unității sanitare cu numărul 52 din lista celor prinse în AP-ATI, Don Nelu a ales să vorbească gura fără el, dând cu vinovăția în noi.

În ideea că orice-i posibil în România, pe calea ei distopică, atârnă înfiorător conferința de presă susținută de Reales pe 28 octombrie. Întrebat direct, în condițiile raportării la acel moment a peste 5.000 de teste pozitive zilnic, pe cine consideră „că se face vinovat pentru acest lucru” și dacă „Guvernul are vreo responsabilitate”, dezvoltatorul dezbinării naționale a spus că „ceea ce s-a putut face s-a făcut”, completând cu „nu cred că trebuie să căutăm acum vinovați”. Cinism în cea mai pură manifestare! Conform așteptărilor, a fost insuficient tamponat.

Memorialul Sighet: Ce-au făcut români românilor...

După nenorocirea din secția de Anestezie și Terapie Intensivă, nu văd cine să riște pariuri pe competenta căutare a vinovaților, atât în profunzime, cât și în ansamblul lor. Spectacolul declarațiilor și acuzațiilor publice nu este deplorabil – e de-a dreptul degradant. Se încadrează perfect în tabloul de țară, unde anticorupția s-a înrădăcinat strâmb ca un business înfloritor.

O rază nefirească de lumină de ne-au adus ca din Cer uluitoarele Oana Gheorghiu și Carmen Uscatu de la „Dăruiește viață”. L-au tuflit pe Arsene cu spitalul de campanie de la Lețcani de n-a simțit. Să devină oare acest episod un exemplu de bune practici? Hazardant de dat cu părerea. Cooperatorii din politică nu vor ezita să facă încă un front unit în fața cui îi tulbură în străfundul intereselor și dependențelor comune. Filmul vieții și-l fac singuri. Singurii care refuză să priceapă ce rol joacă sunt nemțenii. O fac pe sănătatea, pe viața lor.

Când răzbunarea pentru patimile COVID-19 vine de la Bruxelles. Cu politicieni români muți, în recital nevăzut

O știre difuzată miraculos de AGERPRES, în seara zilei de 11 iunie, a trecut aproape neobservată, de parcă agenția națională de presă ar fi un site obscur dedat la fake news. Pe cale de consecință, guwernerii și în special echipa de șoc ce-i are ca exponenți pe Arafat, Tătaru, Vela și Rafila (cu Streinu Cercel trecut pentru moment în rezervă ascunsă) au fost scutiți de explicații și comentarii „științifice”.

Joia trecută, Parlamentul European (PE) a acceptat poziția Comisiei Europene (CE) conform căreia COVID-19 reprezintă doar un risc mediu pentru lucrători, ceea ce le va permite angajatorilor să aplice la locul de muncă măsuri de securitate mai puțin stringente și mai puțin costisitoare față de situația în care ar fi fost o amenințare de nivel ridicat, se arată în deschiderea știrii de 426 cuvinte. Pe o scară de la 1 la 4, Comisia a clasificat noul coronavirus în categoria a treia de risc pentru angajați.

Propunerea curajoasă pornește de la Directiva europeană 2000/54/EC a Parlamentului și Consiliului din 18 septembrie 2000 privind expunerea lucrătorilor față de riscul expunerii la agenți biologici la locul de muncă. E cunoscută ca Directiva Agenți Biologici. Stabilește că „un agent biologic din grupa a treia de risc, cum a fost clasificat noul coronavirus de către CE, poate provoca boli grave și poate reprezenta un pericol semnificativ pentru angajați, dar în general pentru acesta există profilaxie și un tratament eficace disponibil”. În schimb, se subliniază în știre, un agent biologic din grupa a patra presupune „un risc ridicat de răspândire în comunitate” și pentru acesta nu există profilaxie sau un tratament eficace disponibil. (Ca să nu fie discuții, știrea originală se află la locul ei, pe portalul oficial al PE.)

Este cel puțin uimitor cum în România scormonitorii europeniști fanatici, euroscepticii atenți sau iute vărsătorii de proteste și atitudini civice tac grămadă. Guwernerii ne-au mâncat zilele din grijă pentru „sănătate și viață” într-un dispreț total față de drepurile și libertățile fundamentale, invocând agresiv de des recomandări și îndrumări internaționale fără greutate legală. Economia reală a ajuns la cheremul unor incompetenți și ticăloși dovediți prin faptele lor. Nu mai înșir acum celelalte „minuni” cunoscute și suferite. Dar nu am reținut ca membrii corpului expediționar de eurodeputați români să fi fost... jigniți ori să ne jignească măcar c-o aluzie la subiect.

Victoria repurtată de Comisarul european pentru locuri de muncă și drepturi sociale, Nicolas Schmit (Luxemburg), conține multe semnificații și ar fi un mare-mare păcat să nu fie punctate câteva.

Inițial, s-a încercat blocarea propunerii printr-o moțiune în Comisia pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale (EMPL) din PE. În urma unor negocieri înțelepte, moțiunea a căzut la vot cu 35 voturi împotrivă, 15 pentru și 5 abțineri. Decizia CE este în vigoare, Directiva va fi amendată fără întârziere pe baza noii experiențe dobândite sub dominația pandemiei, iar statele membre au obligația să o implementeze până pe 24 noiembrie a.c. E directivă, asta chiar e obligatorie și la București! N-o suspendă ordonanțele lui Arafat, n-o cercetează Curtea Constituțională. Altfel spus, e un bine cu de-a sila în toată regula.

În al doilea rând, în EMPL, dacă nu știați, activează – desigur, cu aleasă cinste și profund patriotism – următorii cetățeni români: Dragoș Pîslaru (Renew Europe/ PLUS România) și Eugen Tomac (PPE/ PMP), ca membri titulari, alături de supleanții Corina Crețu (S&D/ PRO România), Gheorghe Falcă (PPE/ PNL) și Cristian Ghinea (Renew Europe/ USR). Dragii de ei, parcă a tunat și i-a adunat! Le-ați auzit gura? S-a stârnit vreo dezbatere adecvată însemnătății și urmării evenimentului asupra economiei din Blocul comunitar? Dacă mi-a scăpat ceva, într-o clipă pun scuzele pe masă.

O altă semnificație trimite la esența jocurilor reale din PE. Degeaba scrie frumos la carte și se reamintește la vreme de euroalegeri că Parlamentul e vocea popoarelor – acolo contează grupurile politice supranaționale. Schmit, înainte de a reprezenta Marele Ducat în Colegiul Comisarilor, câștigase anul trecut singurul mandat al Partidului Muncitoresc Socialist, ceea ce l-a afiliat Grupului Alianței Progresiste a Socialiștilor și Democraților (S&D). În calitate de membru al CE, citez din manualul de funcționare, își exercită funcția în deplină independență, în interesul general al Uniunii și nu poate cere sau primi instrucțiuni de la niciun guvern sau alt organism extern. Mai departe, Comisia, care acționează sub conducerea președintelui, este responsabilă colectiv în fața Parlamentului. Un comisar talentat știe cu siguranță, în context general, în interesul Uniunii, ce are de făcut. În situația de față, sub presiunea pachetelor financiare promise statelor membre, devine fundamental de urgentă ajustarea temeiului legal comunitar. În interesul Uniunii. Nu de alta, dar birocrații și politicienii de la Bruxelles, deși recunoscuți ca huiduibili aproape la orice oră, se țin de proceduri. Ei nu se inspiră de la guwernerii care au uitat să decreteze mai întâi starea de epidemie și apoi să articuleze poporul cu ordonanțe militare semnate de un civil. Ei nu riscă să se confrunte cu ardoarea și argumentele unui Gheorghe Piperea de anvergură comunitară după ce, încercând să rescrie solidaritatea în metru strâmb, puțin a lipsit să lege Uniunea de gard.

În fine, în afara semnificațiilor, o observație. Din cabinetul comisarului Schmit face parte o consilieră româncă de toată cinstea, Eugenia Dumitriu-Segnana. Absolventă a Liceului Nicolae Bălcescu din Brăila, a urmat studii juridice la București. Are în palmares o experiență importantă în cadrul Departamentului juridic al Comisiei Europene și a făcut parte din echipa condusă de Michel Barnier pentru negocierea Brexit. Era să prindă o poziție de reprezentare superioară la nivel de tribunal european, în 2016, dar nu s-a potrivit cu interesele vestitei „justițioloage” prematur uitate pe nume Raluca Prună. O trimitere la jungla eronat poreclită „mass-media mainstream”, în frunte cu de-ho-hontologii experți în a inventa exclusivități „pi sursi” de la portari, bagajiști, cameriste și chelneri, este garantat intenționată.

Fără doar și poate, subiectul cu categoria de risc mediu și Directiva Agenți Biologici n-are cum fi ignorat cu totul date fiind fondul și efectele economice pozitive așteptate. Vom vedea ce răstălmăciri fabrică ai noștri. Vestea bună pentru moment – fiindcă există totuși o astfel de veste – este că practicanții fruntași de gargară politică n-au scos capul și pieptul în față ca să-și atribuie merite personale și de partid pentru această răzbunare istorică. Cine știe, poate n-au înțeles-o...

Capăt de drum – ori pentru Iohannis și Orban, ori pentru noi!

 Motto: „Poți abandona totul, exceptând nevoia de a înțelege”. (Virgiliu)

Din câte am citit și auzit, din câte am și scris în marja avertismentelor și îndoielilor argumentate de când sarscovdoiul ne-a întors pe dos, dor adânc cele ignorate parcă dinadins. Includ aici subiecte mari, strategice, care au trăit preț de câteva ceasuri sau o zi, două. Corespundeau îngrijorărilor întemeiate ale românilor din țară, numai că în condițiile noii ordini instituite în stat nu s-au „calificat” pentru atenția cuvenită. Privind în urmă, măcar oamenii cu mintea acasă, de felul lor străini de docilitate, ar trebui să nu ezite și să facă minimul efort de-a înțelege întreaga grozăvie a nenorocitei aplicații politico-administrative implementate de guwerneri, în frunte cu Iohannis de Sibiu, Orban de Brașov și Comandantul suprem Arafat de la Siria.

Un stimulent decisiv pentru efortul enunțat ni l-a servit cel afectuos poreclit Sparanghel Vodă. Odată cu sesizarea Curții Consituționale în legătură cu Legea pentru declararea zilei de 4 iunie drept Ziua Tratatului de la Trianon, s-ar cuveni să cadă în dizgrația românilor din țară și de pretutindeni.

■ Mărirea și decăderea diversiunii, ediția 2020

Trei la număr sunt factorii de a căror prezență concomitentă este nevoie pentru reușita unei diversiuni. E vorba de ignoranța publicului, de adevăruri prezentate parțial astfel încât să deschidă calea speculațiilor și de o stare emoțională ușor de excitat pe tema abordată. Au fost amintiți insistent, nu dezvoltați cât se impunea, pornind – ce coincidență!... - de la violenta reprezentație prezidențială în chestiunea Ținutului Secuiesc.

Latura pur civilă a diversiunii, extrasă din manual și dicționar, înseamnă încercarea de schimbare a cursului unei acțiuni, de a abate intențiile, gândurile, demersurile sau planurile cuiva prin crearea unor false probleme. Încărcătura politică standard e dată de distragerea atenției de la problemele adevărate ale vieții publice. Imediat ce aruncăm o privire spre sensul militar, lucrurile se complică brusc. De partea cealaltă a frontului se află obligatoriu un inamic. În cazul nostru, risipa considerabilă de muniție din arsenalul manipulării și intoxicării nu a funcționat în favoarea „manevrei” lui Iohannis. Obsedat de eradicarea PSD, transformase însuși poporul român în inamic lovit în plin de inducerea în eroare.

Vestea minunată e că nesperat de mulți au înțeles combinația. Nu era nimic ascuns, jucătorii politici cunoșteau în detaliu parcursul real de respingere a proiectului de lege antinațională. Combinagii încercau, în funcție de caracter, minte și interese, să maximizeze profitul propriu, întinzând capcane adversarilor. Fără a invoca o inspirație de la autorul Eneidei, poetul antic Virgiliu, am constatat că nevoia de a înțelege a refuzat să moară. O încurajare dramtică se născuse din noianul de reguli și restricții prost dispuse și înmiit mai prost administrate.

Emoția inițială s-a consumat repede, cu intensitate, în felurite expresii și manifestări de izvor politico-maniacal. Pozițiile critic-raționale, exemplare pe fond și în particular, erau adumbrite în acele zile, dar au ieșit întărite.

■ Exercițiu de traducere în limba română

Recurgerea la tema naționalistă denota în primul rând o disperare cumplită a președintelui, la acel moment. Discursul apocaliptic din 29 aprilie, așa cum sesizase la cald Ion M. Ioniță de la Adevărul, corespundea fricii de meritata suspendare din funcție. De când a-nceput a ne călca în picioare cu ambiția de-a fabrica (peste rând) un parlament pe deplin subordonat, împreună cu fostul liberal Ludovic Orban, parcă o caută în miezul zilei c-un reflector de noapte împrumutat de la Comandamentul de Apărare Antiaeriană a Teritoriului de odinioară.

O dovadă imbatabilă a disperării stă în procedeul de pălitură aplicat fidelilor săi susținători udemeriști și, prin patronii lor budapestani, familiei politice pan-europene introduse cu de-a sila în viața noastră. Acolooo, între populăroșii „ioropeni” nemaipomenit de creștini, sociali și democrați, realesul din noiembrie 2019 interpretează magistral rolul de momâie. Pe sensul lipsei de onoare față de binefăcători, îl concurează pe Traian Băsescu. El, nu alt prezident, presta memorabil la ceas de vară, hăhăind cu virtuozitate, îndatoritor, alături de popa Tokes și Orbanul celălalt, cu ocazia taberelor de instrucție politică separatistă și însămânțat iredentism, organizate în scumpa Românie. A uitat de usturoiul mâncat, gura-i miroase a altceva, astăzi lovește și el.

Ambiția „vitejilor și drepților” urmași ai hunilor migratori de a comemora centenarul Tratatului de la Trianon, cu zgomot amplu, transfrontalier și revanșard, o știa inclusiv ultimul gherțoi de pe firmamentul politic. Oricum vopsești ambiția, factor de risc la adresa siguranței naționale se cheamă.

Despre contramăsuri înțelepte vorbea aproape de unul singur, prin 2018, distinsul diplomat Cristian Diaconescu. Pe-atunci, dacă nu ați uitat, cel pe care îl consider în continuare unul dintre cei mai buni președinți de țară pe care nu i-am avut l-a provocat pe Iohannis să dovedească „respectul și recunoașterea” acordate de partenerului strategic special, aducându-l pe Donald Trump la Alba Iulia. Reamintesc și finalul marcat în august 2019: una bucată șapcă. Inscripționată cu „Make Romania Great Again”. (Pentru 8,99 $ obiectul, plus 15,16 $ curieratul, amazon.com ți-o trimite acasă, în România, pe aia cu America.)

Ce era așa de greu de înțeles pentru dezonoranții noștri conducători că erau obligați în fața istoriei și a neamului să pregătească o măreață sărbătorire a Centenarului recunoașterii oficiale a Marii Uniri? Pe 1 decembrie 1918 am declarat copilul, dar certificatul de naștere s-a emis la Trianon pe 4 iunie 1920…

Șansa unei minime bucurii oficiale ne-a surâs tot grație unui diplomat pur-sânge, senatorul Titus Cărlățean (PSD). Împreună cu colegul Șerban Nicolae (na, surpriză!) a înregistrat pe 27 iunie 2019 proiectul de lege cu Trianonul nostru. Pe 16 octombrie este adoptat de Senat, după ce pe 10 căzuse Guvernul Dăncilă, iar pe 28 ajunge la Camera Deputaților. Din 4 noiembrie Ludovic Orban se mută cu locul de muncă la Palatul Victoria, consumăm alegeri prezidențiale, începe demența cu anticipatele, vine pandemia. Traseul parlamentar greoi al actului devenit Legea 459/2019 se încheie pe 13 mai, în prezența a 281 deputați, cu 235 voturi „pentru”, 21 contra și 25 abțineri. Pe 19 mai e trimisă la promulgare. Peste o săptămână, într-o marți când „oamenii sunt sparți”, aterizează în vizită oficială de o zi un individ pe care amân să-l caracterizez de frica unei amenzi de la numitul Ciaba Astaloș, șeful combaterii discriminării. Musafirului, Peter Szijjarto, ministrul de Externe al Ungariei, i se administrează repede – ca la terapie intensivă – o rație de sfioase pupăciuni auresciene cu parfum de țigară de foi și Lagavulin 16 de la aniversarea Orbanului nostru, din ziua precedentă.

Legea stă în continuare la Cotroceni, promulgarea se amână. Nu-i așa, Sparanghel Vodă duce pe umeri uriașa povară a grijii pentru apărarea Sănătății și Vieții boborului!? Vine și trece Centenarul certificatului de naștere, iar Vodă, căutând parcă o simbolistică sfidătoare, iese fix o zi mai târziu și-i informează pe „dragii români” că legea îi pute a neconstituționalitate. Zicea, printre altele, că are „un caracter pur enunțiativ, fără ca obiectul legii să fie determinat în mod clar”. Ceva-ceva șoptește că „obiectul  legii” e clar românilor. E clar ca și diferența între explozia naționalist-iohanniană din 29 aprilie și esența patriotică a legii pe care, totuși, partidul său marionetă a votat-o.

Presa s-a grăbit să anunțe înregistrarea oficială a sesizării chiar pe 5 iunie, dar Parlamentul reține ziua de 9, aceeași cu reiterarea enervantului îndemn la responsabilitate exclusiv pentru muritorii de rând și anunțarea prelungirii cu fentă a stării de alertă. Așa ne întoarcem la suspendare. Să vedem cine pe cine mai amenință cu deștu’.

Drept este, se spune că semnalizarea cu arătătorul, în special în momente grele, conține semnficații accesibile unor inițiați. Pentru lămuriri, adresați-vă fără încredere la Templu, la frații cu șorțulețe. În această idee, n-o să creadă nimeni că următoarele trei fotografii, altfel reluate cu perseverență pe internet, sunt alese pentru valoarea lor artistică.

Ca „digestiv”, meargă ș'alte două, cu alt gest, în închiderea parantezei foto.

■ Auf Wiedersehen, Herr Werner?   

Am scris despre spectrul suspendării în vederea demiterii de luni bune, dar presa dă Bucale nu are ochi pentru ce se publică în premieră în provincie decât dacă faci parte din „rețele”. Aceeași presă fudulă, de această dată în strânsă conexiune cu pregătirea României, ca pacientă, pentru operația silită de instalare a guwernerilor, n-a vazut anul trecut, la sfârșitul lunii mai, un avertisment asumat sub semnătură la Piatra Neamț: întâia prioritate a PNL, sub înalta dirijare de la Cotroceni, era să pună un Comisar european pe altarul hâd al Partidului Popular European. Ceea ce s-a confirmat.

Am semnalat și o încurcătură nerezolvată până azi. Primul interimar constituțional este președintele Senatului, dar cel de atunci, Titus Corlățean, o persoană calificată să administreze țara, era el însuși interimar. Mai clar, vicepreședinte delegat.

Urmaș, la fel de provizoriu, a intrat Robert Cazanciuc. Singura-i recomandare validă se numește Victor Ponta, ceea ce în mod trațional era suficient să genereze întoarcerea bruscă a capului, scuipatul ferm în sân și cele trei cruci aferente. Socotelile s-au schimbat. Exponentul Tribului Nas Lung acaparează pe zi ce trece – și n-ai ce-i face! - rolul de lider penetrant al Opoziției. N-ar fi deloc șocant să discutăm ca răspoimâne despre o reevaluare extinsă, de nevoie, dar cu o condiție minimă și necesară, stabilită de la început: s-o termine cu jignirea că Raed Arafat e bun de prim-ministru. În România. Nu de alta, dar și-așa se îngroașă cumplita-i factură personalizată plătită de noi, denunțată ca perspectivă pe 24 februarie.

La rând după Cazanciuc e șeful Camerei Deputaților, definitivat pe post cu vot în regulă. Deopotrivă de interesant și important vine observația că PSD, sub Marcel Ciolacu, se reîntâlnește – categoric, nemeritat și preț de o scurtă fereastră favorabilă de timp - cu o parte din șansa istorică ratată imediat după Europarlamentare. S-au arătat incapabili nu atât de modernizare și reformare, ca bază a unei relansări de impact, cât de înțelegere a ce se întâmplă în țară și-n partid. Cea mai limpede dovadă rămâne candidatura Vioricăi Dăncilă la președinție. Se apucă de treabă, le pasă cu adevărat de România, taie coada câinelui din prima? S-or prinde sau învăță de la Călin Popescu Tăriceanu că poți fi o voce puternică în politică și fără argumentul voturilor adunate cândva ori al pompoaselor sondaje de opinie lipsite de valoare reală, la care răspund cu greu 40% din cei chestionați? În ultimele luni, șeful ALDE a dezvoltat exemplul personal. Pur și simplu, s-a lepădat de Călin File de Tristețe, renăscând mai mult decât ca lider liberal coerent, limpede în idei și construcții. E un redutabil editorialist.

Senatul are încă puțin timp să se trezească, să instaleze înainte de a-l descăuna pe Ludovic un șef puternic măcar ca amenințare și înfrânare a comportamentului lui Herr Werner, ca de împroprietărit cu România. Știm, e dovedit cum niște așa ziși magistrați i-au recunoscut forumului etnic pe care l-a condus calitatea de urmaș al unei organizații naziste, Grupul Etnic German, ca să-și tragă un patrimoniu baban la care nu aveau dreptul. Cu toată țara nu se poate.

Dacă PSD, Pro România și ALDE o lungesc cu tocmelile și combinațiile, n-ar fi rău să tacă puțin și să ridice un scut viu în fața presei și gazetarilor necombinați financiar cu guwerneri, până nu le trece prin capul… Comandantului acțiunii să închidă internetul. Sigur, nu avem nici urmă de garanție că alții vor guverna pentru noi, nu pentru ei. Intrigant este că doritorii arată speriați numai la gândul unei riposte de tip mineriadă neopostmodernistă „diseminată” de hașatgiști și rezistarieni, altminteri desăvârșit de tăcuți în disciplina lor în aceste luni. Zice-se din lipsă de comenzi. Ăștia oricum n-au grija costurilor. Nu le pasă de niciun fel că ambiția iohanniană de a dispune de guvern și parlament personal începe să coste enorm prin comparație cu concedierea constituțională a ambițioșilor. Da, da, nu-i de glumit. Ne uităm și la costuri, nu suntem frați cu Câțu.

Avem în față cu certitudine guwerneri marionetă. Au început a insinua otrăvit - prin activiștii dublați de trompetiști, tromboniști și gorniști - că ei și „patronul” ne-au salvat de la moarte. Altfel, un guvern axat pe PSD sigur ne-ar fi exterminat. Bine întreabă execpționalul gazetar Cornel Nistorescu: dacă le ieșea afacerea cu anticipatele, ce făceau cu pandemia, ne mai țineau în casă? Bine și fără folos caută maestrul Gheorghe Piperea documentul de declarare a epidemiei în țară. Bine-i și că, alături de cei doi și Cristian Diaconescu, nu ne-au lăsat singuri în această perioadă gânditori lucizi precum Dan Dungaciu, Petrișor Peiu sau Mircea Coșea. Li se adaugă din oficiu Remus Borza. Eroul de la Hidroelectrica, vigilent de serviciu pe țară ușor cufundat de vreo două luni într-o pauză de atitudine, trebuie grabnic studiat cu atenție sporită în arhiva de pe remusborza.ro. Cu generozitate, ne-a avretizat înaintea tuturor cam cu tot ce ni se întâmplă și ce urmează în termeni de dezastru economic și foamete .

La zi, ne apropiem de un capăt de drum. S-au adunat atâtea de dau pe-afară sub acest Vodă incapabil să unească țara și forțele politice în folosul nostru, la ceas de mare cumpănă. Apără-ne, Doamne, să nu fie primite! Le-om lua încet, pe rând, de la ordonanțe militare date de un civil și ignorarea excepționalilor militari de la Apărarea CBRN (sau NBC, dar garantat cu chimic și bacteriologic, spre știința lui Arafat – n.a.), trecând - vorba doctorului Răzvan Constantinescu de la Iași - prin streinopiteci și rafilopați, până la milioanele de bolnavi cronici nevinovați lăsați să moară în afara spitalelor și un guraliv originar din Piatra Neamț care umblă cu plasma vopsită prin țară.