luni, 31 octombrie 2011

Rătăciți în tradiție: Blestemul lui Titulescu


Pot înțelege, dar refuz să admit cum românii, de peste 20 de ani, se tocmesc pe seama Revoluției din decembrie 1989. A-nceput pe 16, n-a-nceput pe 16. A fost 16-21 sau 16-22?... Unii cultivă teza Revoluției sfîrșite odată cu decolarea elicopterului pilotat de Vasile Măluțan de pe clădirea CC, avîndu-i pe Ceaușești la bord, alții o acceptă pînă la apariția lui Ion Iliescu pe post de prim-emanat. În mentalul colectiv, însă, a prins a se consolida un alt verdict: Revoluția a murit de Crăciun, la moartea celor doi tirani. Ca și în alte privințe, am o altă părere: Revoluția a început pe 14 decembrie și a decedat” pe 23 ianuarie 1990.
Deși “Primăvara începe joi” nu a funcționat ca semnal al începerii revoltei de la Iași, 14 decembrie 1989 (era-ntr-o zi de joi – n.a.) înseamnă pentru mine începutul sfîrșitului. Timișoara și 16 decembrie au fost – dincolo de esența sîngeroasă – doar o renegociere peste capul nostru, o schimbare de abordare, de plasare a intervenției străine cu interesele și opțiunile strategic asociate. S-au călcat în picioare, s-au tocmit pe morții noștri, pe cinstea, dezinteresul și puritatea ălora de-au crezut în Revoluție. E unul dintre motivele pentru care n-o să aflăm cine-a tras în noi după 22. Descurajarea și neutralizarea grupului de la Iași avea să se răzbune iute, în cîțiva ani. Jucînd la mai multe capete, era imposibil ca Moscova să nu recupereze material, cu vîrf și îndesat, ce pierduse la impresia artistică.
Ianuarie 1990 și ziua de 23 au îngropat de fapt Revoluția. Alegerile libere, pluralismul politic egal și corect erau golite de sens și conținut. Frontul Salvării Naționale, în ciuda angajamentelor, se transforma în partid! Devenea arbitru și jucător, ceva ce sună cutremurător de familiar în ziua de azi. Fără decizia Consiliului FSN din 23 ianuarie n-ar fi existat declarația de protest semnată de cele trei partide istorice în ziua următoare, n-ar fi fost revolta bucureștenilor pe 28 și nici reprimarea violentă, instrumentată de FSN pe 29. Cu inventarea Consiliului Provizoriu pentru Unitate Națională, cîteva zile mai tîrziu, conducătorii-arbitri-jucători plantau o bornă de referință spre implementarea “schimbărilor” gîndite de Iuri Andropov, fost șef al KGB, mentorul lui Mihail Sergheevici Gorbaciov.
Degeaba vine Petre Roman și trîmbițează de-un an și mai bine că 23 ianuarie 1990 a fost “eroarea primordială”. El se afla acolo, la vîrf, cînd s-au pus temelie distrugerii renașterii noastre. Încă de pe 18 ianuarie 1990, alături de Ion Iliescu, Victor Athanasie Stănculescu și Bogdan Bujor Sion, își bătea joc de țărăniștii Corneliu Coposu, Ion Puiu, Ion Diaconescu, Ion Alexandru, Iftene Pop și Liviu Petrina. Iar pe 29 se ducea cu tancheta să-l evacueze a salvare pe Coposu...
Drept eroare primordială a ajuns să fie proaspăt scoasă la tarabă și răsturnarea de la putere a Mareșalului Ion Antonescu. Se invocă dovezi și mărturii inedite, după aproape 70 de ani. Regele Mihai I de România e terfelit în fel și chip, istoria se rescrie cu otravă, sub comenzi mizerabile. Diferența-i că fiind contemporani cu Don Pedro și alții ca el nu le uităm pe cele din timpul vieții noastre pămîntene, deși iertarea ne dă tîrcoale. (Orice paralelă cu viața și cariera lui Walter Roman este constructivă.) Istoria ne arde, viața ne îngroapă, România e pe nicăieri ca identitate solidă europeană, dar avem conducători în funcție și ei ne îndeamnă – noroc că încă nu amenință pe față! – să ne hrănim din reprezentarea externă, din diplomație. Pe care oricum n-am aflat cine le-ar lua în seamă. În fapt, e o cumplită sumă de intrigi, fală, trădări, vînzări, conspirații, șuete și hăhăială. Au ajuns repere definitorii pentru o țară total lipsită – după 22 decembrie 1989 - de o politică internă coerentă, progresistă și națională. Fără baza internă nu ai ce reprezenta afară. E un blestem ce ni se trage de la Nicolae Titulescu. Fie că ne tocmim pe Revoluție, fie că înghițim o nouă versiune despre 23 august 1944, regretîndu-l sau nu pe Ceaușescu, dovedim încă o dată că nu învățăm nimic. Din istorie și viață, desigur. Cu sau fără Iași, Timișoara, Andropov, Gorbaciov, Iliescu, Roman, partide istorice, Regele Mihai, Traian Băsescu. A selecta e inutil, românul confirmă de peste 20 de ani că nu învață să aleagă. Știa Titulescu ce știa...

vineri, 21 octombrie 2011

Rătăciți în tradiție: Printre ochi și priviri

Am învățat repede, de mic, cum e să fii atins de o privire. Părinții, bunicul veteran din Primul Război Mondial și învățătoarea rămîn primele repere pentru cuvinte ce nu mai trebuie rostite. Apoi m-am deprins să deslușesc privirile celor din jur, uitîndu-mă atent în ochii lor. Fără să-mi dau seama, începusem și eu să mă uit cu drag, preventiv, neutru, cu frică, amenințător, complice, respectuos, scîrbit, visător sau dezamăgit. Cu seducția am stat mai prost.
Gazetăria nu-mi dă de ales și mă obligă să mă uit în ochii oamenilor, inclusiv ai personajelor care nu fac doi bani. Pe viu și în viu, desigur, că pozele și filmele sînt făcături artistice… La “loc de cinste”, persoane publice, conducători.
Nu pot uita șiretenia din ochii lui Virgil Măgureanu sau ai lui Adrian Năstase. Mitrea este dominator, Ciorbea inexpresiv. Meleșcanu are o privire limpede, a Noricăi Nicolai e tulbure de fapt. Emil Constantinescu are ochi frumoși, însă anii petrecuți în amfiteatre i-au golit privirea de profunzime. Cînd cald, cînd tăios, mereu renăscînd între Zîmbilă și activistul răutăcios, este Ion Iliescu. Despre matrozul jucător, antrenor și arbitru s-au pronunțat alții. Sînt de acord cu toți. Nu sînt de acord cu biletele de trimitere medicală lipite pe chipul Tribunului Vadim. El are, așa, o privire… enciclopedică, devastatoare pe alocuri. M-au impresionat ochii Teodorei Bertzi, m-a curentat privirea lui Leonard Orban, m-am simțit provocat de Pavel Coruț. (La sfîrșitul săptămînii trecute am descoperit și privirea conducătoare. Nu, nu vă gîndiți la prostii, eu mă refer la fantastica handbalistă Simona Gogârlă, acum antrenoarea fetelor de la Rapid București – din ochii cei de un albastru metalic își conducea echipa în teren.)
Dincolo de toți – care au de spus, nu ascuns din ochi! – îmi rămîne amintirea privirii nobile a regretatului Sorin Botez, re-fondator al PNL după Revoluție. L-am văzut ultima oară în 2008, la Piatra Neamț. N-am mai apucat să povestim despre Gregory Peck și Audrey Hepburn, despre aristocrația autentică și manierele ce ne făceau cinste cîndva.
A încerca să citești din privire pe cei din jur poate fi un exercițiu perfect inutil cîtă vreme nu-ți influențează viața și habar nu ai dacă-i mai întîlnești vreodată. Memoria unei priviri rare ajunge să umple o galerie personală de trăiri, sentimente și întîmplări, dar atît. Este confortabil să evoci asemenea amintiri, chiar cu riscul de a fi judecat greșit. Însă, între fascinanta actriță britanică Jenny Seagrove și dominanta Mihaela Ignatovici Lazăr, privirea secretarei de județ parcă te cocoșează, nu alta.
Luați cîte unul și evaluați la privire, cu toate că pot avea ochii încă buni, conducătorii Neamțului au resurse de-a oferi vii și nebănuite surprize. Musai e să-i prindeți – pe viu și în viu – cînd vorbesc despre bunăstare, cinste, progres, justiție, sănătate, educație și orice altceva ce nu rimează defel cu viața noastră reală.

miercuri, 19 octombrie 2011

Rătăcii în tradiţie: Dramă şi mizerie

Prezentarea morţii violente a unui nefericit american, venit în România să cîştige abia 1.000 de euro lunar jucînd baschet, a confirmat încă o dată că lipsa de discernămînt defineşte în mod dramatic pe făcătorii de ştiri, reportaje şi dezbateri televizate închinate “Zeului Audienţă”. Este cu totul nejust să vorbim despre otevizare sau tabloidizare. Otevizarea este în fapt un fenomen social, iar zisa tabloidizare nu e altceva decît tentativa de cosmetizare a unei prese bulevardiere mizerabile. Rădăcinile sînt cele vechi şi cunoscute, dar uitate: şcoala de presă Cristoiu şi ştirile PRO-TVde la 5. Devierea spre ce ne administrează astăzi cîteva televizuini de Bucureşti a fost perfect naturală pentru jucătorii dintr-un mediu (profesional?) care pe zi ce trece îşi pierde demnitatea sub presiunea audienţelor cu orice preţ. A călca pe cadavre a ajuns o sinistră întrecere pe ramură al cărei leac cert rămîne telecomanda televizorului.
Bine, veți spune, asta-i situaţia la zi, să avem răbdare, să nutrim speranţe în viitor. Hm, am îndoieli. În loc să înveţe ce e bun din filozofia corporatistă, televizuinile vizate semnalizează tot mai clar că se substituie decidenţilor politici, actorilor sociali şi instituţiilor statului de drept. Şi o fac cu argumentul audienţei în spate. Astfel calate, încep să genereze sisteme de selecţie şi promovare a unor vedete care slujesc vizibil orice interese, mai puţin pe cel public. Reţetele se rafinează într-un mod aproape diabolic şi induc publicului ideea falsă că fără aceste maşinării de intoxicare şi diversiune viaţa nu ar fi posibilă.
Departe gîndul de a sugera vreo soluţie. Într-un fel sau altul, viaţa şi piaţa le vor impune. Sau nu le vor impune. Însă nimic nu trebuie să ne reţină de la a semnala că sîntem deja contemporani cu o generaţie sensibilă la modelele şi valorile false cultivate de televizuini. Pentru a vă îngrozi e suficient să observaţi cîţi copii şi tineri vor să devină vedete TV.
Un american nefericit a visat să devină vedetă la baschet şi n-a mai apucat. L-au recuperat după moarte şi l-au făcut vedetă televizuinile noastre – fără scrupule, evident. Data viitoare propun să facem invers.

Nota mea: N-am avut un motiv anume să amîn postarea comentariului de joia trecută. Cazul Huidu, despre care încă nu am chef să scriu, confirmă cel puţin cele spuse despre televizuini.

sâmbătă, 8 octombrie 2011

Pruteanu, unde-s banii?...

Recunosc, aveam şi eu ceva habar de cifrele aflate aici .Am amînat, am neglijat să le adun pe capitole.

Proiecte finanţate de Consiliul Judeţean Neamţ:
- modernizare drumuri judeţene: 120.204.927 lei
- modernizare drumuri prin programul operaţional regional: 6.731.644 lei
- întreţinere drumuri şi poduri judeţene: 2.108.956 lei
- fonduri obţinute prin Programul Operaţional Regional 2007-2013: 37.496.285 lei
- programul Operaţional Sectorial de Mediu: 42.938.936 lei
- programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane: 5.140.222 lei
- administraţia Fondului pentru Mediu: 50.601.861 lei
- programul Operaţional Regional: 7.172.609 lei
Înainte de a face voi totalul - cu modestie, fără vreo aluzie şi fără patimă -vă propun să daţi mai departe o minunată poză capturată de pe tricoul unui distins domn orădean.

Vasile Pruteanu a fost confirmat în rang de Rechin

Tare frumos a zis Dana Ostahie aici : rahatul din CJ a explodat la Bucureşti! A durat cam mult pînă să-l facă vedetă o televiziune din Bucureşti pe Rechinul Pruteanu (aşa a zis Bogdan Chireac, parol!), dar e bine... Noi sîntem pe fază - dovada e aici - şi apreciem gestul celor de la "DeCeNews". Despre defazaţi, nu e un secret, ne ocupăm constant ca să nu zic (sic!) în mod curent.
Confirmarea lui Ţîlică în rang de Rechin se lipeşte de minune de diploma de Cavaler de Baltă (de onoare!!!) primită în august din partea ălora de se "revindecă" de la Sf. Ioan de Ierusalim şi au ocupat Cetatea Neamţ pe 200 de lei. Sub expresivul şi competentul nas al fiului Sloboziei de Roznov.
Cred că e momentul să-l caut pentru un interviu pe nea Tavi Cozmâncă. Ţîlică ştie!...

vineri, 7 octombrie 2011

Cavalerii de Malta și balta

Dacă nu aveam parte de incidentul prezentat aici , pe urma căruia am promovat și ceafa malteză "pretoriană" alăturată, nu cred că m-aș fi apucat vreodată de săpături în jurul celor dezmierdați Cavaleri de Baltă, atît în presă, cît și în blogosferă. Inspirația lui Victor Roncea să trăiască!
Așa se face că ați avut parte de un prim episod aici , unde am prezentat și ocuparea Cetății Neamț pe 200 lei, în aprilie anul trecut. Al doilea episod, publicat joi în Mesagerul, poate fi deja citit aici . Să vedeți ce distracție le pregătesc pentru săptămîna viitoare...  
Pe zi ce trece, îmi dau seama că "baltezii" ăștia de Piatra Neamț sînt doar niște bieți șmecheri agresivi, care se dau mai periculoși decît îi ține umbra.
Modul în care caută să penetreze autorități și instituții importante ale statului este demonstrat (și) de "înrolarea" polițistului Ionuț Savin din cadrul IPJ Neamț. Dacă vreți să vă distrați sănătos, citiți aici punctul lui de vedere. Curat ceremonial religios oficiat de un preot ortodox, nu?
Pentru a reduce riscul confuziilor, precizez și pe blog: Ordinul Suveran Militar de Malta, cel cu reprezentanță diplomatică în România, nu are nici o legătură cu Ordinul Sfîntului Ioan de Ierusalim - Cavalerii de Malta. Cei din urmă, "baltezii", sînt vedetele documentării mele. 

Rătăciți în tradiție: În Gorj se poate


De cîte ori trec prin Cheile Bicazului, în ultimii ani, mă umflă rîsul gîndindu-mă cîți au luat și iau încă în serios poveștile fabricate de Vasile Pruteanu, neclintitul nostru președinte de județ. De județ sărman. Se angaja solemn să mute înapoi hotarul cu Harghita, acolo unde figurează în acte. N-a mers. Tînărul Borboly Csaba, omologul său și probabil viitorul președinte al UDMR, știe să lupte. Mai visa Pruteanu nuș ce gigapanou pe stînci, parcă și luminat, în rol de atracție turistică parazită în Chei. I s-a transmis amical că bate cîmpii și i-a plăcut rătăcirea în aberație. Chestia-i că lumina (sau iluminarea) nu-i dă pace - în loc de fronturi de lucru a mai deschis unul de luptă, de astă dată cu Consiliului Ştiinţific din Parcul Natural Chelile Bicazului - Hăşmaş. Vă dați seama, ce anvergură, ce portofoliu!... Disputa pentru pîrtiile de schi din Ceahlău deja seamănă cu un soi de încălzire. Sau aclimatizare.  Cafteala cu aceste consilii științifice riscă să devină o obișnuință, a doua natură în plină natură protejată. Nu pricepe fiul Sloboziei de Roznov nici să-l masezi cu rășină de brad de Ceahlău, după o frecție cu praf de calcar de Bicaz, că trebuia să înceapă cu drumurile, nu cu iluminarea gropilor și sfințirea unor pîrtii la care nu ai pe unde ajunge. Ca profesor de istorie, e de bănuit că romanii și însemnătatea drumurilor îi sînt familiare. Astfel, decît să se certe cu Csaba al Harghitei, ar fi fost de-a dreptul o acțiune inteligentă să facă planton la poarta lui Boc pînă se făcea ca lumea șoseaua dintre Bicaz și Gheorgheni. Dacă Gheorghe Flutur Suceveanul și Aviarul îl drăgălește așa cum spune legenda, ce l-a oprit să intre în istorie cu drumul de la Bicaz la Vatra Dornei? Cît privește defunctul “axial” dintre Izvorul Muntelui și Durău, resemnarea nu poate fi decît una nepioasă, pe măsura lumii în care trăiește Pruteanu. Gîndirea sa despre Cheile Bicazului, consemnată de un cotidian local, confirmă despărțirea definitivă de realitatea lui 2011 A.D.: “Avem în vedere realizarea mai multor obiective pentru asigurarea cadrului de desfăşurare a unui comerţ civilizat prin reorganizarea şi reabilitarea construcţiilor existente, dezafectarea chioşcurilor din zona propriu-zisă a Cheilor. Realizarea de alei pietonale şi mobilier urban - bănci , coşuri gunoi, panouri de informare,  wc ecologic - acolo unde o permite relieful, un centru de informare şi documentare turistică şi completarea zonei cu alei pietonele, loc de odihnă, loc de joacă, chioşcuri şi altele”. E semn cert că rațiunea nu crește pe stînci.
Pe stînci, însă tăcînd, influențînd și făcînd, “blestemații” aia din Gorjul mineritului au păstorit DN 67 C.


Niște olteni, nene, niște țărani! DN 67 C e cunoscut ca Transalpina, una dintre șosele maiestuoase ale Europei, ale lumii. Șerpuiește provocator pentru șoferi la puțin sub 2.500 de metri altitudine. Ceva mai jos, doar la 1.600-1.800 de metri, la 18 km de Novaci (Gorj), te topește stațiunea Rânca. Păpușa și Peleaga sînt nume de vîrfuri. Două sînt pîrtiile de schi. Ion Călinoiu se numește președintele CJ Gorj.