Ca unul care am fost și la Albița, și la Rotterdam nu pot decît să mă simt intimidat de talentul președintelui Băsescu de-a croi vorbe din topor fără grija concurenței. Nu am grija exportatorilor olandezi de andive, ananas sau roșii cherry, n-am văzut nici droguri, nici prostituate la Rotterdam, însă mă îngrijorează cîteva amănunte care pot scăpa adepților necondiționați ai aprigului jucător, antrenor și arbitru național de la Cotroceni. Pentru că una este să te rățoiești la Olanda pornind de la o decizie politică neconvenabilă României, altceva să compari presupusa mafie din al doilea port al lumii cu mafia certă de la frontiera noastră cu Republica Moldova. Comparația nu rezistă nici pînă scrii informația de presă! Rotterdam e frontieră maritimă, Albița una terestră. Volumul de mărfuri, infrastructura, dezvoltarea generală și nivelul de civilizație conduc repede la modelarea unei comparații ca-ntre-un vapor și-un portbagaj de Lada, ambele pline cu țigări. Just, desigur, ar fi fost ca Băsescu să vorbească despre Constanța, dar ăsta e subiect tabu, deși era în favoarea sa dintr-un motiv simplu: în perspectiva aderării la Spațiul Schenghen, nu avem probleme cu frontiera maritimă. Alte amănunte ar putea fi Universitatea Erasmus și cercetarea medicală de acolo, care e întrecută doar de Universitățile Harvard și John Hopkins, Școala de Management și Afaceri, Casele Cub sau echipa de fotbal Feyenoord, dacă tot ni s-a sugerat să privim cu îngăduință spre decăzuta fostă putere colonială.
Cu grija altora în cuget și simțiri, retrăim parcă vremurile cînd credeam că pacea mondială depinde de regimul de la București. Acuma i se spune mai simplu: euro. Iar Concluziile ultimului Consiliu European, așa cum ne sînt prezentate prin vocea președintelui, nu fac decît să deturneze cu totul atenția de la subdezvoltarea României și ineficiența actului de guvernare.
Am aderat la Uniunea Europeană cu speranța prosperității, pe un proiect bazat pe solidaritate, coeziune socială și reducerea decalajelor. Deși nu se spune în clar, am nimerit într-o arhitectură condamnată să pună competitivitatea în prim-plan. Nu avem absolut nici o șansă. Cînd unele țări, sub amenințarea crizei economice, luau măsuri deștepte de relansare economică, noi am fost îngropați în austeritate fără rost. Acum, eurozona se îndreaptă – prin decizii politice – spre o austeritate și o disciplină financiară fără precedent. Pe-acolo, hop și noi! Solidaritate să fie? Nu, e vis de… convergență.
Cît privește ineficiența guvernării, știm ce ne așteaptă. E vorba despre factura pe care-o va achita fiecare în timp ce Boc & Partenerii definitivează transformarea noastră în prizonieri în propria țară. Consacrarea iremediabilă a prizonieratului se va face, de bună seamă, în cadru comunitar prin agățarea României de Pactul Euro-Plus, o combinație interguvernamentală din care nu am aflat încă ce avem de cîștigat. De parcă i-ar păsa românului…
Politicianism ieftin și corupție, ineficiență și iresponsabilitate întîlnim și la Bruxelles, și în marile capitale din Uniune. Diferența e că unii au de unde scădea, pe cînd noi ne facem că nu recunoaștem fundul sacului. Asta vine cam ca diferența dintre Rotterdam și Constanța.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu