joi, 10 ianuarie 2013

Rătăciți în tradiție: Televizuinile de știri și divanul

Cândva, demult, pe vremea când agenda guvernului se făcea verde-n față la Marius Tucă Show, nu știu câți își închipuiau ziua în care nenăscutele televizuini de știri vor fi cotropit viața și mintea românului. Cum buricul pământului și originalitatea fără margini sunt definitorii pentru neamul nostru, era perfect normal să compromitem nobilele idealuri profesionale ale unei televiziuni de știri. Interesul pentru aceste „oaze” toxice a fost precum pofta: a venit mâncând. Indiferent de care parte a ecranului te afli. Preluarea butoanelor și reconfigurarea lor în registru politic a durat chiar prea mult, incredibil de mult. Când mă gândesc la naivitățile lui Silviu Prigoană, din epoca sa de păstor la Realitatea TV, mai că-mi devine simpatic fiul Gherlei...
Repetând rețetele nenorocite de implementare a telenovelelor și manelelor, televizuinile de știri dau la tot poporul breaking news și reprezentații cu invitați în platou (nu le zic talk-show, că ăla-i altceva) de abia mai fac loc pentru închipuitele buletine de știri. Înșelăciunea este perfectă – exact știrile lipsesc. Informațiile difuzate nu sunt știri și nu au nimic comun cu jurnalismul, gazetăria, ziaristica sau cum vreți să mai numiți această meserie măsluită de mogulii cu televizuini naționale. Actul „profesional” săvârșit în numele unei meserii frumoase și onorabile e gata confiscat prin așa-zișii responsabili de editorial și realizatorii de emisiuni. Întorc subiectele pe toate părțile și le răstălmăcesc în așa hal că uiți de unde au plecat. Adevărul devine nesemnificativ prin comparație cu concluziile, cu verdictele ce trebuie impuse. Telespectatorul ajunge, în final, dependent de rația de agresivitate și aberație. Simte că ar fi ceva în neregulă, dar e prea târziu – discernământul, cât o mai fi rămas, e gata anesteziat. Simpla și naturala îndoială din firea omului au apus și ele fiindcă artizanii diversiunii și manipulării au știut să strecoare, în timp, mici doze necesare de credibilitate pe care s-a clădit iluzia de necesitate. Astfel se închide cercul, iar eliberarea de dependență e tot mai grea. Pe nesimțite, românul trece la următorul nivel de întunecare și devine captiv al acestor televizuini. Ele dau ora exactă, ele spun când să te bucuri și când să bocești, ele au drept de viață și de moarte. Ele anunță când să votezi, cu cine și de ce. Când să ieși în stradă și când nu. Te inventează, te ridică, te coboară, te desființează, te îngroapă. Te țin sau nu la guvernare. Prestatorii angajați sau afiliați, la braț cu musafirii navetiști arondați, se transformă în veritabili mutanți care nu se abat de la linia prestabilită în jocul de și pentru putere din care fac parte. După modelul lui Traian Băsescu, sunt jucători, antrenori și arbitri în același timp. Firește, schimbă regulile jocului în timpul jocului. Instantaneu decretează că așa e bine, sănătos. În acest ritm, nu e departe ziua când vom fi apelați nu pe nume, ci după CNP. Dreptul de-a avea nume, de-a purta cât de cât o identitate reală îl vor da tot televizuinile de știri. Iar asta e valabil și pentru politicienii care parcă n-au alt țel în viață decât să pupe microfoanele și să lustruiască scaunele din platouri. Le-au dat nas până s-au urcat pe divan. Unde nici telecomanda televizorului nu-i mai atinge.