Bate vântu’, latră câinii

Era chiar imposibil să-mi reprim pornirea publicării acestui comentariu cu puţin timp înainte de a fi tipărit în Mesagerul de Neamţ. Justificarea vine după lectură:

Deciziile luate de Camera Deputaţilor în legătură cu cercetarea penală şi încătuşarea temporară a blondei naţionale sunt la fel de excepţionale ca şi propria-i situaţie. Adică, nu e cazul. Semnificaţii şi interpretări sunt, e plină piaţa ca de promisiuni electorale. Şi încă se fabrică, se distilează. Cele debitate de Nuţi - foc cu foc sau în serii scurte, eventual şi-n reluare - fac un deliciu nemaipomenit. Iau ochii, înfierbântă minţile, dar nu spun nimic concret, la obiect. Ca generatoare de povestioare captivante, în lipsa accesului la butoanele puterii şi cu aroganţa-i străpunsă de panică, ar merita în continuare o libertate mai presus de lege. Aşa cum i-a fost cariera publică, în coasta sau pe orbita lui Băsescu. De la „adăpostul” zăbrelelor, mai greu însă cu furnizarea, în ciuda distribuţiei adecvate şi consumului garantat.

foto: stiripesurse.ro

Cu Udrea în colimator, ca etapă premergătoare a tulburării libertăţii lui Traian Băsescu, s-a insistat vârtos pe ideea că n-are cum fi dreptate-n ţară până n-o vedem legată. La fel se zicea despre Viorel Hrebenciuc, fluturându-se anvergura sa naţională, multianuală şi transpartinică. În Neamţ, n-a fost şi nu e un secret, etalonul era reprezentat de Gheorghe Ştefan. Şi dacă-i leagă, ce? Până la condamnări e cale lungă, ca să nu mai vorbim de recuperarea daunelor atribuite, configurate preponderent, de-a lungul anilor, din alte surse decât documentările şi anchetele oficiale. Iluziile servite pe altarul statului de drept, al justiţiei se consumă, spre desosebire de tirul Elenei Udrea, la foc automat.

Şocante nu sunt încrengătura de combinaţii de putere, jefuirea sistematică a ţării după eliberarea de Ceauşeşti sau deloc surprinzătoarea ingerinţă a „informaticienilor”, ca numai trei izvoare de esenţă ale răului. Erau ştiute, supravieţuiam cu ele. Cu adevărat şocant este că în jurul Puterii se dezvoltă autentice reţele de crimă organizată, sabotaj şi trădare. Aşa rezultă, dacă nu judeci cu mintea altuia. Altfel spus, ori e luptă pentru a ajung la Putere şi a prelua reţelele, ori reţelele decid cine conduce. De dezvoltarea subiectului la scară naţională nu se apucă nimeni. E frate cu achitarea datoriilor, cade în sarcina viitorimii. În faţa Puterii şi reţelelor, avem statut concret de exploataţi, de pierderi planificate. Făţoasa etichetă „contribuabil şi alegător” râvneşte la a fi inscripţionată pe cruci. La ce contribuie, ce alege românul, e în contradicţie zguduitoare cu dreptul la o viaţă decentă, care drept nu suferă nici el de singurătate. E cel puţin frate bun cu statul de drept de pe buzele lui Băsescu, Macovei & Asociaţii.

Astfel, Udrea cu ale ei şi-ai ei se califică peste rând să presteze ca o tură de coriştii la „De când ne-a aflat mulţimea”, şlagărul lui Zavaidoc. Bine-a mai nimerit-o cu „Bate vântu’, latră câinii!”...

Cheia comentariului e următoarea: am început a-l scrie sâmbătă. Zi de zi am adăugat câte ceva până a-l livra la redacţie. Multe îmi treceau prin cap, dar în nici un caz că se apucă pietreanca Ana Maria Topoliceanu s-o livreze toarne pe Nuţi la procurori. Vai, ce urale greţoase erau consemnate de prea-onesta presă locală după adunături politice PDL ţinute laCasa de Cultură cu ani în urmă!...

Din partea mea, repede, amintiţi-vă ce am scris în octombrie anul trecut. 

Inspiraţia textului are legatură directă cu Vali Crăciunescu şi povestea lui de acordeon dusă de la Zavaidoc la Queen. Ne topim după Bohemian Rhapsody şi Freddie Mercury, dar ramânem cu titlul comentariului. 

P.S. Să vedeţi ce surpriză aveţi mâine.

Manifest sincer de noiembrie

Trăiesc în acest an sentimente mai confuze ca niciodată de la Revoluţie încoace. E vizibilă lipsa de grijă acordată refugiului meu privat de pe blog. Poate că-i de-nţeles. Am sărit cu temei peste nuanţările personale promise din simplul motiv că am reuşit să le strecor la gazete, ca un privilegiu derutant, în comentarii. Asta nu înţeleg mulţi, însă e problema lor. Evident, confuze sunt de fapt sentimentele, nu linia de gândire. Nu am abdicat de la ea. Fac eforturi tot mai mari să o ţin în viaţă într-un judeţ depăşit de istorie.

Falia dintre dintre societatea noastră (ca vai de capul ei) şi conducători (ca vai de capul nostru) condamnă deseori la a filtra substanţa crezului şi a te duce spre speculaţie voioasă, sancţionare autocenzurată şi ironizare searbădă. Trebuie să şi supravieţuieşti, n-ai de ales. Speranţa de a interveni hotărât este un miraj. Convenţiile şi aranjamentele, complicităţile şi presiunile din acest context elucubrant schimbă sensul vieţii. Cu atât mai spectaculos e să respingi acea pomenită condamnare.

Mă îngrozeşte să văd câţi au timp şi răbdare pentru treburi neserioase subscrise miturilor false gonflate de închipuiţii gânditori contemporani. În majoritatea lor, sunt slugi vopsite de cea mai joasă speţă. Dar foarte talentate. Profitorii exemplari - filosofii, poeţi, analiştii, sociologii şi experţii în nimic - sunt mai periculoşi decât bandiţii politico-economici. Nu întâmplător un raţional ca Mircea Coşea, pentru a da repede un exemplu, nu trece la publicul care se-nchină în prostie la alde Andrei Pleşu sau Gabriel Liiceanu. Are şi profesorul păcatele, erorile lui, numai că şi le asumă. Ceilalţi se dau perfecţi, supremi, emit sentinţe adulate de asociaţi penibili sau naivi la fel de penibili în exaltarea lor.

Evocarea discernământului, atât de prezentă în toate comentariile din Ceahlăul şi Mesagerul de Neamţ, e o datorie pentru oricine are mintea acasă, pentru oricine mai are un dram de hotărâre să respingă spălarea pe creier. Dramatic cu totul este că suntem împinşi să optăm nu pentru valori, ci pentru nonvalori aparent convenabile. Iluzia răului cel mai mic a terminat cel puţin o generaţie de români. Şi o pagină de istorie la fel de lungă ca România sub Ceauşescu.

Un vînător de capete la Piatra Neamţ

Frank Wikene Rødal este un norvegian şui de-a binelea, care şi-a făcut din înfăţişare un atu. Joacă bridge, dar nu se dă în lături de la poker. La Piatra Neamţ, săptămîna trecută, a ajuns pentru a patra oară. A venit pentru turneul de bridge. Pentru plăcere, pentru atmosferă. A plecat cu o diplomă şi o cupă de popularitate. Din România spre Norvegia mai pleacă şi cu altceva: cu specialişti în diverse domenii. Activitatea sa actuală constă tocmai în vînătoarea de capete şi recrutarea de personal...
Mai mult, de joi în "Mesagerul de Neamţ".

Gata, a apărut pe site. Tipul chiar e un personaj. Părerea mea. 

Adevăr de perlă turistică în alb...

Împrumut şi eu de aici, de la Dana Ostahie, o fotografie senzaţională. Ştiu că perla turistică nu există decît în închpuirea cui toacă milioane de euro fără vreun temei, ştiu că "boborul" pietrean nu recunoaşte în veci că aşa îi place, drept pentru care urmele pe zăpadă nu impresionează. Iar aici e vorba despre o urmă vie.

Tupeu de protestatar culturnic

Aţi aflat de aici cîte ceva despre a 11-a zi de proteste de stradă la Piatra Neamţ. Am postat şi un comentariu rău, stîrnit fiind de tupeul nemărginit al acestui personaj sinistru, Stelian Grigore, încă director la Casa de Cultură.
La ora cînd de fapt se autoincrimina prin mesajul ţinut la piept, Draga Olteanu Matei şi trupa sa de actori amatori repetau în... restaurant la Troian pentru premiera la care lucrează. La fel repetă şi în această seară. Că de la Casa de Cultură au fost daţi afară de sincerul "protestatar". Am scris despre această dramă românească şi am să tot scriu.
La cît caracter zace în culturnicul şi habarnistul ăsta, nu ar fi de mirare să tragă sfori şi să joace un soi de biliard sindicalo-curvăsăresc încît să pară că tot el o readuce pe Doamna Draga la Casa de Cultură. Degeaba, Grigore e pe veci compromis după atacul săvîrşit împotriva patrimoniului cultural local şi naţional.
 

Protest de Piatra contra Sulfinei Barbu

O îndur de multă vreme pe ţăţăica asta de Sulfina Barbu şi nu o pun încă la punct în mod decisiv.

E de pe la Ptericani. Petricani de Neamţ. Din nu ştiu ce accident al istoriei şi al educaţiei ceauşiste a terminat Liceul Petru Rareş, la Piatra Neamţ. Într-o promoţie interesantă. Porfir o chema ca domnişoară. Ce rictus are azi, ce încrîncenare plină de scîrbă superioară aruncă pe sticla televizorului de cum deschide gura... Atenţie, gura, ochii şi sprîncenele parcă-s copiate după Cristi Rădulescu, alt arogant de netemperat lansat în politică prin FSN de la Neamţ, de la Roman mai exact, care doctoraş de Rădulescu evoluează contra naturii umane în acelaşi PDL cu Sulfina noastră. Tot la vîrf, desigur...

În această seară, cu puţin înainte de ora 21:00, cam pe la 20:53 dacă ceasul din sufragerie mergea bine, ţăţăica de Sulfina vorbea despre ţara asta la B1TV. Poftim? Poate ţara mea, poate ţara noastră. Asta, draghe Porfir, să îi spui la partidul tău, nesimţită micuţă ce eşti! Tu, ca ministru, nu ai voie să vorbeşti aşa; eu, ca jurnalist, într-un comentariu la dresa haitei tale de bandiţi – da! Asta e ţara care te-a îmbogăţit şi te-a făcut mare şmecheră. Crezi că la Neamţ nu am aflat despre afacerile tale odioase pe Mediu? Pentru rigoare, mă refer şi la cele în care eşti legată de Silvian, ştii tu... Dacă uiţi, îţi spune Matrozul. Te bate lumea, Sulfy, de cum intri în sat, dacă află ce bani ai – n-ai sta tu un pic potolită?!

Peste toate acestea, direct la inimă, crez şi izvorul care odinioară alimenta valori de valori, mă deranjează cumplit că ţăţăica de tine a primit – din context politic, cum altfel? - o Diplomă de Excelenţă sau de Recunoştinţă, nu mai reţin precis, din partea Liceului Petru Rareş, în noiembrie 2009. Era o sărbătoare de excepţie a liceului, prin adunare de ani la 1869 încoace.

Pentru cine nu ştia: Sulfy a intrat şi a terminat o „postliceală” (ceva cu „geo”) neinteresantă pentru „rareşiştii” care intram primii pe listă la facultăţi grele. Electrotehnică, de exemplu. Desigur, nu-i jignesc pe cei care mergeau spre "geo" din pasiune, după cum mă înclin în faţa celor care căutau Aeronavele. Sînt motive egale pentru care nimeni nu-mi poate restrînge judecata de valoare la adresa unei fătuci de "geo" care vorbeşte despre ţara asta.

În fine, revenind la protest: Sulfy, cînd ajungi prin Piatra, te învăţ să scrii ŢARA MEA. Pe pereţii de la Petru Rareş. Aranjez eu cu directorul Obreja şi cu prietena ta Vîrlan, de la Învăţămînt. Sigur, admit că nu te vei putea exprima în clar, ai dificultăţi, doar faci parte din clasa stăpînitoare... Încă.

Proteste de Piatra Neamţ: în numele lui Darius

Aţi aflat deja aici cîte ceva despre ziua a doua de proteste de la Piatra Neamţ. Poate trebuia să insistăm pe cît de caraghioşi au fost reprezentanţii PNL şi PSD, încă nu-mi dau seama. Cert este că şi dacă-şi bagă capul în gaura steagului purtat cu suferinţă şi demnitate de revoluţionarii locali din Decembrie 1989, tot nu vor produce impresia făcută sîmbătă seară se familia Strătilă...
Închei preluînd un pasaj din Mesagerul de Neamţ:
"Speranța. Cel mai tînăr participant la miting nu pare deranjat de scandările ”Ieși afară, javră ordinară”, ”Jos Băsescu”, "Jos Guvernul” etc.  Are nume de împărat, Darius și pare să-și dorească o lume mult mai bună". 

Abuz și mîrlănie la Kaufland

De cînd a devenit operațională, cu destui ani în urmă, șandramaua comercială ridicată în Piatra Neamț pe amplasamentul inițial al noii săli de sport este un nesecat izvor de rele tratamente administrate clienților. Kaufland e numele șandramalei. Ultima “realizare” în materie de abuz și mîrlănie este tratarea cumpărătorilor ca potențiali hoți. Sectorul de legume și fructe reprezintă unul dintre argumentele Kauflandului pe piața locală. Despre lămîi stricate, ceapă roșie putredă, piure de kiwi în coajă proprie, ciuperci înnegrite sau mango tare ca pavela s-a tot povestit degeaba. Cu răbdare, ai însă ce alege. Pui în pungă, legi punga și mergi la cîntar să iei abțibildul-etichetă cu preț și cod de bare. La ore de vîrf, cu vreo șase feluri de fructe și încă pe-atîtea de legume, mai ales dacă unul dintre cîntare nu merge, calvarul e garantat. De parcă nu era de-ajuns, joi seară, odată ajuns la casă o luai de la capăt. Fătuca taxatoare-încasatoare verifica și recîntărea fiecare pungă cu legume și fructe, nu și pe cele cu măsline, brînzeturi și alte produse cîntărite de prea-cinstitul personal de la galantarele Kaufland. Lămuriri, explicații nu capeți – impertinența pare a fi condiție de angajare. Caz concret: Irina Rotaru, casa 5. La intrare/ieșire este o tejghea de informații și schimbat fise de 50 de bani pentru cărucioare. O tanti resemnată, dar care își ferește ecusonul cu o abilitate incredibilă, se îndură în cele din urmă și spune că abuzul și mîrlănia poartă marca directorului Nicolae Dragoș. În zadar îi explici că ar fi bine să pună un anunț prin care să informeze pe prostul de client să nu mai piardă timp cu cîntăritul – în Kaufland, Nicolae Dragoș e stăpîn.