Prezentarea morţii violente a unui nefericit american, venit în România să cîştige abia 1.000 de euro lunar jucînd baschet, a confirmat încă o dată că lipsa de discernămînt defineşte în mod dramatic pe făcătorii de ştiri, reportaje şi dezbateri televizate închinate “Zeului Audienţă”. Este cu totul nejust să vorbim despre otevizare sau tabloidizare. Otevizarea este în fapt un fenomen social, iar zisa tabloidizare nu e altceva decît tentativa de cosmetizare a unei prese bulevardiere mizerabile. Rădăcinile sînt cele vechi şi cunoscute, dar uitate: şcoala de presă Cristoiu şi ştirile PRO-TVde la 5. Devierea spre ce ne administrează astăzi cîteva televizuini de Bucureşti a fost perfect naturală pentru jucătorii dintr-un mediu (profesional?) care pe zi ce trece îşi pierde demnitatea sub presiunea audienţelor cu orice preţ. A călca pe cadavre a ajuns o sinistră întrecere pe ramură al cărei leac cert rămîne telecomanda televizorului.
Bine, veți spune, asta-i situaţia la zi, să avem răbdare, să nutrim speranţe în viitor. Hm, am îndoieli. În loc să înveţe ce e bun din filozofia corporatistă, televizuinile vizate semnalizează tot mai clar că se substituie decidenţilor politici, actorilor sociali şi instituţiilor statului de drept. Şi o fac cu argumentul audienţei în spate. Astfel calate, încep să genereze sisteme de selecţie şi promovare a unor vedete care slujesc vizibil orice interese, mai puţin pe cel public. Reţetele se rafinează într-un mod aproape diabolic şi induc publicului ideea falsă că fără aceste maşinării de intoxicare şi diversiune viaţa nu ar fi posibilă.
Departe gîndul de a sugera vreo soluţie. Într-un fel sau altul, viaţa şi piaţa le vor impune. Sau nu le vor impune. Însă nimic nu trebuie să ne reţină de la a semnala că sîntem deja contemporani cu o generaţie sensibilă la modelele şi valorile false cultivate de televizuini. Pentru a vă îngrozi e suficient să observaţi cîţi copii şi tineri vor să devină vedete TV.
Un american nefericit a visat să devină vedetă la baschet şi n-a mai apucat. L-au recuperat după moarte şi l-au făcut vedetă televizuinile noastre – fără scrupule, evident. Data viitoare propun să facem invers.
Nota mea: N-am avut un motiv anume să amîn postarea comentariului de joia trecută. Cazul Huidu, despre care încă nu am chef să scriu, confirmă cel puţin cele spuse despre televizuini.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu