Vărujan, Ivan şi prietenii Unirii

Surpriza sugerată ieri s-a împlinit: senatorii ruşinii naţionale l-au scăpat pe Varujan Vosganian de grija cercetării penale. Dintre intervenţiile la, pe lângă, deasupra şi pe sub subiect, am remarcat una singură, la o televizuină. Povestea cineva din auzite că Vărujan făcea mari presiuni să-i fie rezervat portofoliul Economiei într-un viitor guvern PNL. Aşa am auzit şi eu. Diferenţa-i că întrebam direct pe câte unii săgetători politici dacă individul mai are sau nu recomandare valabilă de la Sorin Ovidiu Vântu...

sursa: capitalismpepaine.com

Iar când întreaga lume stătea cu ochii pe negocierile de la Minsk, sperând într-o îmblânzire a lui Ivan, dar fiind pregătită pentru orice surprize, hop şi nişte parlamentari autohtoni, vreo 40 la număr, a căror prioritate a devenit unirea cu Republica Moldova până în 2016. Asta da surpiză-de-surpriză! Un susţinător ferice de sensibil al tâmpeniei este senatorul nemeţean Liviu Bumbu (UNPR, ex-PNL), proaspăt schimbător de prefix în acte, c-a împlinit 60 de ani. L-am întrebat direct dacă în actul de unire prindem şi Transnistria. Lesne de bănuit ce-a urmat.

Bate vântu’, latră câinii

Era chiar imposibil să-mi reprim pornirea publicării acestui comentariu cu puţin timp înainte de a fi tipărit în Mesagerul de Neamţ. Justificarea vine după lectură:

Deciziile luate de Camera Deputaţilor în legătură cu cercetarea penală şi încătuşarea temporară a blondei naţionale sunt la fel de excepţionale ca şi propria-i situaţie. Adică, nu e cazul. Semnificaţii şi interpretări sunt, e plină piaţa ca de promisiuni electorale. Şi încă se fabrică, se distilează. Cele debitate de Nuţi - foc cu foc sau în serii scurte, eventual şi-n reluare - fac un deliciu nemaipomenit. Iau ochii, înfierbântă minţile, dar nu spun nimic concret, la obiect. Ca generatoare de povestioare captivante, în lipsa accesului la butoanele puterii şi cu aroganţa-i străpunsă de panică, ar merita în continuare o libertate mai presus de lege. Aşa cum i-a fost cariera publică, în coasta sau pe orbita lui Băsescu. De la „adăpostul” zăbrelelor, mai greu însă cu furnizarea, în ciuda distribuţiei adecvate şi consumului garantat.

foto: stiripesurse.ro

Cu Udrea în colimator, ca etapă premergătoare a tulburării libertăţii lui Traian Băsescu, s-a insistat vârtos pe ideea că n-are cum fi dreptate-n ţară până n-o vedem legată. La fel se zicea despre Viorel Hrebenciuc, fluturându-se anvergura sa naţională, multianuală şi transpartinică. În Neamţ, n-a fost şi nu e un secret, etalonul era reprezentat de Gheorghe Ştefan. Şi dacă-i leagă, ce? Până la condamnări e cale lungă, ca să nu mai vorbim de recuperarea daunelor atribuite, configurate preponderent, de-a lungul anilor, din alte surse decât documentările şi anchetele oficiale. Iluziile servite pe altarul statului de drept, al justiţiei se consumă, spre desosebire de tirul Elenei Udrea, la foc automat.

Şocante nu sunt încrengătura de combinaţii de putere, jefuirea sistematică a ţării după eliberarea de Ceauşeşti sau deloc surprinzătoarea ingerinţă a „informaticienilor”, ca numai trei izvoare de esenţă ale răului. Erau ştiute, supravieţuiam cu ele. Cu adevărat şocant este că în jurul Puterii se dezvoltă autentice reţele de crimă organizată, sabotaj şi trădare. Aşa rezultă, dacă nu judeci cu mintea altuia. Altfel spus, ori e luptă pentru a ajung la Putere şi a prelua reţelele, ori reţelele decid cine conduce. De dezvoltarea subiectului la scară naţională nu se apucă nimeni. E frate cu achitarea datoriilor, cade în sarcina viitorimii. În faţa Puterii şi reţelelor, avem statut concret de exploataţi, de pierderi planificate. Făţoasa etichetă „contribuabil şi alegător” râvneşte la a fi inscripţionată pe cruci. La ce contribuie, ce alege românul, e în contradicţie zguduitoare cu dreptul la o viaţă decentă, care drept nu suferă nici el de singurătate. E cel puţin frate bun cu statul de drept de pe buzele lui Băsescu, Macovei & Asociaţii.

Astfel, Udrea cu ale ei şi-ai ei se califică peste rând să presteze ca o tură de coriştii la „De când ne-a aflat mulţimea”, şlagărul lui Zavaidoc. Bine-a mai nimerit-o cu „Bate vântu’, latră câinii!”...

Cheia comentariului e următoarea: am început a-l scrie sâmbătă. Zi de zi am adăugat câte ceva până a-l livra la redacţie. Multe îmi treceau prin cap, dar în nici un caz că se apucă pietreanca Ana Maria Topoliceanu s-o livreze toarne pe Nuţi la procurori. Vai, ce urale greţoase erau consemnate de prea-onesta presă locală după adunături politice PDL ţinute laCasa de Cultură cu ani în urmă!...

Din partea mea, repede, amintiţi-vă ce am scris în octombrie anul trecut. 

Inspiraţia textului are legatură directă cu Vali Crăciunescu şi povestea lui de acordeon dusă de la Zavaidoc la Queen. Ne topim după Bohemian Rhapsody şi Freddie Mercury, dar ramânem cu titlul comentariului. 

P.S. Să vedeţi ce surpriză aveţi mâine.