Crăciunul Liber – ediţia 23

Alegerile parlamentare au trecut aşa cum au trecut. După prima săptămînă de campanie oficială, USL şi ARD se prinseseră că stau pe vot politic. Mulţi (din ambele tabere) au bănuit proporţiile victoriei coaliţiei de centru-stînga (da, da, PNL nu mai are demult treabă cu dreapta politică!) şi n-au mai făcut valuri. E valabil şi pentru Neamţ. Am stat departe de lupta politică şi nu regret, cu toate că locul meu ar fi fost aproape de liberali. Poate am să povestesc cîndva de ce am stat cuminte. O dovadă a cuminţeniei e liniştea de pe blog. Ce mi-am dorit aţi aflat din postarea precedentă.

Avem şi guvern, unul vesel şi destul de îndoielnc, pe care-l aşteaptă vremuri cumplite. Pînă la anul, o singură observaţie: Victoraş, stai cam mult la televizor!

A trecut şi 22 decembrie. Mai deprimant ca niciodată. Diversiunile şi manipulările împotriva Revoluţiei şi revoluţionarilor autentici şi corecţi continuă. Într-un pur stil românesc. De parcă revoluţionarii au furat România.

Aşa că vă propun cu drag să reţinem că ne aflăm la a 23-a ediţie a Crăciunului Liber. Anul trecut am făcut un link spre Jose Feliciano, acum vă propun White Christmas cu Bing Crosby. Alb sau nu, liniştit şi cu bucurii să fie! Crăciunul, evident.

Rătăciţi în tradiţie: Ai grijă ce-ţi doreşti...

...căci s-ar putea să se întâmple! Şi nu credeam să mi se-ntâmple. M-am crămăluit ani de zile că n-apuc „să prind” în timpul vieţii pământene colegi, prieteni sau cunoştinţe de soi candidând pentru parlament în același sezon electoral. Drept este, când şi când (de leac, cum se zice), a scăpat câte unul la adunat de voturi, dar niciodată ca anul ăsta, când mi-a venit pedeapsa. De la coleg de bancă la veteran de la fondarea PNL în Piatra Neamţ, opt bucăți s-au adunat. Un fost ambasador, pe care-l admir, mai lipsea... Descurcă-te-ntre ei, dacă poți! Toacă-i serios pe ceilalți, dacă ai cum, în condițiile în care un banal deranj de campanie doare puțin, dar trece! Așa se face că – dau doar două exemple - un mason a scăpat de cuvenita actualizare a dezastrelor și minciunilor lăsate-n urmă, iar un nene cu citadela clădită pe sticle și borcane de-o reclamație pentru furt. Toate astea nu mă împiedică să observ cum niște candidați cu pretenții sunt – efectiv – distruși de echipele electorale. La Neamț merge, merg de toate în liniște și pace cooperatistă. Exact cum, în urmă cu patru ani, a mers gogonata cu aprinderea luminii pe Valea Bistriței, susținută de-un fost deputat care alerga cu becul după urmașii plutașilor. Dacă tot așa se câștigă voturile și la această ediție a parlamentarelor, apoi asta nu mai e treabă nici de cap, nici de inimă. Ține de ceva incurabil – prostie se numește.

Ca dovadă că visul candidaților coabitează cu prostia stă și lipsa temelor grele de campanie. Toți s-au ferit de ele, luni de zile, pe motiv că vor fi dezbătute la momentul potrivit, să fie proaspete și să nu se uite până la votare. Momentul a venit, alegătorul așteaptă, dar cei mai mulți candidați fug de ele. În loc să se teamă de-o sancțiune drastică din partea alegătorilor, măcar pentru neseriozitatea dovedită, se ascund sub umbrela votului politic. Dacă n-o să funcționeze, atunci să te ții distracție! E o dorință, evident. S-o-mplini, nu s-o-mplini?

Ambasadoarea inimilor noastre: Răduţa Matache

Comoara pe care stăm

Explicaţia vizitei ambasadorilor Anders Bengtcén şi Răduţa Matache în judeţul Neamţ, începând de luni seară, este una simplă şi ţine de o reciprocitate în reprezentare şi promovare. Anul trecut, ambasadoarea noastră a vizitat două comitate din Suedia, prilej de a conferenţia pe teme economice în favoarea României, şi a fost însoţită de ambasadorul Suediei în ţara noastră. Anul acesta s-a desfăşurat acţiunea în oglindă, vizita cuprinzând judeţele Iaşi şi Neamţ. La vecini, vizita a durat o jumătate de zi; la noi, mai bine de o zi şi jumătate. Ambasadorul suedez a plecat marţi seară, dar pietreanca noastră a rămas până miercuri.

Răduţa Matache şi Anders Bengtcén

Programul, unul scurt şi dens, a început la Roman şi a fost marcat de discuţiile despre restaurarea Casei Celibidache. Celebrul nostru dirijor înseamnă foarte mult pentru cultura suedeză modernă, de unde şi interesul manifestat. Marţi dimineaţă s-au consemnat popasul firesc la Colegiul Naţional „Petru Rareş” şi vizitarea Muzeului Cucuteni. Traseul a continuat cu două ferme zootehnice şi întâlnirea cu reprezentanţi ai mediului de afaceri, organizată cu sprijinul Camerei de Comerţ şi Industrie, la sediul Palatului Administrativ.

De la bun început, reprezentantul Coroanei suedeze ne-a semnalat că stăm pe o comoară în judeţul Neamţ. Nu a făcut economie la superlative, punctând că această parte a ţării este puţin cunoscută în ţara sa, ca dovadă stând realitatea prezentată de Mihai Apopii, preşedintele CCI: avem înregistrate doar 5 firme cu capital suedez, din care două au activitate. Din păcate, faţă de zona de Vest a României, handicapul reprezentat de precaritatea infrastructurii de transport e unul hotărâtor.

Răduţa Matache nu a ezitat să prezinte lipsa produselor româneşti de pe rafturile din Suedia ca pe o suferinţă. Aproape incredibil, deşi ţara scandinavă nu contează ca producător agricol pe plan internaţional, România importă mai multe produse agricole şi alimentare din Suedia decât exportă. Însă, cu emoţie, a mărturisit că nicăieri nu se respiră atât de curat ca la Neamţ. Revenind la misiunea sa, a povestit cum, la fiecare două săptămâni, ambasada organizează câte un eveniment de promovare pentru care nu trebuie trimisă invitaţie specială firmelor româneşti, suficientă fiind decizia de-a participa. Cu dedicaţie pentru judeţul a natal, a cerut sprijin în vederea organizării Zilei Naţionale a României la Stockholm, în acest an.

Preşedintele Culiţă Tărâţă nu şi-a ascuns satisfacţia de-a fi descoperit în persoana ambasadorului Bengtcén un personaj cu studii în agricultură. A evocat celebrul model social suedez şi a subliniat că adevărata forţă a României o reprezintă oamenii de afaceri. Fără o consolidare a capitalului românesc nu ajungem unde ne dorim. Din păcate, şi la acest capitol suntem în urma Bulgariei, unde ponderea capitalului autohton investit în economie este de 49%, în timp ce la noi e abia 28%. Dincolo de toate, a mai spus preşedintele CJ Neamţ, poţi să laşi în urmă un munte de aur, dar e degeaba dacă nu laşi şi o societate sănătos structurată.

A reţinut atenţia şi îndemnul adresat de prefectul Ilie Mitea oamenilor de afaceri din judeţ: să învârtim banii în Neamţ. A fost apreciată recomandarea-rugăminte a ambasadoarei noastre de a-i fi trimise cât mai multe materiale şi propuneri concrete de promovare din partea firmelor nemţene, Camera de Comerţ şi Industrie urmând să funcţioneze ca un „fir scurt”.

Ziua Naţională se apropie, preşedintele Tărâţă a promis că Neamţul va fi la Stockholm. Pentru cine a uitat, pe 9 decembrie avem alegeri parlamentare.

Contează să ştii când să spui că nu ştii

• interviu cu ES Răduţa Matache, Ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al României în Regatul Suediei

- Până unde poate merge diferenţa dintre România reală şi România diplomaţilor?

România diplomaţilor ar trebui să fie absolut egală cu România reală. Diplomatul nu mai e trimis în străinătate ca să mintă. Există însă diferenţe destul de mari. Pur şi simplu, ca diplomat, trebuie să evaluezi întotdeauna imaginea despre România pe care o are interlocutorul şi la ea să te raportezi ca să-l aduci, de la imaginea pe care o are, la ceea ce crezi tu că este România reală. Cred că în toate ambasadele României din străinătate avem o mare problemă comună, şi anume că imaginea României, să zicem în mintea occidentalilor, este departe de România cu frumuseţile, cu bogăţiile ei, cu oamenii ei, pe care o purtăm fiecare în suflet, cu care am venit de-acasă. De ce este aşa, e o altă lungă discuţie.

Da, dar diplomaţii pot merge în reprezentare până la o limită. Ne aducem aminte de Nicolae Titulescu şi cerem o bună politică internă, pentru că după aceea unii ştiu ce e de făcut pentru o diplomaţie strălucită.

Absolut, absolut... Vorbele sunt la fel de valabile azi, ca întotdeauna.

- O alegere între dplomaţi care fac doar şcoli de dplomaţie şi diplomaţi cu diverse calificări profesionale de bază, care urmează ulterior studii diplomatice?

Practica în România a fost foarte sănătoasă până acum, în sensul că aproape orice studii superioare sunt reprezentate în diplomaţie. Ai mare nevoie de filologi pentru că un nefilolog nu va şti niciodată limba română la fel de bine. Ai mare nevoie de economişti, de jurişti. Ai mare nevoie de orice altă meserie cu condiţia ca persoana respectivă să fie extrem de deschisă spre interdisciplinaritate, spre cultură generală foarte largă, să aibă prezenţă de spirit în orice moment, să poată da un răspuns satisfăcător. Inclusiv răspunsul ”nu ştiu” trebuie să ştii când să-l dai. Să nu eviţi să nu-l dai niciodată, că altfel te decredibilizezi. Nu poţi ca om să ştii totul.

- Ce ne facem cu celelalte ţări foste colege de suferinţă dincoace de Cortina de Fier? Noi suferim şi de un complex, deseori susţinut susţinut cu dovezi, al reuşitelor altora în dauna noastră.

Cred că e foarte greu de făcut o comparaţie. Cred că talentul cel mai mare este de a folosi oamenii din ţara de reşedinţă a diplomatului, a ambasadei, ca agenţi de publicitate, ca agenţi de PR. Când poţi să-i foloseşti? Atunci când ai un turism foarte activ, deci când suedezii, în cazul nostru, ar veni în număr foarte mare în România, ca în anii ’70-’80. Sau atunci când ai nişte relaţii comerciale extrem de active. Avem relaţii comerciale bune, dar foarte departe de nivelul lor potenţial. Când ai acele produse importante în raft, deci când suedezii ar cumpăra un produs românesc foarte bun, poate un vin sau o conservă, situaţia se schimbă. De ce nu le găsesc în raft? Întreprinderile care fabrică astfel de produse de imagine nu sunt prezente. Când mănânci ceva bun, imediat te uiţi să vezi ţara producătoare şi îţi faci o imagine. Nu e suficient de multă promovare pe linia produselor agro-industriale de imagine, am făcut paşi mulţi înapoi. Comerţul este puternic, dar pe produse care nu sunt purtătoare de imagine, nu-s vizibile.

Practic, ceea ce este caracteristic pentru Suedia, fără să fiu defetistă, este că nu avem acele sute de mii de turişti care să vină în România, care să dea credibilitate mesajului că România e frumoasă, de necrezut de frumoasă. Din păcate, în ţară se manifestă regrese pe domenii care ajută imens la imagine, cum ar fi sportul. Unul din marile semne de întrebare este că nu avem sporturile de iarnă mai dezvoltate, nu ne este simţită prezenţa la Jocurile Olimpice de iarnă. S-ar putea face ceva. E un domeniu care intră direct la inima canadianului, a nordicului din Europa.

- A fost un turneu final de campionat mondial la handbal masculin în Suedia, anul trecut în ianuarie. România a participat, dar nu mai suntem ce-am fost.

Din păcate, deşi am fost să încurajez echipa la Malmö, n-a trecut de grupe.

- Handbalul masculin putea fi un motor de promovare.

A fost o emblemă. Şi pentru Piatra Neamţ, îmi amintesc cu plăcere.

- După Suedia, ce-ar urma în carieră?

Nu ştii niciodată cât durează Suedia, când se termină...

- Capitala preferată? Nu neapărat ca diplomat.

Ca persoană particulară, am avut un post extraordinar la Washington. Va fi întotdeauna o capitală preferată. Sunt căsătorită cu un profesor de franceză, deci Parisul e în inima noastră. Dar, ca diplomat, cred foarte puternic că lumea se mută spre Est şi că un post interesant, vibrant, într-un centru de putere al lumii, trebuie să fie în Asia. Sau chiar în America Latină! Sunt zone unde noi avem potenţial foarte mare. Noi avem în ultima vreme diplomaţi foarte buni în zona Caucaz, în Asia Centrală, în Asia în general. Suntem una dintre puţinele ţări care e reprezentată în Coreea de Nord, ceea ce ne dă posibilitatea să fim la masa unor procese esenţiale ale lumii. Suntem foarte bine reprezentaţi, de oameni extrem de respectaţi, în Orientul Mijlociu. Încă mai avem arabişti, încă mai avem oameni în ţările din Orientul Mijlociu care au aplecare spre România, care cunosc România.

Dacă voi fi întrebată unde vreu să merg, probabil va fi spre aceste zone.

Mai mult, doar pentru cine cumpără Mesagerul .

 

Nuți, ție nu-ți... ?

Ca unul care-a stat lipit de televizor în după amiaza dezbaterii despre România din Parlamentul European, n-aveam cum rata distracția asigurată de lorzii televizuinilor, ăi de ne privesc - și ne vorbesc – cu jale, nu ținându-se de șale. (Rima e de la Mircea Vintilă și al său Lord John, care se ținea de șale.) Totul, indiferent de baricadă, s-a înscris în consacratele matrice predefinite de manipulare, intoxicare și obrăznicie. Nu se potolesc și pace - nici unii, nici alții. Să le demonstrezi că intervenții de vârf, sănătoase și raționale, din partea europarlamentarilor români, au avut doar Ioan Mircea Pașcu și Cătălin Ivan? Degeaba, vedeta multimedia Norica să trăiască! Stagiul efectuat la țărăniști o dă de gol prin rostirea cuvintelor, prin timbrul și volumul vocii. Să le semnalezi că de groază au fost intraductibilele vorbe spoit-lemnoase slobozite de Cristian Preda, nu previzibila evoluție antinațională a Monicăi Macovei? Nici o șansă.

O mulțumire vine dintr-o omisiune de finețe. Deși purta haine portocalii, Viviana lui Reding din Luxemburg, feroce apărătoare a regimului Băsescu, a scăpat de încadrarea la oranjutani. Mare lucru! Nu-i exclus să-i pregătească vreo universitate românească – obligatoriu afiliată Palatului Cotroceni și bine „securizată” - un titlu de Doctor Honoris Causa. Mai are 5, adunate între 2004 și 2012, de când fericește UE în rol de comisar.

De la portocaliul madamei de Luxemburg, alunecarea spre portocaliul autohton e naturală, dacă nu obligatorie. În plin sezon de frământări și diversiuni conexe candidaturilor în colegiile electorale nemțene pentru Parlament, un zvon ne atacă la respirație și emoție: vine Elena Udrea după voturi. Nu ne-ajunge sperietura ca de circ cu Lavinia Șandru, în contul UNPR, pe colegiul câștigat în 2008 de Culiță Tărâță, se face loc și pentru Nuți. Fix la Piatra Neamț. Detestată și hulită în propriu-i partid, ar veni că Nuți caută un fel de azil politic teritorial intern.

M-aș opri aici, e doar un zvon. Dar, dacă se-ntâmplă?... Nuți nu trebuie să câștige un mandat, e suficient să candideze pentru a ne umple de rușine în toată țara. Expedierea ei la Piatra Neamț ar fi de înțeles. Organizația PDL condusă de Gheorghe Ștefan e nesperat de puternică. Însă invitarea sau acceptarea lui Nuți sunt sinonime cu sfidarea defintivă a pietrenilor și nemțenilor. Caricatura de argument cu banii dați la Neamț pe proiecte cu finanțare de la UE e pentru cei cu mințile intoxicate de sângele portocalizat în ani. N-a dat bani de la ea. Proiectele depuse au avut valoare, așa ni s-a spus. Iar banii adevărați, ceea ce înseamnă rambursările de la Uniunea Europeană pe Programul Operațional Regional gestionat de fostul ei minister, or să vină altădată. În așteptare, se iau milioane și milioane de euroi de la gura românilor. Birocrații și politicienii aștia de la Bruxelles, după cum (nu) știți probabil, s-au prins de furăciuni. Câțiva sunt pro-băsescieni pe față, dar până la bani. Viviane Reding și Jose Manuel Barroso au și ei stăpânii lor. Ah, de-ar sosi la Piatra măcar unul dintre cei doi, s-o susțină pe europeana Nuți în campanie! Așa, în contul lui Zeus. Dar nu apar, nu-i apucăm, nu-i vedem, cum nici pe Nelu Oltean (Bistrița Năsăud) sau Ghiță Flutur (Suceava) nu-i văd să scape vreun colegiu pe mâna voluptoasei blonde.

În fine, dacă în cazul altor “transferuri” de candidați, îndoielnici sau de-a dreptul dubioși, lumea amărâtă, sau proastă de-a binelea, sau lipsită de demnitate s-a bucurat de banii cheltuiți în campanie, în cazul lui Udrea ar cam fi cazul ca alegătorul s-o respingă radical, trântindu-i în față că banii ei nu-s buni. Cumplit e că de la o sumă în sus sar și popii s-o zugrăvească în pronaos.

P.S. Liviu Harbuz, a cărui posibilă candidatură pe Colegiul 3 Deputați înfierbântă multe capete, are o vorbă: “Prima oară n-ai minte, a doua oară n-ai ținere de minte”. E valabilă și pentru candidați, și pentru alegători. Despre a treia oară nu se povestește, că de s-ar povesti…

Despre olimpism și arbitraje

Steve Guerdat (Elveția), Gerco Schroder (Olanda) și Cian O’Connor (Irlanda) sunt nume cvasinecunoscute românilor. Au vârste între 30 și 34 de ani. S-au întâlnit cu gloria la Jocurile Olimpice de la Londra. Medaliile de aur, argint și bronz câștigate îi plasează printre vedetele planetei. Are cineva idee la ce au concurat? Aud?... La călărie, oameni buni, la sărituri peste obstacole. Mai puțin contează că preferații mei Nick Skelton (Marea Britanie), Ian Millar (Canada) și Marcus Ehring (Germania) s-au clasat pe locurile 5, 9, respectiv 12. Nu mai vorbesc de tristețea produsă de Rodrogo Pesoa (Brazilia), poliglotul care vorbește șapte limbi, fiul al legendarului Nelson Pesoa – el a terminat pe 22. Concursul de sărituri peste obstacole este unul pur și sincer. Arbitrii hrăpăreți nu pot vicia rezultatul așa cum s-a întâmplat în finala de la handbal feminin, unde două franțuzoaice au nenorocit admirabila echipă din Muntenegru. La obstacole, se penalizează ce-ai dărâmat și cât ai depășit timpul. Omul și calul nu trișează, nu pot fi furați pe față.

Povestea spune că pe durata Jocurilor Olimpice încetau războaiele. Războiul politic româno-român, unul intern, dar bogat în conexiuni externe, a mers mai departe. Pauză s-a luat la sosirea sportivilor, pentru ceremonia de decorare de la Cotroceni. Imediat după aceea am asistat, urmărind o televizuină băsesciană, la o grețoasă agresiune inchizitorială a gurnalistului Dan Tăpălagă asupra premierului Victor Ponta. Prin comparație, penibilul “recital” susținut de Mihai Gâdea contra lui Mihai Răzvan Ungureanu era aproape nevinovat. Tăpălagă a căpătat notorietate națională după asocierea cu Monica Macovei, când aceasta interpreta rolul de ministru al Justiției. Cum am recunoscut fără ezitare, într-o vreme i-am ținut partea. Dovadă stă și comentariul “Imagine”, publicat pe 14 februarie 2006 în cotidianul “Monitorul de Neamț”. Din jocul de imaginație făcut pe seama valorilor, o “agățam” pe Macovei într-un text despre festivitatea de deschidere a Jocurilor Olimpice (de iarnă) de la Torino. Scriam acolo: “Dacă ar fi trăit pînă în zilele noastre, un creator protestatar şi vizionar ca John Lennon, cu greu scăpa marcării ca ţintă de unii, de alţii. De dincolo de viaţa pămînteană, mesajul şi fabuloasele versuri ale şlagărului <<Imagine>> au lovit din nou. În interpretarea lui Peter Gabriel, monstru sacru al muzicii numai bun de pus pe rană, mi-am adus aminte că în păcatul de a fi visători nu sîntem singuri. Ceea ce ţine şi nu ţine de imaginaţie”.

În 2012, era natural ca imperiala Londră olimpică să-l omagieze pe John Lennon. Tot cu “Imagine”. Și, cum altfel mai mișcător decât la festivitatea de închidere a jocurilor?! Alături de Freddie Mercury, Brian May și Roger Taylor, cu a lor “bază internațională de suporteri” (vorbe împrumutate de la Wikipedia),  “Imagine” m-a făcut să uit un pic arbitrajele străine de spiritul olimpic. În noapte, gândul îmi fugea la eroii mei, călăreții medaliați Guerdat, Schroder și O’Connor. După care, odată cu stingerea flăcării olimpice, s-a produs inevitabilul: din visul stins am alunecat spre România, unde nu mai pricepi nici în ruptul capului cine arbitrează războiul politic româno-român.

P.S. La Lausanne, în pardoseala Muzeului Olimpic, este gravată deviza Jocurilor Olimpice: “Citius, Altius, Fortius”. În România, după 22 de ani de la despărțirea de Ceaușescu, se conturează deviza “Mai încet, mai jos, mai slab”. E gata gravată, dar nu risc să spun în ce loc.

Segregare cu butoane...

La rigoare, primul care a dezvoltat public tema clivajului social din societatea românească, după Revoluţie, este fizicianul, dizidentul, activistul pentru drepturile omului, analistul politic, ziaristul, scriitorul şi profesorul Gabriel Andreescu. A fost cofondator şi preşedinte al Grpului pentru Dialog Social (în vremurile de glorie, când GDS nu se umpluse de ruşine), e cel care a iniţiat şi condus un timp APADOR-CH, adică Asociaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki. Din nefericire, această organizaţie onorabilă este abuziv şi eronat asociată în prezent aproape exclusiv cu Monica Macovei. Drept e, Macovei s-a alăturat APADOR-CH în 1996, între 2001 şi 2004 fiind preşedinte.

Peste ani, în buna sa tradiţie de-a compromite orice e clar definit şi acceptat peste tot în lume, în România s-a denaturat şi minunea asta de clivaj. De la diferenţele fireşti între membrii unei societăţi, prin prisma veniturilor, etniei, rasei, religiei, s-a consacrat clivajul politic generat şi susţinut de o oligarhie politică nesănătoasă pentru ţară şi români. Această judecată de valoare e greu de pus de cineva la îndoială, proba prin efecte fiind una certă şi suficientă. Exponentă de seamă a oligarhiei s-a consacrat nimeni alta decât Monica Macovei. Până la segregarea bazată pe opţiuni politice, care ne ameninţă în acest august fierbinte, a rămas distanţă cât de-o răsuflare gâtuită. Victor Ponta a simţit pericolul şi nu ratează nici o ocazie de a transmite mesaje liniştitoare, de solidaritate şi încredere. Din păcate, nu duce treaba până la capăt şi se asociază constant doar cu cei care au votat pentru eliberarea preşedinţiei de Băsescu. Aşa se face că pe terenul rămas liber zburdă (şi) Monica Macovei, una dintre marile deziluzii politice de după 2004. Aplombul dovedit de ea în susţinerea orbească a preşedintelui suspendat frizeză deseori patologicul şi accentuează premisele segregării. Din drepturile omului în România a reţinut drepturile, privilegiile şi puterea unuia singur din România. Lupta feroce care se dă pe butoanele pupitrului de comandă al ţării e din ce în mai vizibilă. Nu justiţia e în joc, dreptatea nici atât, ci nenorocitele de butoane. Bunăstarea noastră, libertăţile şi drepturile noastre pălesc în faţa negocierilor, tranzacţiilor şi luptelor aproape sângeroase duse între cei ce vor să apuce butoanele. Cu certitudine, Băsescu stăpâneşte încă două: Parchetul General şi Direcţia Naţională Anticorupţie. Nu e nevoie de probe şi argumente directe – se văd efectele, iar segregarea politică-i aproape gata. Segregarea rasială presupunea existenţa unor legi care stabileau drepturile şi îndatoririle persoanelor în funcţie strict de rasă, dincolo de izolare, de separare. Segregarea politică la noi se face fără legi. Nici dreptul la vot nu se suprimă, doar rezultatul. Restul e pustiu. Sau ieşirea din pustiu. La diferenţă de-o răsuflare gâtuită.

Este sau nu este 20 mai mare ca 22?

Am fost întrebat, am fost provocat. M-au înjurat unii în fel şi chip. Apoi m-au ridiculizat în culisele închipuite de noua generaţie de frustraţii aflaţi pe val, ăia dependenţi de adăpătorile politice de sezon. După care, cu ironică generozitate, m-au bănuit că aş fi stimulat, presat sau ameninţat. Nu, nimic nu e adevărat. Şi nu liniştea personală a fost în joc. Pur şi simplu nu mai aveam ce spune. Nu am scris şi nu am comentat despre referendum pentru că aşa am vrut. Cine mă ştie, ştie şi ce am scris de pe la 2005 încoace despre Matrozimea Sa Băsescu Întâiul. Nu era nimic de aflat în plus. Iar când sufeream de singurătate, criticându-l pe Băsescu, prea mulţi „onorabili” adversari de azi ai prezidentului se înghesuiau să-l pupe, indiferent de parte, mai sus de picioarele-i crăcănate de marinar.

A venit ziua votării şi am aflat că, alături de peste 8 milioane de români, sunt complice la o lovitură de stat dată prin vot. Poţi comenta o asemenea enormitate? Ei, uite, în România merg şi enormitatea, şi comentariile.

Cel mai tare, însă, mă îngrozeşte altceva, anume că ambele tabere s-au încurcat în minciunile comune. Iar minciuna cea mare se referă la statistici, liste electorale şi recensământ. Documentul oficial cu Situaţia privind numărul alegătorilor înscrişi în listele electorale permanente şi posesorii de carte de identitate mai avea puţin şi putrezea pe site-ul Biroului Electoral Central. Situaţia data din 9 iulie şi fusese prezentată de Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul MAI. Nimeni de la Bucureşti n-a luat-o în seamă până la beleaua cu cvorumul. Scria acolo clar şi la obiect: număr de alegători – 18.308.612; număr de alegători cu CI – 15.714.403. Cine se poate prezenta la vot? Care-i cvorumul?... Restul nu a fost decât panaramă neasumată. Explicaţia e una simplă şi incriminează toate forţele politice, ele fiind complice la întreţinerea unor falsuri, eventual permise de lege: nimeni nu a avut interesul să oficializeze populaţia reală a României! Dacă jucam cu cifrele reale, întâi de toate, trebuia să dispară mii şi mii de aleşi locali. Dacă se păstrează norma de reprezentare, şi Parlamentul se răreşte vizibil, pentru a nu mai vorbi de încurcăturile cu unii bani de la Uniunea Europeană. Toţi au tăcut, toţi s-au încurcat. Şi-atunci, ce să mai comentezi? M-am uitat seri la rând la televizor şi am văzut că „inteligenţii naţionale” trag cu tunul în Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, personal în ministru, dar nu observă că Direcţiile Judeţene de Evidenţa Persoanelor se află în subordinea consiliilor judeţene.

În asemenea condiţii, aşteptarea verdictului Curţii Constituţionale – indiferent dacă îl accepţi, sau nu – devine o chestiune de bun simţ. Chestiune de cvasiresemnare rămâne în continuare numărarea anilor brucanieni. A prezis 20, au trecut 22. Iar milioane de români, chipurile egali în drepturi cu mine, nu au nimic împotrivă – stau acasă şi nu votează. Poate le-aud gura că nu au bani de medicamente, întreţinere şi înmormântare!...

PS Comentariul, predat miercuri dimineaţă, va fi publicat în ediţia de mâine a Mesagerului. De miercuri seară au început să se prindă de faza cu populaţia reală şi "inteligenţii naţionale" care zburdă prin televizuinile de Bucureşti. Nu-i rău.

Băsescu, subtilitatea şi suveranitatea

Preşedintele Băsescu, indiferent ce-ar decreta cu ultimele puteri cei mai influenţi dintre devotaţii săi adulatori, a avut treabă cu subtilitatea cam cât Ştefan cel Mare cu fidelitatea conjugală. Subtilitatea este însuşirea de a fi subtil. E sinonimă cu acuitate, ingeniozitate, fineţe, distincţie. Dând Dicţionarului de sinonime partea „subtilă” de eroare politică, respectiv fineţea şi distincţia, acuitatea şi ingeniozitatea se potrivesc cu preşedintele. Diferenţa vine din fond. Iar proba verităţii a fost dată şi consacrată de agresivitate, conspiraţie şi trădare, de primitivism, manipulare, mitocănie şi, cu voia lui Dan Diaconescu, de ciocoism.  Idolatrizarea interesată a formei fără fond, chit că Băsescu pătrunde esenţa lucrurilor, ne-a otrăvit sufletele şi viaţa fără ca majoritatea românilor să aibă vreo remuşcare.

Tot fără vreo remuşcare, cu puţine zile în urmă, la vârful de sarcină al luptei cu Victor Ponta pentru supremaţia reprezentării României la Consiliul European, am fost loviţi de Băsescu în moalele valorilor naţionale invers ca pe vremea când luptam pentru pacea mondială fără să ştim cine e în război. Pe nepusă masă, probabil în ideea de a-i trage una marinărească în bot premierului, a dezvăluit o temă gravă de pe agenda „subtilă” a Consiliului, anume cedarea de suveranitate. Din partea ţării noastre către intermediarii unui proiect intitulat Statele Unite ale Europei. Ocupat fiind cu revizuirea Constituţiei, cu parlamentul redus şi despărţirea definitivă de curbele de sacrificiu administrate românilor prin marioneta Boc, se vede treaba că tăticul inegalabilului europarlamentar EBA a omis o dezbatere naţională legată de cedarea de suveranitate. În glumă, dacă nu ar fi tragic, e de înţeles. Suveranitate vine din limba franceză, nu din engleza ridicolă pe care o vorbeşte întâiul hăhăitor al ţării. A dispune liber de soarta ta, nu pare a-i fi pe plac, doar e obişnuit ca numai el să dispună. Independenţa faţă de alte state (suveranitatea naţională), după cum şi supremaţia puterii de stat în interiorul ţării şi independenţa faţă de puterea altor state (suveranitatea de stat), sună ca naiba, vorba lui Petre Roman. Cheia ticăloasă stă în „independenţa faţă de puterea altor state”. Nu e nimic subtil aici, e vizibil totul. Uniunea Europeană nu-i nici cal, nici măgar. Nu e federaţie, adică uniune de state autonome (păstrându-și în anumite limite independența) într-un stat unitar, condus de un guvern central. Şi nu e confedraţie, ceea ce-ar însemna uniune de state independente, înființată pe baza unui acord sau tratat internațional, prin care se determină condițiile de asociere a statelor și de funcționare a acestora, statele asociindu-se pe baza păstrării suveranităţii lor. Cu alte cuvinte, Uniunea Europeană este atât de originală încât îşi mai caută identitatea.

Moneda unică europeană, un proiect eminamente politic, trebuia să contribuie la această identitate. Iată, o simţim pe pielea şi viaţa noastră, criza din Zona Euro sapă la temelia întregului eşafodaj al Uniunii. Preşedintele Băsescu, însă, de bună seamă captiv într-un spaţiu subtil inaccesibil banalului plătitor de taxe şi impozite, abia ce-a fost potolit de noul guvern s-o termine cu îndeplinirea în pas alergător a unor criterii de convergenţă peste resursele şi puterile ţării în vederea trecerii dezastruoase la Euro. Uniunea Economică şi Monetară e bună, dar e pentru cei puternici. Iniţierea unei dezbateri reale pe aceast subiect, unul grav şi profund, nu a fost promovată de personajul care-şi spune, fără să şi fie potrivit Constituţiei, şeful statului.

Pentru a înţelege mai limpede cum se leagă, în termeni de eşec, socotelile cu identitatea UE, performanţele visate, subtilitatea extrem de vizibilă tradusă în angajamente seducătoare, plus două vorbe despre suveranitate, o poveste din anul 2000 e pe deplin grăitoare. Agenda Lisabona sau Strategia de la Lisabona se numea. Şefii de stat şi de guvern reuniţi în martie 2000 la Consiliul European de la Lisabona au adoptat un document menit să transforme, până în 2010, Uniunea Europeană în „cea mai dinamică şi competitivă economie din lume bazată pe cunoaştere”. Se vorbea, cu pasiune şi fermitate, de creştere economică de 3% pe an şi de crearea a 20 de milioane de noi locuri de muncă până în 2010. Suntem în 2012. Între timp ne-au primit şi pe noi în UE. Ce s-a ales de Agendă, de economia dinamică şi competitivă a lumii?... Răspunsul garantat e c-a venit criza. Identitatea de faţadă a uniunii, regăsită în modificarea tratatelor, n-a rezolvat absolut nimic. Soluţiile nu au nevoie de strategi şi birocraţi, ci de vizionari şi oameni de stat providenţiali, iar România nu are alternativă mai bună decât Uniunea Europeană în acest moment. Pe lângă costurile financiare vizibile (lesne de cuantificat) şi cele ale ineficienţei statului (tot mai greu de evaluat), am aflat de la preşdinte – fără emoţie, fără remuşcare, dar cu superioritatea stăpânului suprem - despre „dosita” subtilitate cu cedarea de suveranitate. Nu cumva de la atâta subtilitate să ne pască o calamitate. (Altă rimă n-am găsit.) Independenţa faţă de puterea altor state se reţine ca definiţie. Şi nu are nimic subtil.

Comentariul a fost publicat azi, în Mesagerul de Neamţ . 

Lovitura de stat, mineriada şi Cornel Nistorescu

Când este în formă şi vrea, Cornel Nistorescu toarnă plumb, apă vie şi oxigen îmbunătăţit din condeiul său. Luaţi de aici: "La ce s-au aşteptat Traian Băsescu şi PDL-ul după ce au chinuit Opoziţia, după ce au minimalizat-o, au batjocorit-o şi au călcat pe Constituţie ca pe o cărţulie cu texte de petrecere? Visau la acurateţea procedurilor, la colegialitate şi respect? Sau puţina minte care le-a mai rămas trebuia să-i trimită la o viitoare furtună? Nu zic toate popoarele că acela care seamănă vânt culege furtună? Sau ei erau aşa de beţi de putere că nici de asta nu şi-au mai putut aduce aminte?"
Mai mult, în senzaţionalul editorial "Există lovitură de stat dată cu votul şi mineriadă făcută în Parlament?" publicat în Cotidianul .

Cioclii de la EvZ

Trebuie să fii rău de tot dus cu capul, mai rău ca ăla de-a inventat vicepreşedinţi în loc de viceprimari, să ajungi să ilustrezi un text actual cu o poză în care apare un personaj mort din 2008. În mijloc e nimeni altul decât Petre Ninosu, fostul ginere al lui Corneliu Mănescu, fost deputat de Neamţ. Cât despre ce face Curtea Constituţională, aservită matrozului-şef de la Cotroceni, nu pot spune decât atât: nu sunteţi români!

Rătăciţi în tradiţie: Învăţăturile lui Mihai Fărcăşanu către alegătorul nemţean

Despre Mihai Fărcăşanu s-a scris cu generozitate în presa noastră. Şi la liber (inclusiv în paginile noastre), şi în regim publicitar (inclusiv la noi). Scorul obţinut de PP-DD în Neamţ, la alegeri, este cunoscut. S-au căutat explicaţii, ne-am dat cu părerea, am făcut observaţii. Unii nu s-au trezit încă din mirare, alţii mulţumesc Cerului că oamenii în mov, candidaţii poporului, n-au obţinut mai multe voturi. Câţiva, rătăciţi de-a binelea, bat câmpii cu pasul, încercând să afle spre cine s-ar fi dus voturile dacă Fărcăşanu şi ai săi spuneau alegătorilor, în clar, să se aştepte la alianţe.

Mihai Fărcăşanu

Ora adevărului, se ştie, vine la constituirea consiliilor. Se pare că nici unii nu am înţeles de la început înţelesul protocolului de colaboare PDL – UNPR – PNŢ-CD – PP-DD. Acolo se vorbea de consiliul local Piatra Neamţ, de cel judeţean, de toamna electorală. La comune balamucul se întrevedea, de fapt, încă înainte de semnarea documentului, iar luni după-amiază clocotele se auzeau până la Piatra. PP-DD nu avea nici o reţinere în a pregăti majorităţi comunale alături de USL! Protocolul de duminică e unul perfect liber-schimbist, dar cu două promisiuni de certitudine în dreptul primarului Gheorghe Ştefan şi al preşedintelui Culiţă Tărâţă. Cei doi au nevoie de o perioadă de linişte dată de majorităţi de lucru în consiliile lor şi au obţinut-o. Drept dovadă, despre Roman nu s-a pomenit măcar în treacăt, ca pentru consolidarea imaginii alianţei. Primarul Leoreanu, pur şi simplu, nu are nevoie de parteneri decât pentru confort. Cu alte cuvinte, ne-a fost livrat un „protocol în patru, pentru doi”. Merge? Merge, în politică merge uns. Un popă mai lipsea de la semnarea protocolului, dar duminică dimineaţă e imposibil de găsit vreunul liber de sarcini. (În trecut se făcea altfel: se transportau consilierii aleşi la Mănăstirea Bistriţa şi jurau, care pe icoane, care pe Biblie, destui ţinând - pe-ascuns - încrucişate indexul şi mijlociul de la mâna stângă, să anuleze jurământul.)

A acorda, acum, atenţie prea multă detaliilor discrete ale protocolului, e pierdere de timp. Nu va dura mult şi vom observa efectele în Piatra şi în judeţ. Efecte se traduce prin beneficii în contul PP-DD şi al asociaţilor. Campania şi alegerile au trecut, iar violentul jurământ anticiocoiesc, rostit de Dan Diaconescu, la Casa de Cultură, împreună cu activul de partid, candidaţii şi admiratorii în mov, parcă a fost şters cu buretele. În politică merge. Arta compromisului i se zice în genere, dacă n-aţi aflat până acum. S-a chemat soluţie imorală doar când Dan Voiculescu şi umanisto-conservatorii săi au fost „întorşi” şi depuşi de preşedintele Băsescu pe altarul Dreptăţii şi Adevărului de odinioară.

Fără îndoială, vom auzi vorbe mieroase şi în legătură cu integrarea proiectelor politice susţinute de PP-DD Neamţ în agendele politico-administrative garantate de Ştefan şi Tărâţă. Pe cine-o interesa, dintre votanţii PP-DD, e imposibil de estimat. Repertoriul abordat în campanie a funcţionat, voturile s-au adunat şi Fărcăşanu a negociat astfel încât partidul condus de el să deţină putere reală în judeţ. Deţinerea puterii, accesul direct la ea reprezintă adevăratele mize în politică. Fărcăşanu o demonstrează, indiferent dacă asta mai convine sau nu cui l-a votat. Dincolo de putere e condamnarea la opoziţie sau la dispariţie, ceea ce s-a dovedit a fi inacceptabil. Mai mult, Fărcăşanu a aplicat perfect şi regula „Don’t miss the moment!”. Nu rata clipa, pe româneşte. Negocierea şi semnarea unei înţelegeri politice, care-l urcă la putere, au fost şansa vieţii lui. A preferat certitudinea puternicilor locali în dauna celor care reprezintă guvernarea. Până şi-asta e o învăţătură. De sezon, pentru început.

MAI E MULT PÂNĂ DEPARTE...

Mihai Fărcăşanu, Culiţă Tărâţă şi Gabriel Farcaş

Autonomie locală fără autorităţi executive şi deliberative nu există. Executivul este reprezentat de primari şi preşedinţii consiliilor judeţene, iar partea deliberativă revine consiliilor locale, judeţene, de sector, plus cel general al Capitalei. Aşa scrie într-o lege celebră: Legea 215 din 2001, modifificată în repetate rânduri, a cărei versiune actualizată şi valabilă la 20 iunie 2012 este disponibilă prin CTCE Piatra Neamţ.

Administraţia publică din unităţile administrativ-teritoriale nu trebuie să uite că autonomia locala este numai administrativă şi financiară. Pe de altă parte, raporturile dintre autorităţile locale mici şi cea judeţeană se bazează pe autonomie, legalitate, responsabilitate, cooperare şi solidaritate, fără a exista raporturi de subordonare. Nici între consiliile locale şi primari nu există asemenea raporturi. Există, în schimb, o serie de raporturi de subordonare politică.

Scenariul durerilor

Alegerile din 10 iunie au adus, în Neamţ, o hartă şi o împărţire politică binecunoscute la această oră. Un aspect trecut de mulţi cu vederea este că, din momentul înmânării certificatelor doveditoare a calităţii de ales local, APEL a devenit istorie. A fost o alianţă electorală şi, pe mai departe, discutăm despre PDL, UNPR şi PNŢ-CD. Este, de fapt, detaliul care a alimentat un scenariu de majoritate politică rostit cu temere, în surdină, aproape conspirativ, dar cu încântare din partea multora. UNPR susţine guvernul Ponta la nivel parlamentar, înţelegerea fiind întărită de un document semnat de preşedinţii PSD şi UNPR. Grosul partidului condus de Gabriel Oprea e asigurat de „plecaţii” din PSD şi, în perspectiva alegerilor generale, s-a vorbit intens despre întoarcerea la sânul partidului-mamă a celor asociaţi exagerat de mult timp cu Traian Băsescu. Diferenţele mici înregistrate între USL şi APEL, având consiliul municipal Piatra Neamţ şi pe cel judeţean în prim-plan, au alimentat repede varianta unei conlucrări USL-UNPR, cu sau fără sprijin de la PP-DD, cu sau fără un acord din partea lui Gheorghe Ştefan. Într-o anume ordine cronologică acesta e primul scenariu care a circulat, nu cel cu majorităţi USL – PP-DD sau PDL – UNPR – PNŢ-CD – PP-DD. Activul PSD dădea semne de încântare şi, totodată, de resemnare. Alăturarea Culiţă Tărâţă – Ion Chelaru este imposibilă la această oră, iar poziţiile politice deţinute de senatorul romaşcan la nivel naţional îl fac încă greu de înlăturat, deşi după prostia cu numirea ca prefect a lui Dan Vasile Constantin se configura o şansă. Se cuvine amintit că retragerea lui Constantin nu a avut legătură cu o pretinsă incompatibilitate între candidatura la consiliul judeţean şi funcţia de prefect. Veritabila perdea de fum lansată a avut menirea exclusivă de-a acoperi numirea „originală” – calitatea de funcţionar public, de care Constantin avea grabnic nevoie, nu se dobândeşte în câteva zile! Chelaru, fireşte, nu şi-a recunoscut contribuţia.

Pentru ratarea definitivă a scenariului a mai contat ceva: cuvântul dat de Tărâţă lui Ştefan a fost cuvânt. Este posibil să vină şi un moment al adevărului dureros, mai spre toamnă, numai când şi dacă se va „opera” suspendarea preşedintelui Băsescu.

Anticiocoism cu profit

Şi jocul făcut de Mihai Fărcăşanu, preşedintele PP-DD Neamţ, este cunoscut, în mare, cititorilor noştri. (Un comentariu pe această temă găsiţi aici.) Ziua critică a fost duminică, 24 iunie. Atât fruntaşii şi negociatorii USL, cât şi activul PP-DD au aflat de pe site-ul nostru şi de la colegii din presă despre semnarea Protocolului de colaborare politică în judeţul Neamţ cu partidele din APEL. Surprinderea a atins cotele uluirii în rândul USL. În timp ce unii participanţi la negocieri s-au ferit să recunoască oficial acordul aproape parafat sâmbătă, Ion Chelaru a declarat sec: „Noi am purtat negocieri cu Mihai Fărcăşanu, confirm. Acestea erau în plină desfăşurare. Nu-mi explic decizia! Am discutat şi perspectiva unei colaborări lungi, am discutat despre vicepreşedinţi şi viceprimari. Nu-mi explic!”

Fărcăşanu nu a fost nici el singur la negocieri. Plimbarea binecuvântării unei decizii între organizaţia judeţeană, una fruntaşă în toată regula (a obţinut al patrulea rezultat pe ţară – n.a.) şi Comisia de coordonare electorală condusă de preşedintele Simona Man ameţise pe toată lumea. Mesajele confuze şi contradictorii prezentate pe OTV adânceau neînţelegerea. Aşa se face că luni a fost fierbere mare în PP-DD Neamţ. Abia spre seară, Mihai Fărcăşanu a admis relaxat: „Se naşte pacea din PP-DD între Mihai Fărcăşanu şi Monica Anton (candidata la primar de Piatra Neamţ, virtual viceprimar în orice combinaţie majoritară din consiliu – n.a.). Azi, după ora 17, am şters asperităţile interne din PP-DD”. O zi mai târziu, Monica Anton a confirmat liniştea şi a negat existenţa vreunei neînţelegeri cu Fărcăşanu.

Astfel, se deschidea clar drumul Monicăi Anton spre o funcţie de viceprimar la Piatra Neamţ, lui Mihai Fărcăşanu fiindu-i pregătit un post de vicepreşedinte la Consiliul judeţean. Neoficial, încă de luni se vorbea despre Dragoş Chitic ca al doilea viceprimar şi Mircea Pintilie ca vicepreşedinte de judeţ. Un alt nume pomenit pentru vicepreşedinte era Gabriel Farcaş (UNPR). Anterior, în varianta USL – PP-DD, într-o schemă de lucru credibilă, apăreau Aurelia Simionică şi Dan Vasile Constantin, în loc de Chitic şi Pintilie. Era schema care prevedea şi urcarea lui Vasile Pruteanu în fotoliul de prefect, această ambiţie reţinându-se în contul lui Dorinel Ursărescu, preşedintele PNL Neamţ. Cu un mandat întreg de parlamentar la activ, Pruteanu putea (poate) fi numit perfect legal, fără riscul ruşinii cu numirea lui Dan Vasile Constantin. Ruşinea cu Pruteanu este alta şi-i binecunoscută.

Sub spectrul boicotului?

La ceremonia de depunere a jurământului de către preşedintele ales al CJ Neamţ, luni dimineaţă, au participat doar doi dintre consilierii aleşi ai USL: Bogdan Onu şi Neculai Andone. (Cei doi absenţi de la PP-DD nu se mai socotesc, căci pacea din partid a fost confirmată.) Drept e că nu există o obligaţie de participare. În condiţiile legii, preşedintele tribunalului şi prefectul sunt suficienţi. Însă, la Neamţ, ştim că nimic nu e întâmplător. Figuri importante din PSD şi PNL au negat boicotul organizat. De parcă erau vorbiţi între ei, spuneau că aleşii lor fie au avut teabă, fie n-au fost invitaţi. Curios, toţi au fost surprinşi să afle de participarea lui Onu şi Andone. Deloc curios, s-au găsit consilieri şi primari care să confirme - neoficial şi cu teamă – că a fost vorba despre un boicot.

Întrebările care se nasc sunt naturale: a fost un simplu gest de frondă, o repetiţie pentru boicotarea şedinţei de constituire a consiliului judeţean sau e un semnal cu tâlc? La fel de natural, întrebările se pot extinde şi asupra consiliului municipal Piatra Neamţ. La constituire, ambele autorităţi deliberative au nevoie de participarea a două treimi dintre consilierii aleşi. Altfel, şedinţa nu se ţine şi degeaba ai asigurată majoritatea simplă, de lucru, pentru alegerea comisiilor, a viceprimarilor  şi vicepreşedinţilor. De aici încolo, paşii ce trebuie urmaţi diferă. Preşedintele CJ convoacă o nouă şedinţă după două zile pentru consiliul său, iar prefectul în termen de trei zile pentru consiliul local. Lipsa cvorumului duce la o treia convocare, peste alte două şi, respectiv, trei zile. După trei absenţe nemotivate, preşedintele şi prefectul declară vacante locurile neacoperite, la rând venind supleanţii. Se reia ciclul de convocări şi, la limită, în termen de 30 de zile, se organizează alegeri pentru completarea locurilor vacante, nu pentru toate locurile din consiliu. Va risca USL? Greu de crezut, mai ales în condiţiile în care, cel puţin la CJ, chiar sub riscul excluderii ulterioare din PSD şi PNL, există consilieri dispuşi să participe la şedinţa de constituire. Pe de altă parte, în eventualitatea unor alageri parţiale, USL are numai de pierdut.

Aşa se face că răspunsul căutat ar putea fi un melanj de frondă şi tâlc. Explicaţia vine tot din lege. Şedinţele de consilii se desfăşoară legal în prezenţa majorităţii consilierilor în funcţie. La Piatra Neamţ, majoritatea parafată duminică e la limită (12 la 11), în timp ce la CJ se mai poate respira cu 20 la 15. Încurcătura vine din faptul că sunt cazuri care impun alte majorităţi. De pildă, la adoptarea bugetului, contractarea de împrumuturi, stabilirea de taxe şi impozite locale este necesar votul majorităţii consilierilor în funcţie. Dacă peste aceste situaţii se poate trece printr-un exerciţiu de disciplină desăvârşită, la hotărârile privind patrimoniul trebuie o majoritate de două treimi din numărul consilierilor în funcţie, una imposibil de garantat fără USL. Cu alte cuvinte, mai e mult până departe...

Ultima oră: cu Farcaş şi Fărcăşanu, înainte!

Şedinţa de constituire a CJ Neamţ a fost convocată miercuri, 27 iunie, începând cu ora 11, la sediul Palatului Administrativ din Piatra Neamţ.  Aleşii din partea USL au fost prezenţi şi şedinţa ar fi decurs lin, fără istoric, dacă USL nu-şi arăta colţii la votarea vicepreşedinţilor. Fără să aibă o propunere proprie, pe lângă Gabriel Cristian Farcaş şi Mihai Fărcăşanu, au combătut modelul buletinului de vot, procedura de votare şi contabilizarea voturilor. Gaz pe foc, prin explicaţii neconvingătoare, a pus Mihaela Ignatovici, susţinută cu naturaleţe de Cristina Mititelu. Adică fostul secretar al judeţului, recuperată inexplicabil de la pensie de Mircea Pintilie, şi interimara lăsata moştenire pentru o vreme. Stăpân pe proceduri, preşedintele Tărâţă a trecut prin votul consilierilor modelul de buletin şi procedura. Colţii arătaţi de USL s-au concretizat prin refuzul de a participa la votarea vicepreşedinţilor. Un fel de boicot mai mic, pentru impresie artistică... Finalul a însemnat alegerea lui Farcaş şi Fărcăşanu, cu câte 20 de voturi din cele 20 valabil exprimate. Fără îndoială, e un preţ serios plătit de PDL.

Farcaş şi Pintilie - predare de ştafetă

Gabriel Farcaş, mai puţin cunoscut publicului larg, are 43 de ani, este de loc din Roman şi deţine funcţia de şef al Agenţiei Neamţ a Autorităţii Rutiere Române. E căsătorit şi are doi copii. A absolvit Facultatea de Energetică din Iaşi, după care a urmat studii de ştiinţe politice şi administraţie publică. Lucrează, în prezent, la un masterat în drept european.

Strict pentru evidenţe, la şedinţă au participat 30 de consilieri aleşi şi 4 supleanţi. Au renunţat la mandatele de Gheorghe Ştefan, Dan Laurenţiu Leoreanu, Culiţă Tărâţă (este preşedinte legal în funcţie – n.a.) şi Răzvan Bobeanu. Locul lor a fost luat de Dan Vasiliu, Ioan Spiridonescu, Claudiu Stafie şi Gabriel Vişan. Al 35-lea vot în CJ Neamţ, potrivit legii, este al preşedintelui.