Încă un bandit de-al lui Pinalti în libertate?...

Dacă se confirmă informaţia difuzată pe un portal local de ştiri, Viorel Pleşcan, infractor consacrat ca Viorel Andrei prin segmentul de presă declasată din judeţul Neamţ, ar urma să fie pus în libertate. Câte ceva rapide pentru amintire aici şi aici.

Viorel Pleşcan - Andrei (sursă foto: libertatea.ro)

Escrocul dat în urmărire ani şi ani de zile, capturat abia în 2011, s-a "ascuns" perfect la posturi locale de radio şi televiziune. "Gloria" şi-a consolidat-o pe mâna lui Pinalti. Tupeul nemărginit încă nu a fost uitat.
Dacă se dă cumva adunarea generală a infractorilor şi derbedeilor de presă sub steag de cooperativă politică, oare unde scoate capul neicuşorul ăsta? Poate dă Domnul şi nu se confirmă informaţia.

Deschideți poarta calului!...

Ediția din acest an a Cupei municipiului Piatra Neamț la sărituri peste obstacole,

completată de Cupa Fedreației Ecvestre Române și o etapă de Grand Prix, a tulburat cu totul prin lipsa publicului, cel puțin până sâmbătă. În alți ani, criticile se îndreptau spre deficiențele organizatorice, dezvăluiam conflicte sau nepotriviri în evidentă contradicție cu ce înseamnă grația calului și pasiunea consacrată a pietrenilor pentru echipele cal-călăreț, cele mai frumoase din lumea sportului. Cu înțelegere sau neînțelegere autoreprimată, mergeam înainte, așteptând încă o competiție, și încă una. Refuzam resemnarea în fața condițiilor financiare tot mai precare de la un la altul. Din gloria cupelor mondiale de odinioară am rămas cu nostalgia amintirilor. Facem poze lângă afișele vechi de peste 20 de ani, mărturii a ce-a fost și n-o să mai fie. Am renunțat până și să ne certăm între noi sau să repezim federalii. Îmbătrânind, ne predăm în fața constatării lui Florin Piersic: nu știm dacă rămâne timp să ne împăcăm.

Asta nu-i face scăpați de critici, de binemeritate huiduieli pe șefii urbei și pe colaboratorii lor care profită pe seama zonei de agrement de Peste Vale. Au dat sau vor da niște firfirei în contul competiției, nu e rău, dar dijmuirea oamenilor, la intrarea în ștrand, în drumul lor spre Baza Hipică „Virgil Bărbuceanu” devine obraznică, insuportabilă, de neacceptat. Nu biletul în sine e problema, cât unde se plătește, cine taxează. De dragul cailor, cu garanția că de bani se bucură chinuita noastră bază hipică, cine n-ar băga mâna-n buzunar? Așa însă, e imposbil să nu observi gașca de neoștabi locali cu regim preferențial la barieră. Ei nu „frecventează” nici mizerabilele WC-uri din baza hipică, aflate oficial în portofoliul stăpânilor urbei, din simplul motiv că sunt bine primiți, bine tratați la crâșmele din ștrand. Poate-ntr-o zi bunicii civilizați din Piatra Neamț își vor călca pe inimă și educație – a învăța nepoții să facă pipi pe gipanele ștabilor dă dimensiune precocității protestului. Nu-i frumos, dar sănătos. Între o tufă sau un trunchi gros de copac și o roată de gabaritul nepotului, eventual roata unuia priceput la a închide centrul orașului pentru motocicliști, alegerea-i naturală.

Natural ar fi să se deschidă poarta calului. Nu să iasă calul, ci să intre lumea, cât

mai multă lume, toată lumea. Decizia, din nefericire, e a unora străini de cultura și civilizația animalului suprem. La admiterea pentru cariere politice și administrative ticăloase educația e în afară de concurs. Totuși, ei nu scapă de momente dramatice. La înmânarea premiilor trebuie să se apropie de cal. Animalul suprem îi simte.

(Comentariul zilei, Ceahlăul, 16 iunie 2014) 

Ochii dispreţului public

Ca imagine şi eficienţă publică, se consideră că gazetarii se bucură de privilegiul dat de greutatea cuvântului scris sau vorbit. Consideraţia-i bună, privilegiul e dureros. Dincolo de relaţii, obligaţii şi simpatii personale pe care e obligat să le gestioneze cu grijă, gazetarul trăieşte în aceeaşi lume cu oamenii de rând. Fără îndoială, simte altfel, vede altfel, dar dă faţa cam cu aceleaşi personaje publice. Diferenţa fundamentală e că omul de rând ajunge oarecum greu să spună ce-l doare, ce-l cotropeşte.

În spate, dar şi în faţă, şi unii şi alţii ne lovim de acelaşi dispreţ. Se vede repede din ochii celor căutaţi, deranjaţi. Despre ce oglindă reprezintă ochii s-au pronunţat clerici, poeţi, romancieri, filosofi, psihanalişti, medici, artişti, ba şi politicieni. Oamenii de rând deţin însă supremaţia. După intuiţia şi pregătirea fiecăruia, ei nu ţin cont de îndrumări, pagini de sensibilitate, analize, ghiduri, judecăţi de valoare induse şi alte cele. O mare problemă pentru cel de rând e că ridică greu ochii din pământ. Binecuvântaţi sunt empaticii, dar suferinţa le este pe măsură. Simt natural, suferă în sinea lor şi se exprimă cu eleganţă fără rost, fără impact.

Lipsiţi de griji, parcă dopaţi de duhul puterii, alaiul de puternici-obraznici locali zburdă pe sub nasul şi ochii noştri. Valul temelor naţionale domină şueta de bodegă. La piaţă sau la colţ de stradă, se impun „competenţi” în materie de Băsescu, Ponta, Dragnea, Udrea, Blaga, Antonescu, Voiculescu sau Boc. Pinalti, Mihaela „Miuţa” Stoica, Cornelia Tudorancea, Vasile Pruteanu şi discretul Gheorghe Popescu, pentru a da câteva nume de referinţă, nu tulbură vorbele „boborului” local, cel deşălat de administraţia pinaltoidă.. Atitudinea deşălaţilor e mascată de o ipocrizie vecină cu lipsa de responsabilitate. La bodegă, în piaţă sau la colţ de stradă, comentatorii uită de fapt să se privească în ochi. La ei e uitătură vinovată şi le fuge în asfalt, pavele, faţade, cabluri de telegondolă. Se fac că nu ştiu de ce. De fapt, ştiu. Au votat, dar nu recunosc.

Pe linia de recunoaştere, dublată de nerecunoaşterea cu spefic determinat de stăpânii urbei, un „eşantion” de pietreni îndeletniciţi cu gazetăria a avut recent ocazia să se uite în ochii numiţilor Bogdan Puşcaşu (administratorul unui oraş cu pretenţii de staţiune turistică de importanţă naţională) şi Aurelia Simionică (viceprimar PSD peste defuncta Perlă a Moldovei). S-a raportat oficial o minciună publică ieşită din orice tipare ale minciunii digerabile de românii de rând. Ce dispreţ exprimau ochii lor nu se poate spune în cuvinte civilizate. Sila faţă de responsabilitatea publică se subînţelege. Unii gazetari o observă, o sancționează, alţii nu. 

(Comentariul zilei, Ceahlăul, 12 iunie 2014)

Autopălitura de osândă a lui Ştefan

Jurnalul personal de pe blog îmi permite să actualizez şi texte mai vechi. Unul, drag de nu se poate, de la finele lunii mai, incredibil de apreciat mai ales în afara judeţului, este următorul:


Când şmecheria ţi-a fost ca o natură suplimentară toată viaţa, e greu să-ţi reprimi tentaţia de-a nu te da jupân subtil în faţa legii ori de câte ori se iveşte ocazia. Este şi cazul primarului Gheorghe Ştefan. Ultima ispravă e reprezentată de interviul transmis presei pentru a fi publicat exact în ajunul votului pentru europarlamentare. Ca să nu cotropească legea, el n-a zis direct supuşilor să voteze cu Elena Udrea, ci şi-a declarat credinţa faţă de Traian Băsescu. De bună seamă, aplaudacii şi fidelii au trăit clipe de extaz, trecând peste indecenţa manevrei.

Inevitabil, mai devreme sau mai târziu, comportamentul de jupân te trădează. Ştefan a uitat că nu-i frumos, nici sănătos să te joci la nesfârşit cu ţinta pusă pe alţii. Nu ştii când se întoarce roata. Spectaculos de-a dreptul e când îţi întorci singur roata. Nu, nu are legătură cu intrarea în colimatorul DNA şi „promovarea” pe noi trepte de investigaţie şi încadrări. Legătura e în acelaşi interviu pârât.

Preocupat de achitarea obligaţiilor faţă de tandemul Băsescu-Udrea, primarul nostru nepereche ori n-a fost atent la ce spune, ori ne-a dat un test de atenţie, dacă nu cumva a bănuit că nimeni nu citeşte mai jos de titlul interviului. După ce regăsim pentru a mia oară formula că „vorbeşte prin fapte”, de-ţi doreşti să nu mai fi vorbit, iată ce mărturiseşte omul:  „Mi-am dorit şi îm doresc ca Piatra Neamţ să redevină Perla Moldovei, să fie un reper pe harta României, un oraş turistic, curat, frumos, liniştit, în care oamenii sunt mulţumiţi să trăiască, un oraş de care să fim toţi mândri”. Citeşti, reciteşti şi nu-ţi vine a crede. Îşi doreşte ca Piatra Neamţ să redevină Perla Moldovei... E în funcţie din 2004, din 2006 i se semnalează – în clar, cu argumente - că distruge Perla Moldovei, şi mai îndrăzneşte să vorbească despre o redevenire, despre turism, curăţenie, frumuseţe, linişte, mulţumire şi mândrie? Uite că îndrăzneşte. Apoi zvâcneşte şi acuză guvernanţii care acordă fonduri pe criterii politice. Păi, nu politic se acordau şi pe vremea în care era în graţiile premierului Tăriceanu sau, mai apoi, odată ce-a ajuns mare ştab de partid portocaliu aflat la guvernare?

Guvernanţii ştiu foarte bine ce s-a ales de acei bani şi ar trebui să fie iresponsabili să aloce alte fonduri aceluiaşi gestionar, chit că lasă o comunitate în suferinţă. Asta pentru a nu mai vorbi despre înjositoarea îndatorare a oraşului, afacere vândută în continuare drept binefacere.

Dar degeaba vorbim, degeaba scriem, cu sau fără fereală – cum şi-a îngropat singur cariera de primar, cu vorbele lui, e greu să-l egalezi pe Ştefan.

Halep, Udrea şi satelitul de la Piatra Neamţ

A trecut campania, au trecut şi europarlamentarele. Motive suficiente să scriu numai la Mesagerul şi Ceahlăul - marcă înregistrată . Pe-aici, sigur m-ar fi mâncat degetele. În cele din urmă a fost clar pentru mulţi că am votat cu Mircea Diaconu. Măcar atât.
Şi, într-o zi, venea timpul să postez ceva din noua serie de comentarii, cele zilnice. Încep cu ultimul, nu întâmplător.

Pe lângă bucuria ce-a unit românii în jurul Simonei Halep, am avut şi mare noroc de ea. Dacă nu era finala de la Roland Garos, care să deconecteze ţara de la făcăturile poltice curente, e lesne de imaginat ce-ar fi ocupat programele televizuinilor. Primului congres al Partidului Mişcarea Populară, întărit de certificarea Elenei Udrea ca preşedinte, lua fără probleme dimensiunea unei consacrări. Latura degenerativă a acestei formalităţi promitea să tulbure încă o dată minimul nostru confort casnic. Dacă pe vremuri riscam ca, atunci când deschideam frigiderul, să scoată capul tot Ion Cristoiu sau Cristian Tudor Popescu, iar mai nou ne agresează un fel de predicator răspopit, sâmbătă şi dumincă ne cam venea condamnarea la întâlnirea cu versiunea refrigerată a bretonului blond naţional. Norocul, Bunul Dumnezeu şi fenomenala domnişoară Halep au făcut ca numai câteva sute de băsişti să exulte la numărarea voturilor pentru Nuţi în timp ce, la aceeaşi oră,  pulsul românilor-români atingea cote periculoase.

Duminică seară însă începea revenirea la anormal. Un figurant al tenisului de câmp, o jucătoare de baschet talentată la vremea ei, dar naufragiată în combinaţii dubioase dezvăluite de presă, alături de unica, de uriaşa campioană Gabriela Szabo, total neinspirată, s-au lipit de Halep, la întoarcerea în ţară, în cel mai mizerabil stil românesc. Ţipetele Şarapovei, tragerea de timp la serviciu, golănia cu retragerea la vestiar şi arbitrajul penibil al unuia cu rădăcini în fostele colonii franceze, subiecte serioase de altfel, tratate responsabil inclusiv de presa britanică ostilă românilor, toate păreau dintr-odată a păli în faţa amatorilor de prim-plan străni de performanţele frumoasei noastre cu ochi verzi.

La Piatra Neamţ, avea să se afle luni, de pe fluxurile naţionale de ştiri, despre Matei Bosîncianu, Cornel Ghineţ, Ştefan Arădăvoaicei, Claudiu Neculau, Alexandru Tudose, Andrei Gavrilă şi Claudiu Nohai, elevi ai Colegiului Naţional de Informatică. Numele lor public este echipa  „Ro-Sat One” şi, sub îndrumarea profesoarei Diana Bejan, au câştigat locul I la categoria avansaţi în cadrul concursului Cansat Europe. Aveau de proiectat un satelit de dimensiunile unei doze de suc din aluminiu şi le-a ieşit de minune. Concursul s-a ţinut în Norvegia, organizat fiind de Agenţia Spaţilă Europeană şi Centrul norvegian pentru educaţie în domeniul spaţiului cosmic. Că şmecherii din ţară nu-s în stare să scrie corect numele vedetelor pietrene (norvegienii n-au greşit, dovada e pe www.cansat.eu – n.a.) şi că au deschis ştirea cu nişte elevi din Eforie Sud, ocupanţi ai locului II, la altă categorie, nu are de ce să mire. De mirare cu adevărat ar fi ca autorităţile locale să le strângă mâna puştilor ăştia sclipitori. Ei ştiu deja ce să caute din satelit. Între Halep şi Udrea, e clar cine se vede mai bine.