joi, 28 iulie 2011

Rătăciţi în tradiţie: Conflict de compatibilitate


Poate n-o să credeţi, dar eu simpatizez cu consilierii judeţeni zgîndăriţi din nou la incompatibilitate. Mi se pare că ei sînt şi un pic hărţuiţi. Pe Chebac nu-l cunosc defel, recunosc asta, însă Valerică Frăţilă mi-i drag, iar Cristi Petrovici şi mai drag. Bine, dacă mi-s simpatici, nu înseamnă că aprob situaţia în care se află. Nu, asta nu! Interesant este că altcineva le-o aprobă, le-o întreţine şi n-are parte de nici un deranj. Dacă nu ştiaţi, aflaţi că în orice consiliu judeţean există un personaj care e tăticul (sau mămica) respectării legilor. Secretar de judeţ se cheamă şi e plătit cu bani grei să vegheze şi asupra sănătăţii mandatelor de consilier. Nu s-ar fi ajuns niciodată la balamucul ăsta reîncălzit dacă Mihaela Ignatovici Lazăr îşi făcea treaba după cum şi-a scris singură în fişa postului. Aţi văzut doar, se caută explicaţii la partide, se fac calcule, se merge la judecată, se aprind lumînări pentru schimbarea majorităţii în CJ, dar absolut nimeni n-a întreabat-o direct: ce-ai păzit acolo, cucoană? Cîtă vreme şi ofensivul consilier judeţean PSD Radu Tudorel tace, slabe speranţe s-o tulbure altcineva (în afară de mine) pe madamă.
Acest caz este la vedere, trebuia să sară în ochi. Pînă la incompatibilitatea consilierilor, este jenant că nu se abordează compatibilitatea profesională a Mihaelei Ignatovici Lazăr cu funcţia deţinută. Despre responsabilitate ce să mai zic?... Atraşi fiind de spectaculosul mizei (schimbarea majorităţii în CJ prin epuizarea supleanţilor de pe lista PDL) sau de greutatea numelor celor trei protagonişti, nu vedem cum ne scapă peştele mai mare, peşte care de ani şi ani cam face legea în Neamţ fără ca lumea să realizeze ce putere are un secretar de judeţ. Că unii sînt intimidaţi pe viaţă de Ignatovici Lazăr, îmi pare rău, e problema lor şi n-are leac imediat, adică mai devreme de pensionarea personajului.
Dramatic este că insituţiile publice sînt pline cu figuri de-astea, inamovibile. De unde s-au înfipt, de-acolo se retrag. Le căutăm de neamuri şi licitaţii aranjate. Le monitorizăm concediile şi pregătirea funcţiilor pentru urmaşii direcţi. În general le înjurăm, deşi nu recunoaştem. Şi pierdem fondul: ce caută de fapt şi cu ce ocupă la locul de muncă? Cînd aud cum unora li se spune aproape cu smerenie funcţionari publici de carieră, mai că-mi vine să port tot timpul o sticluţă cu agheazmă. De la un ciclu electoral la altul, numărul lor creşte în mod aberant. Pe ăia vechi nu-i poţi da afară că nu te lasă legea; pe alţii noi trebuie să-i aduci că te zdrobeşte presiunea politică. Astfel, aparatele de funcţionari inamovibili sporesc în neştire. Ce meserie ştiu nu-i mai întreabă nimeni. Să fie acolo, să încapă toţi, să-şi justifice unii protejaţi, evident inamovibili de carieră, indemnizaţia de conducere. Reţeta este verificată şi aplicată perfect tot în Consiliul judeţean Neamţ, în subordinea directă a aceleeaşi Ignatovici Lazăr. Există în schemă o direcţie făcută numai să fie cineva director, cînd - la rigoare - abia s-ar justifica un compartiment. Despre Direcţia Juridică şi Cristina Mititelu e vorba. Nu sînt curios să aflu părerea ei despre cazul incompatibililor fiindcă nu ştiu dacă apucă să citească ziarele în pauzele de Solitaire.
La final, ca să vedeţi conexiunea, vine exerciţiul de imaginaţie. Da, în Consiliul judeţean Neamţ se semnează pentru controlul legalităţii actelor, se semnează pentru legalitatea licitaţiilor. Să nu vină careva acuma să spună că la Direcţia pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului se mişcă ceva fără ştiinţa Mihaelei Ignatovici Lazăr că ne supărăm rău...

PS Mai multe, ştiţi voi, dacă găsiţi săptămînalul "Mesagerul de Neamţ" la chioşcuri.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu