Rătăciţi în tradiţie: Adopţia şi internetul

Puţini îşi amintesc că Poliţia Piatra Neamţ a fost prima din România, cu vreo 20 de ani în urmă, care a făcut un flagrant pentru care nu exista încadrare legală. Sună ca naiba astăzi, cînd vedem cum se scapă de un flagrant limpede ca lumina zilei dacă protagonistul „ştie” şi „poate”, dar atunci chiar aşa s-a-ntîmplat. A fost un flagrant de trafic de copii. Practic, traficantul ar fi traficat liniştit, dînd cu tifla poliţiştilor, dacă nu comitea altă boacănă. El a cazat o familie de americani, la Hotelul Central din Piatra Neamţ, cu două buletine valabile ale unei familii din Braşov plecate între timp în SUA. Cum pe-atunci şi tarifele de cazare pentru străini erau mai mari, dosarul s-a făcut repede. Americanilor nu le-a mai trebuit adopţie, intermediarului Dido i s-a pierdut urma, iar Poliţia tare frumos colabora cu presa. E istorie, gata... Nu exista internet, arhive nu se ştie cine a păstrat. După 1989, s-au vîndut orfani şi copii declaraţi orfani în echivalent legiuni romane. Şi, uite, tot ar fi loc de-o nouă afacere. Ar fi? Mă îndoiesc. Şi am să mă explic.

Se vorbeşte despre 40.000 de copii părăsiţi a căror adopţie este practic blocată de o lege defectă (Legea nr. 273/2004). Spun defectă deoarece oricum a-i citi-o, nu rezultă de unde primează interesul copilului. Dacă la citit nu rezultă, apoi cu practica nenorocirea e garantată. Cheia pare a sta în următoarele articole:

Art. 11
(1) Persoanele care trebuie să consimtă la adopţie sînt următoarele:
a) părinţii fireşti sau, după caz, tutorele copilului ai cărui parinţi fireşti sînt decedaţi, necunoscuţi, declaraţi morţi sau dispăruţi ori puşi sub interdicţie, în condiţiile legii;
b) copilul care a împlinit vîrsta de 10 ani;
c) adoptatorul sau, după caz, familia adoptatoare.
(2) Nu este valabil consimţămîntul dat în considerarea promisiunii sau efectuării unei contraprestaţii, indiferent de natura acesteia, fie ea anterioară sau ulterioară.
Art. 12
(1) Consimţămîntul la adopţie trebuie să fie dat de către parinţii fireşti ai copilului. În cazul adopţiei copilului şi de către soţul adoptatorului, consimţămîntul trebuie exprimat de către soţul care este deja părinte adoptator al copilului.
(2) Părintele sau părinţii decăzuţi din drepturile părinteşti sau cărora li s-a aplicat pedeapsa interzicerii drepturilor părinteşti păstreaza dreptul de a consimţi la adopţia copilului. Consimţămîntul reprezentantului legal este obligatoriu.
(3) Dacă unul dintre părinţii fireşti este decedat, necunoscut, declarat, în condiţiile legii, mort sau dispărut, pus sub interdicţie, precum şi dacă se află, din orice împrejurare, în imposibilitate de a-şi manifesta voinţa, consimţămîntul celuilalt părinte este îndestulător.
(4) Consimţămîntul părinţilor fireşti ai copilului nu este necesar dacă ambii se găsesc în oricare dintre situaţiile prevăzute la alin. (3), precum şi în cazul adopţiei prevăzute la art. 5 alin. (3).
Art. 13
În mod excepţional, instanţa judecătorească poate trece peste refuzul părinţilor fireşti sau, după caz, al tutorelui de a consimţi la adopţia copilului, dacă se dovedeşte, prin orice mijloc de probă, că aceştia refuză în mod abuziv să-şi dea consimţămîntul la adopţie şi instanţa apreciază că adopţia este în interesul superior al copilului, ţinînd seama şi de opinia acestuia dată în condiţiile art. 11 alin. (1) lit. b), cu motivarea expresă a hotărîrii în această privinţă.

Abia după liberalizarea acestor articole se creează bazele unor discuţii serioase şi despre liberalizarea adopţiei internaţionale. Care adopţiei, prin raportarea la situaţia generală din ţară, este o soluţie certă. Cu cît mai multe clarificări, cu atît mai puţine căi de afaceri.

Sigur, oricînd vor fi tentaţii. Se vor solicita favoruri, se vor face presiuni pentru a nu se monitoriza adopţiile, fie la intern, fie la extern. Da, dar spre deosebire de vremurile din urmă cu 20 de ani, există internet! Să mai am eu bafta să prind un popă, unul singur, de leac, cum vinde copii la kilogram? Gata, e istorie, n-apuc.