Am fost întrebat, am
fost provocat. M-au înjurat unii în fel şi chip. Apoi m-au ridiculizat în
culisele închipuite de noua generaţie de frustraţii aflaţi pe val, ăia dependenţi
de adăpătorile politice de sezon. După care, cu ironică generozitate, m-au bănuit
că aş fi stimulat, presat sau ameninţat. Nu, nimic nu e adevărat. Şi nu
liniştea personală a fost în joc. Pur şi simplu nu mai aveam ce spune. Nu am
scris şi nu am comentat despre referendum pentru că aşa am vrut. Cine mă ştie, ştie
şi ce am scris de pe la 2005 încoace despre Matrozimea Sa Băsescu Întâiul. Nu
era nimic de aflat în plus. Iar când sufeream de singurătate, criticându-l pe
Băsescu, prea mulţi „onorabili” adversari de azi ai prezidentului se înghesuiau
să-l pupe, indiferent de parte, mai sus de picioarele-i crăcănate de marinar.
A venit ziua votării
şi am aflat că, alături de peste 8 milioane de români, sunt complice la o lovitură
de stat dată prin vot. Poţi comenta o asemenea enormitate? Ei, uite, în România
merg şi enormitatea, şi comentariile.
Cel mai tare, însă,
mă îngrozeşte altceva, anume că ambele tabere s-au încurcat în minciunile
comune. Iar minciuna cea mare se referă la statistici, liste electorale şi
recensământ. Documentul oficial cu Situaţia privind numărul alegătorilor
înscrişi în listele electorale permanente şi posesorii de carte de identitate
mai avea puţin şi putrezea pe site-ul Biroului Electoral Central. Situaţia data
din 9 iulie şi fusese prezentată de Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi
Administrarea Bazelor de Date din cadrul MAI. Nimeni de la Bucureşti n-a luat-o
în seamă până la beleaua cu cvorumul. Scria acolo clar şi la obiect: număr de
alegători – 18.308.612; număr de alegători cu CI – 15.714.403. Cine se poate
prezenta la vot? Care-i cvorumul?... Restul nu a fost decât panaramă neasumată.
Explicaţia e una simplă şi incriminează toate forţele politice, ele fiind
complice la întreţinerea unor falsuri, eventual permise de lege: nimeni nu a
avut interesul să oficializeze populaţia reală a României! Dacă jucam cu cifrele
reale, întâi de toate, trebuia să dispară mii şi mii de aleşi locali. Dacă se
păstrează norma de reprezentare, şi Parlamentul se răreşte vizibil, pentru a nu
mai vorbi de încurcăturile cu unii bani de la Uniunea Europeană. Toţi au tăcut,
toţi s-au încurcat. Şi-atunci, ce să mai comentezi? M-am uitat seri la rând la
televizor şi am văzut că „inteligenţii naţionale” trag cu tunul în Direcţia
pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, personal în
ministru, dar nu observă că Direcţiile Judeţene de Evidenţa Persoanelor se află
în subordinea consiliilor judeţene.
În asemenea
condiţii, aşteptarea verdictului Curţii Constituţionale – indiferent dacă îl
accepţi, sau nu – devine o chestiune de bun simţ. Chestiune de cvasiresemnare
rămâne în continuare numărarea anilor brucanieni. A prezis 20, au trecut 22.
Iar milioane de români, chipurile egali în drepturi cu mine, nu au nimic
împotrivă – stau acasă şi nu votează. Poate le-aud gura că nu au bani de
medicamente, întreţinere şi înmormântare!...
PS Comentariul, predat miercuri dimineaţă, va fi publicat în ediţia de mâine a Mesagerului. De miercuri seară au început să se prindă de faza cu populaţia reală şi "inteligenţii naţionale" care zburdă prin televizuinile de Bucureşti. Nu-i rău.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu