Rătăciţi în tradiţie: Despre loturi şi pacea războinică

Comentariul a fost publicat în Mesagerul pe la începutul lunii mai. Am uitat sau n-am avut chef să-l pun atunci pe blog. Nu mai contează. Nu-i deloc târziu nici azi.

Cu paşi repezi ne apropiem de parastasul de-un an de zile al alegerilor locale de anul trecut. Dacă şi următorii trei trec la fel de repede, vorba cuiva, nu-i exclus să fie ceva în neregulă cu axa Pământului... Romanul s-a consacrat prin dulcea pace leoreană colorată de apariţia câte unui investitor. Nuţi, blonda supremă a neamului, deja nu se mai pune la socoteală. La Târg, maestrul Harpa se perfecţionează în vesele ceremonii de zi şi caută oglinzi vorbitoare pe măsura anvergurii pe care şi-o atribuie. Sălăgean ne aduce aminte din când în când că Bicazul figurează în scripte ca oraş, iar Ionel Ciubotaru trăieşte sub ameninţarea regionalizării care ar trebuie să consfinţească întoarcerea Roznovului la ce-a fost, o comună mai răsărită. Suprinzător, pentru diferenţa dintre covârşitoarea populaţie şi minoritatea de oameni, Gheorghe Ştefan n-a avut parte de liniştea cooperatistă care i-a marcat precedentele două mandate de primar. Afrontul consfinţit prin votul consilierilor, când i-au tăiat banii de deşănţată desfătare fotbalistică, avea şansa să marcheze un nou început în politica pietreană, cel al drămuirii responsabile a puţinelor resurse ce mai rămân după ce băncile îşi iau raţia pentru aberantele datorii angajate pe proiecte inutile. N-a fost să fie. Cu cine să schimbi ceva? Cu nişte închipuiţi care tremură şi când văd tabloul lui Pinalti? Cu papagalii de ambe sexe care preferă să se dea bolnavi decât să ceară vreun document interesant din arhiva primăriei? Drept este, un consilier PSD s-a trezit să tulbure apele exact cu problema apei, dar a fost iute cuminţit de propriul partid. Pacea de la Piatra Neamţ nu e ca la Roman – e mai vioaie, mai contorsionată, cu strigături şi blaturi, ca în cazul viceprimăriţei care n-a fost deranjată la incompatibilităţi şi conflicte de interese câtă vreme n-a mişcat în front. Aici, la Piatra, dacă acceptaţi un oximoron, e o pace războinică. Nimic nu e mai bun decât paravanul unui climat tensionat pentru a a-ţi vedea liniştit de cele combinaţii ştiute sau mai puţin ştiute, însă sigur netulburate.

Cu un an în urmă, te întrebai dacă Ştefan şi Tărâţă n-au ajuns să şi doarmă împreună, aşa erau de nedezlipiţi, de nezdruncinat în campania electorală. S-au certat şi s-au făcut în tot felul. Mai ales Tărâţă pe Ştefan. Nu era zi de la Dumnezeu să nu povestească despre jefuirea Pietrei şi despre cât de malefic este domnul cu marca înregistrată. Conflictul a luat imediat proporţii, în colimator intrând şi tandemul Ursărescu - Ţapu de la PNL. Golani era cea mai paşnică încadrare a celor doi pe care o auzeai dinspre etajul 2 al Palatului Administrativ. Şi timpul trecea. Adjudecarea prăbuşitelor firme ale primăriei şi a redutelor bogate sau generatoare de afacerin din curtea CJ nu e tranşată încă. Într-o ceaţă şi mai cumplită sunt socotelile cu întâmplările din anii trecuţi de la Apa Serv şi Spitalul judeţean, pentru a nu mai vorbi despre golănia tot mai evidentă de la Teatrul Tineretului, golănie care înseamnă şi un „parteneriat” pe faţă între CJ şi Primărie.

Lică Vişan, manevrantul din umbră al legilor

S-a vorbit despre loturi de posbili infractori, despre incredibile combinaţii de milioane şi milioane de euro. Culiţă Tărîţă a organizat conferinţe de presă, a distribuit documente. Ştefan a intervenit şi el, dar s-a restrâns la execuţia viceprimăriţei. Exact acea diferenţă dintre covârşitoarea populaţie şi minoritatea de oameni a aşteptat minuni. De unde atâtea minuni? Ce se întâmplă la Piatra Neamţ e unicat în România. Verificaţi şi veţi descoperi că nimeni nu seamănă cu noi. Mâine o să-l vedem pe Pianlti pe aceeaşi scenă cu Tărâţă, iar pe Tărâţă în tribună la fotbal şi nu ar trebui să ne mire. Poimâine, Ursărescu nu va mai fi Mudărescu, ci un distins absolvent al Facultăţii de Electronică şi Telecomunicaţii, promotor de seamă al valorilor liberalismului. Chestii de-astea, cu loturi şi acoliţi într-ale prăduirii bănuţului public, tot auzim de pe la 2004 încoace. Atunci a fost sezonul cu „Lotului Publiserv” în prim-plan, dacă n-aţi uitat. Cum mai ştergeau Ştefan şi, mai ales, Ioan Onisei podelele cu Rotaru şi gaşca de la Publiserv!... Ba şi afaceri făcute cu Dan Vasile Constantin fuseseră scoase la iveală. Ce vremuri!... S-a întâmplat ceva? Absolut nimic, jaful a fost şters cu buretele! Sau n-a fost. Fosta directoare plină e recuperată de Rotaru şi plasată şefă la Sanatoriul Bisericani, în timp ce fosta directoare economică s-a dovedit prea tare-n soţ şi soră pentru a fi tulburată. Publiserv, după ani de utilitate brusc redescoperită de administraţia Ştefan, se îndreaptă spre firescul deces al unei societăţi de servicii comunale din Piatra. Culmea-i că blestemul Publiserv a lovit până la urmă, dar în altă parte. Bună de plată pentru tot felul de aventuri-unicat a rămas fosta şefă de la Taxe şi Impozite, cândva director la Publiserv. E povestea aceea cu „Taxa Pinalti” pentru ţevile de gaz, numai că pe Rodica Zelinca n-o caută sau n-o găseşte nimeni. Sau plăteşte cineva în numele ei miliardele aşteptate de E-ON, numai să tacă din gură. De altfel, cam aşa se închid poveştile cu loturile astea infracţionale, cu o convenţie, cu o înţelegere între părţile politice angajate. După caz, unii tac din gură, altora li se închide. Până la viitoarle alegeri.