E imposibil să nu
ştiţi reclamele alea cu iz patriotic, difuzate la greu de televiziuni şi televizuini, în care un individ – ba vrând să
returneze o rochie şi un laptop, ba nemulţumit de aerul condiţionat de la hotel
furnizat de-un evantai – spune ca din fundul curţii: „Glumiţi, ştiţi cine sunt
eu? Sunt cetăţean european şi am drepturi.” Românul standard ia enunţul de bun
şi-l crede general valabil, nereţinând că e vorba de-o campanie de
conştientizare pe teme de protecţia consumatorului faţă de cumpărături online,
returnarea sau înlocuirea unui produs şi pachete turistice mincinoase. Odinioară,
alţi români standard, proaspăt descoperitori de reclame TV, erau fascinaţi de
clipul cu „V-am prins, vrăjitoarelor!”, clip care împingea „Felix the best,
computer made in Romania”” prin TVR. Computatorul ăla, după cum au dezvăluit în
presa locală a vremii nişte ingineri de bine de la vechiul Centru Teritorial de
Calcul Electronic din Piatra Neamţ, era făcut în Coreea de Sud. Astăzi, în goana
naţională după reclame desăvârşit de idioate, se poate constata repede că stăm
şi mai rău. Se spune că am fi contemporani cu o pretinsă evoluţie a
publicitarilor români, susţinută de grandoarea a oarece premii internaţionale, dar
de fapt asistăm la acte de prostituţie a creativităţii sub comenzi cumplit de
mincinoase şi periculoase în comparaţie cu „minunea” cu nume de motan din
desenele animate. Din raţiuni de profit sau supravieţuire, agenţiile care
fabrică produse publicitare nu au puterea să respingă complicitatea la
promovarea tâmpeniilor, adică să le transmită unora, în termeni fermi, că banii
lor nu-s buni. Responsabilitatea socială şi profesională ar veni că nu există, în
condiţiile în care destui sunt afiliaţi, dacă nu cumva reprezintă direct jucători
interesanţi, respectabili ai pieţei internaţionale de profil, o piaţă unde nu
ai voie să minţi sub comanda contractului.
Desăvârşirea crimei
de publicitate mincinoasă televizată vine din zel şi din sistemul românesc, cel
putred în realitate. Complicităţile politice trebuie subînţelese. Indiferent de
gradul de idioţenie al reclamelor TV, volumul şi direcţionarea sau arondarea
lor, mai cu seamă pe emisiuni, ajung să dicteze, în cel mai fericit caz să
influenţeze, conţinutul şi abordările multor programe. Mai mult, se impun ore
false de audienţă, cu fătuce şi gurnalişti abonaţi la a ne lua de proşti chiar
pe toţi. În fond, aceste personaje fac o publicitate mincinoasă indirectă, indiferent
de rangul şi aria de difuzare a emisiunii. În termeni de educaţie, ar trebui să
refuze participarea la o emisiune despre Roşia Montană când se difuzează
clipuri favorabile nenorocirii de acolo. În termenii de civilizaţie şi respect
pentru fiinţa naţională, pentru optimismul dublat de pacostea de credulitate
genetică, ar trebui să recunoască faptul că românul nu este tratat ca un
cetăţean european şi nu are drepturi reale. Nici măcar în propria-i ţară. Fudulia
e un reper arhicunoscut. Arofierea discernământului, prin consumul iremediabil
de publcitate, dovedeşte şi încurajează crima, cu sau fără gura plină de Europa,
zi de zi. Totul e pe bani. Spre deosebire de alte acţiuni comparabile, crima de
publicitate mai şi rânjeşte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu