După alegeri. Trei „bilule”

Fiecare cu neamţul lui

Ok, Iohannis este preşedinte ales glorios, gata validat de Curtea Constituţională. În primul tur, nu e un secret, mi-am făcut datoria şi l-am votat pe Călin, cum au făcut mulţi oameni dragi sau simpli cunoscuţi din Piatra Neamţ. (Nu cred că ar fi corect să divulg încă identitatea unui important liberal pietrean, care a trimis valuri de mailuri pentru susţinerea lui Călin, deşi cred că e uşor de recunoscut din moment ce eu pomenesc acest episod.)

Horia şi calul alb

Pe 2 noiembrie a fost votul de conştiinţă, de convingere. Dintre cei dragi, fundamentali pentru politica din mintea şi inima mea, doi s-au dus în altă lume. În afară de prieteni, cui mama ei de săgeată liberală îi vine a crede că la anul, pe 29 ianuarie, pomenim de două ori şapte ani de la moartea lui Horia? Celălalt radical de excepţie a fost Dinu. (Nu trebuie să mai dau link-uri sau alte repere.) Şi-atunci, cum să nu votez cu Călin? Mai multe i-au apropiat decât i-au despărţit după ce românul fesenizat a refuzat să taie coada câinelui dintr-o lovitură, nu pe felii. În celebra apariţie la TVR, la începutul anului 1990, când a fost enunţată provocarea, alături de Radu Câmpeanu erau Dinu şi Călin...

Pe 16 noiembrie a venit votul de decizie. Eram convins că nu contează ce ştampilez. Alin Teodorescu anunţase demult ce se va întâmpla. Apropiaţii mei ştiu ce-am ales. Şi am considerat indecent, imoral să fac sugestii.

Ne-am ales c-un fel de neamţ. În studenţie, ani buni, am avut parte de-un neamţ autentic coleg de cameră. Cu nume de familie maghiarizat abuziv, cu bunic veteran din Wehrmacht, fostul meu partener de bridge orădean - pe care l-am invocat şi în alte ocazii, dacă nu cumva am explicat conversia numelui de la Tzier la Czier – a fost un caracter, un tânăr nobil, o inteligenţă sclipitoare. Dacă Iohannis ar conţine 5% din prietenul meu de elită, avem ce discuta.

La Petru Rareş, birjarilor!...

Cu cinci ani în urmă ne-am bucurat şi am petrecut incredibil, cu cinste şi onoare, în contul a 140 din certificatul de viaţă, de performanţă cu pecetea LPR. Liceul „Petru Rareş” (sau Liceul „Pile şi Relaţii”, după eticheta ignobilă pusă de vrăjmaşi la finele anilor ’70 din secolul trecut) redesena frumos valenţele de castă de elită. Inadecvările bociste impuse de regim au fost de tot râsul.

Lucia Ostahie (Gradinariu), lider şi simbol al anilor '80

Am consumat în 2009 o aniversare publică de excepţie, dacă nu unicat. Raţiunea şi respectul au făcut atunci ca Mihai Obreja, Dorel Haralamb, Dan Oniciuc şi Paul Sandovici, în primul rând, să deschidă uşa sărbătorii pentru toţi absolvenţii care contează, nu uită, simt şi trăiesc în spiritul autentic al Rareşului. Iată de ce, cu resemnare şi mândrie, am fugit de oferta de a fi băgat în seamă doar personal, la aiureala de145 de ani. Am considert-o inadecvată şi insuficientă, dar asta nu puteam detalia la ziar. Fără colegii mei nu exist. În 2009 au fost salutaţi cu respect. Restul e pur şi simplu rest. Drama e că şi spiritul de la Rareş a început să dea cu rest.

Seniorul Strătilă

Seniorul Strătilă

Pe 18 noiembrie, Ion Strătila, preşedintele Consiliului de administraţie de la RIFIL, a împlinit 73 de ani. Cine vrea să vorbească la modul serios, profund despre profesionalism, responsabilitate şi liberalism adevărat, s-ar cuveni să îi ceară o audienţă. Crede cineva că venerabilul nostru a devenit degeaba o referinţă naţională?

Cooperativa politică nemțeană: nerușinare și lipsă de onoare

Ţîlică

Se întîmpla în 2007. Februarie să fi fost. La Piatra Neamț se adunase Liga aleșilor locali PNL. Amfitrion, Bebe-Panda Marcoci, marea speranță, marele caracter, președinte de conjunctură al Consiliului județean Neamț. De fapt nu de conjunctură, ci pentru că fusese bine împins de Pinalti în locul nefericitului Dan Vasile Constantin. În rol de vedetă oficială, Ludovic Orban, pe atunci viceprimar la Capitală, în parteneriat cu Adriean Videanu. Primarul Gheorghe Ștefan mergea deja pe mîna lui Teddy Stolojan, rupînd PNL-ul, și forța o excludere din partid. Aparent, era în dizgrație. Peneliștii fuduli, aflați sub pelerina guvernării Tăriceanu, îl persiflau pe fostul lor tătuc oficial, care abia ajungea de-i șoptea cîte ceva la ureche ”gelsoristului” Varujan Vosganian prin intermediului poetului nepereche al neamului nemțean, Adrian Alui Gheorghe. Am făcut atunci, cu greu, sub privirile otrăvite ale nomenclaturii peneliste, un interviu lui Orban. Pentru defunctul săptămînal “Ochiul public”. L-am întrebat dacă există onoare în politică. Mi-a răspuns că în politică sînt și oameni de onoare.

Bebe - Panda

Mi-am amintit de interviu săptămîna trecută, cînd Dorinel Ursărescu l-a prezentat pe Marcoci drept candidatul cert-incert al USL pentru președinția CJ Neamț. Am întrebat despre onoarea lui Bebe-Panda și am aflat că descurcărețul și alunecosul traseist, deținător de nume de familie de referință pentru istoria modernă a plaiurilor noastre, e un om de mare onoare, dacă nu cumva onoarea desăvîrșită. Ce spunea Ludovic Orban, cîndva, cu furie argumentată despre trădătorul Marcoci, care-i lăsase cu peneleu-n soare, nu se mai pune la socoteală. A venit rîndul să ne fie prezentat Pruteanu drept candidat cert-cert al USL la funcția pe care el însuși o deține(a). Am întrebat despre onoare și mi s-a răspuns că onoarea lui nea Țîlică e veche și bună, ca vinul de colecție…
Dacă n-am fi siliți să trăim cum trăim (și) din cauza lor, sub agresiunea combinațiilor politice pe care le instrumentează de ani de zile (indiferent dacă sînt la Putere sau în Opoziție), nu cred că un om normal la cap ar băga în seamă personaje de teapa lui Marcoci sau Pruteanu. Vorbim despre cooperativa politică nemțeană și, de ani buni, îi indicăm pe alții în rol de fruntași, în loc să vedem cum taman cei doi sînt, poate, cei mai de seamă exponenți ai ticăloasei cooperative. E cumplit… Numără cineva anii de cînd Pruteanu e tot pe val, tot pe val și nu mai scpăm de el, indiferent cine guvernează? Trece cineva în revistă palmaresul de combinații și trădări al lui Marcoci, care mai are puțin și va încerca să se pupe în public cu Sorin Vornicu, cu Ion și Șerban Strătilă, ca-n vremurile fericite de odinioară? După calculul hîrtiei, Pruteanu ar avea șanse să ne toace banii încă patru ani, poate chiar cu Marcoci prin preajmă. De la colegii lor cooperatiști am înțeles că au onoare. Dar cu rușinea, cu rușinea cum stau?

Incredibil: au ieşit pietreni în stradă!...

Prima rundă de proteste împotriva cui conduce ţara, a felului (halului) în care este condusă şi a condiţiilor de viaţă a început în jurul orei 15:00, în faţa Teatrului Tineretului. Au fost în jur de 20-30 de persoane.
Pe seară, s-a produs a doua manifestaţie, lumea adunîndu-se în faţa Palatului Administrativ, în dreptul monumentului dedicat Revoluţiei din decembrie 1989. Amănunte de la faţa locului şi de pe traseul demonstraţiei aţi găsit deja aici, transmise aproape în timp real. Iată cîteva fotografii mai speciale, însoţite de cîteva explicaţii:

 Radu Dobândă este un cunoscut revoluţionar local. A fost director de scenă la Teatrul Tineretului, înainte de 1990. Pe vremea lui Ceauşescu a fost condamnat pentru trecerea ilegală a frontierei, în urma unui proces public ţinut la Clubul Tineretului. În primăvara anului 1990 a făcut greva foamei la Turnul lui Ştefan cel Mare, alături de alţi cîţiva pietreni din grupul de opozanţi condus de Ioan Roşca, pentru susţinerea Punctului 8 din Proclamaţia de la Timişoara.

 De departe, cei mai cunoscuţi manifestanţi, care au şi mărşăluit pe traseul TT - Hotel Ceahlău - Muzeul de Istorie - Casa de Cultură - sediul PDL - TT, sînt membrii familiei Strătilă: Ion, Cezarina, Oana şi Carina (de la stînga la dreapta). Participarea lor a descurajat, cu certitudine, orice tentativă de intervenţie împotriva manifestanţilor din partea organelor de ordine.

 Ion Strătilă face declaraţii pentru postul de televiziune Antena 1.
 









Participanţii la protest s-au mobilizat unii pe alţii şi, iniţial, şi-au dat întîlnire duminică, în acelaşi loc, de la ora 14:00. Mulţi dintre ei au decis ulterior să se adune mai devreme, la ora 11:00, în faţa sediului PDL de pe Bulevardul Republicii, după ce aflaseră de o conferinţă de presă programtă la acea oră.
Indiferent de oră, ziariştii au o certitudine: pe lumină ne va fi mai uşor să-i fotografiem pe "supraveghetorii" care în această seară se întreceau a ne filma pe noi. Cu alte cuvinte, vai de mama lor de papagali de la filaj!
A fost sîmbătă 14 după vineri 13, ceea ce se zice că ar fi mai rău decît marţi 13...