De Crăciun, dragilor!...

​

Forta Domnului si a Credintei fie cu voi!

Un Craciun bogat, fericit, cu bucurii!

După cum mulţi ştiu, am încheiat conturile cu presa locală în formula cunoscută de toată lumea. Am trecut consultant la Teatrul Tineretului. E un punct de inflexiune în destin mai mult decît în cariera profesională.

Mai vorbim, ne mai auzim.

Oricum, a devenit limpede de ce nu am intervenit deloc pe durata festivalului, nu?

Iar la noapte e lună plină, ca să vedeţi minune!.

TT, 2015 - Festivalul de teatru. Exclusivități din culise

Mai jos aveți afișul oficial al festivalului.

Se ține, îl facem, nu mai poate fi blocat politic de aripa PSD muierească din CJ Neamț.

Personal, sunt ușor nemulțumit. În secțiunea de Regal Teatral îmi doream ceva spectacole mari. La primul festival organizat de Liviu Timuș ca director, în 2006, a fost mai bine, cu bogăție de resurse. Din banii adunați acuma cu sacrificii și umilințe, de la prieteni și pe relații personale ce nu pot fi recunoscute public, și după ani de lipsă ai TT din peisajul festivalurilor, nu se putea face mai mult.

Programul oficial e pe masa Milicăi lui Arcan, adică multipotenta și plurivalenta vicepreședinte PSD de la CJ care încă nu arată a pricepe că la teatru se stă cu fața la scenă. Până-i traduce cineva programul într-o limbă română lată pentru uzul pesediștilor, clare sunt următoarele repere de Regal greu de cenzurat politic:

- Ion Caramitru și Horațiu Mălăele, în seara de deschidere;

- Nicu Alifantis la închidere;

- Oana Pellea și Florin Piersic, Jr. cu spectacolele lor pe parcurs;

- Mircea Bibac, fost actor iubit al teatrului, cu o lansare de carte.

În măsura în care mai scapă informații din programul aflat la Milica, de aici aflați, nu din altă parte, că m-am enervat, na!

Tun, punct și de la capăt... Invadatorii Europei, incluși

E ca în niște filme. A nu știu câta oară îmi luasem gândul de la blog.
Mai încerc, doar e al meu. De data asta, aduc poate o apucătură ușor îmbătrânită în actele de identitate, dar enervant de renăscută pe fondul delirului și derapajelor locale.
Să începem cu poza de mai jos:

Fără glumă, are valoare de simbol. E autentică, de la mama ei, din Malta, Și-i prinsă în timp real. Ținuta artileristului și tragerea fără obuz spun multe pe fondul invaziei musulmane de azi. Imaginea e surpinsă la o zi după „înregistrarea” a 450 de ani de la asediul Maltei cu otomani în larg.
M-am ferit cu eforturi să scriu ce mi-a trecut prin cap când alții așteptau instrucțiuni. Eu nu le așteptam, oricum nu le primesc, nu fac uz de ele, dar nici nu sunt de capul meu aici, înțelegeți, că altfel iar îmi dau derbedeii ăștia reuniți dispoziție de evacauare din Piatra pe motiv că nu sunt pe statul de plată al jupânilor. Plus că ei, jupânii, vin iarăși în recital cu cunoscuții pușcăriași și șantajiști din presă. Doar vin alegerile și e rost de prostit lumea și partidele. Clar, nu?... De data asta, pe bune, cred că am să mă ocup de ei. Nu am ce pierde, nu au ce-mi face. Cunoscătorii, desigur, înțeleg perfect ce spun.
Nu am de ales, în consecință, și încep prin a da un link pe analiza mea publicată joi, în Mesagerul de Neamț. Să vedeți belea și detalii când public interviul cu Cristian Diaconescu. Panarama desăvârșită ar fi sa îl citiți mai întâi aici. Iarăși, cunoscătorii înțeleg.
Hai, bine că ne-am regăsit.

Minunatul Tianu Burduja

Dacă vi se pare că-l vedeţi pe stradă prin Piatra Neamţ pe tânărul domn din poza alăturată, să ştiţi că nu vă înşelaţi. Este chiar el. Nu cred că dă autografe, dar o strângere de mână şi o fotografie sigur acceptă. Eventual în faţa Şcolii generale nr. 3, unde doamna învăţătoare Maria Pricop, bunica sa, a făcut istorie.

Sebastian “Tianu” Burduja e venit de marţi acasă cu oarece treburi oficiale din partea Băncii Mondiale, unde e expert pe politici sociale. Fondator al Ligii Studenţilor Români din Străinătate, blindat cu studii adevărate în SUA, Tianu e dovadă a ce înseamnă cetăţeanul planetar plecat de aici. Părinţii săi, Marinel şi Mariana Burduja, membri de vază ai Partidului “Petru Rareş”, au de ce şi pentru ce să fie mândri.

Pe partea misiunii, Tianu a avut şi mai are întâlniri cu oficiali locali şi din regiune. Ca două repere doar, prefectul Angheluţă şi-a mărturisit încântarea, iar preşedintele Buzatu de la Vaslui mai avea puţin să-l… înfieze.

Cât priveşte partea de inimă şi emoţie, Dan Ostahie de la ALTEX a sughiţat la greu, de la o distanţă rezonabilă, în numele şi în contul cuiva de la mai mare distanţă. Sora lui, Lucia Gradinariu, emblemă a şcolii pietrene, e stabilită în SUA. A fost eleva simbol a doamnei Pricop.

Nimic nu-i întâmplător în Săptămâna Mare... Lunga poveste postată marţi e din acelaşi film. Pentru cunoscători, nu pentru angajatori.

Vasluiul, un model pentru Neamţ. Neamţul, niciunul pentru Orhei ?

Atenţie, urmează un text lung, la limita răbdării lecturii.
Sub presiunea timpului, îmi asum publicarea pe blog, na! 

La interval de câteva zile, în luna martie, am avut parte de două evenimente aparent fără legătură între ele. Primul, vizita oficială a delegaţiei din Raionul Orhei – Republica Moldova, a adus încheierea unui acord de colaborare - în oraş, în termeni populari, i se spune deja „înfrăţirea de la crâşmă” - între consiliul nostru judeţean şi cel raional de la ei. Foarte interesant momentul – Piatra Neamţ era gata „luat” cu acte cu oraşul Orhei, dar după 2005 s-a uitat de semnarea parteneriatului de rang administrativ superior. Al doilea eveniment, descinderea celor 6 şefi de judeţe din Regiunea Nord-Est la concursul pentru şefia Agenţiei pentru Dezvoltare Regională, a scos în prim-plan un preşedinte de CJ, pe Dumitru Buzatu de la Vaslui. Deschis, jovial şi fără ifose, a acceptat o discuţie liberă despre progresul judeţului-băşcălie de odinioară al caţavencilor, care făcuseră un serial despre cum Vasluiul a intrat în NATO înaintea României.

Un element de legătură în poveste, mai puţin cunoscut publicului larg, porneşte nede la Euroregiunea Siret – Prut – Nistru (ESPN). Protocolul de cooperare transfrontalieră datează din 18 septembrie 2002 şi a fost semnat la Iaşi de trei judeţe din România (Iaşi, Neamţ, Vaslui) şi trei unităţi administrativ-teritoriale din Republica Moldova (Chişinău, Lăpuşna şi Ungheni). De peste Prut, în decembrie acelaşi an, se alătură judeţele Orhei şi Soroca. După reorganizarea administrativ-teitorială a Moldovei (2003), euroregiunea se extinde, dar Neamţul dispare din schemă, locul nostru fiind luat de judeţul Prahova. În componenţă intră 25 de raioane şi municipiul Bălţi, respectiv CJ Iaşi, Vaslui şi Prahova. Apoi, în 2005, se înfiinţează Asociaţia „Euroregiunea Siret – Prut – Nistru”, cu sediul la Iaşi, reunind aceiaşi membri, la început ca „organism cu personalitate juridică având rolul de gestionare a fondurilor şi de implementare de proiecte transfrontaliere”. Ulterior, obiectul de activitate se diversifică semnificativ, înscriindu-se în Obiectivul de Convergenţă al Uniunii Europene şi vizând un nivel transfrontalier (cu trei administraţii din UE şi 26 dinafara Uniunii), după cum anunţă site-ul oficial al asociaţiei.

În noiembrie 2012, ESPN semnează un acord de cooperare cu Euroregiunea Nistru (creată în aprilie 2012), care cuprinde şapte raioane din nordul şi nord-estul Moldovei şi regiunea ucraineană Viniţa. Aceasta se învecinează la vest cu partenerii noştri uitaţi din Hmelniţk. Adăugând relativ recenta glumă proastă interpretată de CJ Neamţ, care visa la noi fraţi în regiunea Cernăuţi, dar nu-i găsea, se vede cum am ratat închiderea buclei transfrontaliere. Neputinţa împănată cu nepricepre şi inutilitate, totul „rumenit” în vorbe goale, e aproape oficializată pe blazonul judeţului. Se demonstrează încă o dată că Europa şi Uniunea Europeană a regiunilor sunt dintr-un film care fie n-a fost proiectat în Neamţ, fie a rulat pe asuns. Cât priveşte alte legături în subiect, acestea sunt de domeniul evidenţei, după cum se va vedea şi în cele ce urmează.

Evoluţia de la Vaslui

● interviu cu Dumitru Buzatu, preşedintele CJ Vaslui

Vasluiul mai resimte povara campaniei vesele dusă de Academia Caţavencu pe seama „intrării” în NATO peste rând, înaintea României?

Eu n-aş zice că a resimţit o povară. Gluma avea un suport pe care nu l-am considerat niciodată unul veritabil. Era un tratament discriminatoriu al judeţului faţă de alte unităţi administrative pentru că era considerat un fel de oaie neagră, un fel de ţară a nimănui în care nimic nu este posibil ca şi cum oamenii din acest judeţ nu ar fi trăit în România, ca şi cum Vasluiul nu ar fi existat în perioada anterioară, ca şi cum activităţile specifice unei economii regionale ar fi lipsit aproape în totalitate.

Nici nu era polul sărăciei, dacă ne uităm la Harghita, la Covasna.

Foarte multă lume considera că judeţul Vaslui a strălucit în trecut şi-acuma a decăzut, pe un fundament totuşi real, fiindcă economia judeţului a fost grav afectată în perioada de după 1989. Erau industrii tinere, construite pe principiul acela al dezvoltării echilibrate în teritoriu, fără branduri solide care să permită produselor să pătrundă repede pe piaţa europeană. Primii ani au fost de sărăcie, aş zice eu destul de marcantă. Au fost ani care au afectat în primul rând agricultura. Este ştiut că eram un producător de carne important, un producător de cereale important, un producător de lactate. Aceste lucruri au dus la formarea imaginii de ţară a nimănui. Ne-am luptat foarte mult pentru că ea începuse să intre în capul oamenilor. Şi-au însuşit această percepţie, fabricată în mare parte, dar având suportul real al decăderii economice. E foarte greu să lupţi împotriva unei percepţii care se generalizează.

Dumitru Buzatu

■ Spirit constructiv şi efort de adaptare

Tot cu oameni aţi lucrat.

Evoluţia ne-a arătat că oamenii din Vaslui au făcut tot ce a fost posibil ca să se adapteze noilor realităţi economice şi sociale. Nu e o evoluţie extraordinar de spectaculoasă, nu s-a transformat Vasluiul într-un judeţ superdezvoltat. Dar, încet-încet, s-a refăcut potenţialul agricol al judeţului.

Asta e cunoscut de cine vrea să ştie. Plus că aveţi fenomenul Porumboiu.

Nu numai Adrian Porumboiu contează. El a dezvoltat o societate mare care acum are ceva probleme, dar s-au dezvoltat societăţi mici şi mijlocii. Mulţi fermieri, cum erau ei pe vremea comunismului, ingineri şi tehnicieni au dezvoltat ferme care, după intrarea în Uniunea Europeană, au beneficiat de sprijin prin accesarea unor programe şi au reuşit să se doteze tehnic la un nivel destul de înalt, competitiv. Şi o parte din vechile industrii au rezistat. Aş enumera aici doar confecţiile de la Bârlad, de foarte bună calitate, pe care le exportăm, şi fabrica de rulmenţii care a trecut printr-un proces complicat de privatizare, dar s-a menţinut, funcţionează şi astăzi. Vasluiul are şi produsele din lapte, are fabrica de ulei care a avut o evoluţie bună. Aceste elemente ale economiei şi-au revenit. Istoriceşte, trebuie să ţinem cont că am fost un judeţ înapoiat. Spunem că are potenţial agricol, dar are şi foarte multe soluri supuse eroziunii. În secolul XIX a fost împădurit într-o proporţie foarte ridicată, depăşind 50% din suprafaţă. Odată cu exploatarea industrială a lemnului, a devenit un judeţ cu păduri foarte puţine. Lucrurile acestea au făcut să intre în rândul judeţelor cu mari probleme. Din punct de vedere al forţei de muncă, o agricultură cu IAS-uri şi CAP-uri, cum era pe vremea comunismului, ocupa foarte multă lume. Ori, introducând tehnica înaltă, numărul lucrătorilor în agricultură s-a redus ceea ce creează dificultăţi de angajare în mediul rural. Pe de altă parte, dispariţia sau restrângerea marilor unităţi economice a creat o masă de şomeri şi a făcut ca mare parte din forţa de muncă să emigreze. Eu cred că resimţim lipsa unor programe naţionale care, prin intervenţia statului, să ducă la dezvoltarea regiunilor mai înapoiate, că nu e vorba numai de Vaslui. Într-o economie concurenţială este dificil să fabrici asemenea programe şi să le pui în aplicare. În orice caz, cred că trebuie menţionat spiritul constructiv al oamenilor şi efortul lor de a se adapta.

■ Liniştea proiectelor europene de succes

Cum s-a făcut de Vasluiul a jucat bine – personal, aş spune spectaculos – cartea proiectelor cu finanţări europene?   

Cred că unele „cauze” care vin de la fondul descris mai devreme. Altele vin de la iniţiativa colectivelor de oameni din administraţie şi a întreprinzătorilor privaţi care s-au grăbit foarte tare. Neavând surse de capital, s-au grăbit să găsească o consultanţă bună şi să acceseze nişte proiecte importante. Au dus permanent la modernizarea judeţului, a localităţilor, dar şi ocupă o mare parte din forţa de muncă disponibilă. Aş menţiona aici doar proiectele mari. Proiectul de gestionare a deşeurilor a avut 40 milioane euro şi este spre finalizare. După aceea, am avut un program naţional mai întâi, susţinut printr-o hotărâre de guvern, de reabilitare a sistemelor de apă-canal pentru cele patru oraşe importante din judeţ, care a treut apoi pe un Program Operaţional Sectorial pentru care au fost alocate 100 milioane euro.

Aceste proiecte nu s-au derulat cu scandaluri publice, cu minuni, cu bătălii, cum e la la Neamţ?

Nu, n-au fost scandaluri. Părerea mea este că administraţiile au fost foarte responsabile şi fiecare a căutat să deruleze aceste proiecte într-un mod absolut legal, depăşind şi dificultăţile inerente legate de capacitatea de administrare, de capacitatea celor care au operat acolo. A trebuit să lucrăm cu oameni fără experienţă în astfel de proiecte, dar care câştigaseră licitaţiile. S-au adaptat, şi-au format aparatul de lucru şi iată că progresăm.

Ştiu că pe Regio, dacă tot aţi venit pe la ADRNE, nu aveţi dezastre comparabile cu cele de la Piatra Neamţ pentru care oricum nu răspunde cineva.

N-au fost asemenea lucruri. Administraţiile s-au calat pe nevoia cea mai presantă, de modernizare a localităţilor. Programele Integrate de Dezvoltare Urbană au mers pe dezvoltarea oraşelor. La finalizare, dacă va veni cineva în Vaslui va vedea că arată ca un oraş cu totul şi cu totul nou în ceea ce priveşte infrastructura rutieră şi toate celelalte lucruri care ţin de buna funcţionalitate a unui oraş.

■ Cooperări externe naturale

Vasluiul este şi un jucător transfrontalier important.

Suntem vecini cu Republica Moldova şi avem o cale de trafic foarte solicitată, vama Albiţa, prin care o mare parte din produsele moldoveneşti, dar şi cetăţenii intră în România şi în Uniunea Europeană. Noi am cultivat ideea de a coopera cu UAT-urile lor şi de a ne antrena în programele de finanţare din Republica Moldova. E o cooperare care a avut valoare şi pentru ei, şi pentru noi. Dacă oamenii, ca urmare a unui proiect, a unui program, depăşesc cadrul discuţiilor şi trec la lucruri practice, atunci legăturile dintre dânşii se întăresc în permanenţă. În ultima vreme am mers mai mult acolo şi am văzut că există o dorinţă extraordinară de modernizare. Lucrurile merg un pic mai greu datorită lipsei de capital, dar au fost foarte multe programe, printre care şi cele româneşti, destul de bine susţinute din punct de vedere financiar. Anul trecut am participat la câteva inaugurări de şcoli şi grădiniţe finanţate drin România. S-au cheltuit 20 milioane euro foarte rapid pentru modernizarea acestor instituţii strict necesare.

■ Ştafeta preşedinţilor

Cum a funcţionat succesiunea la conducerea judeţului, pe cicluri electorale? La noi, e ştiut, a fost ca la balamuc. La Vaslui, v-aţi rotit ca preşedinţi şi vicepreşedinţi fără să vă certaţi. Care-i misterul?

E unul foarte simplu. Solidari şi cu nevoile judeţului, am adoptat o atitudine de conlucrare şi de preluare de la un preşedinte la celălalt fără a crea sincope, fără reclamaţii, fără cercetări penale, reglări de conturi şi alte lucruri din acestea. Am preluat unii de la alţii continuând şi lucrul acesta a fost susţinut şi de faptul că a existat o unitate în ceea ce priveşte oamenii. Dacă ne gândim la ultimele trei mandate, a fost preşedinte Corneliu Bichineţ, a fost preşedinte Vasile Mihalachi, acuma sunt eu, iar ei vicepreşedinţi. Aceeaşi echipă s-a rotit şi în felul acesta a avut o legătură strânsă cu proiectele în care eram implicaţi, am creat condiţiile unei bune colaborări cu unităţile administrativ-teritoriale, cu primarii lor.

E mai intersant acest gen de rotaţie decât vechimea neîntreruptă, cum o au unii preşedinţi de CJ parcă uitaţi în funcţie?

Sigur, fiecare a venit cu stilul său în funcţie, dar a ţinut cont de predecesori. Fiind şi prezenţi în echipa de conducere, n-au fost abandonări de prouiecte, n-au fost renunţări, lucruri care să împiedice până la urmă procesul de modernizare. Spre deosebire de alte judeţe, cu alt potenţial economic, Vasluiul are o nevoie presantă de modernizare. Dacă la preluarea noastră, din cei 1.000 km de drumuri judeţene, doar aproximativ 300 erau acoperiţi cu covor asfaltic, iată că astăzi ne îndreptăm uşor spre 600 km drum asfaltic, lăsând la o parte foarte multe proiecte aplicate în UAT-uri. Dacă majoritatea covârşitoare a localităţilor, aproximativ 90%, nu aveau sistem de apă-canal, iată că în acest moment aproape toate comunele din judeţ vor beneficia de implementarea unor asemenea sisteme. Pot da multe exemple care au vut la bază această continuitate a noastră.

■ Să nu forţăm regionalizarea

Câţi bani daţi pe regionalizare?

Este un concept pe care eu nu l-am agreat foarte tare pentru că, în opinia mea, am spus şi public lucrul acesta, a pornit-o cu stângul. Dacă vrei să modifici structura administrativ-teritorială a unei ţări, trebuie să faci un studiu foarte bun, să vezi ce anume, cum anume poţi construi în mod practic. După aceea, trebuie să faci nişte analize extrem de complicate, în primul rând asupra capacităţii administrative. Dacă vom construi o regiune de 4 milioane de oameni, noi putem spune că avem destule dificultăţi de gestionare din punct de vedere al personalului, al pregătirii profesionale în cadrul judeţului. O regiune de 4 milioane presuune o capacitate administrativă mult mai ridicată decât la unităţi de 300-500.000 locuitori. Această forţă de muncă trebuie pregătită, oamenii trebuie introduşi în nişte programe, trebuie să construieşti o schemă funcţională pentru a prelua atribuţii pe o zonă atât de mare.

Am zis şi am scris de multe ori s-o luăm de jos, de la comunele inutile, necompetitive, deschizând lista cu cele abuziv înfiinţate.

În primii ani după Revoluţie, am fost unul dintre cei care a iniţiat asemenea proiecte de lege (n.a. - între 1992 şi 2004 a fost deputat FDSN – PDSR – PSD). A existat o presiune foarte mare, pentru că unităţile care conţineau un element conflictual – adică erau reunite două sau trei comune pentru a da o dimensiune mare noii unităţi – au fost foarte revendicative, vehemente şi au dorit să reconstituie vechile unităţi localităţi tradiţionale. Lucrul acesta s-a arătat a nu fi de bun augur. Am urmat dorinţa populaţiei şi ne-am trezit cu unităţi foarte mici, fără capacitate financiară, fără capitaluri, fără posibilitatea de a desfăşura un proces de modernizare. Trebuia să avem asta în vedere înainte de a forţa o regionalizare.

A fost chiar un partid care milita pentru reînfiinţarea judelor abuziv desfiinţate. Asta ne mai lipsea.

Noi am avut o presiune foarte ridicată.

Dar noi, cu ambiţiile romaşcanilor?!...

Noi cu Bârladul, cu fostul judeţul Fălciu. Au existat militanţi acolo care erau aproape-aproape să reuşească. Lucrurile acestea trebuie să dea de gândit când punem în aplicare un plan de regionalizare de felul celui preconizat.

Se va face?

Tendinţa este spre regionalizare. Eu cred că sunt şi alte dificultăţi. Mai trebuie construite infrastructuri rutiere, informaţionale şi tot felul de lucruri strict necesare funcţionării unei administraţii. Sigur, am putea adopta o reformă în doi paşi. Mai întâi să vedem în cadrul judeţelor cum reconstituim schema comunelor, ca să le dăm viabilitate. Pe urmă, trecem la pasul al doilea, să reunim judeţele în cadrul unei regiuni mari după ce facem pregătirea. Însă există o tendinţă intempestivă acum şi sunt foarte mulţi oameni care-s angrenaţi în acest mecanism de fabricare a unei ideologii regionale. Cred că mai trebuie eforturi teoretice foarte serioase.

Şi-o altă clasă sau generaţie politică? Eu nu văd partidele actuale decizând să lase pe drumuri o armată de primari şi consilieri, desfiinţându-le obiectul muncii.

Dacă ne referim strict la acest aspect politic, să nu-i supăr pe ăia sau pe ăilalţii, este o dificultate mare. Pe de altă parte, trebuie să mergem în profunzime, să vedem că acele unităţi nu au niciun fel de viabilitate. Un pic de reformă bugetară, făcută prin felul în care sunt finanţate localităţile, a pus ceva baze pentru finanţarea unităţilor respective (n.a. - cele neviabile), lăsând însă goluri în ce priveşte finanţarea comunelor cu un număr foarte mare de locuitori şi care sunt oarecum defavorizate. Din viteză, nu s-a gândit un mecanism mai complex de echilibrare bugetară şi a acelora care fac excepţie de la regula generală. Dintotdeauna, când e vorba de o lege care se referă la administraţie, există excepţii. Dacă vrei să gândeşti complet, trebuie să gândeşti şi în legătură cu acele excepţii sau să faci să fie cât mai puţine.

■ Primarilor armata proprie le mai lipseşte

Revin, clasa sau generaşia politică?

Îi aud pe unii perorând despre schimbarea clasei politice. E un mod mecanicist de a vedea lucrurile. Nu se poate schimba clasa politică în doi timpi – azi decretăm şi mâine o schimbăm. E un proces evolutiv, de cicluri într-un fel naturale.

La alţii a ţinut natura cu ei.

Ideea ar fi, dacă vrem să reformăm ceva, să pornim de la nivelul de bază, de la nivelul partidelor. Să educăm sau să se autoeduce dirigenţii partidelor, să găsească o modalitate de a cântări într-un mod realist avantajele şi dezavantajele, să găsească o modalitate mai bună de a selecta oamenii propuşi să ocupe funcţii, să aranjeze o mai bună arhitectură administrativă în aşa fel încât unităţile de bază să funcţioneze autonom, dar nu independent. Primarul are impresia că este independent. Numai nu are armată proprie, dar în rest...

Apucăm în timpul vieţii?

Nu cred că este un lucru extraordinar de important dacă apucăm noi. Important e să pornim pe o cale, să consolidăm această voinţă, ca procesul să se transforme într-o realitate.

Aiureală la Neamţ, iniţiativă spectaculoasă la Orhei

Dacă te uiţi pe Regulamentul de Ordine şi Funcţionare a aparatului de specialitate al Consiliului Judeţean Neamţ, aprobat prin HCJ nr. 164 din 22.102013 şi probabil în vigoare din moment ce este singurul disponibil pe site-ul instituţiei, descoperi un compartiment fantastic în cadrul unei direcţii denunţate de ani buni că a fost croită spre a recompensa pe cineva cu un scaun de diector. E vorba de Compartimentul Relaţii Internaţionale (cuprins în Serviciul Coordonarea Consiliilor Locale, Secretariat, Editarea Monitorului Oficial) din Direcţia Juridică, Relaţii Internaţionale. Are un singur salariat căruia îi revin 21 de atribuţii. Lecturarea lor îţi dă fiori – pe lângă conţinutul aberant, e peste puterile unui om.

Cum stă judeţul la capitolul parteneriate, acorduri şi reprezentări internaţionale, precum şi starea acestora, am încercat să aflăm printr-o solicitare scrisă. Singura veste primită a fost că, datorită volumului mare de informaţii de prelucrat, răspunsul va întârzia. Întârzie de pe vremea preşedintelui Vasile Pruteanu!

Veselie e şi la Piatra Neamţ, cândva pionier şi apoi fruntaş pe ramură la înfrăţiri şi parteneriate. În 1992, ne-am „luat” de neamuri cu acte cu oraşele Orhei şi Hliboca (Ucraina). Orheienii au venit constant încoace, fostul lor primar Ion Şarban ţinând aprinsă flacăra frăţiei cu pasiune. E Cetăţeanul nostru de Onoare de ani buni. La ei, printre cei numai 15 onoraţi, un singur pietrean, Vasile Ouatu, în respectul funcţiei de viceprimar deţinute cu ani în urmă. Despre utilitatea fraţilor din Hliboca, în joaca de-a parteneriatul cu Regiunea Cernăuţi, e inutil de vorbit.

Încă ceva merită reţinut, căci e pe stilul defunctei Perle: pe site-ul primăriei, la vedere, apar 13 oraşe înfrăţite. Dacă sapi uşor, dispare relaţia cu Verbania (Italia), un fel de jucărie croită parcă pentru un anume Adrian Chifu, fost agitator de ape pe la PP-DD în 2012. Lovitura vine de la Asociaţia Muncipiilor din România, fondată la Piatra Neamţ, cu vreo 25 de ani în urmă ca Federaţie a Municipiilor din România, la iniţiativa primarului Marinel Burduja. Pe amr.ro fraţii se împuţinează la opt. Justificată e nerecunoaşterea acordurilor cu localităţile franceze Riorges, Mably şi Villerest deoarece fac parte din aglomeraţia urbană roanneză.

Ca de nicăieri, sub conducerea preşedintelui interimar Constantin Iacoban, ne-am trezit cu o delegaţie oficială de la Orhei, condusă de Ion Ştefîrţa, preşedintele Consiliului Raional. Pe 19 martie, ei au semnat Acordul de colaborare între cele două structuri conducătoare de unităţi admnistrativ-teritoriale. Diferenţe substanţiale faţă de proiectul din 2005 sunt numai în preambul. Este firesc – în 2007 România a aderat la Uniunea Europeană, iar Moldova a semnat anul trecut Acordul de Asociere. Şocant însă, lipsesc referirile concrete la politicile regionale, de parcă ai noştri habar nu au de Regiunea de Dezvoltare Centru din Republica Moldova.

Ion Ştefîrţa

În acest context, câteva din spusele preşedinteui Ştefîrţa (membru al Partidului Liberal Democrat din Moldova) merită altă atenţie, mai ales că ori face şi nişte dezvăluiri, ori e victima unor confuzii:

► „Raionul nostru face parte din Euroregiunea Siret-Prut-Nistru. Fiecare raion este înfrăţit cel puţin cu un judeţ din România. La rândul nostru, deja de 10 ani, am avut un contract semnat între judeţul Neamţ şi raionul Orhei. E cel mai mare din republica noastră. Suntem mai mici ca judeţele dv, noi avem 130.000 locuitori, până la noua reformă administrativ-teritorială. Credem că vom avea-o şi este normal s-o avem, că nu poate exista ca buget o localitate cu 500 de locuitori şi un raion cu 40-50.000. De aceea parteneriatul pe care l-am reînoit cu judeţul Neamţ ne dă speranţe mai mari ca niciodată. Acuma am devenit mai aproape şi politic, şi social-economic.”

► „Paşi concreţi, dacă vorbim între judeţul Neamţ şi raionul Orhei, într-aiştea 10 ani nu s-a întâmplat nimic. Am avut nişte legături pur şi simplu prieteneşti, dar eu văd lucrurile oleacă altfel. Cum am vorbit şi cu domnul Iacoban, cu domnul prefect, cu domnul deputat Enache, fost ambasador al României la Chişinău, avem nişte viziuni concrete şi credem că depinde în mare măsură de noi. De pildă, noi ne-am înţeles ca în viitorul apropiat să trimitem câteva persoane să facă un studiu de implementare a unor proiecte europene, care pentru noi sunt nişte lucruri noi, nu chiar atât de bine puse la punct cum le aveţi dumneavoastră aici, în judeţ (n.a. - greu de spus dacă a fost ironic, amabil sau pur şi simplu nu ştia contraperformanţele noastre). Am convenit pentru viitor ca aceste persoane să vină aici la cursuri, 3-4 săptămâni, iar dv să-i învăţaţi cum să accesăm nişte proiecte europene şi pentru Republica Moldova. Noi avem deja o practică, suntem membri în Euroregiune, dar şi-acolo n-am avut posibilitate să simţim beneficii pe parte economică sau socială.”

► „20, cam 20 de ani s-au pierdut. Cu părere de rău, n-am parcurs nişte paşi concreţi pe care puteam să-i facem şi cu agenţii economici. Eu nu văd astăzi nişte piedici pentru dezvoltarea economiei între Republica Moldova şi România. Avem toate premisele, avem posibilităţi, dar neîncrederea sau incompetenţa ne ţin pe loc. Sau poate n-a venit vremea ceea în care noi să facem nişte paşi, să dezvoltăm aceste relaţii nu numai la nivel politic, dar la nivel economic. Asta aşteaptă oamenii de la noi.”

Lasând aşteptările la dospit, Ştefârţa anunţă un eveniment despre care nu s-a suflat public o vorbă la noi, în legătură cu cele două consilii: „Următorul pas este o şedinţă comună, cu o ordine de zi a dv şi cu o ordine de zi a noastră, la Orhei. O să se întâmple, cred, în luna aprilie. Este iniţiativa mea personală, care a fost acceptată de ambele părţi”.

Raţia de duş rece, ca de obicei, vine la final. Pirkka Tapiola, şeful Delegaţiei Comisiei Europene în Moldova, a declarat că ţara de peste Prut are nevoie de foarte mult de muncit, iar înainte de a se vorbi de aderare trebuie să se rezolve „cantitatea enormă de reforme” din Acordul de Asociere, anunţa, duminică, hotnews.ro. Diplomatul mai susţinea că depunerea unei cereri de aderare la Uniunea Europeană nu va garanta în totalitate că Moldova va merge pe aceasta cale.

De-ar face cineva măcar revista presei la CJ Neamţ, ar fi un semn nesperat de bun. Însă nu poţi cere totul de la un singur funcţionar rătăcit pe la Relaţii Internaţionale. Cât priveşte rătăciţii prin proiecte şi programe, sigur stau mărturie judeţul şi cel puţin colecţiile de ziare.

Casa Paharnicului, Petru Rareş şi cataloagele din 1980

Ce au în comun câţiva onorabili pietreni rămaşi sau întorşi definitiv acasă, alţii veniţi de prin SUA şi Israel şi un director de agenţie naţională importantă?... Sunt absolvenţi ai Liceului de matematică-fizică „Petru Rareş”, din remarcabila promoţie 1980, şi s-au întâlnit discret la Casa Paharnicului, într-o sâmbătă seară, pentru a pune la cale revederea de 35 de ani. În 2010 au „săvârşit” o întâlnire spectaculoasă, începută de joi seara şi terminată duminica, dând tonul pentru cursurile festive ţinute vinerea.

Marţi, 7 aprilie, era programată o vizită de lucru la liceu (colegiu) a uneia dintre pasionatele organizatoare. Problema arzătoare de rezolvat se numeşte accesul la cataloagele de clasa a XII-a. Directorul adjunct Dan Oniciuc a vorbit ceva, săptămâna trecută, despre punerea lor la dispoziţie, dar alţi oficiali au transmis că este interzis să se scoată cataloagele din arhivă, fie şi pentru a face prezenţa la cursul festiv. Secretizarea acestor piese de istorie pare a avea la origine o veche tentativă de extragere a notelor Mihaelei Ţiganu (Rădulescu – Bănică – Schwartzenberg).

E greu de anticipat cum vor reacţiona sărbătoriţii din acest sezon, dar la anul vine rândul teribilei promoţiii 1981, salutată şi omagiată la începuturile săptămânalului nostru, în 2011. Ei sunt în stare, în condiţiile unui asemenea afront, să ţină cursul festiv în altă parte, eventual invitându-l pe fostul director Mihai Obreja. În 2009, la sărbătoarea de 140 de ani a liceului (colegiului) a ştiut ca nimeni altul să acorde atenţia cuvenită promoţiilor şi absolvenilor de referinţă, lucru care contează şi nu se uită.

În aşteptare, merită salutat şeful de promoţie din 1980. Prof. univ. dr. ing. Romeo Ciobanu, absolvent de Electrotehnică şi Chimie, este în prezent prodecan al Facultăţii de Inginerie Electrică, Energetică şi Informatică Aplicată şi membru al Senatului Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iaşi. Alte amănunte despre colegii săi şi întâlnirea care începe vineri, 19 iunie, se găsesc aici .

A murit legendarul colonel Mierlici

Atât a fost să fie firul vieţii seniorului nostru militar..
Iubirea şi respectul, care ţin în principal de prieteni profunzi şi mai puţin de sistemul care şi-a bătut joc de un om de maximă calitate, ne-au făcut să plângem cu flori, la o capelă din Piatra Neamţ. Doamne, chiar am plâns la sicriul marelui prieten.
Că ţara s-a dovedit încă o dată a fi nerecunoscătoare nu-mi pasă..
Un text de inima şi din inimă l-am scris aici, cu ani in urmă.
Mă înclin în faţa lui Victor Ciutacu (Vitea de Sinaia - ştie el de ce... ) pentru că a strigat când nimeni nu ştia să strige pentru suferinţa acestui senior al armiei române.
Mâine, la ora 11, ma voi inclina iarasi in faţa istoriei, a valorii, la acea capelă din zona 1 Mai, ca şi în această seară. Să văd cine mai semnează condica de prezenţă.
Colonele, eu am rămas acelaşi. Ne vedem noi pe urmă, să mai povestim...

Vărujan, Ivan şi prietenii Unirii

Surpriza sugerată ieri s-a împlinit: senatorii ruşinii naţionale l-au scăpat pe Varujan Vosganian de grija cercetării penale. Dintre intervenţiile la, pe lângă, deasupra şi pe sub subiect, am remarcat una singură, la o televizuină. Povestea cineva din auzite că Vărujan făcea mari presiuni să-i fie rezervat portofoliul Economiei într-un viitor guvern PNL. Aşa am auzit şi eu. Diferenţa-i că întrebam direct pe câte unii săgetători politici dacă individul mai are sau nu recomandare valabilă de la Sorin Ovidiu Vântu...

sursa: capitalismpepaine.com

Iar când întreaga lume stătea cu ochii pe negocierile de la Minsk, sperând într-o îmblânzire a lui Ivan, dar fiind pregătită pentru orice surprize, hop şi nişte parlamentari autohtoni, vreo 40 la număr, a căror prioritate a devenit unirea cu Republica Moldova până în 2016. Asta da surpiză-de-surpriză! Un susţinător ferice de sensibil al tâmpeniei este senatorul nemeţean Liviu Bumbu (UNPR, ex-PNL), proaspăt schimbător de prefix în acte, c-a împlinit 60 de ani. L-am întrebat direct dacă în actul de unire prindem şi Transnistria. Lesne de bănuit ce-a urmat.

Bate vântu’, latră câinii

Era chiar imposibil să-mi reprim pornirea publicării acestui comentariu cu puţin timp înainte de a fi tipărit în Mesagerul de Neamţ. Justificarea vine după lectură:

Deciziile luate de Camera Deputaţilor în legătură cu cercetarea penală şi încătuşarea temporară a blondei naţionale sunt la fel de excepţionale ca şi propria-i situaţie. Adică, nu e cazul. Semnificaţii şi interpretări sunt, e plină piaţa ca de promisiuni electorale. Şi încă se fabrică, se distilează. Cele debitate de Nuţi - foc cu foc sau în serii scurte, eventual şi-n reluare - fac un deliciu nemaipomenit. Iau ochii, înfierbântă minţile, dar nu spun nimic concret, la obiect. Ca generatoare de povestioare captivante, în lipsa accesului la butoanele puterii şi cu aroganţa-i străpunsă de panică, ar merita în continuare o libertate mai presus de lege. Aşa cum i-a fost cariera publică, în coasta sau pe orbita lui Băsescu. De la „adăpostul” zăbrelelor, mai greu însă cu furnizarea, în ciuda distribuţiei adecvate şi consumului garantat.

foto: stiripesurse.ro

Cu Udrea în colimator, ca etapă premergătoare a tulburării libertăţii lui Traian Băsescu, s-a insistat vârtos pe ideea că n-are cum fi dreptate-n ţară până n-o vedem legată. La fel se zicea despre Viorel Hrebenciuc, fluturându-se anvergura sa naţională, multianuală şi transpartinică. În Neamţ, n-a fost şi nu e un secret, etalonul era reprezentat de Gheorghe Ştefan. Şi dacă-i leagă, ce? Până la condamnări e cale lungă, ca să nu mai vorbim de recuperarea daunelor atribuite, configurate preponderent, de-a lungul anilor, din alte surse decât documentările şi anchetele oficiale. Iluziile servite pe altarul statului de drept, al justiţiei se consumă, spre desosebire de tirul Elenei Udrea, la foc automat.

Şocante nu sunt încrengătura de combinaţii de putere, jefuirea sistematică a ţării după eliberarea de Ceauşeşti sau deloc surprinzătoarea ingerinţă a „informaticienilor”, ca numai trei izvoare de esenţă ale răului. Erau ştiute, supravieţuiam cu ele. Cu adevărat şocant este că în jurul Puterii se dezvoltă autentice reţele de crimă organizată, sabotaj şi trădare. Aşa rezultă, dacă nu judeci cu mintea altuia. Altfel spus, ori e luptă pentru a ajung la Putere şi a prelua reţelele, ori reţelele decid cine conduce. De dezvoltarea subiectului la scară naţională nu se apucă nimeni. E frate cu achitarea datoriilor, cade în sarcina viitorimii. În faţa Puterii şi reţelelor, avem statut concret de exploataţi, de pierderi planificate. Făţoasa etichetă „contribuabil şi alegător” râvneşte la a fi inscripţionată pe cruci. La ce contribuie, ce alege românul, e în contradicţie zguduitoare cu dreptul la o viaţă decentă, care drept nu suferă nici el de singurătate. E cel puţin frate bun cu statul de drept de pe buzele lui Băsescu, Macovei & Asociaţii.

Astfel, Udrea cu ale ei şi-ai ei se califică peste rând să presteze ca o tură de coriştii la „De când ne-a aflat mulţimea”, şlagărul lui Zavaidoc. Bine-a mai nimerit-o cu „Bate vântu’, latră câinii!”...

Cheia comentariului e următoarea: am început a-l scrie sâmbătă. Zi de zi am adăugat câte ceva până a-l livra la redacţie. Multe îmi treceau prin cap, dar în nici un caz că se apucă pietreanca Ana Maria Topoliceanu s-o livreze toarne pe Nuţi la procurori. Vai, ce urale greţoase erau consemnate de prea-onesta presă locală după adunături politice PDL ţinute laCasa de Cultură cu ani în urmă!...

Din partea mea, repede, amintiţi-vă ce am scris în octombrie anul trecut. 

Inspiraţia textului are legatură directă cu Vali Crăciunescu şi povestea lui de acordeon dusă de la Zavaidoc la Queen. Ne topim după Bohemian Rhapsody şi Freddie Mercury, dar ramânem cu titlul comentariului. 

P.S. Să vedeţi ce surpriză aveţi mâine.

Next Generation. Cu sau fără Iustin Capră

Nu ştiam cum să încep acest an pe blog. M-am lăsat pe textele din Mesagerul şi defunctul Ceahlăul. O veste cutremurătoare mă obligă să ies cu un dram de pasiune şi drag ca mărturisire. Am avut privilegiul, într-un fel de copilărie creativă marcată de marele profesor Alexandru Ţăranu, să-i fiu prezentat acestui fenomen al neamului şi al lumii, Iustin Capră. Eram în şcoala generală, a fost ca o atingere a geniului. Peste ani, întâlnirile şi discuţiile cu savantul Dimitrie Mangeron aveau să-mi confirme drama geniului românesc.