Iubirea şi respectul, care ţin în principal de prieteni profunzi şi mai puţin de sistemul care şi-a bătut joc de un om de maximă calitate, ne-au făcut să plângem cu flori, la o capelă din Piatra Neamţ. Doamne, chiar am plâns la sicriul marelui prieten.
Că ţara s-a dovedit încă o dată a fi nerecunoscătoare nu-mi pasă..
Un text de inima şi din inimă l-am scris aici, cu ani in urmă.
Mă înclin în faţa lui Victor Ciutacu (Vitea de Sinaia - ştie el de ce... ) pentru că a strigat când nimeni nu ştia să strige pentru suferinţa acestui senior al armiei române.
Mâine, la ora 11, ma voi inclina iarasi in faţa istoriei, a valorii, la acea capelă din zona 1 Mai, ca şi în această seară. Să văd cine mai semnează condica de prezenţă.
Colonele, eu am rămas acelaşi. Ne vedem noi pe urmă, să mai povestim...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu