Dacă
vi se pare că-l vedeţi pe stradă prin Piatra Neamţ pe tânărul domn din poza
alăturată, să ştiţi că nu vă înşelaţi. Este chiar el. Nu cred că dă autografe,
dar o strângere de mână şi o fotografie sigur acceptă. Eventual în faţa Şcolii
generale nr. 3, unde doamna învăţătoare Maria Pricop, bunica sa, a făcut
istorie.
Sebastian “Tianu” Burduja e venit de marţi acasă cu oarece treburi
oficiale din partea Băncii Mondiale, unde e expert pe politici sociale.
Fondator al Ligii Studenţilor Români din Străinătate, blindat cu studii
adevărate în SUA, Tianu e dovadă a ce înseamnă cetăţeanul planetar plecat de
aici. Părinţii săi, Marinel şi Mariana Burduja, membri de vază ai Partidului
“Petru Rareş”, au de ce şi pentru ce să fie mândri.
Pe
partea misiunii, Tianu a avut şi mai are întâlniri cu oficiali locali şi din
regiune. Ca două repere doar, prefectul Angheluţă şi-a mărturisit încântarea,
iar preşedintele Buzatu de la Vaslui mai avea puţin să-l… înfieze.
Cât
priveşte partea de inimă şi emoţie, Dan Ostahie de la ALTEX a sughiţat la greu,
de la o distanţă rezonabilă, în numele şi în contul cuiva de la mai mare
distanţă. Sora lui, Lucia Gradinariu, emblemă a
şcolii pietrene, e stabilită în SUA. A fost eleva simbol a doamnei Pricop.
Nimic nu-i
întâmplător în Săptămâna Mare... Lunga poveste postată marţi e din acelaşi film.
Pentru cunoscători, nu pentru angajatori.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu