În privința lui Silviu Brucan nu am avut ezitări și nici îndoieli. La apariția sa publică, la Revoluție, eram suficient de tînăr ca să elimin riscul de fi intoxicat de prezicerile, jocurile și verdictele emanate de acesta. Goana iresponsabilă după audiențe, peste ani, avea să facă din el și o vedetă TV, una sinistră. Rețeta s-a păstrat și actualizat după decesul lui, periodic fiind intoxicați de tot felul de „profesori”, abonați la a-și da cu părerea lor otrăvită, dar, mai ales, deciși să ne convingă că sîntem proști și nu pricepem ce ni se întîmplă dacă nu ne luminează ei, „profesorii”. Unul dintre specimenele longevive este Iosif „Ioșca” Boda.
Ioșca împlinește 66 de ani pe 9 martie și e licențiat în filosofie. E specialist în logică și… logica promovării excesive a învățămintelor sale începe să semene cu un atentat la bun-simț și inteligență. A fost cadru de nădejde la Academia de Studii Social-Politice „Ștefan Gheorghiu”, loc de unde a prins o bursă a Guvernului francez, făcînd o specializare în tehnici de campanie electorală. Nu oriunde, ci exact la Sorbona! Pe vremea lui Ceaușescu! A prins CPUN-ul la momentul potrivit și i-a fost consilier lui Ion Iliescu. După Duminica Orbului, din 1990, rămîne alături de Iliescu, devenind director al Direcției de informare, sinteze și documentare din cadrul Președinției. Calificarea în tehnici de campanie electorală, probabil, îl recomandă să se ocupe de strategia de campanie pentru prezidențialele din 1992. E recompensat cu o funcție de consilier prezidențial și se ocupă de politica internă. Pleacă puțin ca ambasador în Elveția și este recuperat pentru alegerile din 1996, ca director de campanie. Intră în istorie definitiv după ce este gratulat cu încadrarea „hipopotamul transpirat” de graficianul Eugen Mihăescu. Trece la odihnă activă (sau la activitate de odihnă) în Camera Deputaților. În 1997, se alătură lui Teodor Meleșcanu, Mircea Coșea și Marian Enache și fondează Alianța pentru România. După 2000 se dedică scrisului și analizei politice, cea din urmă livrată mai cu seamă prin televizuini. „Săptămîna politică”, de la TVR, rămîne un reper de emisiune toxică. Despre celelalte calități umane și profesionale s-au exprimat o pleiadă de figuri publice, de la Eugen Mihăescu, la Ion Iliescu.
Mai nou, Ioșca a fost recuperat de o televizuină fidelă actualei Puteri. Le știe în continuare pe toate, îi combate pe toți, metodic, după agendă, după poruncă. Discernămîntul pare că și l-a pierdut pe cărările politice. Duminică seara n-a găsit pe altul decît pe Dan Diaconescu să încerce să-l „execute”, nu la zid, ci la televizuina care-l invită permanent. A crezut că telentele-i de politruc versat sînt un argument suficient pentru a-l desființa pe neastîmpăratul fondator al Partidului Poporului. Sigur, și Diaconescu o ia vîrtos pe arătură, nu stăpînește multe chestiuni politice, despre reforme economice a citit doar niște rezumate, dar nici nu pare să-și fi propus mai mult. La rigoare, Bogdan Teodorescu, Valentin Stan sau Alin Teodorescu îl fac oricînd praf pe Diaconescu. Dar nu cred să-și fi propus. Ioșca, însă, turuind într-una ca o moară hodorogită și siluind specializarea sa în logică, a uitat un mic amănunt: se certa cu un fenomen social, nu cu un lider politic. Precursorul său, Silviu Brucan, n-ar fi făcut o asemenea eroare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu