marți, 23 august 2011

Groparii PSD de la PSD

Nu, nu m-am lăsat pe tînjală, dar nici să scriu numai despre cai parcă nu se făcea. Mă-nţelegeţi, eu aş putea povesti într-una despre cel mai frumos animal. Cine a apucat ediţia de colecţie a Mesagerului de joia trecută a citit "A XI-a poruncă: să iubiţi caii", cine nu - nu, asta e.
Au trecut şi alegerile furtunos-tulburătoare din colegiul 6. Am astăzi convingerea că PSD nu găsea alt candidat dispus să lupte pe banii săi nu atît cu Adrian Rădulescu, cît cu Gigi Ştefan şi mai ales cu... PSD Neamţ. Pentru că asta i s-a întîmplat lui Liviu Harbuz.
Senatorul eolian
Deputaţii Munteanu şi Tărîţă n-au făcut prin implicarea lor la vedere decît să ofere o şansă în plus lui Rădulescu. Strict pentru interesele personale şi publice cred în continuare că Rădulescu le era mai util la Ministerul Agriculturii.
Rezultatele penibile obţinute de Harbuz în cîteva comune cu primari PSD sînt cunoscute şi răscomentate la această oră. Vina nu e a candidatului, nici a primarilor, ci a organizaţiei judeţene a PSD care nu știe pe ce lume trăiește.
Nu m-am implicat defel în campanie, dar - cu subiectivitatea dată de prietenia cu Liviu - am urmărit-o cu destulă atenţie. Fără echipa de campanie adusă de la Bucureşti şi din ţară, n-avea nici o şansă la ce sprijin a avut din partea PSD Neamţ. Temerea mea iniţială se îndrepta spre PNL, datorită clivajului din organizaţie, între Roman şi Piatra Neamţ, dar m-am înşelat şi Dorinel Ursărescu a făcut o treabă onorabilă. Aş putea depune mărturie pentru cît a pătimit Harbuz pe seama senatorului Ion Chelaru, un fel de jupîn de Roman complexat din cauză că nu ajunge stăpîn de judeţ. Personajul cu mult SOV în sînge ştie că ştiu şi mai ştie că nu am chef să fiu acuzat că-mi bag nasul în mizeria unei organizaţii aflate în degringoladă nu de la plecarea lui Ioan Munteanu, ci de la debarcarea
Antochi, un rătăcit în politică
mişelească a lui Raul Bobeanu, în primăvara lui 2004. Regretatul Bobeanu chiar a fost căpitan de judeţ.
Despre preşedintele din acte al pesedeilor, Alin Antochi, sînt puţine şi clare de zis. Nu are viziune, nu înţelege şi nu se face înţeles. Restul aproape că e banal. Dacă senatorul eolian i-a făcut lui Harbuz un scandal monstru fiindcă s-a cazat la Hanul Răzeşilor şi nu alături, la Hanul Ancuţei, la protejata sa Nuşa Chiriac, imaginaţi-vă că Antochi, duminică seară, înainte de închiderea urnelor, nu avea altă grijă decît să umble cu penibile pîrîciuni telefonice la adresa candidatului. Şi astea-s, aşa, două glumiţe de coloratură, dar definitorii pentru grijile şi priorităţile celor doi politicieni.
În fine, preşedintele Victor Ponta a declarat duminică seară că, indiferent de rezultate, la anul va merge pe mîna aceloraşi doi candidaţi pentru colegiile din Maramureş şi Neamţ. Mai vedem.

Update 1: Liviu Harbuz a avut închis dumincă doar unul dintre telefoane. Cel care apăruse pe internet, cu o zi înainte, într-un anunţ de vînzări atractive. Ce era să facă omul?

Update 2: O demisie a lui Valeriu Tabără și numirea viitorului deputat Adrian Rădulescu în funcția de ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale cred că n-ar mira pe nimeni.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu