Cărările Dezuitării

 Motto: „Ca să-ți dai seama de nivelul culturii generale a unei nații, trebuie să vezi ce idoli are.” (Mihai Eminescu)

Dacă nu ați remarcat, 14 februarie s-a consumat, la Piatra Neamț, în pace și liniște deplină, în amplu acord și aliniere cu efectele infocalipsei mondiale. Amintirea nenorocirii de la Secția ATI a Spitalului Județean de Urgență, din urmă cu trei luni de zile, nu mai stârnește un praf de emoție publică. O idee remarcabil de proastă ar fi să iei o cameră de filmat, un microfon și să întrebi pe stradă poporul pașnic pietrean câți oameni au murit arși de vii și câți pe urmă. Furia și tulburarea primelor zile s-au stins cam odată cu ultimele lumânări și candele puse pe scările spitalului.

(Sursă foto: Grup WhatsApp)

Sporadic, prin presă au apărut aminitiri, trimiteri, frânturi de informații utile. E mai mult decât nimic. După datina locului, publicului îi sunt administrate și diverse „considerații” amețitoare ca substitut prostesc ori ticălos de date oficiale sau puncte de vedere eminamente tehnice.

Bunăoară, explozia s-ar trage mai nou de la un ventilator, nu de la un injectomat în flăcări, așa cum decretase pe 15 noiembrie dimineața, la o televizuină națională de știri, răposatul boss răpus de COVID-19 al Colegiului Medicilor Neamț. Dr. Iosif Koszeghi intervenise cu suplețe operativă în rol dublu de zvoner și răspândac calificat. La drept vorbind, nu era o surpriză din partea sa. În realitate, seringa automată în cauză funcționează cu curenți mici și ia sigur foc dac-o stropești cu benzină. Gulguta, însă, și-a făcut datoria.

Un alt exemplu întunecat de crasă inducere în eroare, unul cu... priză (fără contact de protecție, poftim!) la nemțeanul mediu statistic, constă în clămpănelile afectuoase pe seama instalațiilor electrice și a consumatorilor alimentați la prizele unui salon ATI. În anul de grație 2021 se face fără urmă de jenă un talmeș-balmeș din echipamente și aparataj electric, aparate electrice și dispozitive medicale, bașca instrumentele de supraveghere și control, toate alimentate din circuite mai mult sau mai puțin separate, într-un mediu bine oxigenat. Cum reacțiile corective din partea specialiștilor autorizați lipsesc, devine o curată aventură să te trezești discutând contra... curentului din postura de independent. Asta și din motiv că, în falimentarul municipiu nepereche, implementarea și consacrarea enormităților este naturală. Avem antecedente.

Un episod sinistru, consumat în toamna lui 2018, este definitoriu pentru efectele muncii de intoxicare și manipulare, susținută de o generoasă contribuție a statului paralel din/ prin presă. Au fost atunci o explozie și un incendiu într-un apartament de bloc, incident care a stârnit valuri de simpatie și sprijin în favoarea victimei, în realitate un sinucigaș. Trecând peste gluma proastă cu furtunul de la aragaz, consemnat a-și fi pierdut proprietățile fizico-chimice cât să nu se spună clar că fusese tăiat, trebuie reamintită premiera mondială prematur și necinstit uitată: la Piatra Neamț se inventase gazul metan care se scurge pe sub ușă înainte a face bum!

Stau acum românii de la poale de Ceahlău și, fără scânteie de împotrivire, se uită la cele două saloane ATI sigilate în noiembrie 2020, din ordinul teribilului procuror poreclit Elodiu. Marius Iacob, pentru cine a uitat, e fix acel „parchetar” profund koveșist căruia prin tărtăcuța personală (aia de-i blochează accesul ploii în gât!) îi trecuse ideea de-a goli Lacul Vidraru de vreo 465 milioane mc de apă ca s-o caute pe Elodia Ghinescu.

Pe Elodiu nu-l întreabă nimeni de sănătate, nu-l caută nimeni de un abuz grosolan și zădărnicirea combaterii bolilor prin blocarea saloanelor. Oare câți își dau seama că, dacă saloanele erau repuse repede în... circuit, le aveam gata dotate cu aparatură extrem de performantă. Formidabilul pietrean Dan Ostahie, președintele fondator al Grupului Altex, anunțase încă din seara nenorocirii că va acoperi integral toate costurile. Da, da, s-a știut – știa personal inclusiv ministrul Nelu de la Huși - și nu s-a comentat decât târziu, după comunicatul oficial al companiei. Ce-i drept, în seara nenorocirii nu-i răspundea lui Ostahie la telefon nimeni dintre fruntașii autorităților județene. Drept pentru care, din disperare, a transmis mesajul mai întâi pe canale private. Pentru rigoare, primul telefon l-a dat la ora 20:53. 

Deodată, discuțiile despre curioasa secție ATI externă spitalului se impun a fi reconsiderate. Tare mi-i să nu ne încurcăm în containere și dotări, pe fundal de clopote. Nu-s de bun augur, poate nu s-a uitat decesul preconizat din timp al trâmbițatului centru de radioterapie oncologică, cel anunțat a fi clădit tot lângă biserica din curte. 

În aceste condiții, este de toată jena timida redescoperire a atentatului la sănătatea publică, săvârșit în primăvara trecută prin criminala trecere peste noapte a SJU Piatra-Neamț în categoria de spitale suport COVID, consacrată de ordinul de ministru semnat de secretarul de stat Horațiu Moldovan de la Ministerul Sănătății. Subiectul era predestinat să răstoarne cu totul rezultatele celor două simulacre de alegeri, cu mascaradele de campanii electorale aferente. Uniunea Județeană a Cooperativelor Politice a lucrat însă perfect în favoarea Grupului de la Roman și împotriva dreptului nostru la viață. Actul administrativ putea fi contestat cu sorți de izbândă în instanța de judecată, mai ales că nu avea acoperire în însăși expunerea de motive justificative. N-a fost cazul. Clasa conducătoare, la braț cu opoziția cooperatistă, n-a dat doi bani pe sănătatea și viața nemțenilor. Societate civilă reală n-avem, alți lideri providențiali nici atât. Lumea medicală, cu excepția câtorva voci stinghere, repede acoperite, a tăcut. Iar vocile victimelor au fost izolate, apoi ignorate.

O nouă trimitere la articolele documentate, scrise anul trecut degeaba, nu are rost. Ofer în schimb o veche mărturie specială, una la îndemâna celor care cad în sevraj în lipsă de Facebook. Este un link spre Planul Alb  publicat de dr. Victor Costache, fostul ministru al Sănătății, pe 29 martie. Acest Plan strategic privind creșterea etapizată a capacității de răspuns a spitalelor din România la epidemia de COVID 19, elaborat de Task Force al Ministerului Sănătății – atenție mare, vă rog! – în perioada 20 ianuarie – 25 martie 2020, arată când abia și în ce condiții ca de război ar fi trebuit expuse spitalele județene de urgență. Inutil de reamintit că primii obligați să strige erau managerul spitalului și șeful Direcției de Sănătate Publică. Cu Toderaș Mocanu, fost prefect pinaltoid de tristă amintire, și Radu Firăstrău, zis Drujba Sănătății, parcă siamez al prefectului Lazăr, reprezentând Grupul de la Roman, n-am avut absolut nicio șansă.

Dezuitarea, cuvântul inventat în titlu, vine ca un omagiu adus lui Nichita Stănescu și poemului Dezîmblânzirea, recent repus în calea uitării printr-o recitare sensibilă a Oanei Pellea. Nu de alta, dar când se împlinea o lună de la dezastrul din spital, țara întreagă a uitat și de Nichita, și de Amza, și de acel decembrie negru din 1983, nu doar de misteriosul 14 decembrie 1989 de la Iași și Revoluția Română.

Dacă uităm, nu ne lecuim în veci. Lesne de înțeles cum prea puțini și-au amintit poezia Ardea spitalul , una veche de peste 60 de ani, din vremea de debut a lui Nichita:  

Ce vis ciudat mă străbătu azi-noapte!...
...Ardea spitalul cu bolnavi cu tot
Şi flăcările sfârâiau în cărnuri
Râs alb cutremurat de savaot.

Ce râs, ce râs mă străbătu azi-noapte!
Ce râs de ziduri prăbuşite
Strivind sub ele urlete, clipite
Şi razele căzute ale lunii.

Şi luna... cum mai fulguia azi-noapte
Pe străzile pierdute-adânc în vis...
Şi cum mai fulguia pe cărnurile aspre!
Desfrâu de flăcări şi de vis ucis.

Ce flăcări prăvaleau azi noapte
râs fremătat şi alb şi savaot...
Ardeau, ardeau puroaiele azi noapte,
ardea spitalul, cu bolnavi cu tot.

Terapia de dezuitare nu se focalizează exclusiv pe sănătate, dar poate începe de aici, chiar prin exemplul nemțenilor. Mai departe, românii toți, dacă vor, dacă le pasă, pot arăta că au înțeles ce-a însemnat, ce-au pățit ultimul an trăit în Iohannistan, sub asuprirea Comandantului Arafat, cel bine gardat de streinopiteci și rafilopați (termeni împrumutați de la radicalul doctor ieșean Răzvan Constantinescu, altfel de loc din Roman), plus orbanienii fără număr, fără număr. Veritabila execuție a românilor, dovedită la rigoare de o conștiință națională singulară, în persoana profesorului și avocatului Gheorghe Piperea, este în plină desfășurare. Dacă n-o oprim noi, nu ne ajută nimeni, ba dimpotrivă.

Insistând pe Piatra-Neamț, pentru a ilustra cum se trage în popor din toate pozițiile, dezuitarea ar trebui zorită de isprăvile primarului Andrei Carabelea. Dacă pe Mugur Cozmanciuc sau Florin Hozoc (individul ăla care umbla cu plasma vopsită) îi încadrăm fără ezitare ca pui de Fenechiu, nu văd de ce Carabelea n-ar fi pui de Pinalti. Și e mai mult decât atât - el s-a șlefuit căutând sensuri civice de folos personal printr-un ONG cu numele predestinat de Sens Civic, după care s-a rafinat, la alegerile parlamentare din 2016, în lupta contra PNL alături de cea mai mare deziluzie politică a ultimilor 30 de ani pe meleaguri nemțene, Tianu Burduja. Au luptat așa de eficient încât au lăsat PeNeLee Neamț fără un mandat de deputat, spre bucuria lui Ionel Arsene. Asta, evident, pentru cine a uitat.

Ei bine, după ce n-a priceput nimic util din raidul în Țara lui Bolojan, la Oradea, puiul de... 11 m ne agasează cu tot felul de tâmpenii botezate a fi priorități fundamentale. Nu ne-ar spune cinstit în ce a constat operațiunea de predare-primire încheiată cu fostul primar Chitic nici să-l pedepsești, de pildă, să împădurească de unul singur râpa de pe Cozla, cea poreclită pârtie de schi. Sau să termine odată cu bancurile legate de rentabilizarea telegoalei (licență @ Silviu Alupei) care plimbă aer de la gară în vârf de deal și invers. Ori să curețe focarele de infecție răspândite sub patronajul teribilului fost viceprimar Bobo Gavrilescu, cunoscute oficial ca puncte de colectare selectivă a deșeurilor menajere.

Nu, în loc să se ocupe de enormitățile și alte porcării de anvergură moștenite, sau de golănii rafinate ce (nu) sar în ochi, în genul prea puțin cunoscutei participări a primăriei la înșelarea unei firme de bună credință, care a luat de bun un acord de funcționare anterior pentru o terasă din Zona Zero, în buricul târgului, vizavi de Casa de Cultură, Carabelea ne dă în cap cu mobilitatea urbană. Asta, eventual, ca să uităm și de Kaufland-ul care funcționa din plin fără acord de funcționare. Golănia cu contestarea suspendării activității e ca și cum un medic ar contesta suspendarea dreptului de liberă practică, deși el nu are nici diplomă de medic.

De parcă uitarea ar avea efecte similare unei para-imunități de turmă, nici de-al dracului nu s-ar uita cineva pe denunțarea afacerii, publicată în Mesagerul de Neamț încă din martie 2018! Sub marginalul Șperla Moldovei, explicam ce sărea atunci în ochi, respectiv cum vin Sensurile fără sens și Fenta cu pasajul dispărut din Centru . 

Sigur, dacă onor cetățenilor din Țara lui Andrei le face plăcere să fie luați de proști și de ăștia care s-au jurat că ne eliberează de PeSeDee, nu e indicat să te opui. A le deschide ochii asupra reîncălzitului atentat împotriva orașului, la fel ca în cazul Sănătății, riscă să se transforme într-un demers desăvârșit de nesănătos.

 

 

Oradea, Învierea României

O țară întreagă se închide în felurite chipuri și manifestări inegale sub amenițarea morții. Ordinele administrative haotice, zămislite de minți și caractere ostile Neamului, Vieții și Credinței, pun românii la grea încercare. Lăcașurile de rugăciune, supuse la mare cumpănă, rămân la locul lor, vor dăinui urgiei. O singură catedrală nu se închide. Fiindcă, așa cum spunea Părintele Iustin Pîrvu în august 2011, la Sfânta Mănăstire Petru Vodă, adevărata Catedrală a Neamului este Omul. Iar la această Înviere, amintindu-ne că Oamenii sunt Lumina, Dumnezeu a deschis o biserică în fiecare casă.

Într-o casă mare și luminoasă cum alta nu-i în România, la Oradea cea personificată de oameni generoși, mândri și devotați, Mântuirea se clădește pe Pământ, prin fapte de oameni. De zile și săptămâni, nu obosesc să răspândesc exemplul lor. E o modestă continuare a rolului public interpretat cu condeiul și vorbele, în special după 2011. Altfel, am pierdut șirul navetelor cel puțin o dată pe an de când sunt martorul creșterii lor.

Singuri s-au organizat, singuri s-au pregătit de apărare în fața molimei. Conducătorii țării, toți deopotrivă de neputincioși și rău intenționați, demonstrează fără urmă de îndoială că de neînțeles le este înțelesul acțiunilor coerente conduse de două simboluri naționale, primarul Ilie Bolojan și doctorul Gheorghe Carp, instalat fără instrucțiuni superioare la coordonarea operativă a tuturor spitalelor din Bihor. Pomposul comandant al acțiunii centrale, Raed Arafat, și escadronul de călăreți ai Apocalipsei românești n-au reușit să încurce o comunitate destoinică și bravă. Mobilizarea lor se traduce prin veritabile fapte de arme pe timp de pace. O cruce mare cât Postul Paștelui și-au făcut românii la aflarea veștilor despre cum se face științific testarea extinsă a oamenilor sau când vedeau la teleștiri avioanele cu materiale și echipamente aduse direct din China.

Ce se întâmplă la Oradea conține o învățătură dură și profundă, esență de temelie a semnalului de Înviere a României. Nimic nu a izbucnit peste noapte. Administrația, mediul de afaceri, Educația, Sănătatea, Cultura și Bisericile, societatea civilă în ansamblul ei, cu o contribuție discretă și seniorală din partea diverselor cluburi, asociații și organizații discrete de felul lor, plus factorii politici, vibrează sincron. Pentru progres. Cu frică de Dumnezeu, în respectul oamenilor și al legilor. Nu sunt perfecți. Nici nu și-au propus. Contează ce domină. Confortul și mulțumirea localnicilor sunt certificate de sondajele de opinie. Sunt campioni neîntrecuți la atragerea și valorificarea superioară a finanțărilor europene, nasc invidii, generează respect. Amprenta inginerului Bolojan, primar din 2008, prefect între 2005 și 2007, este o pecete autentică.

Totul, absolut totul, s-a dezvoltat cu oameni, prin oameni. Prietenia orădenilor nu ține cont de ranguri, de mărimea portofelului. Exemplul personal a devenit o valoare esențială a comunității. Una dintre cele mai frumoase întâmplări, neînțeleasă într-o urbe săracă, fudulă și fără minte ca Piatra-Neamț, datează din decembrie 2015. Tineri frumoși și inimoși, membri ai unui anume club, copii de minunați părinți inspiratori, făceau ture în frig la un cort instalat în pietonalul Republicii și vindeau vin fiert, ceai, ciocolată caldă sau cafea, dulciuri și mici podoabe de pus în Pomul de Crăciun. Proiectul „O cană de fericire” - atunci la a șasea ediție, între timp ajuns la unsprezecea – strângea banii necesari unei camere de terapie pentru stimulare și integrare senzorială destinată câtorva sute de copii cu diferite dizabilități, asociate sau nu cu alte deficiențe. Tinerii voluntari au crescut, calcă pe urmele părinților care au sărit toți ca unul pentru Oradea. Dovadă că Oamenii sunt Lumina. Iar Învierea României va veni de la Oradea, așa simt.