De s-ar exporta prostia...

...Ce liberi am fi! Trimiterea teleghidată la cântecul lui Ioan Gyuri Pascu vine dintr-o răbufnire de căutare, de fapt de regăsire a unei respirații energizante pentru aceste vremuri. Sensibilitatea intrată în adormire, rațiunea întunecată de-un prelung doliu pogorât peste neam strigă și nu se aude după consistentul spirit liber al unicului Gyuri. Cuvintele lui, alături de eternele Necuvinte născute și sfințite de Nichita Sănescu, vibrează c-o sonoritate de dojană desenată de un bisturiu rece ca gheața.

Un alt tărâm (foto: Cristina Pașcu Tulbure - Anglia)

Eliberați-vă preț de câteva clipe de flecăreala asurzitoare și minciunile cotropitoare care ne zdrobesc în regim de concurență neloială cu noul coronavirus, respirați adânc și serviți o rație de libertate:   

Ce liberi am fi

Dacă am ști cum e să fi o frunză,

am ști cîntecul vîntului,

am ști taina pămîntului...

Dacă am ști cum e să fii o floare,

am ști să bem lumina soarelui

și am cunoaște taina lui...

Dacă am ști că răul e doar frica

născută-n mintea omului

am da frîu liber curajului...

Dacă am ști că binele e pacea,

i-am spune minții-n loc să stea

cînd glăsuiește inima

Dacă am ști că sufletele-s una,

am ști că una-s oamenii

și nicio luptă n-ar mai fi...

Dacă am ști cu toții ce-i iubirea,

nicio secundă n-am mai suferi

căci nicio taină n-ar mai fi...

Proba cu orația vine și ea de peste timp, cu înregistrarea din emisiunea „Omul cu chitara” de la TVR, realizată de Ducu Bertzi, altfel un vechi liberal destoinic, pur-sânge autentic precum calul alb de care s-a lepădat Ludovic Orban de tremură mormintele lui Horia Rusu și Dinu Patriciu.

Exportul de prostie, știm, e o iluzie. Cam ca o prabolă hiperbolică, și metaforică pe deasupra. Ne resemnăm, nicio șansă să salvăm balanța de plăți. În termeni de economie de piață, avem supraofertă, dar nu găsim cerere. Unde mai pui că pe dată scoate capul și gura otrăvită vreun guwernerist vioi, unul de-ăla atins în străfunduri de virusul popular european SARS-CoV-PPE. E natural să facă spume zbierând că libera circulație a prostiei nu e reglementată în Uniunea Europeană. Cu grosul mass-media bine ținut în dârlogi și corurile de limbologi odioși în rezervă caldă (mai ceva ca grupurile energetice pe hârtie!), românii cu mintea acasă (nu) vor fi șocați să constate cum prostia a devenit bun național, strategic. Inutil de subliniat eforturile de cultivare a prostiei. Ce agricultură și păduri, ce petrochimie, ce construcții de șosele obișnuite sau autostrăzi și oarece magistrale de irigații, ce IMM-uri și servicii profesionale!? Se cultivă prostia până în susul-susului din prăpastia puterii. Trupa „Sarmalele reci” a descântat-o cu anticipație:

Expunerea de mai sus n-are ambiții de pamflet, eseu ori manifest. E o specie atât de non-publicistică încât fiecare are libertatea să decidă ce e. Tocmai de aceea (sic!) îmi dă târcoale convingerea, una susținută pe credință în oameni și adevăr, că poate fi molipsitoare și merită dezvoltată. Dar repede să fie, înainte ca o poantă de largă răspândire și popularitate să contamineze cele minți vulnerabile, cu imunitate scăzută: prostul nu se mai numește prost, ci inteligent asimptomatic.