Ochii dispreţului public

Ca imagine şi eficienţă publică, se consideră că gazetarii se bucură de privilegiul dat de greutatea cuvântului scris sau vorbit. Consideraţia-i bună, privilegiul e dureros. Dincolo de relaţii, obligaţii şi simpatii personale pe care e obligat să le gestioneze cu grijă, gazetarul trăieşte în aceeaşi lume cu oamenii de rând. Fără îndoială, simte altfel, vede altfel, dar dă faţa cam cu aceleaşi personaje publice. Diferenţa fundamentală e că omul de rând ajunge oarecum greu să spună ce-l doare, ce-l cotropeşte.

În spate, dar şi în faţă, şi unii şi alţii ne lovim de acelaşi dispreţ. Se vede repede din ochii celor căutaţi, deranjaţi. Despre ce oglindă reprezintă ochii s-au pronunţat clerici, poeţi, romancieri, filosofi, psihanalişti, medici, artişti, ba şi politicieni. Oamenii de rând deţin însă supremaţia. După intuiţia şi pregătirea fiecăruia, ei nu ţin cont de îndrumări, pagini de sensibilitate, analize, ghiduri, judecăţi de valoare induse şi alte cele. O mare problemă pentru cel de rând e că ridică greu ochii din pământ. Binecuvântaţi sunt empaticii, dar suferinţa le este pe măsură. Simt natural, suferă în sinea lor şi se exprimă cu eleganţă fără rost, fără impact.

Lipsiţi de griji, parcă dopaţi de duhul puterii, alaiul de puternici-obraznici locali zburdă pe sub nasul şi ochii noştri. Valul temelor naţionale domină şueta de bodegă. La piaţă sau la colţ de stradă, se impun „competenţi” în materie de Băsescu, Ponta, Dragnea, Udrea, Blaga, Antonescu, Voiculescu sau Boc. Pinalti, Mihaela „Miuţa” Stoica, Cornelia Tudorancea, Vasile Pruteanu şi discretul Gheorghe Popescu, pentru a da câteva nume de referinţă, nu tulbură vorbele „boborului” local, cel deşălat de administraţia pinaltoidă.. Atitudinea deşălaţilor e mascată de o ipocrizie vecină cu lipsa de responsabilitate. La bodegă, în piaţă sau la colţ de stradă, comentatorii uită de fapt să se privească în ochi. La ei e uitătură vinovată şi le fuge în asfalt, pavele, faţade, cabluri de telegondolă. Se fac că nu ştiu de ce. De fapt, ştiu. Au votat, dar nu recunosc.

Pe linia de recunoaştere, dublată de nerecunoaşterea cu spefic determinat de stăpânii urbei, un „eşantion” de pietreni îndeletniciţi cu gazetăria a avut recent ocazia să se uite în ochii numiţilor Bogdan Puşcaşu (administratorul unui oraş cu pretenţii de staţiune turistică de importanţă naţională) şi Aurelia Simionică (viceprimar PSD peste defuncta Perlă a Moldovei). S-a raportat oficial o minciună publică ieşită din orice tipare ale minciunii digerabile de românii de rând. Ce dispreţ exprimau ochii lor nu se poate spune în cuvinte civilizate. Sila faţă de responsabilitatea publică se subînţelege. Unii gazetari o observă, o sancționează, alţii nu. 

(Comentariul zilei, Ceahlăul, 12 iunie 2014)