Ediția din acest an a Cupei municipiului Piatra
Neamț la sărituri peste obstacole,
completată de Cupa
Fedreației Ecvestre Române și o etapă de Grand Prix, a tulburat cu totul prin
lipsa publicului, cel puțin
până sâmbătă. În alți ani, criticile se
îndreptau spre deficiențele
organizatorice, dezvăluiam conflicte sau nepotriviri în evidentă contradicție cu ce înseamnă grația calului și pasiunea consacrată a pietrenilor pentru echipele cal-călăreț, cele mai frumoase din lumea sportului. Cu
înțelegere sau neînțelegere autoreprimată, mergeam înainte, așteptând încă o competiție, și
încă una. Refuzam resemnarea în fața
condițiilor financiare tot mai precare de la un la
altul. Din gloria cupelor mondiale de odinioară am rămas cu nostalgia
amintirilor. Facem poze lângă afișele
vechi de peste 20 de ani, mărturii a ce-a fost și n-o să mai fie. Am renunțat până și
să ne certăm între noi sau să repezim federalii. Îmbătrânind, ne predăm în fața constatării lui Florin Piersic: nu știm dacă rămâne timp să ne împăcăm.
Asta nu-i face scăpați de critici, de binemeritate huiduieli pe șefii urbei și pe colaboratorii lor care profită pe seama zonei de
agrement de Peste Vale. Au dat sau vor da niște firfirei în contul competiției, nu e rău, dar dijmuirea oamenilor, la intrarea
în ștrand, în drumul lor spre Baza Hipică „Virgil
Bărbuceanu” devine obraznică, insuportabilă, de neacceptat. Nu biletul în sine
e problema, cât unde se plătește,
cine taxează. De dragul cailor, cu garanția că de bani se bucură chinuita noastră bază hipică, cine n-ar băga
mâna-n buzunar? Așa însă, e imposbil să nu
observi gașca de neoștabi locali cu regim preferențial la barieră. Ei nu „frecventează” nici
mizerabilele WC-uri din baza hipică, aflate oficial în portofoliul stăpânilor
urbei, din simplul motiv că sunt bine primiți, bine tratați la crâșmele din ștrand. Poate-ntr-o zi bunicii civilizați din Piatra Neamț își
vor călca pe inimă și educație – a învăța nepoții
să facă pipi pe gipanele ștabilor
dă dimensiune precocității
protestului. Nu-i frumos, dar sănătos. Între o tufă sau un trunchi gros de
copac și o roată de gabaritul nepotului, eventual
roata unuia priceput la a închide centrul orașului pentru motocicliști, alegerea-i naturală.
Natural ar fi să se
deschidă poarta calului. Nu să iasă calul, ci să intre lumea, cât
mai multă lume,
toată lumea. Decizia, din nefericire, e a unora străini de cultura și civilizația animalului suprem. La admiterea pentru cariere
politice și administrative
ticăloase educația e în afară de
concurs. Totuși, ei nu scapă de
momente dramatice. La înmânarea premiilor trebuie să se apropie de cal.
Animalul suprem îi simte.
(Comentariul zilei, Ceahlăul, 16 iunie 2014)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu