Se afișează postările cu eticheta Irina Păcurariu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Irina Păcurariu. Afișați toate postările

vineri, 23 septembrie 2011

Turnaţi aici!...

Da, mai avem resurse, e bine. Şi relaxant.
Concursul Let's Do It, Neamţ  lansat de Mesagerul îmi aminteşte de o fază făcută cu mulţi ani în urmă lui Vasile Arhire, mare stăpîn la TVR Iaşi.
Prestam pe atunci - zi de zi, adică dimineaţă de dimineaţă - la un post local de radio şi făceam cu bună credinţă radio-alfabetizare europeană. Scos din sărite de aerele şi şmecheriile neicuşorului, am lansat un concurs: cine putea dovedi că Arhire (mare combinator de interese şi beneficii personale din sport) a achitat vreodată o notă de plată la o crîşmă din Piatra Neamţ, era invitatul meu la o cină privată. Vă daţi seama, n-a sunat nimeni. Pentru concurs. Căci de sunat au sunat Arhire să mă întrebe aproape bocind ce am cu el şi soţia lui Ticu Lăcătuşu să mă roage să-l las în pace pe ciubucar, că deja vorbea singur prin televizuină. Am şi eu sensibilităţile mele, nu puteam trece peste rugămintea Irinei Păcurariu - am închis concursul.
Acuma, după povestea asta, mă gîndesc să ofer o cină cui trimite o poză cu un cavaler de Malta în acţiune...

sâmbătă, 9 iulie 2011

Lucian Bute şi Culoarele puterii

Scriu aceste rînduri cu puţin înainte de primul schimb de pumni între Bute şi, sper eu, nefericitul Mendy. Comentariile exasperante ale animatorilor sportivi de la PRO-TV m-au făcut mai devreme să mă răzbun atît de inspirat pe telecomanda receiverului încît am nimerit pe... TVR Info. Nu glumesc cu inspiraţia, am prins reluarea episodului 2 din "Culoarele puterii", serial inventat şi realizat de admirabila Irina Păcurariu.
Oameni buni, acolo e meserie de meserie. Unii mai fac televiziune în ţara asta. Detalii? Vă rog, nu insistaţi, treceţi la butonat pe net, vorbiţi cu Irina, încercaţi cu o pilă pe lîngă Ticu Lăcătuşu. Poate, poate aveţi noroc. "Culoarele puterii" nu este "încă" un documentar, e o lecţie de conexiuni. Pentru cine pricepe, desigur.
Şi-acuma, o piesă de rezistenţă pentru viitor, una dintre vedetele autentice ale emisiunii:

Sebastian Burduja, cel cu Liga Studenţilor Români din Străinătate. Îl regăsiţi şi pe blog cu puţină răbdare. E enervant de sclipitor şi matur.





(sursa foto: www.adevarul.ro)

Update: E duminică, e o caniculă greu de îndurat şi la Piatra Neamţ, în case e un pic de răcoare, aşa că încercaţi aici. Nu se vede grozav, e de la TVR, dar merită.