Se afișează postările cu eticheta Aurelia Simionică. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Aurelia Simionică. Afișați toate postările

joi, 12 decembrie 2013

Rătăciţi în tradiţie: De la Băsescu la Simionică



Ne-am obişnuit cu intervenţiile televizate de la Cotroceni ale preşedintelui. Ne-am obişnuit să nu fie crezut nici când are dreptate. Situaţia, din registrul „Aşa-i trebuie!”, ilustrează de minune starea sufletească reală a poporului, unul sătul de demagogia, făţărnicia şi abuzurile administrate de bocii, de băsiştii neresemnaţi cu eliminarea de pe firmament, urmată de gararea pe linia de aşteptarea a unei promise întâlniri cu rigorile legii. Văzând că-i merge cât de cât, Băsescu nu se sfiişte să amestece argumente solide cu aprecieri aiuritoare. Seamănă a jocuri otrăvite de cuvinte, isonul fiindu-i ţinut cu promptitudine de „organili” consacrate de manipulare şi intoxicare. S-a spus, de pildă, cum că, prin proaspetele modificări cu dedicaţie aduse Codului Penal, scapă de griji clientela şi cei înregimentaţi în USL. Că de acelaşi regim ar ajunge să beneficieze cunoscuţii bandiţii arondaţi PDL, nu se pomeneşte. S-au emis şi alte gogomănii, însă nimic nu întrece faza cu funcţionarii publici. De unde până unde sunt funcţionari publici preşedintele, parlamentarii şi prestatorii de profesii liberale? Băsescu şi „organili” s-or fi gândit la funcţii publice, la serviciu public, ceea ce este altceva, dar au evitat cu talent să elimine confuziile. Ridicolul preluării şi dezvoltării temei la comandă, nu doare, nu generează ruşine.
I se spune Aiurelia...
Manevrele de acest gen, lipsa durerilor şi mai cu seamă imunitatea la ruşine sunt valabile de sus până-n teritoriu, în acest sezon tulbure, indiferent de culoarea politică. În acest sens, o dovadă a fost scoasă recent pe piaţă de primăria nepereche de la Piatra Neamţ. Molipsită parcă de aroganţa fără limite a administraţiei Pinalti, Aurelia Simionică, viceprimar PSD, a găsit o soluţie pentru colectarea boschetarilor din oraş şi depunerea lor într-un adăpost specializat. Se va face prin implicarea asociaţiilor de proprietari. Inutil să-i spui madamei că asociaţiile nu i se subordonează. Inutil să-i desenezi schema de atribuţii legale a aparatului propriu, plătit să gestioneze inclusiv drama boschetarilor. Mai rău, se face a nu observa că e vorba de aceleaşi asociaţii care, când se plâng la primărie – cu necazuri ce merg de la probleme curente la jaful cu reabilitarea termică a blocurilor – sunt trimise la plimbare. A luat-o gura pe dinainte? Posibil, dar îi pasă cuiva? E de mirare că nu ne pune să adunăm maidanezii, însă nu e timpul pierdut.
De fapt, în cazul ei e vorba de-o constanţă în acţiune. Are sau n-are treabă, odată cu retragerea primarului într-un plan discret, Simionică îşi dă cu părerea despre absolut orice, mai puţin chestiunile grave, cele bine dosite, multe dintre ele penale, ale administrării a ce-a rămas dintr-o urbe cândva înfloritoare. Ea ştie că trebuie să ia faţa altora dând din gură. Îi merge de minune, visează la o carieră pe măsură.
Unii se vor grăbi să comenteze că legătura dintre Băsescu şi Simionică e puţin forţată. Absolut deloc. La fel cum urmărim, indiferent de temă, zicerile preşedintele, ar trebui să luăm seama, poate cu mai multă atenţie, la ce vorbe ne serveşte personajul din primărie. Că pietreanul nu ia seama, nu e absolut deloc o noutate, e deja o... tradiţie în care-i bine rătăcit.

luni, 9 septembrie 2013

MASACRU URBAN la Piatra Neamț


„Endurare, Măria Ta!”, strigă pietrenii de când sunt văduviți de centrul orașului



Începând de sâmbătă, pietrenii sunt văduviți de centrul orașului pe porțiunea dintre Teatrul Tineretului și sensul giratoriu de la Grand Hotel Ceahlău. Lucrările desfășurate de organizatorii Hard Enduro Piatra Neamț - 2013 compromit traficul rutier - și așa cumplit – punând pe asfalt construcții din bușteni grandioși, lemn prelucrat și aglomerări cumplite de bolovani și stânci care vor lăsa răni adânci. Suferă carosabilul, șoferii și un întreg oraș pus în fața faptului împlinit.

● Jupânii orașului
Hard Enduro Piatra Neamț, competiție organizată de Zen World Extreme, a ajuns la a III-a ediție. În ciuda numelui impresionant, afacerea este una românească. Au fost anunțați motocicliști din 11 țări, „care vor descoperi frumusețile județului Neamț, etalându-și aptitudinile într-o cursă extremă”, după cum scrie în pliantul acțiunii. Oficial, se întinde între 10 și 14 septembrie. Dacă în anii precedenți publicul a fost încântat de spectacolul moto de pe traseele desenate prin păduri, în jurul orașului, anul acesta a fost ocupat și centrul Pietrei pentru prologul și calificările competiției. Miercuri, 11 septembrie, începând cu ora 17, participanții vor înfrunta acest veritabil parcurs urban cu obstacole pe urma căruia se va stabili cine și în ce ordine pleacă în zilele următoare pe traseele montane.
Cine a permis blocarea centrului orașului? Bogdan Pușcașu, city-manager, cunoscut ca pasionat de sporturile extreme, răspunde sec: „Primarul a aprobat!” Dată fiind pasiunea, refuză alte comentarii. Solicitarea ar fi venit din partea celor de la Zen World Extreme, prin persoana lui Decebal Draghiș. Când s-a înregistrat solicitarea, când s-a aprobat? Pușcașu nu știe cu precizie. Nu știe „momentul” nici Aurelia Simionică, viceprimar: „Avem un parteneriat, o asociere, nu știu pe de rost. Asocierea este forma noastră de colaborare, de susținere a sportului, a evenimentelor”. Ne trimite la ședința de consiliu local din 29 august a.c., când s-a aprobat combinația. Legat de ședința cu pricina, într-adevăr, se confirmă un punct pe ordinea de zi anunțată în 22 august „privind încheierea unor parteneriate între municipiul Piatra Neamț și unele persoane juridice”. Transparență ca la Piatra Neamț!... S-au dat și bani publici? Aurelia Simionică spune că da, la fel și Cătălin Goldan, boss-ul de la Perla Invest, companie publică parteneră a competiției. Deși e greu de crezut că nu ar fi reținut, dată fiind prioritatea promovării unei stațiuni turistice de importanță națională prin absolut orice mijloace, nu-și amintesc suma.

● Explicații, avize, garanții?
Fără îndoială, dezlănțuirea cailor putere din centrul orașului se bucură și de susținători necondiționați. Spectacolul în sine este unul rar. Cătălin Goldan a declarat că
inclusiv TVR va acorda atenție evenimentului, unul cu buget estimat de el la circa 50.000 euro. Se declară încântat de ocuparea pensiunilor și altor capacități de cazare din oraș și din jur. Consideră că deranjul urban este unul minor prin comparație cu beneficiile ce-or să vină cândva. Ceea ce doare rău de tot este lipsa de respect, dublată de scârba care personalizează comunicarea oficială pentru că aprobarea blocării orașului are nevoie și de explicații, și de avize. Probe similare, chiar în România, se desfășoară în parcări de mall, de preferat în afara orașului. Astfel, uriașa parcare a sălii de sport din Calea Romanului se recomandă de la sine. Grandomania nu este decât o scuză bolnavă pentru indisponibilzarea locurilor de parcare, iar jertfa pe altarul turistic pare a întrece și eventualitatea nedorită a intervenției în caz de incendiu la vreo locație de pe Bara Orizont. Deloc surprinzător, despre garanțiile legate de repararea carosabilului nu vorbește nimeni.

P.S. Fără a lungi povestea, luați măcar de aici ca să vedeți cum s-a amenajat un traseu similar în parcarea de la Shopping City Sibiu, la începutul lunii august.