vineri, 26 iulie 2013

Land of Preaculiţă Tărâţă

În judeţul Neamţ cam toţi au minţi bolnave şi fură, numai Culiţă Tărâţă e normal şi cinstit. El te ridică, el te coboară. Toţi îi sunt datori, obligaţi - el nu, are dispensă căci binefăcător ca el sub Soare altul nu-i. Face cruci profunde şi la fel de profund te spurcă în termeni populăroşi de nu ştii în nemernicia ta pe unde să fugi, să te-ascunzi. Are drept de viaţă şi de moarte în viaţa publică. Doar el. Supremul. Nu greşeşte niciodată, e perfect. Nu ameninţă cu puşcăria ca-n anii crunţi ai stalinismului - doar oferă oportunităţi răcoroase şi înghesuite. Iar ţeava cu documente confidenţiale e o derivaţie naturală a unei magistrale fără vreo legptură cu Apaserv şi care trece prin biroul lui de parcă structurile şi instituţiile alea mai speciale au fost anume create ca să-l sprijine pe rafinatul intelectual de la coada taurului. A dat încă o dată măsura bunătăţii sale proverbiale de când se pupă-n draci cu Dorinel Ursărescu, ex-Murdărescu. Am prezis c-aşa va fi, dovada e la gazetă. Şi-am mai spus că-ntr-un an îl va face regretat pe Vasile Pruteanu. A reuşit, dar asta e de bună seamă o constatare bolnavă.
Ultima capodoperă din portofoliul acestui adevărat patriarh al judeţului o găsiţi în anexele de aici . Rod al unei solide gândiri de partid şi fermă, organigrama şi statul de funcţii al aparatului de specialitate al CJ Neamţ ar veni că sunt o binefacere pogorâtă asupra noastră. Povestea cu salariaţii lăsaţi pe drumuri de votul celor din PSD şi PDL a fost etichetată drept diversiune exclusiv de nişte răuvoitori, care nu înţeleg fericirea de-a fi contemporani cu Preaculiţă Tărâţă. Direcţia juridică, resurse umane, relaţii internaţionale este vitală pentru bunul mers al treburilor în judeţ. Era tot ce ne mai doream în viaţă şi nu ne dădeam seama. Fantastic e că funcţia de director n-ar fi pregătită pentru unul a cărui competenţă stă în buletinul de Roman, dar nici mare diferenţă nu e. Cu un director cam de profilul lui Vasile Şendrea sau Bogdan Bosovici şi vreo ciudăţenie care crede că în Regiunea Champagne-Ardenne din Franţa se cultivă elefanţi pus(ă) la relaţii internaţionale, este elementar, Tărâţă va reuşi să nimerească ambasada noastră din Suedia, să organizeze acolo Ziua Naţională a României, dar cu un an întârziere. La ce talente zac în el, parcă-l şi aud zicând că nu ne-a făcut de râs cu angajamentul neonorat anul trecut, că n-am înţeles noi bine, că înregistrările-s trucate, că suntem bolnavi, tot mai bolnavi...


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu