Garantat Theodor
Stolojan. Garantat Traian Băsescu. Mai ţineţi minte câtă emoţie stârneau, cum
înflăcărau masele? Ca prin urechile acului am scăpat de „Garantat Elena Udrea”.
Sau n-am scăpat. În sensul că favorita Matrozului rămâne deputat de Neamţ. Mă
rog, de Roman, că acolo e altă lume, una care-a avut, în perioada 1992 – 1996,
un primar pe numele său Otto Mayerhoffer...
Înfrângerea Elenei
Udrea în faţa lui Vasile Blaga, la un scor periculos de mic, dă şi o măsură
puţin sesizată a adevăratelor obligaţii şi complicităţi din PDL. Cel mai simplu
a fost să se raporteze totul la interesul declarat de Băsescu şi apoi să se
speculeze în neştire pe seama apropierii partidului de PNL sau să se facă
scenarii peste scenarii privind nu-ştiu-ce nouă formaţiune politică. Este, dacă
vreţi, ca în vorba aceea de duh cu pădurea şi copacii. Nimeni nu a fost tentat
să îi ia unul câte unul sau în grup pe susţinătorii lui Udrea, să vadă ce îi
mâna de fapt în luptă. Paradoxal aproape, atât pentru popor, cât şi pentru „boborul”
pedelist, primarii Ştefan şi Leoreanu, după travaliul depus la alegerile
parlamentare, erau de departe cei „mai normali” susţinători ai primei blonde a
ţării. Ei aveau grijă, practic, de investiţia făcută. Problema vine de la
ceilalţi. Susţinând consistent pe unul dintre cele mai detestate personaje
politice din istoria contemporană, ei au confirmat păienjenişul de obligaţii şi
complicităţi prin care, cel puţin de la Dezvoltare Regională şi Turism, s-au
drenat milioane şi milioane de euro. E foarte simplu, astăzi, de construit o
hartă naţională cu susţinătorii ei. Indiscutabil, tabloul nu e complet, dar e
un început, e un fir de care se poate trage. Şi din acest motiv, probabil, nu
toţi adepţii ei se vor înghesui – dacă va fi să fie – la fondarea unui nou
partid. Ar fi o ambiţie prea mare şi riscantă faţă de minima protecţie
asigurată de un partid de opoziţie, încă în viaţă.
Demult, pe vremea
când FSN se umflase peste măsură, a funcţionat răspândirea clientelei politice
pe la alte partide. Nu mai încăpeau toţi într-un loc. În cazul PDL, e periculos
să nu rămână împreună. Inventarea unui partiduleţ, sprijinit numai pe o sumă de
parlamentari şi organizaţii fără reprezentare în administraţie, este nu un proiect
politic, ci o aventură delicioasă pentru presă. Pe lângă protecţie, trebuie
ţinut cont – în sfârşit! - de electoratul român. S-a schimbat mult, sunt
semnale tot mai clare. Nu ştiu cât e deştept şi raţional, dar au venit tinerii
din urmă. Cele şi cei care scandau „Nu vrem şi nici valută, vrem pe Roman să
ne...”, „Iliescu apare, Soarele răsare!” sau „Noi muncim, nu gândim!”, în urmă
cu 23 de ani, abia au din ce trăi, îşi drămuiesc banii de medicamente şi nu
primesc agentul termic în casă. Dacă mai sunt în viaţă. Deloc de neglijat,
tinerii care-şi rugau în genunchi părinţii să nu voteze cu FSN, în 1990, au în
jur de 50 de ani. Fireşte, tema electoratului de poate dezvolta oricând într-o
analiză pertinentă, necomandată politic. Numai că, indiferent de concluzii,
rămâne o mare nedumerire: ce treabă au Udrea şi susţinătorii ei cu românii? De
acord, ne-am făcut de râsul ţării cu votul de la Roman, însă istoria asta nu se
va repeta în veacul-vecilor. Investitorii în politică sunt condamnaţi să aibă
viziune. Altfel, dispar mai repede ca dinozaurii. Vremea obligaţiilor şi a
complicităţilor de manieră Băsescu & Udrea trebuie să se încheie pentru a
da o şansă ţării. Aşa se face că n-ar mira ca un prim semnal de lepădare de
blonda supremă să vină taman din partea susţinătorilor de la congres. Mai puţin
Ştefan şi Leoreanu? Vedem, vorbim, scriem, că timpul tece şi iarăşi ne vedem la
urne.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu