A fost şi mi-a fost
greu să revin la blog. Nu am o explicaţie concretă, nici nu inventez vreuna ca
să mă bag în seamă. Totuşi, vacanţa asta a însemnat şi un exerciţiu de linişte.
Dacă aş fi dat frîu liber nervilor, la cîte minuni şi dobitocenii am trăit
numai în ultima vreme, naiba ştie ce mai slobozeam pe net.
Azi e ziua Îngerului
Blond. Am spus şi-am scris de-a lungul timpului atîtea despre Nichita încît
pentru astăzi mi-am rezervat veneraţia.
Dar nu pot să nu vă
semnalez un text apărut în Cotidianul. E un fragment din volumul „Aventurierii
politicii româneşti. O istorie dramatică a prezentului” de Nicolae Breban.
Mărturisesc, nu îmi scăpase – pur şi simplu habar n-aveam.
Serviţi cu încredere:
„Dictatura, cum o vedem din experienţa noastră
naţională şi din altele asemănătoare petrecute în jurul nostru, ca şi din
istorie, are darul de a reliefa, de a pune într-o evidenţă incontestabilă,
anumite curente sau tendinţe de grup, personalităţi reale, mari, dar şi o
anumită morală specifică, o deontologie, care, sub ultima dictatură la noi s-a
practicat fără o literă scrisă, ci aşa cum se foloseşte un jargon sau altul de
limbă încifrată în categoriile sociale persecutate sau minore, soldaţii, elevii
sau hoţii: printr-o acceptare şi un tip de disciplină mutuală. Era o luptă
pentru supravieţuire şi nu numai a noastră, a creatorilor din diverse arte şi
ştiinţe, dar, ne-am dat curând seama, un început real de speranţă de care s-au
apropiat, s-au lipit şi cu care au complicitat chiar şi zone largi sociale;
cozile la piesele de teatru, la cărţile bune, la Ateneu sau în alte săli de
concert şi spre uimirea occidentalilor care ne vizitau, tirajele nemaipomenite
la volume de Faulkner sau Hegel, G. Călinescu sau Marin Preda, volumele de
poezie ale unui Nichita Stănescu, Sorescu, Blandiana şi alţi câţiva, de zeci de
mii ce se epuizau iute, tot atâtea semne nu numai ale rezistenţei prin cultură,
ironizată de mulţi, dar un început larg de speranţă a multora! A unor generaţii
întregi!”
Şi încă:
„Elita, dacă vrea să devină din nou activă şi
eficientă, va trebui să se regăsească. Şi nu e uşor, deoarece nu e suficient ca
ea să lupte încă o dată pentru a deveni vizibilă şi prezentă în noianul
zgomotos al vieţii publice de azi, dar şi să se delimiteze de o aparentă elită
ce-şi are centrul şi corifeii mai ales în jurul cunoscutului GDS, al revistei
22 şi Editurii Humanitas, grup puternic de influenţă de vreo două decenii,
care, sub faldurile culturii, ale ideilor sociologice şi politice, au intrat în
aventura puterii.”
P.S. Dacă am sărit
eu şi peste ziua lui Caragiale, ceva-ceva o fi fost...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu