Mă gîndesc, de sufletul ediţiei din acest an a Mărţişorului, la o largă categorie de pensionari români. Au pensii nesatisfăcătoare, medicamentele sînt scumpe, la fel şi păpica, nici copiii lor nu o duc prea bine. Plîng, se caină, eventual după ce au ieşit cu anticipaţie la pensie, iar eu nu-i bag în seamă. Pentru că ştiu cîţi ani aveau în mai 1990, pentru că ştiu cum au votat atunci bătîndu-şi joc de viitorul meu şi-al nostru. Bani şi medicamente să le dea cine au căştigat alegerile din 20 mai 1990 şi urmaşii urmaşilor ălora. Eu le dau acest mărţişor...
