Rătăciţi în tradiţie: Să nu jignim pompierii

În frumoasa şi bogata noastră limbă, cuvântul pompieristic nu mai ţine demult cu pompierii. Sensul de bombastic sau pompos predomină până aproape de acaparare, dar lăsă loc unei nuanţe demne de consacrarea incapacităţii. Suntem agasaţi şi agresaţi de valuri de manifestări publice, care mai de care cu titluri colorate, cu parteneri fuduli, pe urma cărora rămânem cu poze, diplome, dedicaţii şi comentarii pseudoboeme. Se întâmplă curent la Piatra Neamţ, ba chiar se permanentizează. Ultimul târg de carte o dovedeşte.

Degeaba iese în prim-plan, la bătaie, un inimos demn de toată lauda precum Cristian Livescu. Degeaba ţine spatele de influenţă un „fabricant” de poezie ca Mihai Hanganu, consilier personal al prezidentului de judeţ.

Totul se duce de râpă sau, în funcţie de percepţie, sare în aer prin implicarea unui abuziv neica-nimeni aflat pe statul de plată al Camerei de Comerţ şi Industrie, organizaţie cu rol de partener neabătut unde are şi n-are ce căuta peste nivelul de închiriere al ţarcurilor penibile. La târgul de carte, neica-nimeni ăsta, ţinut în braţe la nesfârşit de preşedintele Mihai Apopii, a răspuns şi de gestionarea participării lui Horaţiu Mălăele. Iniţial a fost vorba de joi, unii ştiau că vine sâmbătă, de fapt era vineri. Prins într-un program infernal, iubitul fost actor al Teatrului Tineretului a ajuns cu o întârziere nepermisă faţă de ora anunţată şi asumată de organizatori. Se ştia precis că programul e înghesuit, publicul cinstit putea fi prevenit, dar neicuşorul protejat de Apopii, care ţinea legătura cu invitatul, avea alte preocupări bombastice şi pompoase. Mai era cunoscut că Mălăele, cu inima sa mare şi sensibilă, salutase de la Chicago proiecţia filmului „Funeralii fericite” la Piatra Neamţ şi era loc de dezvoltarea subiectului. Se ştia și că pleacă repede, dovadă că n-a avut timp să discute cu un cunoscut om de afaceri, bun şi vechi prieten din tinereţile comune, cumătru pe deasupra. Atunci, de ce l-ai mai adus? Pentru palmares? Să te dai şmecher? Pentru o poză în raportul de activitate? Lumea aştepta să stea cu el de vorbă, să-l atingă, să se bucure, să depene amintiri. Ba şi Teatrul Tineretului îl aştepta, cu personalizarea de rigoare, pentru o fotografie pe scena regăsită.

Într-un perfect stil pompieristic, personajul nostru a îmbârligat întrega manifestare pe tot parcursul ei. Că a emanat şi păreri cu preţ de judecată de valoare la adresa cui n-are dreptul să-i treacă prin faţă decât în pas defilare, ţine deja de aroganţa şmecherilor locali care „se implică” mereu unde nu le fierbe oala. Compromit orice lucrare publică. Nu-i recomandă absolut nimic în afara unei susțineri durabile. Nu pricep, nu se uită la vecini, nu acceptă sfaturi. Regulile unei acţiuni serioase, demne de a consolida un prestigiu, le sunt perfect străine.

La cât de puţini bani se strâng pentru acţiuni importante, e de-a dreptul dureros să evoci vremurile când la Piatra Neamţ se întâmpla ce nu se întâmpla în România. Împletirea evenimentelor era firească, naturală. Aşa s-a întâmplat, ca de-un exemplu defel întâmplător, pe la începutul lui 1992. Horaţiu Mălăele fusese invitat de doi tineri oameni de afaceri (Liviu Tudor şi Iulian Ţocu), asociaţi pe atunci, să susţină un recital şi să facă parte din juriul unui concurs de Miss organizat de ei. Era-ntr-o sâmbătă ca de poveste. La Teatrul Tineretului se juca „O scrisoare pierdută”, în regia lui Niki Scarlat, cu o distribuţie iatorică. E suficient de amintit că Liviu Timuş era Tipătescu, Cornel Nicoară un minunat Nae Caţavencu, iar regretatul Ion Muscă îl juca pe Ghiţă Pristanda. Aflând de spectacol, Mălăele s-a dus pur şi simplu la teatru în vizită neanunţată. Actorii şi publicul s-au trezit cu el pe scenă. Vocifera acolo, ca figurant, ca reprezentant al poporului. Mare noroc că implementarea descinderii lui n-a căzut în sarcina vreunui de-ăsta de la Camera de Comerţ şi Industrie - nu mai aveam ce povesti cu inimă bună. Numele individului? N-are importanţă din moment ce caravana pompieristică le merge, netulburată, mai departe.