Cu
aproape 3 ani în urmă, când „Mesagerul” împlinea 3 ani, scriam un bilanț al încăpățânării noastre și aduceam un omagiu celor mai serioși parteneri,
cititorii. Încheiam comentariul de atunci în felul următor: „Cum noi ne încăpățânăm să scriem, ei se
încăpățânează să ne citească. Ei sunt premiul nostru, de altul n-avem nevoie.
Când auzi „Așa scrie în «Mesagerul»” ca argument, nu-ți trebuie niciun alt
compliment, altă recunoaștere. Politicieni, conducători, patroni vin și pleacă.
Noi rămânem. Iar noi înseamnă ”Mesagerul” și cititorii”. Relația a
rezistat, astăzi i s-ar zice binom. De bună seamă, unul cinstit, la vedere.
Ce
altceva a rămas cinstit, la vedere în viața publică locală? Greu de spus
direct, simplu și sec, fără argumentații solide, din moment ce și cele sfinte-s
marcate în prezent de șubrezenie, de îndoială. E indiscutabil mai ușor să te
oprești asupra „pieselor” necinstite, plasate/desfășurate în văzul tuturor.
Dintre acestea, ca un blestem letal, ne macină activitățile și deciziile
publice care, în pofida unei măști de corectitudine, se dovedesc necinstite –
ba și criminale! - prin efecte.
Continuarea, aici . Nu întâmplător comentariul dedicat sărbătorii mesagerilor se cheamă Obrăznicia partidelor. Nu întâmplător, pe sensul textului cu pricina, vă ofer și fotografia de colecție de mai jos, regăsită după ani de zile pe tolo.ro.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu