Din culisele gâlcevii unora c-un teatru şi-un festival. La TT

O nouă ediţie, tare chinuită şi cred că cea mai lungă, a primului festival de teatru serios şi de referinţă inventat în România, tocmai s-a-ncheiat.

Observaţiile, comentariile, analizele şi concluziile, atât interne fenomenului, cât şi externe, se vor contura, probabil, în perioada următoare. Cu cât mai repede, cu atât mai... fericit. De fapt, cunoscătorii o ştiu, e vorba despre deparazitarea decisivă a teatrului de ...  impostură.

În condiţiile specifice acestui an, festivalul n-ar fi trebuit să se ţină deloc. Numai că „nişte-unii” s-au ambiţionat să nu rupem tradiţia, tradiţie cu greu reanimată anul trecut.

Până ce varii păreri vor prinde contur, o primă paranteză ajutătoare e musai de deschis. Ţine de rolul şi contribuţia Ministerului Culturii, indiferent de cine-l păstoreşte. Fără un acord-cadru scris, cu durată mai mare decât a unui mandat de director al TT, acord care să conţină în clar angajamentul finanţării multianuale, nu mai merge.

Teatrul nostru este unicat, la fel şi festivalul.

Actualul regulament de desfăşurare a festivalului, girat de autoritatea finanţatoare (atenţie: e păcătosul de CJ Neamţ, nu ministerul!), nu prevede plata de onorarii pentru participanţii din secţiunea de concurs. Bătaia-cea-frumoasă e pe prestigiul selecţiei, pe participarea în sine, pe premii, care premii – oricât de simbolice ar fi - nu sunt acordate nici ele din banii ministerului. (Nu mai vorbesc de trofeele propriu-zise, adevărate piese de colecţie realizate din granit de lux gravat cu laser la firma unui prieten bolnav de modestie.)

În acest an, mama poneiului roz cu zvastică, aşa cum e (re)cunoscută ministrul Corina Şuteu, s-a trezit pe ultimii zeci de metri ai pregătirii festivalului că nu mai poate de grija stimulării financiare a tinerilor actori din festival. Cam vreo 113 la număr, dacă am reţinut bine. Uite marea ei prioritate! Foarte tare, foarte bine, la prima vedere. Necazul este că vorbim, pentru interesul nostru de Piatra Neamţ, şi despre spectacole tinere, despre echipe artistice şi tehnice pe măsură. Adică, vorbim pe româneşte, nu pe „poneiasca” madamei cu aplecare spre roz. Dacă într-un spectacol calificat în concurs conform regulamentului joacă seniorii Gheorghe Visu şi Maria Ploae, pe ei nu îi plăteşte ministerul? Ce fac cu regizorul, cu scenograful? Dar cu echipa tehnică fără de care spectacolul nu există? Se pune, evident, de o discriminare oribilă.

Încă ceva, cu patimă sinceră: din punctul de vedere al CJ Neamţ, fantastica activitate a personalului teatrului pe durata excesivă a festivalului, poate fi încadrată, la limită, ca obligaţie de serviciu. Dar, ministerul ce zice? Truditorilor locali, care (ţie, minister!) îţi fac glorie, nu le dai o compensaţie, nu îi bagi în seamă? Cu partea de concurs, trecută în dări de seamă ministeriale aproape pe cale naturală, de parcă aşa s-ar cuveni, laudele curg. Pe banii noştri?... Uşor cu aberanţii pe scări - sunt martor, ştiu cum un ministru defect rău de tot, Alexandrescu pe numele său, a fost defiinţat de Caramitru, Onisei şi Falcă. Cine urmează?

Ajungând din nou la banii noştri, trag şi o alarmă. E pentru cunoscători şi, în principal, pentru oameni sinceri. Anul acesta, mult hulitul CJ Neamţ a suplimentat bugetul TT, în perspectiva festivalului de teatru, cu 180.000 lei, deşi speram la 250.000. Oricum, e mai mult cu 30.000 lei ca anul trecut . Deşi în pragul incapacităţii de plată, până şi municipiul Piatra Neamţ a asigurat 50.000 lei faţă de jalea de 20.000 de anul trecut.
Veselia în acest an este că peste 150.000 lei au venit din bani privaţi. Finanţatorii vor locuri. Poanta-i că cei mai serioşi le şi plătesc. Atunci, cum să împarţi cele vreo 200 de locuri real disponibile? Şi asta fără a mai vorbi că, în ciuda comentariilor aberante, publicul ăla teribil de pofticios şi reclamagiu, ba şi fantastic de cult pe deasupra, a lăsat sălile goale la multe spectacole.

În clar, despre ce vorbim noi aici?

Parcă ceva sună altfel. Mă gândesc repede şi la măreţul regizor Alexandru Dabija care crede că duce de nas un teatru şi un judeţ. Pentru că îşi permite? Aşa crede el. Nu a fost în stare, timp de aproape un an, să anunţe măcar cum se cheamă spectacolul scump cât un festival pe care nu l-a pus şi nu-l va pune niciodată pe scena unde s-a obişnuit cu... creaţii colective.

În fine, ultima paranteză, poate cea mai dură.

Istoric vorbind, Teatrul Tineretului a avut 346 de locuri, repartizate după cum urmează:

-          stal: 252;

-          loje: 62;

-          balcon: 32.

După „minunea” de renovare (a se revedea oricând arhiva de la „Mesagerul de Neamţ”), care angaja creşterea numărului de locuri spre 500, au rezultat, pe acte, doar 258, repartizate astfel:

-          stal: 156 (faţă de 252!!!);

-          loje: 64 (culmea, cu 2 mai mult!!!);

-          balcon: 48 (uite minunea din acte, cu 16 mai mult!).

Pe scurt şi în realitate, TT are doar 220 locuri (faţă de 346). Iată lista reală:

-          stal: 156;

-          loje: 54;

-          balcon: 10.

De la 346 la 220 e o oarece diferenţă.

Direct şi la obiect, atunci, cine ocupă locurile în sală la un festival? Cum le împarţi? Că trebuie să dai ce se cuvine, în primul rând, finanţatorilor. Celor privaţi, evident, că umblă la buzunarul lor, nu la contul cu bani publici. Dacă te-ai lua după pretenţiile stăpânilor banului public, nici n-ai  mai avea de ce să deschizi teatrul pentru popor că rezervă ei tot. 

Mai vorbim, desigur. Chiar foarte repede.