Alegerile pentru funcţia de primar al Chişinăului n-au produs în România emoţia aşteptată de farsori şi manipulatori. Ridicarea la rang de spaimă naţională a riscului de a lăsa capitala Republicii Moldova la mîna unui comunist nu a impresionat defel publicul larg din ţara noastră. Coarda naţională şi vibraţiile ei sînt de domeniul amintirilor. Zile la rînd eram îndemnaţi să ne topim de grija bravului Chirtoacă, cel ameninţat de un Igor comunist. Degeaba, vremurile aşa-zisei „partide naţionale” basarabene nu se mai întorc. Cu lideri noi care au lustruit (în culise) surprizele Andreei Marin sau care au îmbinat strălucit (în cămin) bişniţa cu ţigări şi studenţia în România, nici farsorii şi manipulatorii noştri nu s-ar uita peste Prut decît după fetele frumuşele neplecate încă din ţară, dacă operaţiunea cu prostirea românilor n-ar fi pe bani şi interese. De data asta n-a ţinut.
Zile la rînd, toată afacerea s-a focalizat pe Chişinău. Nici o vorbă despre complicata funcţionare a structurilor administraţiei locale din Moldova, nimic despre alegerile din zonele sensibile. S-au ţinut sau nu alegeri şi Transnistria? Dar la găgăuzi? Care e scorul pe ţară al comuniştilor? Cît şi cine a furat? Ce s-a întîmplat în oazele tradiţionale de românism Bălţi şi Orhei? Probabil vă amintiţi că nu... aveţi ce vă aminti. După vreo săptămînă s-a aşternut liniştea. Turul II de la Chişinău şi victoria lui Dorin Chirtoacă, comuniştii şi pro-europenii se goliseră de semnificaţii pe lîngă agitaţia stîrnită de spectrul regionalizării. Acolo unde trebuie se marcase, însă, nu o indiferenţă, ci o insensibilitate naţionalistă.
Despre cum vine socoteala cu regiunile noastre am scris în „Mesagerul”. Acesta era finalul textului: „Fireşte, este inutil să semnalăm unui guvern centralist şi autoritarist cîtă autonomie reală şi benefică pentru români ar aduce o organizare pe regiuni de tip European. Temerea cea mare e că ne aflăm în etapa clădirii premiselor unei diversiuni şi minciuni mai mari decît Revoluţia din Decembrie 1989. Pînă şi un referendum se transformă într-o costisitoare manevră de inducere în eroare. Orice construcţie în perspectiva unor altfel de alegeri locale ascunde mai mult decît un anunţ codificat, privind expunerea la soare, publicat în decembrie 1989 în „Scînteia Tineretului, sau tainele mutării începutului Revoluţiei de la Iaşi la Timişoara”. Au trecut zile şi săptămîni, s-a scormonit bine la rădăcina altor sentimente naţionaliste, s-a uns bine struna identităţilor judeţene şi am aflat de la tonomatul Sebastian Lăzăroiu că tema rămîne oarecum suspendată, adică în rezervă, numai bună de reîncălzit.
La fel ca şi în cazul evenimentelor din Republica Moldova au lipsit (aproape cu desăvîrşire) analizele corecte. Cunoscătorii parcă lipseau din ţară, fiind plecaţi în turnee planetare, în căutare de eclipse. L-a întrebat cineva de sănătate şi expertiză profesională, la modul serios, pe Vasile Puşcaş, fostul negociator-şef al României din perioada aderării la UE, să ne spună dacă, de ce şi cum trebuie să facem regiuni? L-aţi văzut pe Gabriel Friptu, directorul Autorităţii de Management pentru Programul Operaţional Regional, un partener de dialog profesional preferat de Bruxelles, făcînd naveta între posturi de televiziune să desluşească misterele acelor fonduri uriaşe aşteptate? Mai era un priceput valabil la afaceri europene, Liviu Dragnea de la Teleorman, dar el e puţin ocupat cu costul unor drumuri europene şi nişte licitaţii.
Nu voi risca să anticipez ce alte aplicaţii ale Puterii, prin mijloacele de manipulare din portofoliu, ne aşteaptă peste vară. Dar mă îngrijorează capacitatea redusă de răspuns raţional a opoziţiei şi a societăţii civile. Odată intraţi în siajul navei-amiral, ei nu scapă decît cînd se reduc motoarele. Uneori se virează brusc. După viraj, alt siaj, cum a fost cu atacul la Regele Mihai de România. Şi tot aşa, tot aşa...
Dacă atunci cînd vine vorba despre vreme, mai sîntem serviţi cu o avertizare, cu un cod colorat (n.a. – ce ironie, ba e galben, ba portocaliu!), în cazul manipulărilor încă nu s-a inventat nici un avertisment public. Depinde de fiecare cum îşi va duce osînda acestei veri, una cum n-a mai fost. Sădirea confuziei este o armă teribilă împoriva unui electorat care semnalizează că are opţiuni. Puterea s-a prins şi acţionează.
Notă: Comentariul a fost publicat în ediţia de joi, 30 iunie 2011 a săptămînalului "Mesagerul de Neamţ".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu