Calea, Adevărul şi Viaţa - Hristos a Înviat!

Ca şi în alţi ani, m-am apucat de dat telefoane şi transmis mesaje pe ora Sfintei Lumini de la Ierusalim. Acolo, slujba a început la ora 13.
Vă împărtăşesc mesajul transmis prietenilor, cunoştinţelor, neamurilor, colegilor, ba şi unor duşmani:

De Lumină din Lumina ce a venit la Sfântul Mormânt să aveţi parte, căci Domnul este Calea, Adevărul şi Viaţa.
Hristos a Înviat!
Cu drag, dragoste şi credinţă pentru unele neamuri, mai spun şi aşa:

Христос Воскресе! 
Kristus Vstal A Mrtvych!  
Christ is Risen! 
Kristus är uppstånden! 
Христос Воскресе! 
Χριστός Ανέστη!





(Ilija Jorga va observa cu siguranţă urarea în sârbă.)

Criza din Ucraina şi compoziţia viitorului Parlament European

Cu îngrijorarea generată de criza din Ucraina nu e de glumit. Îngrijorarea e una, criza reală altceva. Îngrijorarea ia feţe şi consistenţe felurite, fiind urmată de ameninţări şi măsuri neconvingătoare ale comunităţii internaţionale. Cel puţin sancţiunile europenilor sunt mai slabe decât ale americanilor, situaţie vizibilă din satelit, dar abia sesizată în România. Pe de altă parte, criza în sine, centrată pe preluarea Crimeei la Rusia, a deschis şi încurajat în Europa alte fronturi decât militare, dominate de agitaţia revizioniştilor şi revanşarzilor ce păreau nesperat de amorţiţi, deşi este ştiut că niciodată nu închid ochii. Sub masca unor pretenţii acceptabile de autonomie, s-a lucrat în permanenţă la separatism şi autodeterminare. De sub alte măşti - net mai sofisticate, mai influente, mai convingătoare, din România ori de aiurea - se compun analize şi scenarii năucitoare cu pretenţii de anvergură geostrategică. În realitate, analizele şi scenariile nu fac decât să tulbure lumea, neţinând cont de momente, etape sau decizii esenţiale ale istoriei moderne. Cu atât mai gravă devine simpla inventariere în stil românesc, cu citate în toată regula, a invocării corecţiilor istorice convenabile lui Putin. Oare nu s-a aşteptat nimeni ca liderul de la Moscova să pună Carta ONU pe masă, oferind-o spre studiu mărimilor euroepene? Nu i-a trecut nimănui prin cap că din trei vorbe va potoli elanul separatiştilor din Transnistria? (Pentru sănătatea noastră, ce-a exprimat MRU prin cuvinte vorbite nu trebuie pus la socoteală. Atâta minte are, atâta spune şi-avem noroc că nu-l ia nimeni în serios.) La noi merge de minune. Tolăniţi sub plapuma garanţiilor euroatlantice nici nu observăm că ne certăm degeaba cu extremiştii maghiari din moment ce UDMR guvernează.

Iuri Andropov

În aceste condiţii, devine şi mai îngrijorătoare naturaleţea celor care continuă să impună căderea Zidului Berlinului ca reper pentru evoluţiile europene şi eurasiatice din ultimii 25 de ani. Sfârşitul Războiului Rece, consemnat odată cu destrămarea URSS, se serveşte la pachet, asamblând referinţe pentru reconfigurarea unui echilibru politico-militar global, cu SUA în rol de singură superputere mondială. Eroarea-i cunoscută prea bine de povestitori, de la politicieni şi diplomaţi, la analiştii şi comentatorii fideli intereselor slujite fără scrupule. Se trece cu voioşie şi iresponsabilitate peste cel puţin două puncte de inflexiune ale istoriei. Primul e dominat de înţeleptul şi vizionarul lider chinez Deng Xiaoping (1904-1997). Funcţiile politice şi militare deţinute, ca succesor al lui Ciu Enlai (1978-1983) şi Hua Guofeng (1981-1989), i-au permis să impună, indiferent de costuri, crearea bazelor transformării Chinei în superputerea economică de azi, printre altele principalul creditor al SUA, acea superputere militară care a avut grijă să întindă plapuma garanţiilor peste noi. A-l pomeni pe Deng Xiaping exclusiv pentru masacrul din Piaţa Tienanmen, din 1989, e nedrept cu desăvârşire. Fiindcă se încadrează la „indiferent de costuri”. Tot acolo se încadrează, pe o perioadă mai lungă, cu nişte costuri de neimaginat, cariera lui Iuri Andropov (1914-1984), urmaşul lui Leonid Brejnev la conducerea URSS, după noiembrie 1982. Criminal dovedit cu acte în regulă, Andropov fusese ambasador la Budapesta, în timpul Revoluţiei ungare şi, printre altele, l-a convins pe Hruşciov să trimită tancurile la Praga, în 1968. Din 1967 era şef la KGB. A încurajat invadarea Afganistanului şi s-a opus unei intervenţii în Polonia. Aşa-l reţine istoria, trecându-se peste câteva amănunte: el l-a creat pe Gorbaciov, el a pregătit căderea regimurilor comuniste din Europa Centrală şi de Est, el a făcut şi arhitectura destrămării URSS.

Deja ajungerea la echilibrul mondial scriptic de azi arată altfel. Iar pentru povestea cu extinderea spre Est a Comunităţii Europene a cam existat aprobare. Cinic de-a dreptul este că Andropov a făcut un plan în patru puncte, urmat cu sfinţenie la Moscova, plan care a prevăzut inclusiv accederea la putere a unor regiumuri reformiste în fostele ţări comuniste. Cine ar putea detalia subiectul în România? Păi, să numărăm: Ion Iliescu, Virgil Măgureanu, Petre Roman, Victor Atanasie Stănculescu şi Dumitru Mazilu, dintre cei vii şi la vedere.

La vedere se mai întâmplă ceva şi nu comentează „povestitorii” noştri nici să-i mituieşti. Vin alegerile pentru Parlamentul European. E imposibil ca Ucraina şi Rusia să nu răstoarne agendele electorale prestabilite, dimpreună cu toate scorurile evaluate anterior ale familiilor politice europene. În Parlamentul European adunările se fac altfel, iar cele câteva voturi pe care liberalii noştri le mută de la Grupul Alianței Liberalilor și Democraților pentru Europa la Grupul Partidului Popular European pot deveni extrem de importante. Asta fără a pune la socoteală ca, dacă un Deng Xiaoping sau un Iuri Andropov au avut viziuni pe termen aşa de lung, cu anvergură mondială, e imposibil să nu existe vreun strateg – unul măcar, să fie de leac – care „vede” cum şi în înţelegere cu cine încearcă Putin să schimbe compoziţia politică din Uniunea Europeană. E o miză care întrece cu mult Crimeea şi nişte sancţiuni care nu sperie pe nimeni.

Notă: Comentariul, din seria Rătăciţi în tradiţie, a apărut în Mesagerul de Neamţ pe 20 martie. Deloc întâmplător, fiindcă aşteptam lansarea la Piatra Neamţ a candidaţilor PNL pentru europarlamentare. Dacă tot vin duminică, ia să vedem, dacă o mai fi de actualitate.

Crin Antonescu și devansarea amânării

Textul a fost publicat pe 27 februarie în Ceahlăul, după ruperea USL. E mai aproape de un editorial și cred că e bun de recitit dacă, duminică, tot vine caravana PNL la Piatra Neamț - într-un fel de devansare a amânării - să prezinte onor candidații la europarlamentare. Am înfipt-o pe-asta cu devansarea amânării fiindcă operațiunea fusese pregătită inițial pentru 20 martie, apoi fost amânată pentru Ajunul Floriilor, după care au tras-o înapoi cu o săptămână.

Crin descătușat

Un telepsiholog cu prenume de legendar comandant cartaginez s-a apucat să analizeze, ieri dimineață, gesturile și privirea lui Crin Antonescu de la conferința de presă de marți, încercând să mute accentul de la fondul rezoluției adoptate în Delegația Permanentă a PNL la o „agitație mimico-gestuală”. Este doar unul dintre cei autodemascați ca acționând la comandă sau trădând patimi îndelung reprimate.

În fond, nu s-a întâmplat decât ceea ce era inevitabil să se întâmple. Ieșirea de la guvernare și îngroparea USL, după 3 ani și 20 de zile, în urma unui vot zdrobitor de susținere a deciziei, au făcut ca vorbele lui Antonescu să sune ca în vremurile bune. Lansarea candidaturii la președinție, la Brașov, în 2009, când Sala Sporturilor tremura în ritmul sacadat al uralelor „Crin! Crin! Crin!...”, a revenit brusc în memoria de lucru a multora.

Seara de marți a avut și nuanțe paradoxale, ca un sos dulce amărui. Succesul incredibil obținut de USL la alegerile parlamentare din 2012 nu a garantat și un suport pe măsură în sânul coaliției. Înainte de a se vorbi vrute și nevrute despre o coabitare a premierului Ponta cu Traian Băsescu, prioritară era coabitarea din cadrul USL. N-a existat, n-a funcționat niciodată dincolo de mirajul și angajamentele susținute exclusiv pe vorbe. Faptele din dreptul liberalilor s-au redus în cele din urmă la simularea continuării proiectului, după cum a recunoscut Antonescu. Arăta ca unul trezit dintr-un coșmar, care s-a eliberat de o povară tot mai grea și nesănătoasă. O fi fost omul agitat, dar asta nu-i o culpă când generezi un moment de cotitură în politica românească. Important acum e ce a spus, cum a spus, cât de convingător a fost în fața alegătorilor, indiferent de starea lor, nu a ciuvicilor și altor arătări comparabile. Faptele urmează să vina și abia acestea contează cu adevărat. Pasivul și activul coaliției va fi disecat și reinterpretat o vreme. Va dura cam cât va lua publicului să înțeleagă că o construcție politică ce pune în prim-plan desființarea lui Băsescu, și nu progresul României, era sortită prăbușirii. Aici a avut Crin dreptate, cu amendamentul că succesul USL la vot a fost determinat aproape exclusiv de mobilizarea națională anti-Băsescu. Diferența este că liberalii s-au oprit aproape în ultima clipă. Distrugi cât distrugi, dar dacă nu construiești în loc, dacă înșeli așteptările numai de dragul rămânerii la putere, ziua sancționării nu poate fi dusă în prelungiri interminabile. Poate veni după 10 ani, ca în cazul președintelui, dar vine.

Dintr-odată, cuvintele lui Crin despre economie liberă și liberală, combaterea aministiei și grațierilor pentru o anume clientelă, respingerea tentativei de mituire politică din partea premierului și atâtea altele, toate aveau o consistență fermecătoare. La fel a fost și „diagnosticul” de atmosferă pus: „O seară atât de frumoasă”. Însă, dincolo de relaxarea și seninătatea total opuse zicerilor de mai târziu ale telepsihologului, cu o descătușare nu se face primăvară. Până la Cotroceni e drum lung, dar frumos ca o seară în care te-ai hotărât să nu mai spui minciuni.

 

Masonul porno la PSD Neamţ, deputatul Ionel Arsene

Pe zi ce trecea, de la o vreme semnificativă încoace, devenea tot mai greu, ba chiar ruşinos pentru orice om normal, să scrie favorabil despre preşedintele PSD Neamţ, deputatul Ionel Arsene, zis John sau Gion. Ambiţiile personajului ajunseseră să sfideze ultimele fărâme de logică, de decenţă. Absolvent de studii superioare nelămurite, başca fondul unei "acostări" din tinereţe la Securitate, vedetă la Rotary, mare şmecher "şef de cuib" la masoni, turbulentul făcător de dezastre politice din judeţ a fost prins în curul gol cu fătuca aferentă. Păţeşte ceva?

UPDATE: videoclipul de belea a fost eliminat de prin oarece loc public de referinţă internaţională. Am garanţia că la noi rămâne bine arhivat. Cu tot cu inconfundabilul "Băi, frate!", marca Arsene.
UPDATE 2: Ionel Arsene dezminte și acuză, la rândul său. 

Suflu de primăvară

Era să zic "back in business", dar mi se pare că am mai folosit expresia după o altă perioadă de vacanţă de blog. De ce n-am scris câte unele, de ce n-am preluat altele de prin cele două publicaţii? Cred că n-am avut chef, n-am avut pornire, deşi subiecte şi ocazii au tot fost. Important, cred eu, e că n-am renunţat. Faza e că unele subiecte merg reluate, nefiind rupte defel de actualitatea zilei. O dovadă e mai jos, într-un comentariu de la finele lui ianuarie, publicat unde altundeva decât în Mesagerul de Neamţ.

Rătăciţi în tradiţie

Măsuri încurcate, măsuri defecte

Nu se întâmplă în fiecare zi să intre pentru a doua oară la puşcărie un fost prim-ministru, să-ţi tulbure agenda publică naţională un emisar al Unchiului Sam sau echipajul şi pasagerii unui avion să supravieţuiască prăbuşirii şi să nu-i găseşti. În termeni de probabilităţi e hazardant cu totul să te-apuci să vezi care eveniment ar fi mai rar. Nici nu se merită pentru că nu din unicitate a venit interesul şi efectiva masacrare a acestor subiecte, unul după altul. Au propriile lor dimensiuni şi impun unităţi de măsură şi măsurări diferite. Ceea ce n-a fost cazul în România. E semn rău prevestitor, poate mai cu seamă în acest an abia început.

Încrâncenarea şi apucăturile unora care au evoluat exclusiv şi excesiv pe tarlaua politică, în Cazul Adrian Năstase, nu au frizat, ci au cotropit absurdul. Este evident că a avut parte de un dosar politic. La fel era şi cu Traian Băsescu, în 2004, dacă pesedeii încuviinţau aprofundarea cercetării acestuia în Dosarul Flota. Din exercţiul de forţă al funcţiilor politice s-au născut cele reţinute în sarcina ambilor, nu din lipit afişe sau dus bătrânii la urne. Important, de fapt aproape vital este să nu se ajungă la o condamnare politică, iar în cazul lui Bombonel n-a fost. Ce i s-a administrat lui, păstrând proporţiile, s-ar potrivi bine şi altor lideri politici binecunoscuţi şi bine dovediţi. Altfel spus, e păcat să fie lăsat fără colegi, să sufere de singurătate. Iar unicitatea cazului abia de aici încolo se poate construi. Numai că, pentru aşa ceva, îţi trebuie discernământ şi, mai ales, măsură. Curajul, aproape ca o poftă, vine din mers.

Victoria Nuland a fost şi parcă n-a fost. Ce atâta tărăboi pentru un funcţionar de la Departamentul de Stat? Nu e politician de sistem, nu e diplomat şi din aceste motive întâlnirea cu ministrul de externe a fost un mare gest de bunăvoinţă, o onoare pentru ea. Ca dovadă că se ştia precis ce rolişor joacă, ce mandat restrâns are, nimeni din partea română n-a scos un cuvinţel despre problema vizelor. Cum lipsa de competenţă şi măsură produce ravagii, am avut parte de nişte zile fierbinţi aiuritoare.

Şi a venit tragedia din Apuseni. Este uluitor cum se trece peste amănuntul tehnic că Armata avea date cumva de acurateţe, prin comparaţie cu STS, despre localizarea avionului prăbuşit. Şi nu amănuntul dramatic în sine contează, cât alte conexiuni decât cele prezentate până acum. Dacă ROMATSA sau diverse comandamente guvernamentale trebuiau şi ele să ştie ce ştia apărarea antiaeriană, se va lămuri, probabil. De nelămurit este ce-au păzit doi prefecţi, de Alba şi Cluj. Cel de Alba nu trebuia să ştie că are două radare importante în judeţ? Nu mai sunt scret de stat de multă vreme. Apoi, cel de Cluj nu ştia ce brigadă de antiaeriană era la Floreşti, în marginea oraşului? N-aveau oare pe nimeni prin preajmă să-i întrebe, măcar de curiozitate, cum zboară şi cum cad avioanele mai înainte de-a trimite salvatorii aiurea prin munţi? Sigur, se vor găsi destui să replice imediat că nu aveau proceduri. Da, dar, în vara lui 1991, la inundaţii, când fostul prefect de Neamţ, Alexandru Ţibulcă, a preluat comanda operaţiunilor din judeţ, el avea proceduri? Avea autoritate şi avea măsură, asta-i diferenţa, că legile abia se năşteau.

Dincolo de responsabilitate, competenţă şi autoritate, măsura – de fapt lipsa ei - e factorul de legătură al celor trei episoade. Prea au venit unul după altul, prea au cutremurat mai mult prin prezentare. Urmează un an greu şi aruncarea televizorului pe geam devine din nou o opţiune demnă de luat în seamă.

Rătăciţi în tradiţie: Despre loturi şi pacea războinică

Comentariul a fost publicat în Mesagerul pe la începutul lunii mai. Am uitat sau n-am avut chef să-l pun atunci pe blog. Nu mai contează. Nu-i deloc târziu nici azi.

Cu paşi repezi ne apropiem de parastasul de-un an de zile al alegerilor locale de anul trecut. Dacă şi următorii trei trec la fel de repede, vorba cuiva, nu-i exclus să fie ceva în neregulă cu axa Pământului... Romanul s-a consacrat prin dulcea pace leoreană colorată de apariţia câte unui investitor. Nuţi, blonda supremă a neamului, deja nu se mai pune la socoteală. La Târg, maestrul Harpa se perfecţionează în vesele ceremonii de zi şi caută oglinzi vorbitoare pe măsura anvergurii pe care şi-o atribuie. Sălăgean ne aduce aminte din când în când că Bicazul figurează în scripte ca oraş, iar Ionel Ciubotaru trăieşte sub ameninţarea regionalizării care ar trebuie să consfinţească întoarcerea Roznovului la ce-a fost, o comună mai răsărită. Suprinzător, pentru diferenţa dintre covârşitoarea populaţie şi minoritatea de oameni, Gheorghe Ştefan n-a avut parte de liniştea cooperatistă care i-a marcat precedentele două mandate de primar. Afrontul consfinţit prin votul consilierilor, când i-au tăiat banii de deşănţată desfătare fotbalistică, avea şansa să marcheze un nou început în politica pietreană, cel al drămuirii responsabile a puţinelor resurse ce mai rămân după ce băncile îşi iau raţia pentru aberantele datorii angajate pe proiecte inutile. N-a fost să fie. Cu cine să schimbi ceva? Cu nişte închipuiţi care tremură şi când văd tabloul lui Pinalti? Cu papagalii de ambe sexe care preferă să se dea bolnavi decât să ceară vreun document interesant din arhiva primăriei? Drept este, un consilier PSD s-a trezit să tulbure apele exact cu problema apei, dar a fost iute cuminţit de propriul partid. Pacea de la Piatra Neamţ nu e ca la Roman – e mai vioaie, mai contorsionată, cu strigături şi blaturi, ca în cazul viceprimăriţei care n-a fost deranjată la incompatibilităţi şi conflicte de interese câtă vreme n-a mişcat în front. Aici, la Piatra, dacă acceptaţi un oximoron, e o pace războinică. Nimic nu e mai bun decât paravanul unui climat tensionat pentru a a-ţi vedea liniştit de cele combinaţii ştiute sau mai puţin ştiute, însă sigur netulburate.

Cu un an în urmă, te întrebai dacă Ştefan şi Tărâţă n-au ajuns să şi doarmă împreună, aşa erau de nedezlipiţi, de nezdruncinat în campania electorală. S-au certat şi s-au făcut în tot felul. Mai ales Tărâţă pe Ştefan. Nu era zi de la Dumnezeu să nu povestească despre jefuirea Pietrei şi despre cât de malefic este domnul cu marca înregistrată. Conflictul a luat imediat proporţii, în colimator intrând şi tandemul Ursărescu - Ţapu de la PNL. Golani era cea mai paşnică încadrare a celor doi pe care o auzeai dinspre etajul 2 al Palatului Administrativ. Şi timpul trecea. Adjudecarea prăbuşitelor firme ale primăriei şi a redutelor bogate sau generatoare de afacerin din curtea CJ nu e tranşată încă. Într-o ceaţă şi mai cumplită sunt socotelile cu întâmplările din anii trecuţi de la Apa Serv şi Spitalul judeţean, pentru a nu mai vorbi despre golănia tot mai evidentă de la Teatrul Tineretului, golănie care înseamnă şi un „parteneriat” pe faţă între CJ şi Primărie.

Lică Vişan, manevrantul din umbră al legilor

S-a vorbit despre loturi de posbili infractori, despre incredibile combinaţii de milioane şi milioane de euro. Culiţă Tărîţă a organizat conferinţe de presă, a distribuit documente. Ştefan a intervenit şi el, dar s-a restrâns la execuţia viceprimăriţei. Exact acea diferenţă dintre covârşitoarea populaţie şi minoritatea de oameni a aşteptat minuni. De unde atâtea minuni? Ce se întâmplă la Piatra Neamţ e unicat în România. Verificaţi şi veţi descoperi că nimeni nu seamănă cu noi. Mâine o să-l vedem pe Pianlti pe aceeaşi scenă cu Tărâţă, iar pe Tărâţă în tribună la fotbal şi nu ar trebui să ne mire. Poimâine, Ursărescu nu va mai fi Mudărescu, ci un distins absolvent al Facultăţii de Electronică şi Telecomunicaţii, promotor de seamă al valorilor liberalismului. Chestii de-astea, cu loturi şi acoliţi într-ale prăduirii bănuţului public, tot auzim de pe la 2004 încoace. Atunci a fost sezonul cu „Lotului Publiserv” în prim-plan, dacă n-aţi uitat. Cum mai ştergeau Ştefan şi, mai ales, Ioan Onisei podelele cu Rotaru şi gaşca de la Publiserv!... Ba şi afaceri făcute cu Dan Vasile Constantin fuseseră scoase la iveală. Ce vremuri!... S-a întâmplat ceva? Absolut nimic, jaful a fost şters cu buretele! Sau n-a fost. Fosta directoare plină e recuperată de Rotaru şi plasată şefă la Sanatoriul Bisericani, în timp ce fosta directoare economică s-a dovedit prea tare-n soţ şi soră pentru a fi tulburată. Publiserv, după ani de utilitate brusc redescoperită de administraţia Ştefan, se îndreaptă spre firescul deces al unei societăţi de servicii comunale din Piatra. Culmea-i că blestemul Publiserv a lovit până la urmă, dar în altă parte. Bună de plată pentru tot felul de aventuri-unicat a rămas fosta şefă de la Taxe şi Impozite, cândva director la Publiserv. E povestea aceea cu „Taxa Pinalti” pentru ţevile de gaz, numai că pe Rodica Zelinca n-o caută sau n-o găseşte nimeni. Sau plăteşte cineva în numele ei miliardele aşteptate de E-ON, numai să tacă din gură. De altfel, cam aşa se închid poveştile cu loturile astea infracţionale, cu o convenţie, cu o înţelegere între părţile politice angajate. După caz, unii tac din gură, altora li se închide. Până la viitoarle alegeri.

Dor de Îngerul Nichita. După 30 de ani

Mă-ngrozeşte ce n-am făcut în ultimii 30 de ani, mă doare ce puteam face. Nu doar eu - toţi.
Regretele prezentului ne cotropesc din toate vânturile şi-mbătrânim nefericiţi sub povara necăutărilor, a nedevenirii.
Bine cad azi câteva cuvinte-cuvinte din minunata Oraţie de nuntă cântată de Augustin Frăţilă: "Iar eu strig şi nu se-aude, mările din nou sunt ude. Iar ţărmurile, ca şi depărtările".