Produsul Omar Hayssam şi diagnosticul lui MRU

Textul a fost scris ieri, în jurul prânzului, l-am transmis pe la ora 14 şi a apărut în Ceahlăul de azi. Altceva nu am de adăugat în acest moment. Se ştie ce şi cum au prestat televizuinile, pentru a nu mai vorbi de inepuizabilul Traian Băsescu.

Recuperarea lui Omar Hayssam din Siria natală pentru a ispăşi 20 de ani de puşcărie în România adoptivă este o lovitură cum nu se poate mai nimerită în acest tulbure sezon politic estival. Începând de ieri dimineaţă se lucrează din greu la reconstituirea arhivelor de materiale publicate de la răpirea a trei ziarişti români în Irak, la pachet cu ghidul Mohamad Munaf, cu 8 ani în urmă, până încoace, când lumea a început a se plictisi de subiect. Martori, actori şi comentatori ai crizei ostaticilor trebuie să fi fost - de la primele ore ale dimineţii - subiect şi obiect de licitaţii sau de rezervări minuţios (ne)pregătite pentru valurile de ediţii speciale ce vor inunda ecranele televizoarelor. Experţii în răstălmăciri, mereu aceeaşi, simţeau şi ei că îi aşteaptă un nesperat front de lucru care-i va scoate din rutina cu revizuirea pe fond a  Constituţiei, regionalizarea, acordul cu FMI, Comisia Europeană şi banii pentru 2014 – 2020, miniştrii incapabili, vrăjile preşedintelui Băsescu la Chişinău sau tot mai evidenta golire de conţinut a Partidului Naţional Liberal. Naivitatea publicului se va rostogoli în audienţe TV prefabricate după scheme verificate în cazurile altor recuperaţi, gen Ioana Maria Vlas, Nicolae Popa sau Mihai Necolaiciuc. Prin comparaţie, după Revoluţia din decembrie 1989, naivitatea celor care aşteptau condamnarea PCR şi a Securităţii ca organizaţii criminale era de-a dreptul onorabilă.

Fără cea mai mică urmă de îndoială, titularul celei mai înalte magistraturi în stat e pregătit s-o încaseze încă o dată de la ţesătorii de scenarii. (Configurarea distribuţiilor avea să se accelereze odată cu semnalul dat de premierul Ponta când s-a referit la rolul Preşedinţiei în aducerea lui Omar Hayssam: „Eu nu cunosc vreun rol... A, ba da, a dat comunicatul de presă”.) Numai că, în timp ce în contul vânzării flotei strategice s-au scos la iveală documente cu semnătura lui Băsescu, în cazul Omar Hayssam nu a apărut absolut nimic palpabil. Că nu există dovezi sau că sunt bine ascunse, e tot una în acest moment. La fel a fost şi la vremea dezvălurilor probate din belşug despre legătura recuperatului cu PSD, până la „cel mai înalt nivel de sus”. Degeaba s-a dovedit că viitorul condamnat pentru terorism zbura din ţară în ţară, în avion cu preşedintele Iliescu, cu invitaţie oficială semnată de şeful compartimentului Protocol al Administraţiei Prezidenţiale – venea Old Papa Ilici, declara că i l-a trimis Camera de Comerţ şi Industrie a României pe cap şi aşa rămânea. De parcă de la Cameră avea protecţia pentru contrabandă şi felurite afaceri inimaginabile şi astăzi, treburi altfel cunoscute atunci prea-cinstiţilor patrioţi profesionişti din serviciile de informaţii. Cunoaşterea n-a fost urmată de consecinţe normale într-un stat de drept. Asta pentru a înţelege, dacă îi mai pasă cuiva, cine pe cine controlează după despărţirea oficială de Securitate.

Astfel, revelaţia de ieri a lui Mihai Răzvan Ungureanu sună neverosimil în gura unui jucător politic cam străin de zicerile pozitiv memorabile: „Cazul Hayssam este produsul unei complicităţi netulburate de aproape 20 de ani între clasa politică şi aşa-zişi investitori străini, mulţi dintre ei căutându-şi norocul în România şi folosindu-se de viciile şi caracterul unor oameni pentru a se îmbogăţi”. Ca de la un fost prim-ministru, fost ministru de Externe şi fost director al Serviciului de Informaţii Externe, revelaţia capătă dimensiunea unui diagnostic. Pentru a scăpa românii de intoxicarea ce va să vină dinspre cele televizuini, doar diagnosticul e perfect insuficient.