Din culisele gâlcevii unora c-un teatru şi-un festival. La TT

O nouă ediţie, tare chinuită şi cred că cea mai lungă, a primului festival de teatru serios şi de referinţă inventat în România, tocmai s-a-ncheiat.

Observaţiile, comentariile, analizele şi concluziile, atât interne fenomenului, cât şi externe, se vor contura, probabil, în perioada următoare. Cu cât mai repede, cu atât mai... fericit. De fapt, cunoscătorii o ştiu, e vorba despre deparazitarea decisivă a teatrului de ...  impostură.

În condiţiile specifice acestui an, festivalul n-ar fi trebuit să se ţină deloc. Numai că „nişte-unii” s-au ambiţionat să nu rupem tradiţia, tradiţie cu greu reanimată anul trecut.

Până ce varii păreri vor prinde contur, o primă paranteză ajutătoare e musai de deschis. Ţine de rolul şi contribuţia Ministerului Culturii, indiferent de cine-l păstoreşte. Fără un acord-cadru scris, cu durată mai mare decât a unui mandat de director al TT, acord care să conţină în clar angajamentul finanţării multianuale, nu mai merge.

Teatrul nostru este unicat, la fel şi festivalul.

Actualul regulament de desfăşurare a festivalului, girat de autoritatea finanţatoare (atenţie: e păcătosul de CJ Neamţ, nu ministerul!), nu prevede plata de onorarii pentru participanţii din secţiunea de concurs. Bătaia-cea-frumoasă e pe prestigiul selecţiei, pe participarea în sine, pe premii, care premii – oricât de simbolice ar fi - nu sunt acordate nici ele din banii ministerului. (Nu mai vorbesc de trofeele propriu-zise, adevărate piese de colecţie realizate din granit de lux gravat cu laser la firma unui prieten bolnav de modestie.)

În acest an, mama poneiului roz cu zvastică, aşa cum e (re)cunoscută ministrul Corina Şuteu, s-a trezit pe ultimii zeci de metri ai pregătirii festivalului că nu mai poate de grija stimulării financiare a tinerilor actori din festival. Cam vreo 113 la număr, dacă am reţinut bine. Uite marea ei prioritate! Foarte tare, foarte bine, la prima vedere. Necazul este că vorbim, pentru interesul nostru de Piatra Neamţ, şi despre spectacole tinere, despre echipe artistice şi tehnice pe măsură. Adică, vorbim pe româneşte, nu pe „poneiasca” madamei cu aplecare spre roz. Dacă într-un spectacol calificat în concurs conform regulamentului joacă seniorii Gheorghe Visu şi Maria Ploae, pe ei nu îi plăteşte ministerul? Ce fac cu regizorul, cu scenograful? Dar cu echipa tehnică fără de care spectacolul nu există? Se pune, evident, de o discriminare oribilă.

Încă ceva, cu patimă sinceră: din punctul de vedere al CJ Neamţ, fantastica activitate a personalului teatrului pe durata excesivă a festivalului, poate fi încadrată, la limită, ca obligaţie de serviciu. Dar, ministerul ce zice? Truditorilor locali, care (ţie, minister!) îţi fac glorie, nu le dai o compensaţie, nu îi bagi în seamă? Cu partea de concurs, trecută în dări de seamă ministeriale aproape pe cale naturală, de parcă aşa s-ar cuveni, laudele curg. Pe banii noştri?... Uşor cu aberanţii pe scări - sunt martor, ştiu cum un ministru defect rău de tot, Alexandrescu pe numele său, a fost defiinţat de Caramitru, Onisei şi Falcă. Cine urmează?

Ajungând din nou la banii noştri, trag şi o alarmă. E pentru cunoscători şi, în principal, pentru oameni sinceri. Anul acesta, mult hulitul CJ Neamţ a suplimentat bugetul TT, în perspectiva festivalului de teatru, cu 180.000 lei, deşi speram la 250.000. Oricum, e mai mult cu 30.000 lei ca anul trecut . Deşi în pragul incapacităţii de plată, până şi municipiul Piatra Neamţ a asigurat 50.000 lei faţă de jalea de 20.000 de anul trecut.
Veselia în acest an este că peste 150.000 lei au venit din bani privaţi. Finanţatorii vor locuri. Poanta-i că cei mai serioşi le şi plătesc. Atunci, cum să împarţi cele vreo 200 de locuri real disponibile? Şi asta fără a mai vorbi că, în ciuda comentariilor aberante, publicul ăla teribil de pofticios şi reclamagiu, ba şi fantastic de cult pe deasupra, a lăsat sălile goale la multe spectacole.

În clar, despre ce vorbim noi aici?

Parcă ceva sună altfel. Mă gândesc repede şi la măreţul regizor Alexandru Dabija care crede că duce de nas un teatru şi un judeţ. Pentru că îşi permite? Aşa crede el. Nu a fost în stare, timp de aproape un an, să anunţe măcar cum se cheamă spectacolul scump cât un festival pe care nu l-a pus şi nu-l va pune niciodată pe scena unde s-a obişnuit cu... creaţii colective.

În fine, ultima paranteză, poate cea mai dură.

Istoric vorbind, Teatrul Tineretului a avut 346 de locuri, repartizate după cum urmează:

-          stal: 252;

-          loje: 62;

-          balcon: 32.

După „minunea” de renovare (a se revedea oricând arhiva de la „Mesagerul de Neamţ”), care angaja creşterea numărului de locuri spre 500, au rezultat, pe acte, doar 258, repartizate astfel:

-          stal: 156 (faţă de 252!!!);

-          loje: 64 (culmea, cu 2 mai mult!!!);

-          balcon: 48 (uite minunea din acte, cu 16 mai mult!).

Pe scurt şi în realitate, TT are doar 220 locuri (faţă de 346). Iată lista reală:

-          stal: 156;

-          loje: 54;

-          balcon: 10.

De la 346 la 220 e o oarece diferenţă.

Direct şi la obiect, atunci, cine ocupă locurile în sală la un festival? Cum le împarţi? Că trebuie să dai ce se cuvine, în primul rând, finanţatorilor. Celor privaţi, evident, că umblă la buzunarul lor, nu la contul cu bani publici. Dacă te-ai lua după pretenţiile stăpânilor banului public, nici n-ai  mai avea de ce să deschizi teatrul pentru popor că rezervă ei tot. 

Mai vorbim, desigur. Chiar foarte repede.

De Crăciun, dragilor!...

​

Forta Domnului si a Credintei fie cu voi!

Un Craciun bogat, fericit, cu bucurii!

După cum mulţi ştiu, am încheiat conturile cu presa locală în formula cunoscută de toată lumea. Am trecut consultant la Teatrul Tineretului. E un punct de inflexiune în destin mai mult decît în cariera profesională.

Mai vorbim, ne mai auzim.

Oricum, a devenit limpede de ce nu am intervenit deloc pe durata festivalului, nu?

Iar la noapte e lună plină, ca să vedeţi minune!.

TT, 2015 - Festivalul de teatru. Exclusivități din culise

Mai jos aveți afișul oficial al festivalului.

Se ține, îl facem, nu mai poate fi blocat politic de aripa PSD muierească din CJ Neamț.

Personal, sunt ușor nemulțumit. În secțiunea de Regal Teatral îmi doream ceva spectacole mari. La primul festival organizat de Liviu Timuș ca director, în 2006, a fost mai bine, cu bogăție de resurse. Din banii adunați acuma cu sacrificii și umilințe, de la prieteni și pe relații personale ce nu pot fi recunoscute public, și după ani de lipsă ai TT din peisajul festivalurilor, nu se putea face mai mult.

Programul oficial e pe masa Milicăi lui Arcan, adică multipotenta și plurivalenta vicepreședinte PSD de la CJ care încă nu arată a pricepe că la teatru se stă cu fața la scenă. Până-i traduce cineva programul într-o limbă română lată pentru uzul pesediștilor, clare sunt următoarele repere de Regal greu de cenzurat politic:

- Ion Caramitru și Horațiu Mălăele, în seara de deschidere;

- Nicu Alifantis la închidere;

- Oana Pellea și Florin Piersic, Jr. cu spectacolele lor pe parcurs;

- Mircea Bibac, fost actor iubit al teatrului, cu o lansare de carte.

În măsura în care mai scapă informații din programul aflat la Milica, de aici aflați, nu din altă parte, că m-am enervat, na!

Tun, punct și de la capăt... Invadatorii Europei, incluși

E ca în niște filme. A nu știu câta oară îmi luasem gândul de la blog.
Mai încerc, doar e al meu. De data asta, aduc poate o apucătură ușor îmbătrânită în actele de identitate, dar enervant de renăscută pe fondul delirului și derapajelor locale.
Să începem cu poza de mai jos:

Fără glumă, are valoare de simbol. E autentică, de la mama ei, din Malta, Și-i prinsă în timp real. Ținuta artileristului și tragerea fără obuz spun multe pe fondul invaziei musulmane de azi. Imaginea e surpinsă la o zi după „înregistrarea” a 450 de ani de la asediul Maltei cu otomani în larg.
M-am ferit cu eforturi să scriu ce mi-a trecut prin cap când alții așteptau instrucțiuni. Eu nu le așteptam, oricum nu le primesc, nu fac uz de ele, dar nici nu sunt de capul meu aici, înțelegeți, că altfel iar îmi dau derbedeii ăștia reuniți dispoziție de evacauare din Piatra pe motiv că nu sunt pe statul de plată al jupânilor. Plus că ei, jupânii, vin iarăși în recital cu cunoscuții pușcăriași și șantajiști din presă. Doar vin alegerile și e rost de prostit lumea și partidele. Clar, nu?... De data asta, pe bune, cred că am să mă ocup de ei. Nu am ce pierde, nu au ce-mi face. Cunoscătorii, desigur, înțeleg perfect ce spun.
Nu am de ales, în consecință, și încep prin a da un link pe analiza mea publicată joi, în Mesagerul de Neamț. Să vedeți belea și detalii când public interviul cu Cristian Diaconescu. Panarama desăvârșită ar fi sa îl citiți mai întâi aici. Iarăși, cunoscătorii înțeleg.
Hai, bine că ne-am regăsit.

Minunatul Tianu Burduja

Dacă vi se pare că-l vedeţi pe stradă prin Piatra Neamţ pe tânărul domn din poza alăturată, să ştiţi că nu vă înşelaţi. Este chiar el. Nu cred că dă autografe, dar o strângere de mână şi o fotografie sigur acceptă. Eventual în faţa Şcolii generale nr. 3, unde doamna învăţătoare Maria Pricop, bunica sa, a făcut istorie.

Sebastian “Tianu” Burduja e venit de marţi acasă cu oarece treburi oficiale din partea Băncii Mondiale, unde e expert pe politici sociale. Fondator al Ligii Studenţilor Români din Străinătate, blindat cu studii adevărate în SUA, Tianu e dovadă a ce înseamnă cetăţeanul planetar plecat de aici. Părinţii săi, Marinel şi Mariana Burduja, membri de vază ai Partidului “Petru Rareş”, au de ce şi pentru ce să fie mândri.

Pe partea misiunii, Tianu a avut şi mai are întâlniri cu oficiali locali şi din regiune. Ca două repere doar, prefectul Angheluţă şi-a mărturisit încântarea, iar preşedintele Buzatu de la Vaslui mai avea puţin să-l… înfieze.

Cât priveşte partea de inimă şi emoţie, Dan Ostahie de la ALTEX a sughiţat la greu, de la o distanţă rezonabilă, în numele şi în contul cuiva de la mai mare distanţă. Sora lui, Lucia Gradinariu, emblemă a şcolii pietrene, e stabilită în SUA. A fost eleva simbol a doamnei Pricop.

Nimic nu-i întâmplător în Săptămâna Mare... Lunga poveste postată marţi e din acelaşi film. Pentru cunoscători, nu pentru angajatori.

Vasluiul, un model pentru Neamţ. Neamţul, niciunul pentru Orhei ?

Atenţie, urmează un text lung, la limita răbdării lecturii.
Sub presiunea timpului, îmi asum publicarea pe blog, na! 

La interval de câteva zile, în luna martie, am avut parte de două evenimente aparent fără legătură între ele. Primul, vizita oficială a delegaţiei din Raionul Orhei – Republica Moldova, a adus încheierea unui acord de colaborare - în oraş, în termeni populari, i se spune deja „înfrăţirea de la crâşmă” - între consiliul nostru judeţean şi cel raional de la ei. Foarte interesant momentul – Piatra Neamţ era gata „luat” cu acte cu oraşul Orhei, dar după 2005 s-a uitat de semnarea parteneriatului de rang administrativ superior. Al doilea eveniment, descinderea celor 6 şefi de judeţe din Regiunea Nord-Est la concursul pentru şefia Agenţiei pentru Dezvoltare Regională, a scos în prim-plan un preşedinte de CJ, pe Dumitru Buzatu de la Vaslui. Deschis, jovial şi fără ifose, a acceptat o discuţie liberă despre progresul judeţului-băşcălie de odinioară al caţavencilor, care făcuseră un serial despre cum Vasluiul a intrat în NATO înaintea României.

Un element de legătură în poveste, mai puţin cunoscut publicului larg, porneşte nede la Euroregiunea Siret – Prut – Nistru (ESPN). Protocolul de cooperare transfrontalieră datează din 18 septembrie 2002 şi a fost semnat la Iaşi de trei judeţe din România (Iaşi, Neamţ, Vaslui) şi trei unităţi administrativ-teritoriale din Republica Moldova (Chişinău, Lăpuşna şi Ungheni). De peste Prut, în decembrie acelaşi an, se alătură judeţele Orhei şi Soroca. După reorganizarea administrativ-teitorială a Moldovei (2003), euroregiunea se extinde, dar Neamţul dispare din schemă, locul nostru fiind luat de judeţul Prahova. În componenţă intră 25 de raioane şi municipiul Bălţi, respectiv CJ Iaşi, Vaslui şi Prahova. Apoi, în 2005, se înfiinţează Asociaţia „Euroregiunea Siret – Prut – Nistru”, cu sediul la Iaşi, reunind aceiaşi membri, la început ca „organism cu personalitate juridică având rolul de gestionare a fondurilor şi de implementare de proiecte transfrontaliere”. Ulterior, obiectul de activitate se diversifică semnificativ, înscriindu-se în Obiectivul de Convergenţă al Uniunii Europene şi vizând un nivel transfrontalier (cu trei administraţii din UE şi 26 dinafara Uniunii), după cum anunţă site-ul oficial al asociaţiei.

În noiembrie 2012, ESPN semnează un acord de cooperare cu Euroregiunea Nistru (creată în aprilie 2012), care cuprinde şapte raioane din nordul şi nord-estul Moldovei şi regiunea ucraineană Viniţa. Aceasta se învecinează la vest cu partenerii noştri uitaţi din Hmelniţk. Adăugând relativ recenta glumă proastă interpretată de CJ Neamţ, care visa la noi fraţi în regiunea Cernăuţi, dar nu-i găsea, se vede cum am ratat închiderea buclei transfrontaliere. Neputinţa împănată cu nepricepre şi inutilitate, totul „rumenit” în vorbe goale, e aproape oficializată pe blazonul judeţului. Se demonstrează încă o dată că Europa şi Uniunea Europeană a regiunilor sunt dintr-un film care fie n-a fost proiectat în Neamţ, fie a rulat pe asuns. Cât priveşte alte legături în subiect, acestea sunt de domeniul evidenţei, după cum se va vedea şi în cele ce urmează.

Evoluţia de la Vaslui

● interviu cu Dumitru Buzatu, preşedintele CJ Vaslui

Vasluiul mai resimte povara campaniei vesele dusă de Academia Caţavencu pe seama „intrării” în NATO peste rând, înaintea României?

Eu n-aş zice că a resimţit o povară. Gluma avea un suport pe care nu l-am considerat niciodată unul veritabil. Era un tratament discriminatoriu al judeţului faţă de alte unităţi administrative pentru că era considerat un fel de oaie neagră, un fel de ţară a nimănui în care nimic nu este posibil ca şi cum oamenii din acest judeţ nu ar fi trăit în România, ca şi cum Vasluiul nu ar fi existat în perioada anterioară, ca şi cum activităţile specifice unei economii regionale ar fi lipsit aproape în totalitate.

Nici nu era polul sărăciei, dacă ne uităm la Harghita, la Covasna.

Foarte multă lume considera că judeţul Vaslui a strălucit în trecut şi-acuma a decăzut, pe un fundament totuşi real, fiindcă economia judeţului a fost grav afectată în perioada de după 1989. Erau industrii tinere, construite pe principiul acela al dezvoltării echilibrate în teritoriu, fără branduri solide care să permită produselor să pătrundă repede pe piaţa europeană. Primii ani au fost de sărăcie, aş zice eu destul de marcantă. Au fost ani care au afectat în primul rând agricultura. Este ştiut că eram un producător de carne important, un producător de cereale important, un producător de lactate. Aceste lucruri au dus la formarea imaginii de ţară a nimănui. Ne-am luptat foarte mult pentru că ea începuse să intre în capul oamenilor. Şi-au însuşit această percepţie, fabricată în mare parte, dar având suportul real al decăderii economice. E foarte greu să lupţi împotriva unei percepţii care se generalizează.

Dumitru Buzatu

■ Spirit constructiv şi efort de adaptare

Tot cu oameni aţi lucrat.

Evoluţia ne-a arătat că oamenii din Vaslui au făcut tot ce a fost posibil ca să se adapteze noilor realităţi economice şi sociale. Nu e o evoluţie extraordinar de spectaculoasă, nu s-a transformat Vasluiul într-un judeţ superdezvoltat. Dar, încet-încet, s-a refăcut potenţialul agricol al judeţului.

Asta e cunoscut de cine vrea să ştie. Plus că aveţi fenomenul Porumboiu.

Nu numai Adrian Porumboiu contează. El a dezvoltat o societate mare care acum are ceva probleme, dar s-au dezvoltat societăţi mici şi mijlocii. Mulţi fermieri, cum erau ei pe vremea comunismului, ingineri şi tehnicieni au dezvoltat ferme care, după intrarea în Uniunea Europeană, au beneficiat de sprijin prin accesarea unor programe şi au reuşit să se doteze tehnic la un nivel destul de înalt, competitiv. Şi o parte din vechile industrii au rezistat. Aş enumera aici doar confecţiile de la Bârlad, de foarte bună calitate, pe care le exportăm, şi fabrica de rulmenţii care a trecut printr-un proces complicat de privatizare, dar s-a menţinut, funcţionează şi astăzi. Vasluiul are şi produsele din lapte, are fabrica de ulei care a avut o evoluţie bună. Aceste elemente ale economiei şi-au revenit. Istoriceşte, trebuie să ţinem cont că am fost un judeţ înapoiat. Spunem că are potenţial agricol, dar are şi foarte multe soluri supuse eroziunii. În secolul XIX a fost împădurit într-o proporţie foarte ridicată, depăşind 50% din suprafaţă. Odată cu exploatarea industrială a lemnului, a devenit un judeţ cu păduri foarte puţine. Lucrurile acestea au făcut să intre în rândul judeţelor cu mari probleme. Din punct de vedere al forţei de muncă, o agricultură cu IAS-uri şi CAP-uri, cum era pe vremea comunismului, ocupa foarte multă lume. Ori, introducând tehnica înaltă, numărul lucrătorilor în agricultură s-a redus ceea ce creează dificultăţi de angajare în mediul rural. Pe de altă parte, dispariţia sau restrângerea marilor unităţi economice a creat o masă de şomeri şi a făcut ca mare parte din forţa de muncă să emigreze. Eu cred că resimţim lipsa unor programe naţionale care, prin intervenţia statului, să ducă la dezvoltarea regiunilor mai înapoiate, că nu e vorba numai de Vaslui. Într-o economie concurenţială este dificil să fabrici asemenea programe şi să le pui în aplicare. În orice caz, cred că trebuie menţionat spiritul constructiv al oamenilor şi efortul lor de a se adapta.

■ Liniştea proiectelor europene de succes

Cum s-a făcut de Vasluiul a jucat bine – personal, aş spune spectaculos – cartea proiectelor cu finanţări europene?   

Cred că unele „cauze” care vin de la fondul descris mai devreme. Altele vin de la iniţiativa colectivelor de oameni din administraţie şi a întreprinzătorilor privaţi care s-au grăbit foarte tare. Neavând surse de capital, s-au grăbit să găsească o consultanţă bună şi să acceseze nişte proiecte importante. Au dus permanent la modernizarea judeţului, a localităţilor, dar şi ocupă o mare parte din forţa de muncă disponibilă. Aş menţiona aici doar proiectele mari. Proiectul de gestionare a deşeurilor a avut 40 milioane euro şi este spre finalizare. După aceea, am avut un program naţional mai întâi, susţinut printr-o hotărâre de guvern, de reabilitare a sistemelor de apă-canal pentru cele patru oraşe importante din judeţ, care a treut apoi pe un Program Operaţional Sectorial pentru care au fost alocate 100 milioane euro.

Aceste proiecte nu s-au derulat cu scandaluri publice, cu minuni, cu bătălii, cum e la la Neamţ?

Nu, n-au fost scandaluri. Părerea mea este că administraţiile au fost foarte responsabile şi fiecare a căutat să deruleze aceste proiecte într-un mod absolut legal, depăşind şi dificultăţile inerente legate de capacitatea de administrare, de capacitatea celor care au operat acolo. A trebuit să lucrăm cu oameni fără experienţă în astfel de proiecte, dar care câştigaseră licitaţiile. S-au adaptat, şi-au format aparatul de lucru şi iată că progresăm.

Ştiu că pe Regio, dacă tot aţi venit pe la ADRNE, nu aveţi dezastre comparabile cu cele de la Piatra Neamţ pentru care oricum nu răspunde cineva.

N-au fost asemenea lucruri. Administraţiile s-au calat pe nevoia cea mai presantă, de modernizare a localităţilor. Programele Integrate de Dezvoltare Urbană au mers pe dezvoltarea oraşelor. La finalizare, dacă va veni cineva în Vaslui va vedea că arată ca un oraş cu totul şi cu totul nou în ceea ce priveşte infrastructura rutieră şi toate celelalte lucruri care ţin de buna funcţionalitate a unui oraş.

■ Cooperări externe naturale

Vasluiul este şi un jucător transfrontalier important.

Suntem vecini cu Republica Moldova şi avem o cale de trafic foarte solicitată, vama Albiţa, prin care o mare parte din produsele moldoveneşti, dar şi cetăţenii intră în România şi în Uniunea Europeană. Noi am cultivat ideea de a coopera cu UAT-urile lor şi de a ne antrena în programele de finanţare din Republica Moldova. E o cooperare care a avut valoare şi pentru ei, şi pentru noi. Dacă oamenii, ca urmare a unui proiect, a unui program, depăşesc cadrul discuţiilor şi trec la lucruri practice, atunci legăturile dintre dânşii se întăresc în permanenţă. În ultima vreme am mers mai mult acolo şi am văzut că există o dorinţă extraordinară de modernizare. Lucrurile merg un pic mai greu datorită lipsei de capital, dar au fost foarte multe programe, printre care şi cele româneşti, destul de bine susţinute din punct de vedere financiar. Anul trecut am participat la câteva inaugurări de şcoli şi grădiniţe finanţate drin România. S-au cheltuit 20 milioane euro foarte rapid pentru modernizarea acestor instituţii strict necesare.

■ Ştafeta preşedinţilor

Cum a funcţionat succesiunea la conducerea judeţului, pe cicluri electorale? La noi, e ştiut, a fost ca la balamuc. La Vaslui, v-aţi rotit ca preşedinţi şi vicepreşedinţi fără să vă certaţi. Care-i misterul?

E unul foarte simplu. Solidari şi cu nevoile judeţului, am adoptat o atitudine de conlucrare şi de preluare de la un preşedinte la celălalt fără a crea sincope, fără reclamaţii, fără cercetări penale, reglări de conturi şi alte lucruri din acestea. Am preluat unii de la alţii continuând şi lucrul acesta a fost susţinut şi de faptul că a existat o unitate în ceea ce priveşte oamenii. Dacă ne gândim la ultimele trei mandate, a fost preşedinte Corneliu Bichineţ, a fost preşedinte Vasile Mihalachi, acuma sunt eu, iar ei vicepreşedinţi. Aceeaşi echipă s-a rotit şi în felul acesta a avut o legătură strânsă cu proiectele în care eram implicaţi, am creat condiţiile unei bune colaborări cu unităţile administrativ-teritoriale, cu primarii lor.

E mai intersant acest gen de rotaţie decât vechimea neîntreruptă, cum o au unii preşedinţi de CJ parcă uitaţi în funcţie?

Sigur, fiecare a venit cu stilul său în funcţie, dar a ţinut cont de predecesori. Fiind şi prezenţi în echipa de conducere, n-au fost abandonări de prouiecte, n-au fost renunţări, lucruri care să împiedice până la urmă procesul de modernizare. Spre deosebire de alte judeţe, cu alt potenţial economic, Vasluiul are o nevoie presantă de modernizare. Dacă la preluarea noastră, din cei 1.000 km de drumuri judeţene, doar aproximativ 300 erau acoperiţi cu covor asfaltic, iată că astăzi ne îndreptăm uşor spre 600 km drum asfaltic, lăsând la o parte foarte multe proiecte aplicate în UAT-uri. Dacă majoritatea covârşitoare a localităţilor, aproximativ 90%, nu aveau sistem de apă-canal, iată că în acest moment aproape toate comunele din judeţ vor beneficia de implementarea unor asemenea sisteme. Pot da multe exemple care au vut la bază această continuitate a noastră.

■ Să nu forţăm regionalizarea

Câţi bani daţi pe regionalizare?

Este un concept pe care eu nu l-am agreat foarte tare pentru că, în opinia mea, am spus şi public lucrul acesta, a pornit-o cu stângul. Dacă vrei să modifici structura administrativ-teritorială a unei ţări, trebuie să faci un studiu foarte bun, să vezi ce anume, cum anume poţi construi în mod practic. După aceea, trebuie să faci nişte analize extrem de complicate, în primul rând asupra capacităţii administrative. Dacă vom construi o regiune de 4 milioane de oameni, noi putem spune că avem destule dificultăţi de gestionare din punct de vedere al personalului, al pregătirii profesionale în cadrul judeţului. O regiune de 4 milioane presuune o capacitate administrativă mult mai ridicată decât la unităţi de 300-500.000 locuitori. Această forţă de muncă trebuie pregătită, oamenii trebuie introduşi în nişte programe, trebuie să construieşti o schemă funcţională pentru a prelua atribuţii pe o zonă atât de mare.

Am zis şi am scris de multe ori s-o luăm de jos, de la comunele inutile, necompetitive, deschizând lista cu cele abuziv înfiinţate.

În primii ani după Revoluţie, am fost unul dintre cei care a iniţiat asemenea proiecte de lege (n.a. - între 1992 şi 2004 a fost deputat FDSN – PDSR – PSD). A existat o presiune foarte mare, pentru că unităţile care conţineau un element conflictual – adică erau reunite două sau trei comune pentru a da o dimensiune mare noii unităţi – au fost foarte revendicative, vehemente şi au dorit să reconstituie vechile unităţi localităţi tradiţionale. Lucrul acesta s-a arătat a nu fi de bun augur. Am urmat dorinţa populaţiei şi ne-am trezit cu unităţi foarte mici, fără capacitate financiară, fără capitaluri, fără posibilitatea de a desfăşura un proces de modernizare. Trebuia să avem asta în vedere înainte de a forţa o regionalizare.

A fost chiar un partid care milita pentru reînfiinţarea judelor abuziv desfiinţate. Asta ne mai lipsea.

Noi am avut o presiune foarte ridicată.

Dar noi, cu ambiţiile romaşcanilor?!...

Noi cu Bârladul, cu fostul judeţul Fălciu. Au existat militanţi acolo care erau aproape-aproape să reuşească. Lucrurile acestea trebuie să dea de gândit când punem în aplicare un plan de regionalizare de felul celui preconizat.

Se va face?

Tendinţa este spre regionalizare. Eu cred că sunt şi alte dificultăţi. Mai trebuie construite infrastructuri rutiere, informaţionale şi tot felul de lucruri strict necesare funcţionării unei administraţii. Sigur, am putea adopta o reformă în doi paşi. Mai întâi să vedem în cadrul judeţelor cum reconstituim schema comunelor, ca să le dăm viabilitate. Pe urmă, trecem la pasul al doilea, să reunim judeţele în cadrul unei regiuni mari după ce facem pregătirea. Însă există o tendinţă intempestivă acum şi sunt foarte mulţi oameni care-s angrenaţi în acest mecanism de fabricare a unei ideologii regionale. Cred că mai trebuie eforturi teoretice foarte serioase.

Şi-o altă clasă sau generaţie politică? Eu nu văd partidele actuale decizând să lase pe drumuri o armată de primari şi consilieri, desfiinţându-le obiectul muncii.

Dacă ne referim strict la acest aspect politic, să nu-i supăr pe ăia sau pe ăilalţii, este o dificultate mare. Pe de altă parte, trebuie să mergem în profunzime, să vedem că acele unităţi nu au niciun fel de viabilitate. Un pic de reformă bugetară, făcută prin felul în care sunt finanţate localităţile, a pus ceva baze pentru finanţarea unităţilor respective (n.a. - cele neviabile), lăsând însă goluri în ce priveşte finanţarea comunelor cu un număr foarte mare de locuitori şi care sunt oarecum defavorizate. Din viteză, nu s-a gândit un mecanism mai complex de echilibrare bugetară şi a acelora care fac excepţie de la regula generală. Dintotdeauna, când e vorba de o lege care se referă la administraţie, există excepţii. Dacă vrei să gândeşti complet, trebuie să gândeşti şi în legătură cu acele excepţii sau să faci să fie cât mai puţine.

■ Primarilor armata proprie le mai lipseşte

Revin, clasa sau generaşia politică?

Îi aud pe unii perorând despre schimbarea clasei politice. E un mod mecanicist de a vedea lucrurile. Nu se poate schimba clasa politică în doi timpi – azi decretăm şi mâine o schimbăm. E un proces evolutiv, de cicluri într-un fel naturale.

La alţii a ţinut natura cu ei.

Ideea ar fi, dacă vrem să reformăm ceva, să pornim de la nivelul de bază, de la nivelul partidelor. Să educăm sau să se autoeduce dirigenţii partidelor, să găsească o modalitate de a cântări într-un mod realist avantajele şi dezavantajele, să găsească o modalitate mai bună de a selecta oamenii propuşi să ocupe funcţii, să aranjeze o mai bună arhitectură administrativă în aşa fel încât unităţile de bază să funcţioneze autonom, dar nu independent. Primarul are impresia că este independent. Numai nu are armată proprie, dar în rest...

Apucăm în timpul vieţii?

Nu cred că este un lucru extraordinar de important dacă apucăm noi. Important e să pornim pe o cale, să consolidăm această voinţă, ca procesul să se transforme într-o realitate.

Aiureală la Neamţ, iniţiativă spectaculoasă la Orhei

Dacă te uiţi pe Regulamentul de Ordine şi Funcţionare a aparatului de specialitate al Consiliului Judeţean Neamţ, aprobat prin HCJ nr. 164 din 22.102013 şi probabil în vigoare din moment ce este singurul disponibil pe site-ul instituţiei, descoperi un compartiment fantastic în cadrul unei direcţii denunţate de ani buni că a fost croită spre a recompensa pe cineva cu un scaun de diector. E vorba de Compartimentul Relaţii Internaţionale (cuprins în Serviciul Coordonarea Consiliilor Locale, Secretariat, Editarea Monitorului Oficial) din Direcţia Juridică, Relaţii Internaţionale. Are un singur salariat căruia îi revin 21 de atribuţii. Lecturarea lor îţi dă fiori – pe lângă conţinutul aberant, e peste puterile unui om.

Cum stă judeţul la capitolul parteneriate, acorduri şi reprezentări internaţionale, precum şi starea acestora, am încercat să aflăm printr-o solicitare scrisă. Singura veste primită a fost că, datorită volumului mare de informaţii de prelucrat, răspunsul va întârzia. Întârzie de pe vremea preşedintelui Vasile Pruteanu!

Veselie e şi la Piatra Neamţ, cândva pionier şi apoi fruntaş pe ramură la înfrăţiri şi parteneriate. În 1992, ne-am „luat” de neamuri cu acte cu oraşele Orhei şi Hliboca (Ucraina). Orheienii au venit constant încoace, fostul lor primar Ion Şarban ţinând aprinsă flacăra frăţiei cu pasiune. E Cetăţeanul nostru de Onoare de ani buni. La ei, printre cei numai 15 onoraţi, un singur pietrean, Vasile Ouatu, în respectul funcţiei de viceprimar deţinute cu ani în urmă. Despre utilitatea fraţilor din Hliboca, în joaca de-a parteneriatul cu Regiunea Cernăuţi, e inutil de vorbit.

Încă ceva merită reţinut, căci e pe stilul defunctei Perle: pe site-ul primăriei, la vedere, apar 13 oraşe înfrăţite. Dacă sapi uşor, dispare relaţia cu Verbania (Italia), un fel de jucărie croită parcă pentru un anume Adrian Chifu, fost agitator de ape pe la PP-DD în 2012. Lovitura vine de la Asociaţia Muncipiilor din România, fondată la Piatra Neamţ, cu vreo 25 de ani în urmă ca Federaţie a Municipiilor din România, la iniţiativa primarului Marinel Burduja. Pe amr.ro fraţii se împuţinează la opt. Justificată e nerecunoaşterea acordurilor cu localităţile franceze Riorges, Mably şi Villerest deoarece fac parte din aglomeraţia urbană roanneză.

Ca de nicăieri, sub conducerea preşedintelui interimar Constantin Iacoban, ne-am trezit cu o delegaţie oficială de la Orhei, condusă de Ion Ştefîrţa, preşedintele Consiliului Raional. Pe 19 martie, ei au semnat Acordul de colaborare între cele două structuri conducătoare de unităţi admnistrativ-teritoriale. Diferenţe substanţiale faţă de proiectul din 2005 sunt numai în preambul. Este firesc – în 2007 România a aderat la Uniunea Europeană, iar Moldova a semnat anul trecut Acordul de Asociere. Şocant însă, lipsesc referirile concrete la politicile regionale, de parcă ai noştri habar nu au de Regiunea de Dezvoltare Centru din Republica Moldova.

Ion Ştefîrţa

În acest context, câteva din spusele preşedinteui Ştefîrţa (membru al Partidului Liberal Democrat din Moldova) merită altă atenţie, mai ales că ori face şi nişte dezvăluiri, ori e victima unor confuzii:

► „Raionul nostru face parte din Euroregiunea Siret-Prut-Nistru. Fiecare raion este înfrăţit cel puţin cu un judeţ din România. La rândul nostru, deja de 10 ani, am avut un contract semnat între judeţul Neamţ şi raionul Orhei. E cel mai mare din republica noastră. Suntem mai mici ca judeţele dv, noi avem 130.000 locuitori, până la noua reformă administrativ-teritorială. Credem că vom avea-o şi este normal s-o avem, că nu poate exista ca buget o localitate cu 500 de locuitori şi un raion cu 40-50.000. De aceea parteneriatul pe care l-am reînoit cu judeţul Neamţ ne dă speranţe mai mari ca niciodată. Acuma am devenit mai aproape şi politic, şi social-economic.”

► „Paşi concreţi, dacă vorbim între judeţul Neamţ şi raionul Orhei, într-aiştea 10 ani nu s-a întâmplat nimic. Am avut nişte legături pur şi simplu prieteneşti, dar eu văd lucrurile oleacă altfel. Cum am vorbit şi cu domnul Iacoban, cu domnul prefect, cu domnul deputat Enache, fost ambasador al României la Chişinău, avem nişte viziuni concrete şi credem că depinde în mare măsură de noi. De pildă, noi ne-am înţeles ca în viitorul apropiat să trimitem câteva persoane să facă un studiu de implementare a unor proiecte europene, care pentru noi sunt nişte lucruri noi, nu chiar atât de bine puse la punct cum le aveţi dumneavoastră aici, în judeţ (n.a. - greu de spus dacă a fost ironic, amabil sau pur şi simplu nu ştia contraperformanţele noastre). Am convenit pentru viitor ca aceste persoane să vină aici la cursuri, 3-4 săptămâni, iar dv să-i învăţaţi cum să accesăm nişte proiecte europene şi pentru Republica Moldova. Noi avem deja o practică, suntem membri în Euroregiune, dar şi-acolo n-am avut posibilitate să simţim beneficii pe parte economică sau socială.”

► „20, cam 20 de ani s-au pierdut. Cu părere de rău, n-am parcurs nişte paşi concreţi pe care puteam să-i facem şi cu agenţii economici. Eu nu văd astăzi nişte piedici pentru dezvoltarea economiei între Republica Moldova şi România. Avem toate premisele, avem posibilităţi, dar neîncrederea sau incompetenţa ne ţin pe loc. Sau poate n-a venit vremea ceea în care noi să facem nişte paşi, să dezvoltăm aceste relaţii nu numai la nivel politic, dar la nivel economic. Asta aşteaptă oamenii de la noi.”

Lasând aşteptările la dospit, Ştefârţa anunţă un eveniment despre care nu s-a suflat public o vorbă la noi, în legătură cu cele două consilii: „Următorul pas este o şedinţă comună, cu o ordine de zi a dv şi cu o ordine de zi a noastră, la Orhei. O să se întâmple, cred, în luna aprilie. Este iniţiativa mea personală, care a fost acceptată de ambele părţi”.

Raţia de duş rece, ca de obicei, vine la final. Pirkka Tapiola, şeful Delegaţiei Comisiei Europene în Moldova, a declarat că ţara de peste Prut are nevoie de foarte mult de muncit, iar înainte de a se vorbi de aderare trebuie să se rezolve „cantitatea enormă de reforme” din Acordul de Asociere, anunţa, duminică, hotnews.ro. Diplomatul mai susţinea că depunerea unei cereri de aderare la Uniunea Europeană nu va garanta în totalitate că Moldova va merge pe aceasta cale.

De-ar face cineva măcar revista presei la CJ Neamţ, ar fi un semn nesperat de bun. Însă nu poţi cere totul de la un singur funcţionar rătăcit pe la Relaţii Internaţionale. Cât priveşte rătăciţii prin proiecte şi programe, sigur stau mărturie judeţul şi cel puţin colecţiile de ziare.

Casa Paharnicului, Petru Rareş şi cataloagele din 1980

Ce au în comun câţiva onorabili pietreni rămaşi sau întorşi definitiv acasă, alţii veniţi de prin SUA şi Israel şi un director de agenţie naţională importantă?... Sunt absolvenţi ai Liceului de matematică-fizică „Petru Rareş”, din remarcabila promoţie 1980, şi s-au întâlnit discret la Casa Paharnicului, într-o sâmbătă seară, pentru a pune la cale revederea de 35 de ani. În 2010 au „săvârşit” o întâlnire spectaculoasă, începută de joi seara şi terminată duminica, dând tonul pentru cursurile festive ţinute vinerea.

Marţi, 7 aprilie, era programată o vizită de lucru la liceu (colegiu) a uneia dintre pasionatele organizatoare. Problema arzătoare de rezolvat se numeşte accesul la cataloagele de clasa a XII-a. Directorul adjunct Dan Oniciuc a vorbit ceva, săptămâna trecută, despre punerea lor la dispoziţie, dar alţi oficiali au transmis că este interzis să se scoată cataloagele din arhivă, fie şi pentru a face prezenţa la cursul festiv. Secretizarea acestor piese de istorie pare a avea la origine o veche tentativă de extragere a notelor Mihaelei Ţiganu (Rădulescu – Bănică – Schwartzenberg).

E greu de anticipat cum vor reacţiona sărbătoriţii din acest sezon, dar la anul vine rândul teribilei promoţiii 1981, salutată şi omagiată la începuturile săptămânalului nostru, în 2011. Ei sunt în stare, în condiţiile unui asemenea afront, să ţină cursul festiv în altă parte, eventual invitându-l pe fostul director Mihai Obreja. În 2009, la sărbătoarea de 140 de ani a liceului (colegiului) a ştiut ca nimeni altul să acorde atenţia cuvenită promoţiilor şi absolvenilor de referinţă, lucru care contează şi nu se uită.

În aşteptare, merită salutat şeful de promoţie din 1980. Prof. univ. dr. ing. Romeo Ciobanu, absolvent de Electrotehnică şi Chimie, este în prezent prodecan al Facultăţii de Inginerie Electrică, Energetică şi Informatică Aplicată şi membru al Senatului Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iaşi. Alte amănunte despre colegii săi şi întâlnirea care începe vineri, 19 iunie, se găsesc aici .