Fidèle a fost la Piatra Neamţ

Update 1: Până să dau link pe ce n-a apărut încă pe site în Mesagerul, am o poză primită de la Montreal, de la un om drag şi preţuit (dreapta jos). E Claudiu Dumitraşcu, cine altul?

 
Update 2: Gata, am şi interviul postat pe Mesagerul, despre artele marţiale care nu se măsoară în grade. Pun si o poză veche, din Ajun de Paşte (1995), la Durău (stânga sus). 


Când inima şi ocupaţia bat pe aceeaşi frecvenţă, ajungi să faci câte-o nefăcută de-aia rară. Să-i zicem exclusivitate. Am avut emoţii, recunosc. A sta de vorbă cu Fidèle, după 29 de ani, şi cu inima pe masă, şi pentru public via presă, înseamnă emoţii multiplicate. Fără nicio legătură c-o celebră replică de film, am şi eu sensibilităţile mele.

Aici, imediat după ce ne-am întâlnit la Bacău, am scris despre africanul care a inspirat o generaţie de români în artele marţiale. Am confirmat apoi venirea la Piatra Neamţ, este acolo şi un salut cu autograf pe care am să-l înrămez, iar pentru luni am scris câteva rânduri despre Cupa României la Karate Tradiţional, unde a fost invitat de Paul Pintilie, elevul lui Claudiu Dumitraşcu de la Montreal, care-a fost elev-de-elev al lui Fidèle, cu electro-sânge în el. Interviul propriu-zis apare joi, în Mesagerul de Neamţ, alături de un fotoalbum gazetăresc. Bag up-date, nicio grijă.

Cu Fidèle, refugiat sau nerefugiat după lovitura de stat din Republica Centrafricană, istoria născută la Iaşi merge mai departe. O pagină personală din secţiunea sensibilă a fost întâlnirea, după 30 de ani, cu pietreanul Ioan Roşca. Nimic nu-i întâmplător în acest registru de acorduri şi prietenii. Presaţi de martori, au vorbit într-o franceză inaccesibilă ascultătorilor obişnuiţi. Nepresat de nimeni, la Bacău, în clipa în care am pornit reportofonul, Fidèle a închis telefonul mobil.

Motocicliștii și primăria, parteneriat pentru bătaie de joc

Ieri s-a organizat o conferință de presă pentru Hard Enduro Piatra Neamț. Pe larg și la obiect, a scris Vali în Ceahlăul marcă înregistrată.
Din păcate, tupeul și obrăznicia cu care făptuitorii de dezastre și asociații lor își bat joc de oameni ca nicăieri altundeva au fost covârșitoare și de această dată. Lătrăturile asociaților mai să acopere motoarele. Ei nu reconfigurează, ei sunt întruchiparea fericirii de-a fi umilit la Piatra Neamț.
Dacă mă gândesc ce frumos a fost în 2011, când i-am lăudat cu temei inclusiv pe Ștefan Bogdan și Decebal Draghiș, mă apucă, așa, o nostalgie și-un dor de munte... Numai că pe-atunci își vedeau de traseele lor prin păduri. Ia să fi încercat ei să cotropească Piața Mare din Sibiu!...

MASACRU URBAN la Piatra Neamț

„Endurare, Măria Ta!”, strigă pietrenii de când sunt văduviți de centrul orașului

Începând de sâmbătă, pietrenii sunt văduviți de centrul orașului pe porțiunea dintre Teatrul Tineretului și sensul giratoriu de la Grand Hotel Ceahlău. Lucrările desfășurate de organizatorii Hard Enduro Piatra Neamț - 2013 compromit traficul rutier - și așa cumplit – punând pe asfalt construcții din bușteni grandioși, lemn prelucrat și aglomerări cumplite de bolovani și stânci care vor lăsa răni adânci. Suferă carosabilul, șoferii și un întreg oraș pus în fața faptului împlinit.

● Jupânii orașului

Hard Enduro Piatra Neamț, competiție organizată de Zen World Extreme, a ajuns la a III-a ediție. În ciuda numelui impresionant, afacerea este una românească. Au fost anunțați motocicliști din 11 țări, „care vor descoperi frumusețile județului Neamț, etalându-și aptitudinile într-o cursă extremă”, după cum scrie în pliantul acțiunii. Oficial, se întinde între 10 și 14 septembrie. Dacă în anii precedenți publicul a fost încântat de spectacolul moto de pe traseele desenate prin păduri, în jurul orașului, anul acesta a fost ocupat și centrul Pietrei pentru prologul și calificările competiției. Miercuri, 11 septembrie, începând cu ora 17, participanții vor înfrunta acest veritabil parcurs urban cu obstacole pe urma căruia se va stabili cine și în ce ordine pleacă în zilele următoare pe traseele montane.

Cine a permis blocarea centrului orașului? Bogdan Pușcașu, city-manager, cunoscut ca pasionat de sporturile extreme, răspunde sec: „Primarul a aprobat!” Dată fiind pasiunea, refuză alte comentarii. Solicitarea ar fi venit din partea celor de la Zen World Extreme, prin persoana lui Decebal Draghiș. Când s-a înregistrat solicitarea, când s-a aprobat? Pușcașu nu știe cu precizie. Nu știe „momentul” nici Aurelia Simionică, viceprimar: „Avem un parteneriat, o asociere, nu știu pe de rost. Asocierea este forma noastră de colaborare, de susținere a sportului, a evenimentelor”. Ne trimite la ședința de consiliu local din 29 august a.c., când s-a aprobat combinația. Legat de ședința cu pricina, într-adevăr, se confirmă un punct pe ordinea de zi anunțată în 22 august „privind încheierea unor parteneriate între municipiul Piatra Neamț și unele persoane juridice”. Transparență ca la Piatra Neamț!... S-au dat și bani publici? Aurelia Simionică spune că da, la fel și Cătălin Goldan, boss-ul de la Perla Invest, companie publică parteneră a competiției. Deși e greu de crezut că nu ar fi reținut, dată fiind prioritatea promovării unei stațiuni turistice de importanță națională prin absolut orice mijloace, nu-și amintesc suma.

● Explicații, avize, garanții?

Fără îndoială, dezlănțuirea cailor putere din centrul orașului se bucură și de susținători necondiționați. Spectacolul în sine este unul rar. Cătălin Goldan a declarat că

inclusiv TVR va acorda atenție evenimentului, unul cu buget estimat de el la circa 50.000 euro. Se declară încântat de ocuparea pensiunilor și altor capacități de cazare din oraș și din jur. Consideră că deranjul urban este unul minor prin comparație cu beneficiile ce-or să vină cândva. Ceea ce doare rău de tot este lipsa de respect, dublată de scârba care personalizează comunicarea oficială pentru că aprobarea blocării orașului are nevoie și de explicații, și de avize. Probe similare, chiar în România, se desfășoară în parcări de mall, de preferat în afara orașului. Astfel, uriașa parcare a sălii de sport din Calea Romanului se recomandă de la sine. Grandomania nu este decât o scuză bolnavă pentru indisponibilzarea locurilor de parcare, iar jertfa pe altarul turistic pare a întrece și eventualitatea nedorită a intervenției în caz de incendiu la vreo locație de pe Bara Orizont. Deloc surprinzător, despre garanțiile legate de repararea carosabilului nu vorbește nimeni.

P.S. Fără a lungi povestea, luați măcar de aici ca să vedeți cum s-a amenajat un traseu similar în parcarea de la Shopping City Sibiu, la începutul lunii august.  

 

Câini şi chipuri de câini

Era prin 1997 sau 1998, nu-mi amintesc precis. Împreună cu doi colegi de gazetărie de la alte două publicaţii locale am fost invitat de Luigi Bodo de la RIFIL să vizitez filaturile de la Câmpulung Moldovenesc şi Gura Humorului, fabrici salvate de la moarte de RIFIL şi investitorii italieni asociaţi. Ni s-a porpus să vedem cu ochii noştri, să judecăm cu capetele noastre fără nicio o obligaţie de a scrie la gazetă. Singura „atenţie” oferită a fost un prânz la singurul restaurant civilizat al vremii din Câmpulung Moldovenesc. Pe atunci, RIFIL ducea lupte grele cu Fondul Proprietăţii de Stat. Timpul nu se mai întoarce, ruinele marii fabrici Melana de la Săvineşti nu pot plânge. A plâns un nene, fruntaş ţărănist, mai târziu mason important, între timp plecat din ţară, care ceruse partidului să-l pună director general la RIFIL.

Cu trecerea anilor, vizitele de documentare s-au perfecţionat în mod aproape abominabil. Afacerea Roşia Montană este, poate, cel mai scandalos şi imoral exemplu. Gazetari şi formatori de opinie de care nu scăpăm în veci au făcut turism de documentare la antipozi pe banii investitorilor în exploatarea aurului românesc şi a ce mai e pe acolo, poate mai impotant decât aurul. Captarea bunăvoinţei a fost cumpărare în toată regula. Turiştii invocaţi sunt cunoscuţi şi răscunoscuţi, cu nume şi prenume. Ce-au păpat e bun mâncat. Poftele şi interesele s-au reîntâlnit peste ani. Gabriel Resources, ori cum s-or mai chema investitorii, plasează sume uriaşe în reclame tâmpe şi agresive al căror rol se vede din satelit: cumpărarea liniştii, a non-combatului gazetăresc, fidelizarea ONG-urilor flămânde. O fi presa câine de pază consacrat al democraţiei, dar şi ONG-urile emit pretenţii, cel puţin sub aspectul chipului canin şi al intereselor. Drama ia proporţii odată ce doar banii dictează. Ce-am face noi dacă ni s-ar oferi bani pentru a fi favorabili proiectului cu aurul? Să fim serioşi, nu ne caută nimeni, n-au ce ne propune!

Alţi câini-de-câini, cei de stradă, au ţinut, marţi seara şi noaptea, capul de afiş al câtorva televizuini de nişă, poreclite a fi de ştiri, de fapt de dat cu părerea şi împuiat capul românului. Parcă erau înţelese, nu alta. De neînţeles rămâne cum, de atâţia şi atâţia ani, oamenii sunt prigoniţi, iar câinii vagabonzi favorizaţi la nesfârşit. Legile, instrucţiunile şi recomandările nu au nici urmă de valoare de vreme ce omul nu este apărat. Mai mult, n-am auzit că maidanezii ar fi specie protejată. Felul în care îi bocesc unii dă încă o dată măsura predispoziţiei naturale, nu dobândite, a românului de a fi ticălos. Maidanezul se transformă chiar în fiinţă minunată, numai să nu-l muşte pe el şi pe-ai lui. Cumva, acelaşi caracter scoate arama la iveală şi când e vorba de presă. Te pupă, te adulează, când se potriveşte să scrii pe placul lui, dar tot nu cumpără ziarul, cum nu ia nici maidanezul în casă. De nu-i convine ceva, te desfiinţează, eşti vândut, bandit şi mincinos. O clipă mai târziu, atins de-o nemulţumire, poate muşcat de-un maidanez, unde dă el fuga? La câinii de pază din presă, fireşte.

Că presa încurcă din când în când câinii e altă socoteală. Cei de la televizuini au avut, marţi seara şi noaptea, un test în faţă. Nici nu l-au văzut, darămite să-l înfrunte. Ţinea de câinii războiului. Preşedintele Traian Băsescu, aprope nefiresc prin raportare la profilul său, îndemnase la prudenţă în legătură cu criza siriană. Locţiitorul său constituţional la comandă, Crin Antonescu, a dat însă de veste că România se va afla „în prima linie a unei asemenea formule de intervenţie împotriva unor lucruri abominabile”, dacă începe războiul. Ce să căutăm noi, acolo? Ce obligaţii faţă de aliaţii politico-militari avem noi şi nu are Marea Britanie?... Asta era dezbaterea şi, din varii motive, n-au servit-o. Pe lângă teroriştii de maidanezil, abia câinii războiului au un chip hâd cu totul, indiferent ai cui sunt. Dezlănţuirea lor e un subiect greu, sensibil, infinit mai sofisticat decât a lătra la maidanezi. Nefiind o ţară cu un complex militar industrial mai răsărit, care să influenţeze decizii mari şi afaceri pe măsură, nici nu vine vreunul să cointereseze formatorii de opinie şi analiştii după modelul din afacerea de la Roşia Montană. 

P.S. Nu e prima dată când pierd tempoul, dar ăsta-i riscul. Comentariul, sub același vechi generic „Rătăciți în tradiție”, l-am scris marți noaptea și azi a fost publicat. Între timp...

AMR 13 şi generaţia irosită

Trec anii, trec, şi se apropie ziua când timpul scurs comemorat de la înălţarea elicopterului de pe sediul Comitetului Central al Partidului Comunist Român va fi egal cu perioada de domnie a lui Ceauşescu. Asta dacă numărăm zilele scurse de la Plenara CC al Partidului Muncitoresc Român din 22 martie 1965, fiindcă vechimea de preşedinte al Consiliului de Stat sau al României e arsă demult. Aşadar, 24 de ani, 9 luni şi o zi. Merge bine ca titlu de film, nu?... Scadenţa vine în septembrie anul viitor. Înainte de alegerile prezidenţiale, înainte de consumarea AMR-ului de 65 68 de săptămâni cu Traian Băsescu anunţat de prim-ministrul Victor Ponta. La rotund, încă 13 luni.

Dincolo de nostalgiile româneşti şi inevitabilele comparaţii cu iz de bilanţ, va fi un moment de cumpănă. E imposibil să nu se încerce o exploatare politică electorală. Cine şi cum îşi va asuma riscul e altă socoteală, una dificil de potrivit de pe acum. La urma-urmei, fiecare e liber să judece cum crede de cuviinţă, cum îl duce mintea, cum îl determină viaţa.

Sarmizegetusa Regia - "moştenire" de la daci din betoane moderne

Ceea ce-i puţin probabil să se întâmple este prezentarea unui raport despre starea naţiunii. Nu e tot una c-un raport de activitate de felul celui pe care şi un pârlit de consilier local e obligat să-l facă. De altfel, aceste penibile inventare de activităţi, meşteşugit încropite pornind de la fişa postului, de la un ales mic şi vioi până la preşedinte, au degenerat cu totul. Astăzi, dacă întrebi paşnicii români pe stradă despre ce este acela un primar sau un preşedinte de judeţ şi cu ce ocupă ei, majoritatea îţi va răspunde că sunt primii gospodari. Probabil gospodari tentaţi de o nuditate parţială şi zeflemitoare din moment ce hârâie într-una ca o placă stricată cum, odată aleşi, s-au lepădat ei de haina politcă. Victime ale necunoaşterii şi manipulării, românii nu pricep şi pace că primarii şi preşedinţii sunt de fapt primii politicieni ai comunităţilor. Cum responsabilitatea lor este o floare rară şi neocrotită, mergând de jos în sus şi-apoi cât mai sus, asumarea unui raport despre starea comunităţii sau a ţării, despre nivelul de dezvoltare sau regres, despre cauze şi măsuri, despre strategiile coerente de viitor – nu, n-apucăm, nu e cazul. La nivel local, numărul de autorizaţii de construire, sutele de audienţe, kilometrii de canalizare şi câte şi mai câte asemenea articole de dare de seamă nu mai impresionează nici activul de partid, nici subordonaţii fidelizaţii prin varii metode. Până la starea naţiunii ne apasă starea comunităţii locale. Mai cu seamă în condiţiile în care, pe teritoriul României, există localităţi şi judeţe net detaşate în bine, efectiv rupte de mizeria naţională. Asta e o certitudine, iar după 24 de ani, 9 luni şi o zi vom marca încă una. Cu mult înainte ca sociologii să ne terorizeze prin ecranul televizorului cu definiţiile şi socotelile lor, la şcoală se învăţa o definiţie cinstită a generaţiei, anume perioada de timp care desparte vârsta tatălui de-a copilului sau a primului copil. Adică se cam potriveşte de-o generaţie irosită şi asta e mai dureros decât starea naţiunii, oricare ar fi ea. Starea, nu naţiunea.

P.S. Sunt aici câteva intervenţii pe textul original apărut în Mesagerul de joi. Dacă vă plăcea mai mult un titlu în genul 24-9-1, nu am nimic împotrivă.

Rătăciți în tradiție: Firea, rangul, credința și îngerii

Mi-e greu să spun că, vinerea trecută, circulația rutieră de la Praid spre Târgu Mureș a fost deviată de la ruta standard via Bălăușeri pe un drum nenorocit, prin Miercurea Nirajului, din cauza pachetelor de mașini oficiale din Ungaria care goneau spre Băile Tușnad. Nu am nicio dovadă solidă că așa ar fi fost, deși nesimțirea ticăloșilor care nu pot respira aerul României la Universitatea de Vară „Balvanyos”, fără contaminarea produsă de premierul ungar Viktor Orban, nu are limite. Imaginea de coșmar cu președintele Băsescu la prezidiul de lucru, anul trecut, ascultând la el în țară traducerea la cască a intervenției susținute de popa Tokes în maghiară, pare o gingășie prin comparație cu noua teză a protectoratului ungar. Lipsa unei reacții dure și prompte a autorităților de la București nu face decât să alimenteze o altă teză și mai gravă, anume că nu au absolut nicio treabă cu România și interesul național. Pe scurt, ne-am luat încă o rație de abuz, de parcă guvernanții de pe Dâmbovița, indiferent de culoare, s-ar întrece în a pofti maghiarimea politică să-și facă de cap desființându-ne suveranitatea națională. Ședințele comune de guvern capătă astfel consistența complicității desăvârșite.

Fără a pune prea mult preț și patimă pe asemenea manifestări criminale, dar și fără a le ignora cu desăvârșire, am descoperit români liniștiți în Ardeal, în aceleași zile, care știu ca nimeni alții a-și ține firea, rangul și credința. Tradiția le e sfântă, doar că pe scara națională a valorilor stricate de azi ei par cumplit de rătăciți. Ba și anacronici, cum ar spune miticii pleșoizi de Capitală. Din fericire (acea fericire pe care ți-o dau românii frumoși), am văzut cum românismul poate (re)izbucni ca o fântână a vieții. S-a întâmplat la o nuntă de argint

Mirii de Argint

cum pe meleagurile nemțene mai rar spre deloc. Mirii au dat de veste prietenilor și familiei că echipamentul recomandat pentru a doua cununie religioasă și petrecere constă în straie populare. Fiecare cu ale lui, de unde vine sau cum le găsește. Faza e că invitații adunați într-un minunat oraș occidental al țării își au originea în diverse zone și regiuni. Așa au fost și straiele a vreo 40-50 dintre nuntași. Unitate în diversitate? Pe naiba, a fost cea mai pură manifestare de unitate în unitatea noastră de români. Iar crucea mare făcută de preotul de la o biserică veche greco-catolică, atunci când și-a văzut lăcașul ocupat de oameni în toată firea veniți parcă la o paradă a portului popular, n-a mai lăsat loc de cuvinte. Printre adulți, o mână de copii ca niște îngerași. A fost ziua când îngerii au purtat straie populare românești.

Land of Preaculiţă Tărâţă

În judeţul Neamţ cam toţi au minţi bolnave şi fură, numai Culiţă Tărâţă e normal şi cinstit. El te ridică, el te coboară. Toţi îi sunt datori, obligaţi - el nu, are dispensă căci binefăcător ca el sub Soare altul nu-i. Face cruci profunde şi la fel de profund te spurcă în termeni populăroşi de nu ştii în nemernicia ta pe unde să fugi, să te-ascunzi. Are drept de viaţă şi de moarte în viaţa publică. Doar el. Supremul. Nu greşeşte niciodată, e perfect. Nu ameninţă cu puşcăria ca-n anii crunţi ai stalinismului - doar oferă oportunităţi răcoroase şi înghesuite. Iar ţeava cu documente confidenţiale e o derivaţie naturală a unei magistrale fără vreo legptură cu Apaserv şi care trece prin biroul lui de parcă structurile şi instituţiile alea mai speciale au fost anume create ca să-l sprijine pe rafinatul intelectual de la coada taurului. A dat încă o dată măsura bunătăţii sale proverbiale de când se pupă-n draci cu Dorinel Ursărescu, ex-Murdărescu. Am prezis c-aşa va fi, dovada e la gazetă. Şi-am mai spus că-ntr-un an îl va face regretat pe Vasile Pruteanu. A reuşit, dar asta e de bună seamă o constatare bolnavă.

Ultima capodoperă din portofoliul acestui adevărat patriarh al judeţului o găsiţi în anexele de aici . Rod al unei solide gândiri de partid şi fermă, organigrama şi statul de funcţii al aparatului de specialitate al CJ Neamţ ar veni că sunt o binefacere pogorâtă asupra noastră. Povestea cu salariaţii lăsaţi pe drumuri de votul celor din PSD şi PDL a fost etichetată drept diversiune exclusiv de nişte răuvoitori, care nu înţeleg fericirea de-a fi contemporani cu Preaculiţă Tărâţă. Direcţia juridică, resurse umane, relaţii internaţionale este vitală pentru bunul mers al treburilor în judeţ. Era tot ce ne mai doream în viaţă şi nu ne dădeam seama. Fantastic e că funcţia de director n-ar fi pregătită pentru unul a cărui competenţă stă în buletinul de Roman, dar nici mare diferenţă nu e. Cu un director cam de profilul lui Vasile Şendrea sau Bogdan Bosovici şi vreo ciudăţenie care crede că în Regiunea Champagne-Ardenne din Franţa se cultivă elefanţi pus(ă) la relaţii internaţionale, este elementar, Tărâţă va reuşi să nimerească ambasada noastră din Suedia, să organizeze acolo Ziua Naţională a României, dar cu un an întârziere. La ce talente zac în el, parcă-l şi aud zicând că nu ne-a făcut de râs cu angajamentul neonorat anul trecut, că n-am înţeles noi bine, că înregistrările-s trucate, că suntem bolnavi, tot mai bolnavi...