Miliţienii lui Asandei promovează ştrandul pietrean

Într-o comunitate integrată, ferm angajată în vederea îndeplinirii obiectivelor strategice asumate de conducătorii obştii, te aştepţi ca instituţiile şi serviciile publice să acţioneze corespunzător. O asemenea comunitate ar fi Piatra Neamţ. Aleea Tineretului este o stradă din Piatra Neamţ. Duce, de la pod de la Căprioara, spre ştrand şi mai departe. Oficial se afirmă că ştrandul este o neasemuită ctitorie turistică. Unde vin armade de localnici şi alţi alţi paşnici români să se simtă bine şi să contribuie la bunăstarea comunităţii. Ca să zic aşa, mitul înghiţit de pietrenii sufocaţi de minte şi iubitori de taxe, impozite, facturi publice aberante şi sensuri giratorii „originale” zice că ştrandul ar fi o perluţă. Turistică. Deci strategică

Duminică după prînz, toată zona curbei din care cobori spre ştrand era blocată de autoturisme parcate unde nu-i voie, indiferent de sens şi contrasens. Cu două excepţii (una HR şi-una BC), erau înmatriculate NT. Decît să te duci spre Bîtca Doamnei sau, mai aproape, la mormîntul colonelului Virgil Bărbuceanu (se împlinesc 7 ani de cînd a murit fondatorul performanţei în sportul călare pe meleagurile noastre), trăgeai dreapta de volan, intrai în ştrand şi ori întorceai repede (rugîndu-te Cerului să scapi netamponat în virajul spre stînga la ieşirea pe Aleea Tineretului), ori parcai pe bani şi o luai mai departe pe jos prin baza hipică. Altfel, la întoarcerea prin poarta ştrandului, mai scoteai un ban. Bineînţeles, în neasemuita ctitorie turistică erau locuri de parcare la discreţie.

Din nefericire, nu pot dovedi o înţelegere între miliţienii rutierişti şi administratorii ştrandului. Da’mi place ideea...

PS Am încă o nelămurire, poate mă luminează Cezărică Asandei, adusul de la Harghita peste miliţienii rutierişti din Neamţ. Cum vine să opreşti autoturismul pe banda a doua, pe şoseaua de centură, nu  la, ci exact pe trecerea de pietoni spre Forum Shopping Center, să dai în marşarier cît să termini tot traficul pe un sens şi să vorbeşti pe mobil în acelaşi timp? Poate îl luminează miliţianul aflat duminică, pe la ora 17:00-17:02, la volanul MAI 24942.

Hai Liviu, hai!

Cine spune că e uşor a scrie despre prieteni de-o viaţă, cred că-i dus cu capul. Cine forţează şi dă lecţii de neutralitate, echidistanţă şi alte ficţiuni pompoase, cînd prietenul ziaristului se angajează într-o competiţie electorală, cred că-şi poartă capul pe umeri numai să nu-i plouă în gît.

Liviu Harbuz este prietenul meu. Din copilărie. Şi am convingerea că este unul dintre cele mai valoroase produse ale şcolii pietrene. Dacă nu din timpurile moderne, sigur din promoţia 1981. Veterinarul meu drag vrea să fie deputat după 21 august. Drag îmi este şi Adrian Rădulescu, numai că Liviu-i prietenul meu. Pe partea de gazetărie cred că mi-am făcut şi azi datoria onorabil. Aici, însă, nu mă poate opri nimeni să dau pe faţă speranţa şi încrederea că unul dintre membrii adevăratului Partid Piatra Neamţ va fi votat şi cu mintea, şi cu inima în Colegiul VI. Indiscutabil, pot fi comentat, judecat şi bălăcărit pentru atitudinea mea. Nu-i bai, nu mă pot dezice de viaţa mea. Harbuz e o parte din cea mai frumoasă parte a vieţii mele. Iar aceste rînduri şi gînduri sînt pur şi simplu o datorie de onoare destinată... alegătorilor unui om de onoare şi valoare.

(sursă foto: europafm.ro)

Rătăciţi în tradiţie: Conflict de compatibilitate

Poate n-o să credeţi, dar eu simpatizez cu consilierii judeţeni zgîndăriţi din nou la incompatibilitate. Mi se pare că ei sînt şi un pic hărţuiţi. Pe Chebac nu-l cunosc defel, recunosc asta, însă Valerică Frăţilă mi-i drag, iar Cristi Petrovici şi mai drag. Bine, dacă mi-s simpatici, nu înseamnă că aprob situaţia în care se află. Nu, asta nu! Interesant este că altcineva le-o aprobă, le-o întreţine şi n-are parte de nici un deranj. Dacă nu ştiaţi, aflaţi că în orice consiliu judeţean există un personaj care e tăticul (sau mămica) respectării legilor. Secretar de judeţ se cheamă şi e plătit cu bani grei să vegheze şi asupra sănătăţii mandatelor de consilier. Nu s-ar fi ajuns niciodată la balamucul ăsta reîncălzit dacă Mihaela Ignatovici Lazăr îşi făcea treaba după cum şi-a scris singură în fişa postului. Aţi văzut doar, se caută explicaţii la partide, se fac calcule, se merge la judecată, se aprind lumînări pentru schimbarea majorităţii în CJ, dar absolut nimeni n-a întreabat-o direct: ce-ai păzit acolo, cucoană? Cîtă vreme şi ofensivul consilier judeţean PSD Radu Tudorel tace, slabe speranţe s-o tulbure altcineva (în afară de mine) pe madamă.

Acest caz este la vedere, trebuia să sară în ochi. Pînă la incompatibilitatea consilierilor, este jenant că nu se abordează compatibilitatea profesională a Mihaelei Ignatovici Lazăr cu funcţia deţinută. Despre responsabilitate ce să mai zic?... Atraşi fiind de spectaculosul mizei (schimbarea majorităţii în CJ prin epuizarea supleanţilor de pe lista PDL) sau de greutatea numelor celor trei protagonişti, nu vedem cum ne scapă peştele mai mare, peşte care de ani şi ani cam face legea în Neamţ fără ca lumea să realizeze ce putere are un secretar de judeţ. Că unii sînt intimidaţi pe viaţă de Ignatovici Lazăr, îmi pare rău, e problema lor şi n-are leac imediat, adică mai devreme de pensionarea personajului.

Dramatic este că insituţiile publice sînt pline cu figuri de-astea, inamovibile. De unde s-au înfipt, de-acolo se retrag. Le căutăm de neamuri şi licitaţii aranjate. Le monitorizăm concediile şi pregătirea funcţiilor pentru urmaşii direcţi. În general le înjurăm, deşi nu recunoaştem. Şi pierdem fondul: ce caută de fapt şi cu ce ocupă la locul de muncă? Cînd aud cum unora li se spune aproape cu smerenie funcţionari publici de carieră, mai că-mi vine să port tot timpul o sticluţă cu agheazmă. De la un ciclu electoral la altul, numărul lor creşte în mod aberant. Pe ăia vechi nu-i poţi da afară că nu te lasă legea; pe alţii noi trebuie să-i aduci că te zdrobeşte presiunea politică. Astfel, aparatele de funcţionari inamovibili sporesc în neştire. Ce meserie ştiu nu-i mai întreabă nimeni. Să fie acolo, să încapă toţi, să-şi justifice unii protejaţi, evident inamovibili de carieră, indemnizaţia de conducere. Reţeta este verificată şi aplicată perfect tot în Consiliul judeţean Neamţ, în subordinea directă a aceleeaşi Ignatovici Lazăr. Există în schemă o direcţie făcută numai să fie cineva director, cînd - la rigoare - abia s-ar justifica un compartiment. Despre Direcţia Juridică şi Cristina Mititelu e vorba. Nu sînt curios să aflu părerea ei despre cazul incompatibililor fiindcă nu ştiu dacă apucă să citească ziarele în pauzele de Solitaire.

La final, ca să vedeţi conexiunea, vine exerciţiul de imaginaţie. Da, în Consiliul judeţean Neamţ se semnează pentru controlul legalităţii actelor, se semnează pentru legalitatea licitaţiilor. Să nu vină careva acuma să spună că la Direcţia pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului se mişcă ceva fără ştiinţa Mihaelei Ignatovici Lazăr că ne supărăm rău...

PS Mai multe, ştiţi voi, dacă găsiţi săptămînalul "Mesagerul de Neamţ" la chioşcuri.

Popa Pomohaci, un mincinos

Nu eşti tăt, aşa se spune prin Ardeal de ăi de-s duşi cu capul, da' nu de tot. Adică-s duşi, da' parţial. Popa-exorcist Cristian Pomohaci, prezentat pietrenilor şi cailor din baza hipică de Sf. Mc. Foca, la Vacanţele Macsimei lui Pruteanu, e dus de tot şi fără scăpare. Minte cu o candoare neam cu patologia! Că intră în conflict cu cele sfinte la Moşuni, în Mureş, unde-şi face de cap în sutană, sub înalta protecţie a IPS Andrei Andreicuţ (urmaş discutabil la Mitropolia Clujului al rarissimului Bartolomeu Anania), nu mă doare. Dar cînd individul minte la Piatra, adus pe-o găleată de bani publici, începe să mă enerveze cumplit.
Sîmbătă seara, seducătorul popă-folclorist ne-a anunţat că se revendică la origine cu Andrei Mureşanu, cel cu versurile imnului. Nu, nu-i aşa! Mureşanu e născut fix în Bistriţa de Bistriţa Năsăud. De-aia Bistriţa se cheamă "oraşul imnului naţional". Popa exorcist şi folclorist e de loc din Rebrişoara, care e în altă parte. Din Rebrişoara e Iacob Mureşianu, alt revoluţionar de la '48. Şmecher popa, se joacă din litere... Boala "asociativă", cert localizată la etajul presupus a fi umplut cu neuroni, e confirmată şi de aceste rînduri pe care "idolul femeilor" nu le-a contestat vreodată: "Preotul Cristian Pomohaci s-a născut în Rebrişoara, Bistriţa-Năsăud, satul lui Rebreanu şi al lui Coşbuc (...)".
Cînd mulţi mergeau la şcoală serioasă, ştiau de Tîrlişua (pentru Rebreanu) şi Hordou (pentru Coşbuc), ca origini. Aşa scrie la carte. 

Rătăciţi în tradiţie: Adopţia şi internetul

Puţini îşi amintesc că Poliţia Piatra Neamţ a fost prima din România, cu vreo 20 de ani în urmă, care a făcut un flagrant pentru care nu exista încadrare legală. Sună ca naiba astăzi, cînd vedem cum se scapă de un flagrant limpede ca lumina zilei dacă protagonistul „ştie” şi „poate”, dar atunci chiar aşa s-a-ntîmplat. A fost un flagrant de trafic de copii. Practic, traficantul ar fi traficat liniştit, dînd cu tifla poliţiştilor, dacă nu comitea altă boacănă. El a cazat o familie de americani, la Hotelul Central din Piatra Neamţ, cu două buletine valabile ale unei familii din Braşov plecate între timp în SUA. Cum pe-atunci şi tarifele de cazare pentru străini erau mai mari, dosarul s-a făcut repede. Americanilor nu le-a mai trebuit adopţie, intermediarului Dido i s-a pierdut urma, iar Poliţia tare frumos colabora cu presa. E istorie, gata... Nu exista internet, arhive nu se ştie cine a păstrat. După 1989, s-au vîndut orfani şi copii declaraţi orfani în echivalent legiuni romane. Şi, uite, tot ar fi loc de-o nouă afacere. Ar fi? Mă îndoiesc. Şi am să mă explic.

Se vorbeşte despre 40.000 de copii părăsiţi a căror adopţie este practic blocată de o lege defectă (Legea nr. 273/2004). Spun defectă deoarece oricum a-i citi-o, nu rezultă de unde primează interesul copilului. Dacă la citit nu rezultă, apoi cu practica nenorocirea e garantată. Cheia pare a sta în următoarele articole:

Art. 11
(1) Persoanele care trebuie să consimtă la adopţie sînt următoarele:
a) părinţii fireşti sau, după caz, tutorele copilului ai cărui parinţi fireşti sînt decedaţi, necunoscuţi, declaraţi morţi sau dispăruţi ori puşi sub interdicţie, în condiţiile legii;
b) copilul care a împlinit vîrsta de 10 ani;
c) adoptatorul sau, după caz, familia adoptatoare.
(2) Nu este valabil consimţămîntul dat în considerarea promisiunii sau efectuării unei contraprestaţii, indiferent de natura acesteia, fie ea anterioară sau ulterioară.
Art. 12
(1) Consimţămîntul la adopţie trebuie să fie dat de către parinţii fireşti ai copilului. În cazul adopţiei copilului şi de către soţul adoptatorului, consimţămîntul trebuie exprimat de către soţul care este deja părinte adoptator al copilului.
(2) Părintele sau părinţii decăzuţi din drepturile părinteşti sau cărora li s-a aplicat pedeapsa interzicerii drepturilor părinteşti păstreaza dreptul de a consimţi la adopţia copilului. Consimţămîntul reprezentantului legal este obligatoriu.
(3) Dacă unul dintre părinţii fireşti este decedat, necunoscut, declarat, în condiţiile legii, mort sau dispărut, pus sub interdicţie, precum şi dacă se află, din orice împrejurare, în imposibilitate de a-şi manifesta voinţa, consimţămîntul celuilalt părinte este îndestulător.
(4) Consimţămîntul părinţilor fireşti ai copilului nu este necesar dacă ambii se găsesc în oricare dintre situaţiile prevăzute la alin. (3), precum şi în cazul adopţiei prevăzute la art. 5 alin. (3).
Art. 13
În mod excepţional, instanţa judecătorească poate trece peste refuzul părinţilor fireşti sau, după caz, al tutorelui de a consimţi la adopţia copilului, dacă se dovedeşte, prin orice mijloc de probă, că aceştia refuză în mod abuziv să-şi dea consimţămîntul la adopţie şi instanţa apreciază că adopţia este în interesul superior al copilului, ţinînd seama şi de opinia acestuia dată în condiţiile art. 11 alin. (1) lit. b), cu motivarea expresă a hotărîrii în această privinţă.

Abia după liberalizarea acestor articole se creează bazele unor discuţii serioase şi despre liberalizarea adopţiei internaţionale. Care adopţiei, prin raportarea la situaţia generală din ţară, este o soluţie certă. Cu cît mai multe clarificări, cu atît mai puţine căi de afaceri.

Sigur, oricînd vor fi tentaţii. Se vor solicita favoruri, se vor face presiuni pentru a nu se monitoriza adopţiile, fie la intern, fie la extern. Da, dar spre deosebire de vremurile din urmă cu 20 de ani, există internet! Să mai am eu bafta să prind un popă, unul singur, de leac, cum vinde copii la kilogram? Gata, e istorie, n-apuc.

Afară plouă...

Pi buni, afară plouă. În Piatra Neamţ. E trecut de11 noaptea. Mai devreme a fulgerat natural în draci, ca-n filmele cu potop de efectele speciale. Na, a mai curs din cer un set de fulgere şugubeţe. Vai, s-a auzit şi tunetul. Perfect de paşnic pentru cîţi turişti se rătăcesc pe-aici.
De mîine dimineaţă poate nemţenii au baftă, alături de rătăciţii prin Neamţ, să găsească la vînzare noul număr din "Mesagerul de Neamţ". Cititorii mei consecvenţi din ţară şi diasporă au de aşteptat cîteva zile, c-asta-i socoteala.
Aşa arată prima pagină. Afară plouă...

Macsima şi vezica

După spectacolul asigurat de Mike Godoroja & The Blue Spirit şi Marius Mihalache, luni, la Vacanţele Muzicale, n-am putut decît să exclam Yes, they can!...
Simptatic şi popular, după cum îi e felul consacrat deja, Mike n-a ezitat să apară în poză cu lupul-nostru-cel-pitoresc, mă rog, înţelegeţi voi, cu Lupu.

Înainte să vă povestesc ce isprăvi a mai comis Macsima, încă o poză, mă mir cum de-am prins-o:

Aşa, ajungem la Macsima culturii judeţene. Poate c-o fi şi-un dar la ea, darul de-a strica inclusiv ce-i iese bine! Numai că eu cred că a gîndit. Şi, după ce-a gîndit de-ajuns, i-a ieşit concluzia că pietrenii atraşi de muzică se remarcă şi printr-o calitate comună ieşită din... comun: au vezică urinară mare şi puternică. Zău, nu am altă explicaţie convingătoare pentru tîmpenia de a nu pune mîna pe telefon, să sune la Salubritas, să aducă nişte toalete ecologice în baza hipică. La concursurile de călărie se aduc. De fapt, acuma realizez, ar mai fi o explicaţie: la Centrul de Cultură nu au prompter, să aibă domnişorica de pe ce citi. De scris, îi scriem noi, ne facem o pomană.